ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8552/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 936/2010 pronunțată în Dosarul nr. 51106/3/2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția inadmisibilității cererii și, totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se că despăgubirile solicitate de către reclamantă în baza Legii nr. 221/2009 nu pot fi acordate decât pentru condamnările politice, nu și pentru măsurile administrative cu caracter politic, cum este cazul reclamantei.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 110A din 7 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru considerente vizând nu motivele de apel - relative la aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 și măsurilor administrative cu caracter politic -, ci însuși temeiul de drept al acțiunii reclamantei, respectiv dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Astfel, s-a constatat că este aplicabilă Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care aceste dispoziții legale au fost considerate neconstituționale. Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei dacă, în acest interval, Guvernul României nu pune de acord dispozițiile neconstituționale cu prevederile Constituției.

Decizia a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar până la data soluționării apelului - 24 ianuarie 2011, Guvernul României nu a avut nicio inițiativă în sensul celor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 47/1992. În aceste condiții, instanța de apel a constatat că temeiul normativ pe care reclamanta și-a întemeiat cererea nu își mai produce efecte juridice, acțiunea fiind, din această perspectivă, neîntemeiată, cum corect a reținut și judecătorul fondului, dar cu o altă motivare. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că era constituțională la acea dată, modificarea intervenită prin deciziile Curții Constituționale neputând opera retroactiv.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța de apel și-a întemeiat soluția adoptată pe Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamantei, ale căror efecte asupra cauzei de față au fost analizate din perspectiva unui motiv de ordine publică, invocat din oficiu, și nu prin prisma motivelor de apel ale reclamantei. Aspectul procesual relativ la efectele acestei decizii a Curții Constituționale - ca, de altfel, și ale Deciziei nr. 1360 din 21 octombrie 2010 - asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare, a fost clarificat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.

Această decizie a instanței supreme a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe. Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.”.

În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare. Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală aplicare.

Ca atare, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei dispoziții legale exprese. De asemenea, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă. Dată fiind decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect dând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data publicării lor în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre definitivă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva Deciziei nr. 110A din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2011.