ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1239/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1239/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 noiembrie 2011 revizuenta T.A.R, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5472 din 23 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. S-a învederat că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2212 din 8 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin sentința atacată cu recurs care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect drepturi bănești, respectiv acordarea sporului de dificultate prevăzut de O.U.G. nr. 184/2002, cu modificările și completările ulterioare. Revizuenta a precizat că, prin deciziile nr. 6280 din 14 octombrie 2011, nr. 6051 din 7 octombrie 2011 pronunțate în recurs de aceeași instanță, Curtea de Apel București a admis recursurile declarate în cauzele având același obiect - acordarea sporului de dificultate prevăzut de lege - hotărârile instanței de fond fiind modificate în parte în sensul acordării sporului solicitat. Revizuenta a apreciat că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., fiind în discuție hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad în una și aceeași pricină, între A.V.A.S. și salariați ai acestei instituții. Sintetizând cele arătate pe larg în cuprinsul cererii de revizuire, aceasta a apreciat că este îndrituită să primească sporul de dificultate de 50 % întrucât a făcut parte din comisia de analiză și soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, iar sporul nu poate fi acordat de instanța de judecată discreționar numai pentru unii membri ai comisiei și pentru alții nu. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată. Analizând cauza sub aspectul motivelor de revizuire învederate, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.
Conform prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, în aceeași calitate. In cauză, hotărârile pronunțate în recurs, respectiv deciziile nr. 6280 din 14 octombrie 2011, nr. 605l din 7 octombrie 2011, reprezintă hotărâri care evocă fondul, întrucât prin acestea s-au admis recursurile declarate de salariații A.V.A.S., fiind modificate hotărârile recurate. Intre hotărârile pronunțate nu există, însă, tripla identitate la care se referă art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., caracteristică autorității de lucru judecat, pricinile la care se referă revizuenta fiind dezbătute între părți diferite. Astfel, deși hotărârile au avut ca obiect același tip de drepturi bănești revendicate de reclamanți, în fiecare cauză în parte reclamanții au fost alte persoane, salariați ai intimatei. In consecință, față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta T.A.R. împotriva deciziei civile nr. 5472 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.