ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Hotărârea Curții
de Apel
Prin Sentința nr. 50 din 20 aprilie 2010,
Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu
cu pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care solicita anularea Actului
de constatare din 21 decembrie 2009, prin care s-a dispus constatarea stării de
incompatibilitate față de reclamant.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. 48
alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Agenției Naționale de Integritate, în termen de 15 zile de la data
comunicării actului de constatare a stării de incompatibilitate sau a
conflictului de interese, persoana verificată poate face contestație la Curtea
de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei
circumscripție locuiește.
Reclamantului i-a
fost comunicat Actul constatator la data de 28 decembrie 2009 iar acțiunea a
fost formulată la data de 16 februarie 2010, conform mențiunii de pe plicul
aflat dosar, acțiunea fiind, deci, tardiv formulată.
Instanța de fond a
reținut că este neîntemeiată susținerea reclamantului, potrivit căreia a formulat
în termen contestația, în raport cu împrejurarea că, în lipsa unor mențiuni
referitoare la posibilitatea contestării și la instanța competentă, a trimis
contestația chiar Agenției Naționale de Integritate, apreciind că împrejurările
invocate de reclamant sunt lipsite de relevanță în condițiile în care legea
prevede termenul în care se poate formula contestația și instanța competentă să
o judece.
Recursul
reclamantului
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul
C.M., fără a indica temeiul juridic de casare sau modificare prevăzut de art.
304 C. proc. civ.
În esență, Înalta
Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
2.1. Hotărârea este
nelegală întrucât instanța de fond a respins cererea ca tardiv formulată, deși
a contestat actul emis de pârât la 3 zile de la comunicare.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs, susține că pârâta nu a înțeles să indice în actul
contestat și căile de atac, fapt care l-a indus în eroare, motiv pentru care a
transmis contestația instituției pârâte.
2.2. Sentința Curții
de Apel este nelegală deoarece prin Decizia Curții Constituționale nr. 415 din
14 aprilie 2010, dispozițiile art. 45 - 50 din Legea nr. 144/2007 privind
înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate au
fost declarate neconstituționale, fiind suspendate de drept începând cu data de
5 mai 2010.
În condițiile în care
termenul de contestare și organul competent să soluționeze contestația sunt
stabilite prin art. 48 din lege, care a fost abrogat, se poate adresa direct
instanței de judecată, situație în care solicită casarea hotărârii recurate și
anularea Actului de contestare din 21 decembrie 2009.
2.3. În subsidiar,
recurentul arată că nu se află în culpă pentru niciuna dintre
incompatibilitățile constatate de Agenția Națională de Integritate prin actul
atacat, reluând în memoriul de recurs argumentele cuprinse în acțiunea cu care
a învestit instanța de judecată.
În susținerea acestui
ultim motiv de recurs, au fost depuse înscrisuri în combaterea constatărilor
Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate,
contestația transmisă Agenției Naționale de Integritate la 7 ianuarie 2010 și
respectiv recipisa poștală din 30 decembrie 2009 având ca destinatar Agenția
Națională de Integritate.
În conformitate cu
prevederile art. 305 C. proc. civ., recurentul a solicitat proba cu înscrisuri,
respectiv Adresa înregistrată la Agenția Națională de Integritate din 21
ianuarie 2010 prin care recurentul solicită reanalizarea stării de
incompatibilitate pentru care s-a declanșat procedura de control și contestând
în această modalitate actul de constatare.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspecte, în temeiul art.
304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de
judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Prin Cererea
înregistrată în 18 februarie 2010, contestatorul C.M. a solicitat anularea
Actului de constatare încheiat la 21 decembrie 2009 de Agenția Națională de
Integritate prin care s-a dispus constatarea stării de incompatibilitate,
menționând că Actul de constatare l-a atacat prin contestația trimisă la 30
decembrie 2009 la Agenția Națională de Integritate, cu confirmare de primire în
data de 7 ianuarie 2010.
