ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 142/F/CA din data de 18 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către P.G. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat actul de constatare emis la 4 februarie 2010 de către pârâtă, a constatat încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 și a obligat pe aceasta să emită un comunicat de presă privind decizia instanței de judecată și să-l publice pe site-ul www.integritate.eu la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 4442,56 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

A respins Curtea cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral prin emiterea unui comunicat de presă cuprinzând decizia instanței și publicarea acestuia într-un ziar de circulație la nivel național pe cheltuiala agenției, respectiv transmiterea de scuze publice către reclamant la un post de televiziune național pe cheltuiala A.N.I . Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Actul emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat că în perioada 22 decembrie 2008-26 februarie 2009 reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că ar fi îndeplinit concomitent atât funcția de Ministru al Finanțelor Publice cât și aceea de administrator la SC T.M.

SRL, act de constatare comunicat destinatarului la data de 8 februarie 2010, contestația fiind formulată în termenul legal la 18 februarie 2010. A mai reținut Curtea că înainte de împlinirea termenului de contestație și chiar înainte de comunicarea actului de constatare pârâta a publicat pe site-ul său un comunicat, la data de 5 februarie 2010, care a reluat aproape integral actul de constatare, apreciind că prin aceasta s-a încălcat obligația impusă autorității pârâte prin art. 50 din Legea nr. 144/2007, legea făcând posibilă publicarea actului de constatare la rămânerea definitivă a acestuia, caracter pe care îl dobândește fie la data împlinirii termenului de contestare în condițiile neexercitării dreptului la contestație, fie la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins contestația.

Instanța de fond a apreciat actul contestat ca nelegal emis, cu interpretarea greșită a prevederilor Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 26/1990, cât și a art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003. A constatat Curtea că reclamantul a fost numit la 22 decembrie 2008 în funcția de Ministru al Finanțelor Publice, a demisionat în aceeași dată din funcția de administrator la SC T.M. SRL, în 23 decembrie 2008 adunarea generală a societății a luat act de această demisie, luând și decizia numirii mai multor administratori și împuternicindu-se o anumită persoană în scopul de a face demersurile necesare înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului, hotărârea A.G.A. fiind înscrisă la Registrul Comerțului la 26 februarie 2009 conform Încheierii nr. 14901 din 26 februarie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Municipiului București. Examinând dispozițiile Legii nr. 31/1990, prima instanță a considerat că scopul înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului nu este acela al intrării în vigoare a renunțării la mandat, neavând caracter constitutiv de drepturi, ci acela al informării terților despre încetarea mandatului astfel încât aceștia să nu poată opune societății acte încheiate în numele ei de fostul administrator după încetarea mandatului, iar demisia sau retragerea din funcția de administrator, produce efecte pe toate planurile, de la data manifestării de voință și nu de la data înscrierii mențiunilor corespunzătoare la Registrul comerțului În aceste condiții, a arătat Curtea, încetarea stării de incompatibilitate are loc la data demisiei, atât față de societate cât și în ce privește persoana administratorului, în speță în ziua numirii reclamantului ca ministru.

Instanța de fond a mai menționat și Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul controlului posterior de neconstituționalitate, prin care normele juridice din cadrul Legii nr. 144/2007, care au constituit temeiul juridic al verificărilor pârâtei și al emiterii actului de constatare a stării de incompatibilitate, au fost declarate neconstituționale, arătând că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea efectelor de drept, dacă există, a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

Ca modalitate de reparare a prejudiciului nepatrimonial suferit de către reclamant, instanța de fond a apreciat că pentru a restabili adevărul în legătură cu comportamentul reclamantului raportat la obligațiile impuse de art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 se impune ca pârâta, prin simetrie cu fapta sa, să publice pe site-ul său un comunicat de presă privind cele dispuse prin prezenta hotărâre, cu condiția rămânerii irevocabile a acesteia. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că: - comunicatul de presă emis ca urmare a constatării stării de incompatibilitate intră în sfera informațiilor publice, iar actul de constatare nu a fost publicat, neputând fi reținută încălcarea, de către recurentă, a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007; - din datele transmise de către Oficiul Registrului Comerțului a reieșit că intimatul-reclamant a deținut funcția de administrator al SC T.M.

