ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința nr. 54/F/CA/2010 din

24 februarie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.I.N., în contradictoriu cu

pârâta A.N.I. București, a anulat actul de constatare a stării de

incompatibilitate nr. 318/11 din 4 noiembrie 2009 și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin actul de constatare nr. 318/11

din 4 noiembrie 2009 întocmit de pârâta A.N.I. s-a constatat starea de

incompatibilitate a reclamantei în perioada 17 iunie 2009 – 24 septembrie 2009,

constând în împrejurarea că în această perioadă reclamanta a îndeplinit funcția

publică de conducere și a avut concomitent calitatea de administrator în două

societăți comerciale.

Astfel, s-a constatat că prin

Decizia nr. 21/2009 reclamanta a fost numită în funcția publică de conducere de

medic șef - director executiv adjunct al C.A.S. Sibiu, începând cu data de 17

iunie 2009, că potrivit încheierilor judecătorului delegat la Registrul Comerțului Sibiu nr. 7233 și nr. 7232 din 3 iulie 2009 s-au admis cererile de

efectuare mențiuni privind demisia reclamantei din funcția de administrator la SC

N. SRL și SC M. SRL, începând cu data de 1 iulie 2001.

Instanța a reținut că reclamanta a

avut calitatea de administrator la cele două societăți comerciale până la data

la care a formulat cererile privind demisia, în cauză neexistând probe că s-a

manifestat în calitate de administrator până la data la care s-au efectuat mențiunile

în Registrul Comerțului.

În consecință, reclamanta nu mai

avea calitatea de administrator la cele două societăți de la data înscrisurilor

privind demisia și nu de la data efectuării mențiunilor în Registrul Comerțului

Sibiu, luna septembrie 2009, înscrieri care are doar caracter de publicitate.

În condițiile în care legea specială

prevede pentru toate situațiile un termen în care persoana interesată are

posibilitatea să reglementeze situațiile ce-i determină incompatibilitatea, instanța

a apreciat că și reclamanta avea la dispoziție termenul de 60 de zile pentru a

elimina starea de incompatibilitate, iar din actele de la dosar reiese că a

acționat în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.I. a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin cererea de recurs se aduc, în

esență, următoarele critici sentinței atacate:

- în mod greșit instanța de fond a

apreciat că data demisiei - 3 iulie 2009 - din calitatea de administrator la

cele două societăți comerciale, respectiv SC N. SRL și SC M. SRL, constituie

momentul încetării calității deținute. Dintr-o altă perspectivă, se susține că,

dacă s-ar aprecia data demisiei drept dată la care aceasta devine opozabilă

față de părți, aceasta a intervenit la 2 săptămâni de la numirea în funcția

publică, astfel că starea de incompatibilitate a existat în perioada 17 iunie –

3 iulie 2009;

- referirile la un termen de 60 de

zile din cuprinsul Legii nr. 161/2003, în care deținătorul funcției publice are

drept de opțiune, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății.

Intimata-reclamantă a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând

criticile recurentei-pârâte și susținând că soluția de admitere a acțiunii sale

este legală și temeinică.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente în cauză la momentul

emiterii actului contestat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele

de urmează a fi expuse.

În cauză, se pune problema de a se analiza

starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcție publică, care

avea și calitatea de administrator la două societăți comerciale la momentul

numirii.

După cum se constată, prin

Încheierile nr. 7232 și nr. 7233 din 3 iulie 2009, pronunțate de judecătorul

delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a

admis cererea de depunere și menționare acte și s-a luat act de demisia

reclamantei din funcția de administrator al SC M. SRL și SC N. SRL din data de

1 iulie 2009.

Prin urmare, momentul la care a

intervenit demisia reclamantei din funcția de administrator al celor două societăți

este data de 1 iulie 2009 și nu data pronunțării încheierilor menționate,

astfel că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte din această perspectivă.

Intimata-reclamantă a fost numită în

funcția publică de director executiv adjunct în cadrul C.J.A.S. Sibiu, începând

cu 17 iunie 2009.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin.

(3) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 144(r1)/ 2007, persoana numită într-o

funcție publică trebuie să facă, în scris, pe proprie răspundere, declarația de

avere și de interese, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 și să o depună

în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcție.

Cum Legea nr. 144/2007 face

trimitere la dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu referire la incompatibilitatea

privind funcționarii publici (art. 94 din Legea nr. 161/2003), iar declarația

de interese reprezintă mijlocul prin care incompatibilitățile pot fi verificate

și constatate potrivit art. 45 și art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 144/2007,

rezultă că opțiunile celui numit într-o funcție publică se pot manifesta până la

expirarea termenului pentru depunerea declarației de interese.

Prin urmare, în raport de aceste

dispoziții legale, persoana numită într-o funcție publică, are posibilitatea ca

în termen de 15 zile de la numire să-și reglementeze situația în raport de

dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care fac

incompatibilă calitatea de funcționar public cu cea de administrator în cadrul

unor societăți comerciale.

După acest termen persoana poate fi

verificată, putându-se constata starea de incompatibilitate.

Întrucât intimata-reclamantă a

renunțat la data de 1 iulie 2009 la exercitarea funcției de administrator la

cele două societăți comerciale, rezultă că aceasta a respectat termenul de 15

zile de la data numirii în funcție, pentru reglementarea stării de

incompatibilitate.

În consecință, nu se poate reține că

intimata-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17

iunie 2009 – 24 septembrie 2009, astfel cum s-a reținut în actul de constatare

contestat în cauză, și nici în perioada 17 iunie – 3 iulie 2009, astfel cum

susține recurenta prin cererea de recurs.

Având în vedere considerentele

expuse, instanța de recurs reține că sunt nefondate criticile sub toate aspectele,

fiind corectă soluția de admitere a cererii reclamantei.

În concluzie, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.860 lei

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinței

nr. 54/F/CA/2010 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1.860 lei, cheltuieli de

judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

februarie 2011.