ÎCCJ, decizie (scj.ro #83015)

Hotărâre

AGA. Acțiune în constatare nulitate absolută. Încălcarea

dispozițiilor art. 210 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. Sancțiune

aplicabilă

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților

comerciale

Index

alfabetic: acțiune în constatare nulitate absolută

-

hotărâre AGA

-

răspundere patrimonială

Legea

nr. 297/2004, art. 210 alin. (2)

Legea

nr. 31/1990, art. 127, art. 136

1

C.

proc. civ., art. 723

Conform art. 210 alin. (2) din Legea nr. 297/2004

modificată, deținătorii valorilor mobiliare trebuie să

își exercite drepturile conferite de acestea cu bună

credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale

celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății

comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele

provocate.

Prin urmare, sancțiunea aplicabilă în cazul

exercitării abuzive a drepturilor de către deținătorii de

valori mobiliare este una patrimonială, iar nu sancțiunea

nulității vreunui act al societății în legătură

cu acestea.

Secția

comercială, Decizia nr. 2625 din

13 septembrie 2011

Prin sentința nr. 493/2010, Tribunalul Brașov,

Secția comercială și de contencios administrativ, a respins

acțiunea promovată de reclamanta SIF T. SA în contra pârâtei

SC R. SA Brașov  ca nefondată.

Instanța de fond a reținut că prin

acțiunea formulată s-a solicitat constatarea nulității

hotărârilor nr. 3 și 5 adoptate de societatea pârâtă la 2 martie

2010 dar că motivele de nulitate privind modalitatea de convocare a

adunării generale, conținutul acesteia și încălcarea

dispozițiilor art. 127 și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990

nu sunt întemeiate.

Cu privire la aceste ultime două cauze de nulitate,

judecătorul fondului a reținut că sancțiunea

prevăzută de art. 127 alin. (1) din LSC este răspunderea

patrimonială, iar încălcarea prevederilor art. 136

1

din

Legea nr. 31/1990 nu conduce la nulitatea hotărârii nr. 5, reclamanta

nefiind vătămată prin adoptarea acesteia.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței a fost admis în sensul că sentința apelată a fost

schimbată în parte, constatându-se nulitatea hotărârii nr. 3 din 2

martie 2010 a AGOA SC R. SA, păstrându-se restul dispozițiilor

sentinței.

Instanța de apel a înlăturat critica cu privire

la sancțiunea anulabilității pentru încălcarea

dispozițiilor legale cu privire la modalitatea de convocare și a

apreciat ca întemeiată critica privind nerespectarea art. 3 pct. 30 din

Legea nr. 85/2006, reținând că hotărârea AGA nr. 3/2010 de

revocare a consiliului de administrație și numire a unor noi

administratori, după ce prin hotărârea nr. 1 și 2 din

aceeași dată a fost revocat administratorul special, este lovită

de nulitate.

Critica cu privire la nereținerea de către

instanța de fond a nulității hotărârii nr. 5/2010 pentru

nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) și art. 136

1

din

Legea nr. 31/1990, au fost înlăturate de instanța de apel cu

motivarea că eventuala încălcare a dispozițiilor art. 127 din

lege nu este sancționată cu nulitatea hotărârii AGA astfel

adoptată, ci ea atrage răspunderea patrimonială a celui în

cauză, iar referitor la încălcarea art. 136

1

din

aceeași lege nu s-a dovedit că hotărârea de acordare a 20 de

salarii compensatorii încalcă interesele legitime ale

societății.

În contra deciziei menționate a declarat recurs

reclamanta SIF T. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 127

din Legea nr. 31/1990, a cărui încălcare, în aprecierea sa, atrage

nulitatea absolută și greșita aplicare a prevederilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, întrucât acționara Asociația Salariaților

R. nu a acționat cu bună-credință, ci contrar intereselor

societății, sancțiunea fiind tot nulitatea absolută.

Recursul nu este fondat.

