ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8552/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 936/2010 pronunțată

în Dosarul nr. 51106/3/2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins excepția inadmisibilității cererii și, totodată, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se că despăgubirile

solicitate de către reclamantă în baza Legii nr. 221/2009 nu pot fi acordate

decât pentru condamnările politice, nu și pentru măsurile administrative cu

caracter politic, cum este cazul reclamantei.

Apelul declarat de

către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin

Decizia nr. 110A din 7 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, pentru considerente vizând nu motivele de apel - relative

la aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 și măsurilor administrative cu caracter

politic -, ci însuși temeiul de drept al acțiunii reclamantei, respectiv

dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Astfel, s-a constatat

că este aplicabilă Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care

aceste dispoziții legale au fost considerate neconstituționale.

Potrivit art. 31

alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile declarate neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei dacă, în acest

interval, Guvernul României nu pune de acord dispozițiile neconstituționale cu

prevederile Constituției.

Decizia a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar până la data soluționării apelului

- 24 ianuarie 2011, Guvernul României nu a avut nicio inițiativă în sensul

celor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 47/1992.

În aceste condiții,

instanța de apel a constatat că temeiul normativ pe care reclamanta și-a

întemeiat cererea nu își mai produce efecte juridice, acțiunea fiind, din

această perspectivă, neîntemeiată, cum corect a reținut și judecătorul

fondului, dar cu o altă motivare.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

susținând, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe

baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în

vedere că era constituțională la acea dată, modificarea intervenită prin

deciziile Curții Constituționale neputând opera retroactiv.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Instanța de apel și-a

întemeiat soluția adoptată pe Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei ce

reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamantei, ale căror efecte asupra

cauzei de față au fost analizate din perspectiva unui motiv de ordine publică,

invocat din oficiu, și nu prin prisma motivelor de apel ale reclamantei.

Aspectul procesual

relativ la efectele acestei decizii a Curții Constituționale - ca, de altfel,

și ale Deciziei nr. 1360 din 21 octombrie 2010 - asupra procedurilor

jurisdicționale aflate în curs de desfășurare, a fost clarificat prin Decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.

Această decizie a

instanței supreme a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu

poate fi ignorată în cauză, producându-și efectele la data soluționării

prezentului recurs, în virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în

interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.”.

În motivarea deciziei

date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ

intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele

Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene

creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale

trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în

curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma

regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de

constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt

drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia

trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii

dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza

numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub

incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală

aplicare.

Ca atare, la momentul

la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate,

norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând

(nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei

dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu

se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun

fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.

Dată fiind decizia în

interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect

dând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data publicării

lor în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre

definitivă.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii,

drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva Deciziei nr. 110A din

7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2011.