ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 930/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 114/F/CA din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul K.W.I. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate nr. A/1142/I.I din 26 noiembrie 2009 întocmit de pârâtă, respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin actul nr. A/1142/I.I/2009 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat că în perioada 23 aprilie 2003–18 mai 2004 reclamantul K.W.I.

s-a aflat în stare de incompatibilitate, iar încetarea stării de incompatibilitate are loc prin demisie, efectele acesteia fiind atât în planul raporturilor comerciale ale contractului de societate, cât și în planul răspunderii personale, urmare a încetării stării de incompatibilitate. Prima instanță a reținut că demisia sau retragerea reclamantului din consiliul de administrație al SC P.I. Șura Mică SA a devenit efectivă la data de 19 mai 2003, când locul său a devenit vacant, urmând ca după convocarea Adunării generale a acționarilor să fie nominalizați noii membri în consiliul de administrație, conform procesului-verbal de ședință cu aceeași dată.

Nominalizarea noilor membri în consiliul de administrație a fost făcută de Adunarea generală a acționarilor la data de 12 decembrie 2003, conform procesului-verbal de ședință cu aceeași dată, înscris, care de altfel, a stat la baza încheierii judecătorului delegat cu prilejul întocmirii încheierii din 18 mai 2004 și care a fost omis de agenții autorității pârâte la analiza stării de incompatibilitate a reclamantului, iar modificarea corespunzătoare a actului constitutiv a avut loc la 23 februarie 2004, fiind autentificat de notarul public la data de 04 mai 2009, înscrierea lui având loc la data de 18 mai 2004 la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Așa fiind, prima instanță a constatat că demisia reclamantului a fost depusă înlăuntrul termenului prevăzut de art. 91 teza a II-a din Legea nr. 161/2003, acesta neaflându-se deci în stare de incompatibilitate.

Totodată, a reținut faptul că actul de constatare a stării de incompatibilitate este un act administrativ, scopul încheierii lui constă în producerea de efecte juridice în patrimoniul emitentului și a destinatarului actului, or, actul întocmit de agenții pârâtei nu poate produce niciun efect juridic la data întocmirii sale, fiind așadar ineficient. Prima instanță a constatat astfel că singura sancțiune decurgând din reținerea stării de incompatibilitate pentru aleșii locali, era cea prevăzută de art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, însă mandatul de primar al reclamantului, în raport cu care s-a reținut existența stării de incompatibilitate, s-a consumat în anul 2004, așa încât eventuala sa sancționare este lipsită de obiect.

Pe de altă parte, aplicarea unor sancțiuni reglementate prin acte normative ulterioare, chiar decurgând dintr-o stare de incompatibilitate reală, aduce atingere principiului neretroactivității legii și actelor subsecvente acesteia. Concluzionând, judecătorul fondului a avut în vedere și Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale, potrivit cu care normele juridice din cadrul Legii nr. 144/2007, ce au constituit temeiul juridic al verificării agenților autorității pârâte și al actului de constatare a stării de incompatibilitate, au fost declarate neconstituționale, or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea efectelor de drept, dacă există, a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - mențiunea cu privire la retragerea din calitatea de administrator a reclamantului a devenit efectivă la data de 28 mai 2004, potrivit încheierii nr. 4470 din 28 mai 2004. Toate actele întocmite în anul 2009, pentru a infirma anumite stări de fapt anterioare anului menționat, nu pot contrazice actul oficial emis de judecătorul de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, respectiv încheierea nr. 4470/2004. Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, „înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data publicării lor în M. Of.

al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea nu dispune altfel”, iar conform alin. (2) „persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care există dovada că ele erau cunoscute de aceștia”. Prin urmare, susține recurenta, starea de incompatibilitate este dovedită pentru perioada 23 aprilie 2003–28 mai 2004; - în mod greșit instanța de fond a invocat în considerentele hotărârii pronunțate la 27 aprilie 2010 Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 care nu fusese publicată și ale cărei prevederi au putere numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. al României, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată.

Recurenta și-a încadrat în drept din punct de vedere procedural, motivele de recurs, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, „alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoarea a prezentei legi”.

Astfel, potrivit interpretării literale a textului de lege menționat, singura obligație ce revine persoanei aflate în stare de incompatibilitate este aceea de a demisiona din una din funcțiile deținute, iar reclamantul-intimat și-a îndeplinit această obligație prin depunerea demisiei (act de voință unilateral) la societatea unde funcționa ca membru în consiliul de administrație, respectiv SC P.I. Șura Mică SA. Actul demisiei a fost înregistrat în registrele societății la data de 19 mai 2003, fiind efectuat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 161/2003. Față de această situație de fapt, instanța de fond a reținut în mod corect ca fiind nerelevantă împrejurarea că înscrisurile referitoare la renunțarea la calitatea de administrator au fost transmise de societate către O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Sibiu la o dată ulterioară, pronunțându-se încheierea judecătorului delegat nr. 4470 din 28 mai 2004, această împrejurare nefiindu-i imputabilă reclamantului, care nu mai avea calitatea de a cere efectuarea de înregistrări în numele societății. Pentru acest motiv, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, invocate de recurent, nu îi pot fi opuse intimatului-reclamant. De menționat, totodată, că recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio probă contrarie prezumției de veridicitate pe care o au înscrisurile emanând de la SC P.I. Șura Mică SA, care atestă data demisiei, ci a susținut numai că această demisie ar deveni operantă de la data încheierii judecătorului delegat, concluzie nesusținută de textul legal incident în cauză (art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003).

În ceea ce privește greșita invocare de către instanța de fond a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010, care nu fusese publicată, acest motiv de recurs este întemeiat, în sensul că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, o astfel de decizie își produce efectele pentru viitor, de la data publicării, dar acest unic motiv nu poate conduce la admiterea recursului, deoarece subzistă celelalte considerente ale instanței de fond și care au condus la pronunțarea unei soluții temeinice și legale. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. - recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 114/F/CA din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.