Conform dispozițiilor
în vigoare la data efectuării verificării și a învestirii instanței de
judecată, respectiv, art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind
înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate,
republicată: "(2) În termen de 15 zile de la data comunicării actului de
constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate,
persoana verificată poate face contestație la Curtea de Apel, secția de
contencios administrativ și fiscal, în a cărei circumscripție locuiește.
Acțiunea este scutită de taxă de timbru. Prevederile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se
aplică în mod corespunzător."
Actul de constatare
emis de Agenția Națională de Integritate a fost primit de recurent prin poștă
la 28 decembrie 2009 și trebuia contestat în 15 zile la Curtea de Apel în a cărei
circumscripție locuiește.
Susținerile
recurentului privind inducerea sa în eroare în privința căilor de atac care nu
au fost indicate în cuprinsul actului contestat nu pot fi reținute în
condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr.
144/2007, republicată, în vigoare la acel moment:
„(3) Actul de
constatare trebuie să cuprindă data și locul întocmirii, numele, prenumele și
calitatea celui care îl întocmește, numele, prenumele și alte date de
identificare a persoanei la care se referă, obiecțiile și explicațiile
acestora, numele, prenumele și calitatea persoanelor care asistă la constatare
sau reprezintă persoana supusă verificării, obiecțiile și explicațiile
acestora, descrierea amănunțită a celor constatate, precum și măsurile luate,
mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale, semnătura celui care
face constatarea și a celorlalte persoane prezente, după caz."
Căile de atac, ce
includ atât termenul cât și instanța unde se depune contestația sunt indicate
în lege a cărei necunoaștere nu o poate invoca recurentul.
Astfel, Înalta Curte
constată că în mod corect, prima instanță a reținut că împrejurările invocate
de recurentul-reclamant sunt lipsite de relevanță în condițiile în care legea
prevede termenul în care se poate formula contestația și instanța competentă să
o judece.
O condiție
procedurală esențială privind promovarea acțiunii în contencios administrativ
este aceea că sesizarea instanței competente să fie făcută cu respectarea
termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 sau de legi speciale, atunci când au
dispoziții derogatorii din acest punct de vedere.
Este adevărat că art.
48 din Legea nr. 144/2007 a fost abrogat prin Legea nr. 176/2000 și că prin
Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010, art. 48 din lege a
fost declarat neconstituțional.
Decizia Curții
Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 144/2007 a fost publicată
în M. Of. nr. 294/05.05.2010, ulterior pronunțării sentinței recurate.
Conform art. 11 din
Legea nr. 47/1992, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. și
sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, producând astfel
efecte de la data luării la cunoștință prin publicare.
Înalta Curte reține
că potrivit art. 34 din Legea nr. 176/2010, verificările aflate în curs de
desfășurare la Agenția Națională de Integritate la data intrării în vigoare a
acestei legi, continuă potrivit procedurilor prevăzute de acesta iar actele și
lucrările efectuate în cadrul Agenției, rămase definitive până la publicarea
Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în M. Of. nr.
294/.05.05.2010 rămân valabile.
În consecință, în mod
corect, prima instanță a reținut prin aplicarea prevederilor art. 48 alin. (2)
din Legea nr. 144/2007, în vigoare la data verificării, că acțiunea a fost
tardiv formulată la secția de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău.
În raport de soluția
pronunțată, criticile aduse Actului de constatare din 12 decembrie 2009, nu pot
fi analizate, întrucât vizează fondul pricinii care nu a fost analizat, prima
instanță respingând acțiunea pe excepția invocată de pârâtă.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
Toate considerentele
expuse la pct. II.1 al deciziei, converg către concluzia că soluția fondului
este legală.
Ca urmare, în temeiul
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamantul C.M. împotriva Sentinței nr. 50 din 20 aprilie 2010 a
Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 31 martie 2011.