SRL în perioada 24 august 2007 până la 7 noiembrie 2005 și 14 august 2007 până la 26 februarie 2009, ceea ce îl plasează pe acesta în stare de incompatibilitate pentru perioada 22 decembrie 2008, dată la care a fost numit în funcția de ministru al Finanțelor Publice, și până la data de 26 februarie 2009; - mențiunile existente în Registrul Comerțului și comunicate potrivit art. 4 alin. (1) și (2) sunt publice, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților; - procedura de verificare s-a derulat anterior Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale, actul contestat fiind emis, la rândul său, anterior acestei decizii, condiții în care dispozițiile Curții nu au efect în cauză; - acordarea de cheltuieli de judecată în valoare de 4442,56 lei apare ca disproporționată, în raport cu partea din acțiune admisă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și va respinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. În cauză, se pune problema de a se analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcție publică, care avea și calitatea de administrator la o societate comercială la momentul numirii. Prin Încheierea nr. 14901 din 26 februarie 2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București s-a admis cererea de înregistrare în Registrul Comerțului a mențiunilor cu privire la persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare și actul modificator, în speță Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC T.M.

SA din data de 23 decembrie 2008. Potrivit dispozițiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 84 alin. (1) din același act normativ, p ersoana care exercită funcția de membru al Guvernului este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcție, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. Astfel, potrivit interpretării literale a textului de lege menționat, singura obligație ce revine persoanei aflate în stare de incompatibilitate este aceea de a demisiona din una din funcțiile deținute, iar reclamantul – intimat și-a îndeplinit această obligație prin depunerea demisiei (act de voință unilateral) la societatea unde funcționa ca membru în consiliul de administrație, respectiv SC T.M.

SRL. Actul demisiei a fost înregistrat în registrele societății la data de 22 decembrie 2009, fiind efectuat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 161/2003 raportat la data numirii sale în funcția de ministru, și anume prin Decretul nr. 1360 din 22 decembrie 2008, publicat în M. Of. nr. 869 din 22 decembrie 2008. Față de această situație de fapt instanța de fond a reținut în mod corect ca fiind nerelevantă împrejurarea că înscrisurile referitoare la renunțarea la calitatea de administrator au fost transmise de societate către O.R.C. de pe lângă Tribunalul București la o dată ulterioară, această împrejurare nefiindu-i imputabilă reclamantului, care nu mai avea calitatea de a cere efectuarea de înregistrări în numele societății.

Pentru acest motiv prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, invocate de recurent, nu îi pot fi opuse intimatului – reclamant. Totodată, că recurenta – pârâtă nu a prezentat nici o probă contrarie prezumției de veridicitate pe care o au înscrisurile emanând de la SC T.M. SRL, care atestă data demisiei, ci a susținut numai că această demisie ar deveni operantă de la data încheierii judecătorului delegat, concluzie nesusținută de textul legal incident în cauză (art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003), sens în care au fost și considerentele instanței de fond.

În ceea ce privește greșita invocare de către instanța de fond a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010, care nu fusese publicată, acest motiv de recurs este întemeiat, în sensul că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, o astfel de decizie își produce efectele pentru viitor, de la data publicării, dar acest unic motiv nu poate conduce la admiterea recursului, deoarece subzistă celelalte considerente ale instanței de fond și care au condus la pronunțarea unei soluții temeinice și legale. Argumentul recurentei privind caracterul comunicatului de presă referitor la constatarea stării de incompatibilitate a intimatului nu poate fi reținut.

Astfel, comunicatul de presă în cauză are caracter complex, prezentând, mai mult decât o simplă informare, sumară, asupra constatărilor recurentei, date privind intimatul, activitatea sa ca administrator al unor societăți comerciale, detalii esențiale privind aspectele reținute în constatarea stării de incompatibilitate, suprapunerea conținutului acestui comunicat și a actului de constatare relevând diferențe neesențiale între aceste două înscrisuri. În aceste condiții în mod corect a reținut instanța de fond încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, prin comunicarea, în fapt, a actului de constatare, publicului, cu depășirea echilibrului care trebuie să existe între interesul public și dreptul persoanei la viață privată, demers de natură a aduce prejudicii de natură morală intimatului, și în mod legitim a dispus măsurile reparatorii contestate de către recurentă, care vor fi menținute de către instanța de recurs.

Înalta Curte apreciază că nu există motive pentru a cenzura cheltuielile de judecată dispuse în cauză, și va respinge recursul și cu privire la acest aspect. Pentru aceste considerente, apreciind soluția instanței de fond ca întru-totul legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 142/F/CA din data de 18 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.