Criticile de nelegalitate dezvoltate de recurentă în

motivarea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au ca obiect aplicarea de către instanțe a prevederilor art. 127 alin. (1)

și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 sub aspectul sancțiunilor

atrase de nerespectarea  lor.

Cu privire la art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

sancțiunea pentru nerespectarea acestuia este expres prevăzută

de legea comercială, situație în care orice speculație

teoretică este superfluă.

Astfel, conform textului citat:

„Acționarul care,

într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei

alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui

să se abțină de la deliberările privind acea operațiune.

(2) Acționarul care contravine acestei dispoziții

este

răspunzător de daunele produse societății, dacă,

fără votul său, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută

”.

Prin

urmare, instanțele constatând că sancțiunea pe care textul de

lege o prevede este răspunderea patrimonială a acționarului în

culpă, iar nu sancțiunea nulității actului, a

hotărârii AGA adoptată în aceste condiții, au făcut o

corectă aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 127 din Legea nr.

31/1990.

Cât privește art. 136

1

din Legea nr.

31/1990, acest text de lege, în caz de încălcare, va atrage tot o

sancțiune patrimonială.

Potrivit textului citat:

„Acționarii trebuie

să își exercite drepturile cu bună credință, cu

respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății

și ale celorlalți acționari”.

Se instituie, astfel, pentru

acționari o obligație generală de exercitare cu

bună-credință a drepturilor, convertită într-o

obligație generală de

non facere

, de a nu încălca

drepturile și interesele legale ale societății și ale

celorlalți acționari prin exercitarea abuzivă a propriilor

drepturi. Sancțiunea pentru cazuri concrete și punctuale de

încălcare a obligației de bună-credință, respectiv

pentru comportament abuziv, este una patrimonială și ea este

prevăzută de art. 723 C. proc. civ. care se aplică în baza art. 1 C. com., întrucât legea comercială nu dispune asupra sancțiunii, ci numai asupra

principiului.

Conform art. 723 C. proc. civ.: „

Drepturile procedurale

trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în

vederea căruia au fost recunoscute de lege. (2)

Partea care

folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele

pricinuite

”.

Prin urmare, sancțiunea pentru exercitarea abuzivă a

drepturilor procedurale reglementată de legea civilă, lege care se

aplică și în materia comercială conform art. 1 C. com., este răspunderea patrimonială, iar nu sancțiunea nulității

vreunui act juridic cu care acestea ar fi în legătură.

Aceasta este situația în ce privește dreptul comun al

societăților comerciale.

Societatea pârâtă, după cum susține chiar

recurenta-reclamantă prin acțiunea sa, se află însă sub

incidența Legii nr. 297/2004 privind piața de capital,

modificată, și deci a dispoziției speciale din această lege

cuprinsă în art. 210 alin. (2) care îi este aplicabilă și care,

fără echivoc, dispune asupra sancțiunii patrimoniale pentru

exercițiul abuziv al drepturilor de către deținătorii de

valori mobiliare, nu asupra sancțiunii nulității.

Astfel, potrivit art. 210 alin. (2) din Legea nr. 297/2004

modificată:

„Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să

își exercite drepturile conferite de acestea cu bună

credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale

celorlalți deținători și a interesului prioritar al

societății comerciale,

în caz contrar fiind răspunzători

pentru daunele provocate

”.

Este de observat că legea, civilă sau comercială,

nu a reglementat nici ca excepție vreo situație în care abuzul de

drept, care este o caracteristică a comportamentului procedural, judiciar

sau extrajudiciar al unui subiect de drept, să se constituie într-o

cauză de nulitate a unui act juridic, astfel cum pretinde recurenta

reclamantă în acțiunea formulată.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte a constatat

că nici critica cu privire la aplicarea art. 136

1

din Legea nr.

31/1990 de către instanțe, pe care recurenta reclamantă

și-a întemeiat motivul de nulitate a hotărârii AGEOA nr. 5

adoptată de societatea pârâtă la 02.03.2010, nu poate fi

primită.

Drept urmare, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a respins recursul declarat ca nefondat.