ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2625/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 493

din 27 septembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea promovată de reclamanta S.I.F. TRANSILVANIA

SA în contra pârâtei

SC R.M.L. SA

BRAȘOV ca nefondată.

Instanța

de fond a reținut că prin acțiunea formulată s-a solicitat constatarea

nulității hotărârilor nr. 3 și 5 adoptate de societatea pârâtă la 2 martie 2010

dar că motivele de nulitate privind modalitatea de convocare a adunării

generale, conținutul acesteia și încălcarea dispozițiilor art. 127 și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 nu sunt întemeiate.

Cu

privire la aceste ultime două cauze de nulitate, judecătorul fondului a reținut

că sancțiunea prevăzută de art. 127 alin. (1) din LSC este răspunderea

patrimonială iar încălcarea prevederilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990

nu conduce la nulitatea hotărârii nr. 5, reclamanta nefiind vătămată prin

adoptarea acesteia.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis în sensul că sentința

apelată a fost schimbată în parte, constatându-se nulitatea hotărârii nr. 3 din

2 martie 2010 a AGOA SC R.M.L. SA, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a înlăturat

critica cu privire la sancțiunea anulabilității pentru încălcarea dispozițiilor

legale cu privire la modalitatea de convocare și a apreciat ca întemeiată

critica privind nerespectarea art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 reținând că

hotărârea AGA nr. 3 din 2 martie 2010 de revocare a consiliului de

administrație și numire a unor noi administratori, după ce prin hotărârea nr. 1

și 2 din aceeași dată a fost revocat administratorul special este lovită de

nulitate.

Critica cu privire la nereținerea

de către instanța de fond a nulității hotărârii nr. 5 din 2 martie 2010 pentru

nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) și art. 136

1

din Legea

nr. 31/1990, au fost înlăturate de instanța de apel cu motivarea că eventuala

încălcare a dispozițiilor art. 127 din lege nu este sancționată cu nulitatea

hotărârii AGA astfel adoptată ci ea atrage răspunderea patrimonială a celui în

cauză iar referitor la încălcarea art. 136

1

din aceeași lege, nu

s-a dovedit că hotărârea de acordare a 20 de salarii compensatorii încalcă

interesele legitime ale societății.

În contra deciziei menționate a

declarat recurs reclamanta S.I.F. TRANSILVANIA SA pentru motivul prevăzut de

art. 304.9 C. proc. civ. în a cărei dezvoltare invocă greșita aplicare a

prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, a cărui încălcare, în aprecierea

sa, atrage nulitatea absolută și greșita aplicare a prevederilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 întrucât acționara Asociația Salariaților R. nu a

acționat cu bună credință ci contrar intereselor societății, sancțiunea fiind

tot nulitatea absolută.

Recursul nu este

fondat.

Criticile de

nelegalitate dezvoltate de recurentă în motivarea cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au ca obiect aplicarea de către

instanțe a prevederilor art. 127 alin. (1) și art. 136

1

din Legea

nr. 31/1990 sub aspectul sancțiunilor atrase de nerespectarea lor.

Cu privire la art. 127 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990, sancțiunea pentru nerespectarea acestuia este expres

prevăzută de legea comercială, situație în care orice speculație teoretică este

superfluă.

Astfel, conform textului citat: „Acționarul

care, într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei

alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină

de la deliberările privind acea operațiune. (2) Acționarul care contravine

acestei dispoziții este răspunzător de daunele produse societății, dacă, fără

votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută”.

Prin

urmare, instanțele constatând că sancțiunea pe care textul de lege o prevede

este răspunderea patrimonială a acționarului în culpă iar nu sancțiunea

nulității actului, a hotărârii AGA adoptată în aceste condiții, au făcut o

corectă aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990.

Cât privește art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, acest text de lege, în caz de încălcare, va atrage tot o

sancțiune patrimonială.

Potrivit textului citat: „Acționarii

trebuie să își exercite drepturile cu bună credință, cu respectarea drepturilor

și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari”. Se

instituie, astfel, pentru acționari o obligație generală de exercitare cu bună

credință a drepturilor, convertită într-o obligație generală de non facere, de

a nu încălca drepturile și interesele legale ale societății și ale celorlalți

acționari prin exercitarea abuzivă a propriilor drepturi. Sancțiunea pentru

cazuri concrete și punctuale de încălcare a obligației de bună credință,

respectiv pentru comportament abuziv, este una patrimonială și ea este

prevăzută de art. 723 C. proc. civ. care se aplică în baza art. 1 C. com.,

întrucât legea comercială nu dispune asupra sancțiunii, ci numai asupra

principiului.

Conform art. 723 C.

proc. civ.: „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și

potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. (2) Partea

care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele

pricinuite”.

Prin urmare,

sancțiunea pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale reglementată de

legea civilă, lege care se aplică și în materia comercială conform art. 1 C.

com., este răspunderea patrimonială iar nu sancțiunea nulității vreunui act

juridic cu care acestea ar fi în legătură.

Aceasta este situația

în ce privește dreptul comun al societăților comerciale.

Societatea pârâtă,

după cum susține chiar recurenta reclamantă prin acțiunea sa, se află însă sub

incidența Legii nr. 247/2004 privind piața de capital, modificată, și deci a

dispoziției speciale din această lege cuprinsă în art. 210 alin. (2) care îi este

aplicabilă și care, fără echivoc, dispune asupra sancțiunii patrimoniale pentru

exercițiul abuziv al drepturilor de către deținătorii de valori mobiliare, nu

asupra sancțiunii nulității.

Astfel, potrivit art.

210 alin. (2) din Legea nr. 247/2004 modificată: „Deținătorii valorilor

mobiliare trebuie să își exercite drepturile conferite de acestea cu bună

credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți

deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar

fiind răspunzători pentru daunele provocate”.

Este de observat că legea, civilă sau

comercială, nu a reglementat nici ca excepție vreo situație în care abuzul de

drept, care este o caracteristică a comportamentului procedural, judiciar sau

extrajudiciar al unui subiect de drept, să se constituie într-o cauză de

nulitate a unui act juridic, astfel cum pretinde recurenta reclamantă în

acțiunea formulată.

În raport de aceste considerente,

Înalta Curte constată că nici critica cu privire la aplicarea art. 136

1

din

Legea nr. 31/1990 de către instanțe, pe care recurenta reclamantă și-a

întemeiat motivul de nulitate a hotărârii AGEOA nr. 5 adoptată de societatea

pârâtă la 02 martie 2010, nu poate fi primită.

Drept urmare, Înalta Curte, în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta - reclamantă

S.I.F.

TRANSILVANIA S.A. BRAȘOV

împotriva deciziei comerciale nr. 2/Ap din 13

ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2011.