ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 114/F/CA din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

K.W.I. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate și, în

consecință, a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate nr.

A/1142/I.I din 26 noiembrie 2009 întocmit de pârâtă, respingând cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin actul nr. A/1142/I.I/2009 emis de pârâta

Agenția Națională de Integritate s-a constatat că în perioada 23 aprilie

2003–18 mai 2004 reclamantul K.W.I. s-a aflat în stare de incompatibilitate,

iar încetarea stării de incompatibilitate are loc prin demisie, efectele

acesteia fiind atât în planul raporturilor comerciale ale contractului de

societate, cât și în planul răspunderii personale, urmare a încetării stării de

incompatibilitate.

Prima instanță a reținut că demisia sau

retragerea reclamantului din consiliul de administrație al

SC P.I. Șura Mică SA

a devenit efectivă la data de 19 mai 2003, când locul său a devenit vacant,

urmând ca după convocarea Adunării generale a acționarilor să fie nominalizați

noii membri în consiliul de administrație, conform procesului-verbal de ședință

cu aceeași dată.

Nominalizarea noilor membri în consiliul de

administrație a fost făcută de Adunarea generală a acționarilor la data de 12

decembrie 2003, conform procesului-verbal de ședință cu aceeași dată, înscris,

care de altfel, a stat la baza încheierii judecătorului delegat cu prilejul

întocmirii încheierii din 18 mai 2004 și care a fost omis de agenții

autorității pârâte la analiza stării de incompatibilitate a reclamantului, iar

modificarea corespunzătoare a actului constitutiv a avut loc la 23 februarie

2004, fiind autentificat de notarul public la data de 04 mai 2009, înscrierea

lui având loc la data de 18 mai 2004 la Registrul Comerțului de pe lângă

Tribunalul Sibiu.

Așa fiind, prima instanță a constatat că

demisia reclamantului a fost depusă înlăuntrul termenului prevăzut de art. 91

teza a II-a din Legea nr. 161/2003, acesta neaflându-se deci în stare de

incompatibilitate.

Totodată, a reținut faptul că actul de

constatare a stării de incompatibilitate este un act administrativ, scopul

încheierii lui constă în producerea de efecte juridice în patrimoniul

emitentului și a destinatarului actului, or, actul întocmit de agenții pârâtei

nu poate produce niciun efect juridic la data întocmirii sale, fiind așadar ineficient.

Prima instanță a constatat astfel că singura

sancțiune decurgând din reținerea stării de incompatibilitate pentru aleșii

locali, era cea prevăzută de art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, însă

mandatul de primar al reclamantului, în raport cu care s-a reținut existența

stării de incompatibilitate, s-a consumat în anul 2004, așa încât eventuala sa

sancționare este lipsită de obiect. Pe de altă parte, aplicarea unor sancțiuni

reglementate prin acte normative ulterioare, chiar decurgând dintr-o stare de

incompatibilitate reală, aduce atingere principiului neretroactivității legii

și actelor subsecvente acesteia.

Concluzionând, judecătorul fondului a avut în

vedere și Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale,

potrivit cu care normele juridice din cadrul Legii nr. 144/2007, ce au

constituit temeiul juridic al verificării agenților autorității pârâte și al

actului de constatare a stării de incompatibilitate, au fost declarate

neconstituționale, or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative

primare are drept efect încetarea efectelor de drept, dacă există, a actelor

subsecvente emise în temeiul acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Agenția Națională de Integritate, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- mențiunea cu privire la retragerea din

calitatea de administrator a reclamantului a devenit efectivă la data de 28 mai

2004, potrivit încheierii nr. 4470 din 28 mai 2004. Toate actele întocmite în

anul 2009, pentru a infirma anumite stări de fapt anterioare anului menționat,

nu pot contrazice actul oficial emis de judecătorul de la Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, respectiv încheierea nr. 4470/2004.

Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul

comerțului, republicată, „înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților

de la data publicării lor în M. Of. al României, Partea a IV-a, sau în altă

publicație, acolo unde legea nu dispune altfel”, iar conform alin. (2)

„persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților

actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care există dovada că

ele erau cunoscute de aceștia”. Prin urmare, susține recurenta, starea de incompatibilitate

este dovedită pentru perioada 23 aprilie 2003–28 mai 2004;

- în mod greșit instanța de fond a invocat în

considerentele hotărârii pronunțate la 27 aprilie 2010 Decizia Curții

Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 care nu fusese publicată și ale

cărei prevederi au putere numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of.

al României, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția

României, republicată.

Recurenta și-a încadrat în drept din punct de

vedere procedural, motivele de recurs, în prevederile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de

fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 91 alin. (3) teza ultimă din

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările

ulterioare, „alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor

prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile

incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoarea a prezentei

legi”.

Astfel, potrivit interpretării literale a

textului de lege menționat, singura obligație ce revine persoanei aflate în

stare de incompatibilitate este aceea de a demisiona din una din funcțiile

deținute, iar reclamantul-intimat și-a îndeplinit această obligație prin

depunerea demisiei (act de voință unilateral) la societatea unde funcționa ca

membru în consiliul de administrație, respectiv SC P.I. Șura Mică SA. Actul

demisiei a fost înregistrat în registrele societății la data de 19 mai 2003,

fiind efectuat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 161/2003.

Față de această situație de fapt, instanța de

fond a reținut în mod corect ca fiind nerelevantă împrejurarea că înscrisurile

referitoare la renunțarea la calitatea de administrator au fost transmise de

societate către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu la o dată ulterioară,

pronunțându-se încheierea judecătorului delegat nr. 4470 din 28 mai 2004,

această împrejurare nefiindu-i imputabilă reclamantului, care nu mai avea

calitatea de a cere efectuarea de înregistrări în numele societății. Pentru

acest motiv, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, invocate de

recurent, nu îi pot fi opuse intimatului-reclamant.

De menționat, totodată, că recurenta-pârâtă

nu a prezentat nicio probă contrarie prezumției de veridicitate pe care o au

înscrisurile emanând de la SC P.I. Șura Mică SA, care atestă data demisiei, ci

a susținut numai că această demisie ar deveni operantă de la data încheierii

judecătorului delegat, concluzie nesusținută de textul legal incident în cauză

(art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003).

În ceea ce privește greșita invocare de către

instanța de fond a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010,

care nu fusese publicată, acest motiv de recurs este întemeiat, în sensul că

potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, o astfel de decizie își

produce efectele pentru viitor, de la data publicării, dar acest unic motiv nu

poate conduce la admiterea recursului, deoarece subzistă celelalte considerente

ale instanței de fond și care au condus la pronunțarea unei soluții temeinice

și legale.

Pentru considerentele menționate, cu referire

la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. - recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Agenția

Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 114/F/CA din 27 aprilie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

februarie 2011.