ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 21/2011

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 28782/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatei N.M. , reținându-se, în esență, că în cauză există suficiente indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a comis faptele pentru care este cercetată, totodată, fiind îndeplinite cumulativ și cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata N.M. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate, în condițiile în care a recunoscut fapta și nu e cunoscută cu antecedente penale. Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpata N.M. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie, întrucât la data de 15 ianuarie 2009 a pătruns împreună cu coinculpatul N.R.A.

în locuința victimei F.G., i-a aplicat mai multe lovituri provocându-i leziuni traumatice care ulterior au dus la deces și a sustras mai multe bunuri și sume de bani. Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea de ședință din 07 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetată.

La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatei N.M., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acesteia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen. Astfel, se constată că inculpata N.M., deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, este cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora ( infracțiuni de violență comise de mai multe persoane în scopul obținerii unor foloase patrimoniale), precum și din urmarea produsă (moartea victimei) și recrudescența faptelor de acest gen.

In plus, chiar dacă au trecut aproape 2 ani de la arestarea preventivă a inculpatei N.M., se justifică în continuare menținerea acesteia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive. Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatei N.M.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata N.M. In raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata N.M. împotriva încheierii din 9 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 28782/3/2009. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 5 ianuarie 2011.