ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 54/F/CA/2010 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.I.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. București, a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate nr. 318/11 din 4 noiembrie 2009 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin actul de constatare nr. 318/11 din 4 noiembrie 2009 întocmit de pârâta A.N.I. s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantei în perioada 17 iunie 2009 – 24 septembrie 2009, constând în împrejurarea că în această perioadă reclamanta a îndeplinit funcția publică de conducere și a avut concomitent calitatea de administrator în două societăți comerciale.

Astfel, s-a constatat că prin Decizia nr. 21/2009 reclamanta a fost numită în funcția publică de conducere de medic șef - director executiv adjunct al C.A.S. Sibiu, începând cu data de 17 iunie 2009, că potrivit încheierilor judecătorului delegat la Registrul Comerțului Sibiu nr. 7233 și nr. 7232 din 3 iulie 2009 s-au admis cererile de efectuare mențiuni privind demisia reclamantei din funcția de administrator la SC N. SRL și SC M. SRL, începând cu data de 1 iulie 2001. Instanța a reținut că reclamanta a avut calitatea de administrator la cele două societăți comerciale până la data la care a formulat cererile privind demisia, în cauză neexistând probe că s-a manifestat în calitate de administrator până la data la care s-au efectuat mențiunile în Registrul Comerțului.

În consecință, reclamanta nu mai avea calitatea de administrator la cele două societăți de la data înscrisurilor privind demisia și nu de la data efectuării mențiunilor în Registrul Comerțului Sibiu, luna septembrie 2009, înscrieri care are doar caracter de publicitate. În condițiile în care legea specială prevede pentru toate situațiile un termen în care persoana interesată are posibilitatea să reglementeze situațiile ce-i determină incompatibilitatea, instanța a apreciat că și reclamanta avea la dispoziție termenul de 60 de zile pentru a elimina starea de incompatibilitate, iar din actele de la dosar reiese că a acționat în acest sens. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.I.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - în mod greșit instanța de fond a apreciat că data demisiei - 3 iulie 2009 - din calitatea de administrator la cele două societăți comerciale, respectiv SC N. SRL și SC M. SRL, constituie momentul încetării calității deținute. Dintr-o altă perspectivă, se susține că, dacă s-ar aprecia data demisiei drept dată la care aceasta devine opozabilă față de părți, aceasta a intervenit la 2 săptămâni de la numirea în funcția publică, astfel că starea de incompatibilitate a existat în perioada 17 iunie – 3 iulie 2009; - referirile la un termen de 60 de zile din cuprinsul Legii nr. 161/2003, în care deținătorul funcției publice are drept de opțiune, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-pârâte și susținând că soluția de admitere a acțiunii sale este legală și temeinică. 3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente în cauză la momentul emiterii actului contestat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele de urmează a fi expuse. În cauză, se pune problema de a se analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcție publică, care avea și calitatea de administrator la două societăți comerciale la momentul numirii.

După cum se constată, prin Încheierile nr. 7232 și nr. 7233 din 3 iulie 2009, pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a admis cererea de depunere și menționare acte și s-a luat act de demisia reclamantei din funcția de administrator al SC M. SRL și SC N. SRL din data de 1 iulie 2009. Prin urmare, momentul la care a intervenit demisia reclamantei din funcția de administrator al celor două societăți este data de 1 iulie 2009 și nu data pronunțării încheierilor menționate, astfel că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte din această perspectivă. Intimata-reclamantă a fost numită în funcția publică de director executiv adjunct în cadrul C.J.A.S.

Sibiu, începând cu 17 iunie 2009. Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (3) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 144(r1)/ 2007, persoana numită într-o funcție publică trebuie să facă, în scris, pe proprie răspundere, declarația de avere și de interese, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 și să o depună în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcție. Cum Legea nr. 144/2007 face trimitere la dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu referire la incompatibilitatea privind funcționarii publici (art. 94 din Legea nr. 161/2003), iar declarația de interese reprezintă mijlocul prin care incompatibilitățile pot fi verificate și constatate potrivit art. 45 și art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 144/2007, rezultă că opțiunile celui numit într-o funcție publică se pot manifesta până la expirarea termenului pentru depunerea declarației de interese.

Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale, persoana numită într-o funcție publică, are posibilitatea ca în termen de 15 zile de la numire să-și reglementeze situația în raport de dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care fac incompatibilă calitatea de funcționar public cu cea de administrator în cadrul unor societăți comerciale. După acest termen persoana poate fi verificată, putându-se constata starea de incompatibilitate. Întrucât intimata-reclamantă a renunțat la data de 1 iulie 2009 la exercitarea funcției de administrator la cele două societăți comerciale, rezultă că aceasta a respectat termenul de 15 zile de la data numirii în funcție, pentru reglementarea stării de incompatibilitate.

În consecință, nu se poate reține că intimata-reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2009 – 24 septembrie 2009, astfel cum s-a reținut în actul de constatare contestat în cauză, și nici în perioada 17 iunie – 3 iulie 2009, astfel cum susține recurenta prin cererea de recurs. Având în vedere considerentele expuse, instanța de recurs reține că sunt nefondate criticile sub toate aspectele, fiind corectă soluția de admitere a cererii reclamantei. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinței nr. 54/F/CA/2010 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la 1.860 lei, cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.