ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1666/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 09 decembrie 2009, pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul B.S.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al arestării abuzive timp de 11 luni și 10 zile, pentru infracțiunea de uneltire contra orânduirii sociale, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 127.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma măsurii politice a arestării abuzive și, totodată, să dispună obligarea pârâtului la plata aceleiași sume pentru prejudiciul moral afectiv suferit în urma măsurii administrative cu caracter politic a exmatriculării abuzive în anii 1957-1962 de la Facultatea de Medicină din București.

Prin sentința civilă nr. 1468 din 04 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurii arestării reclamantului în perioada 07 iulie 1948 - 17 iunie 1949 și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei, calculat la cursul B.N.R din ziua plății cu titlu de despăgubiri civile către reclamant. În motivarea sentinței s-a reținut că arestarea reclamantului are caracter politic, deoarece infracțiunea pentru care a fost învinuit pe nedrept face parte din categoria celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009. În privința cuantumului despăgubirilor, tribunalul a reținut pe de o parte că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii după anul 1990 în baza Decretului Lege nr. 118/1990, iar pe de altă parte, că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010 prin care se stabilește că suma maximă a despăgubirilor ce se pot acorda persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic este de 10.000 euro. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Prin decizia nr. 385/ A din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant și a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A schimbat în parte sentința în sensul că a respins, ca nefondată, cererea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea de Apel a reținut că pe parcursul judecării dosarului în fața primei instanțe, Legea nr. 221/2009 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 62/2010. Astfel, art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/2010, a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituționale, iar prin decizia nr. 1358/2010 a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale. Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Litera a) din articolul 5 al Legii 221/2009, care constituia temeiul de drept al introducerii acțiunii, nu mai există deoarece textul legal s-a declarat neconstituțional conform celor arătate mai sus. În speță se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus judecații în curs are caracterul unei fapte în desfășurare (facta pendentia), astfel că „legea nouă” (forma legii după data de la care decizia de neconstituționalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile.

Având în vedere că actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în condițiile fostei litere a de la art. 5 alin. (1), nici pentru condamnări politice, nici pentru măsuri administrative cu caracter politic, instanța de apel a constatat că pretențiile apelantei reclamante în sensul măririi cuantumului daunelor morale nu pot fi primite. Susținerile apelantei reclamante conform cărora instanțele ar trebui să de eficiență prevederilor Convenției sunt în principiu adevărate, dar ele sunt pertinente și aplicabile doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor statuate prin convenție. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost declarată neconstituțională ea nu mai există și prin urmare nu se mai poate pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Actuala ordine constituțională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală declarată neconstituțională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat. Raționamentele ce stau la baza hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești trebuie plasate exclusiv în plan juridic. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.S.P. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Curtea de Apel a constatat că încetarea efectelor dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 duce la lipsirea de suport legal a cererii reclamantului, hotărârea pronunțată încălcând principiul referitor la neretroactivitatea legii civile noi.

Drepturile reclamantului s-au născut la momentul reținerii nelegale și al exmatriculării și nu la momentul adoptării Legii 221/2009, iar raportul juridic care a dat reclamantului posibilitatea să acționeze a fost pe deplin constituit în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009. Instanța de apel a încălcat legislația europeană și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când constatat că nu se poate reține în favoarea reclamantului nici măcar existența unei speranțe legitime, așa cum acest concept este definit și reglementat prin art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului. Se mai arată că, prin decizia recurată, au fost nesocotite dispozițiile art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 14 și art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul și-au întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivității legii.

Aplicarea dispozițiilor art. 329-330 7 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. Tot astfel, pentru considerentele anterior expuse, reținute în cuprinsul deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea normelor comunitare menționate.

Totodată, potrivit considerentelor aceleiași decizii în interesul legii, în temeiul Legii nr. 221/2001 nu s-au născut drepturi direct, în patrimoniul persoanelor, ci drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive. Prin urmare, dacă la momentul pronunțării deciziei de neconstituționalitate nu exista o hotărâre cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, prin care aceste drepturi să fie stabilite, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertățile Cetățenești.

Or, în cauză, reclamantul nu beneficia de o hotărâre judecătorească definitivă la data publicării deciziilor Curții Constituționale, astfel încât sunt nefondate criticile formulate prin motivele de recurs privind nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Cetățenești. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.S.P. împotriva deciziei nr. 385/ A din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 martie 2012.