ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2011

HOTĂRÂRE
14.04.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 142/F/CA

din data de 18 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ

și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către P.G. în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat actul de

constatare emis la 4 februarie 2010 de către pârâtă, a constatat încălcarea de

către pârâtă a prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 și a

obligat pe aceasta să emită un comunicat de presă privind decizia instanței de

judecată și să-l publice pe site-ul

www.integritate.eu

la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 4442,56 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată.

A

respins Curtea cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la repararea

prejudiciului moral prin

emiterea

unui comunicat de presă cuprinzând decizia instanței și publicarea acestuia

într-un ziar de circulație la nivel național pe cheltuiala agenției, respectiv

transmiterea de scuze publice către reclamant la un post de televiziune

național pe cheltuiala A.N.I

.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că

prin

Actul emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat că în

perioada 22 decembrie 2008-26 februarie 2009 reclamantul s-a aflat în stare de

incompatibilitate pentru că ar fi îndeplinit concomitent atât funcția de

Ministru al Finanțelor Publice cât și aceea de administrator la SC T.M. SRL,

act de constatare comunicat destinatarului la data de 8 februarie 2010,

contestația fiind formulată în termenul legal la 18 februarie 2010.

A mai reținut Curtea că înainte de

împlinirea termenului de contestație și chiar înainte de comunicarea actului de

constatare pârâta a publicat pe site-ul său un comunicat, la data de 5

februarie 2010, care a reluat aproape integral actul de constatare, apreciind

că prin aceasta s-a încălcat obligația impusă autorității pârâte prin art. 50

din Legea nr. 144/2007, legea făcând posibilă publicarea actului de constatare

la rămânerea definitivă a acestuia, caracter pe care îl dobândește fie la data

împlinirii termenului de contestare în condițiile neexercitării dreptului la

contestație, fie la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin

care s-a respins contestația.

Instanța de fond a apreciat actul

contestat ca nelegal emis, cu interpretarea greșită a prevederilor Legii nr. 31/1990

și ale Legii nr. 26/1990, cât și a art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

161/2003.

A constatat Curtea că reclamantul

a fost numit la 22 decembrie 2008 în

funcția de Ministru al

Finanțelor Publice, a demisionat în aceeași dată din funcția de administrator

la SC T.M. SRL, în 23 decembrie 2008 adunarea generală a societății a luat act

de această demisie, luând și decizia numirii mai multor administratori și

împuternicindu-se o anumită persoană în scopul de a face demersurile necesare

înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului, hotărârea A.G.A. fiind

înscrisă la Registrul Comerțului la 26 februarie 2009 conform Încheierii nr. 14901

din 26 februarie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Municipiului București.

Examinând dispozițiile Legii nr. 31/1990,

prima instanță a considerat că

scopul înscrierii acestei

mențiuni la Registrul Comerțului nu este acela al intrării în vigoare a

renunțării la mandat, neavând caracter constitutiv de drepturi, ci acela al

informării terților despre încetarea mandatului astfel încât aceștia să nu

poată opune societății acte încheiate în numele ei de fostul administrator după

încetarea mandatului,

iar demisia sau retragerea din funcția de

administrator, produce efecte pe toate planurile, de la data manifestării de

voință și nu de la data înscrierii mențiunilor corespunzătoare la Registrul comerțului

În aceste condiții, a arătat Curtea,

încetarea stării de incompatibilitate are loc la data demisiei, atât față de

societate cât și în ce privește persoana administratorului, în speță în ziua

numirii reclamantului ca ministru.

Instanța de fond a mai menționat și

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională în

cadrul controlului posterior de neconstituționalitate, prin care normele

juridice din cadrul Legii nr. 144/2007, care au constituit temeiul juridic al

verificărilor pârâtei și al emiterii actului de constatare a stării de

incompatibilitate, au fost declarate neconstituționale, arătând că lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea

efectelor de drept, dacă există, a actelor subsecvente emise în temeiul

acestora.

Ca modalitate de reparare a

prejudiciului nepatrimonial suferit de către reclamant, instanța de fond a

apreciat că pentru a restabili adevărul în legătură cu comportamentul

reclamantului raportat la obligațiile impuse de art. 84 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 161/2003 se impune ca pârâta, prin simetrie cu fapta sa, să publice

pe site-ul său un comunicat de presă privind cele dispuse prin prezenta

hotărâre, cu condiția rămânerii irevocabile a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta

a susținut, în esență, că:

- comunicatul de presă emis ca

urmare a constatării stării de incompatibilitate intră în sfera informațiilor

publice, iar actul de constatare nu a fost publicat, neputând fi reținută

încălcarea, de către recurentă, a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr.

144/2007;

- din datele transmise de către

Oficiul Registrului Comerțului a reieșit că intimatul-reclamant a deținut

funcția de administrator al SC T.M. SRL în perioada 24 august 2007 până la 7

noiembrie 2005 și 14 august 2007 până la 26 februarie 2009, ceea ce îl plasează

pe acesta în stare de incompatibilitate pentru perioada 22 decembrie 2008, dată

la care a fost numit în funcția de ministru al Finanțelor Publice, și până la

data de 26 februarie 2009;

- mențiunile existente în Registrul

Comerțului și comunicate potrivit art. 4 alin. (1) și (2) sunt publice, orice

faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților;

- procedura de verificare s-a

derulat anterior Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale,

actul contestat fiind emis, la rândul său, anterior acestei decizii, condiții

în care dispozițiile Curții nu au efect în cauză;

- acordarea de cheltuieli de

judecată în valoare de 4442,56 lei apare ca disproporționată, în raport cu

partea din acțiune admisă.

asupra recursului formulat

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată

recursul nefondat și va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate

în continuare.

