ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 21/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea

din 9 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 28782/3/2009,

Curtea de Apel

București, secția

I

penală, a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a

inculpatei N.M.

,

reținându-se, în esență, că în cauză există suficiente indicii temeinice din

care rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a comis faptele pentru care

este

cercetată, totodată, fiind îndeplinite

cumulativ și cele două condiții stabilite de art. 148

lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile de omor deosebit de

grav și tâlhărie este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de

gravitatea și natura faptelor și

modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpata N.M.

solicitând cercetarea

sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate, în

condițiile în care a recunoscut fapta și nu e

cunoscută cu antecedente penale.

Analizând

încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din

oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că inculpata N.M. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunile de

omor deosebit de grav și tâlhărie, întrucât la data de 15 ianuarie 2009 a

pătruns împreună cu coinculpatul N.R.A. în locuința victimei F.G., i-a aplicat

mai multe lovituri

provocându-i leziuni

traumatice care ulterior au dus la deces și a sustras mai multe

bunuri

și sume de bani.

Inculpata a fost

arestată preventiv prin încheierea de ședință din 07 februarie 2009 a

Tribunalului

București, secția a II-a penală, constatându-se incidența în cauză a

dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale

art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că aceste temeiuri

se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Astfel,

probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum

și pronunțarea

unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu

au fost de natură

a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic

care justifică presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru

care este cercetată.

La aprecierea

pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a

inculpatei N.M., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea

faptelor comise,

circumstanțele personale ale acesteia, dar și rezonanța socială a

infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se

constată că inculpata N.M., deși se bucură de circumstanțe personale

favorabile, este cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de

pericol social

ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar

și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora ( infracțiuni de

violență comise

de mai multe persoane în scopul obținerii unor foloase patrimoniale),

precum și din

urmarea produsă (moartea victimei) și recrudescența faptelor de acest

gen.

In plus, chiar

dacă au trecut aproape 2 ani de la arestarea preventivă a inculpatei

N.M., se

justifică în continuare menținerea acesteia în arest, fără ca astfel

să se aducă atingere prezumției de

nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea

unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o

executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de

circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual

caracterul rezonabil al

detenției preventive.

Ca atare, Înalta Curte reține că în

cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare

care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de

libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de

arest a inculpatei N.M.

Față de cele reținute, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va

respinge ca nefondat recursul formulat de

inculpata N.M.

In raport de

soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpata la plata

cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpata N.M. împotriva

încheierii din 9

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală, în dosarul nr. 28782/3/2009.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 5 ianuarie 2011.