În cauză, se pune problema de a se

analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcție

publică, care avea și calitatea de administrator la o societate comercială la

momentul numirii.

Prin Încheierea nr. 14901 din 26

februarie 2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București s-a admis cererea de înregistrare

în Registrul Comerțului a mențiunilor cu privire la persoane împuternicite, cu

datele cuprinse în cererea de înregistrare și actul modificator, în speță

Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC T.M. SA din data de

23 decembrie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 86 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 84 alin. (1) din același act

normativ, p

ersoana care exercită funcția de membru al

Guvernului este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data

numirii în funcție, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate

prevăzute de lege.

Astfel, potrivit interpretării

literale a textului de lege menționat, singura obligație ce revine persoanei

aflate în stare de incompatibilitate este aceea de a demisiona din una din funcțiile

deținute, iar reclamantul – intimat și-a îndeplinit această obligație prin

depunerea demisiei (act de voință unilateral) la societatea unde funcționa ca

membru în consiliul de administrație, respectiv SC T.M. SRL.

Actul demisiei a fost înregistrat în

registrele societății la data de 22 decembrie 2009, fiind efectuat în termenul legal

prevăzut de Legea nr. 161/2003 raportat la data numirii sale în funcția de

ministru, și anume prin Decretul nr. 1360 din 22 decembrie 2008, publicat în M.

Of. nr. 869 din 22 decembrie 2008.

Față de această situație de fapt

instanța de fond a reținut în mod corect ca fiind nerelevantă împrejurarea că

înscrisurile referitoare la renunțarea la calitatea de administrator au fost

transmise de societate către O.R.C. de pe lângă Tribunalul București la o dată

ulterioară, această împrejurare nefiindu-i imputabilă reclamantului, care nu

mai avea calitatea de a cere efectuarea de înregistrări în numele societății.

Pentru acest motiv prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, invocate

de recurent, nu îi pot fi opuse intimatului – reclamant.

Totodată, că recurenta – pârâtă nu a

prezentat nici o probă contrarie prezumției de veridicitate pe care o au

înscrisurile emanând de la SC T.M. SRL, care atestă data demisiei, ci a

susținut numai că această demisie ar deveni operantă de la data încheierii

judecătorului delegat, concluzie nesusținută de textul legal incident în cauză

(art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003), sens în care au fost și

considerentele instanței de fond.

În ceea ce privește greșita invocare

de către instanța de fond a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010,

care nu fusese publicată, acest motiv de recurs este întemeiat, în sensul că

potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, o astfel de decizie își

produce efectele pentru viitor, de la data publicării, dar acest unic motiv nu

poate conduce la admiterea recursului, deoarece subzistă celelalte considerente

ale instanței de fond și care au condus la pronunțarea unei  soluții temeinice și

legale.

Argumentul recurentei privind

caracterul comunicatului de presă referitor la constatarea stării de

incompatibilitate a intimatului nu poate fi reținut.

Astfel, comunicatul de presă în

cauză are caracter complex, prezentând, mai mult decât o simplă informare,

sumară, asupra constatărilor recurentei, date privind intimatul, activitatea sa

ca administrator al unor societăți comerciale, detalii esențiale privind

aspectele reținute în constatarea stării de incompatibilitate, suprapunerea

conținutului acestui comunicat și a actului de constatare relevând diferențe

neesențiale între aceste două înscrisuri.

În aceste condiții în mod corect a

reținut instanța de fond încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr.

144/2007, prin comunicarea, în fapt, a actului de constatare, publicului, cu

depășirea echilibrului care trebuie să existe între interesul public și dreptul

persoanei la viață privată, demers de natură a aduce prejudicii de natură

morală intimatului, și în mod legitim a dispus măsurile reparatorii contestate

de către recurentă, care vor fi menținute de către instanța de recurs.

Înalta Curte apreciază că nu există

motive pentru a cenzura cheltuielile de judecată dispuse în cauză, și va

respinge recursul și cu privire la acest aspect.

Pentru aceste considerente, apreciind

soluția instanței de fond ca întru-totul legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

Respinge recursul formulat de către

Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 142/F/CA din

data de 18 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 50 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios admi
ÎCCJ 2013-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5800/2/2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrati
ÎCCJ 2013-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 14/45/2010, reclamanta C.M., domiciliată în Iași, B-dul D., jud. Iași
ÎCCJ 2011-04-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2425/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Procedura derulată în primă instanță. Prin acțiunea formulată, reclamantul B.F.N. a chemat în judecată pe pârâta A.N.I., soli
ÎCCJ 2010-11-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2010
că în faza cercetării sale de către Agenția Națională de Integritate, a solicitat să dea o declarație în scris, cerere respinsă, întrucât inspectorul de integritate a considerat că nu este necesar să dea alte lămuriri. Așadar, se arată în c
Sursă