ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1666/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1666/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09 decembrie

2009, pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamantul B.S.P.

a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii

221/2009, să constate caracterul politic al arestării abuzive timp de 11 luni

și 10 zile, pentru infracțiunea de uneltire contra orânduirii sociale, să

dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 127.000 lei cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma măsurii politice a

arestării abuzive și, totodată, să dispună obligarea pârâtului la plata

aceleiași sume pentru prejudiciul moral afectiv suferit în urma măsurii

administrative cu caracter politic a exmatriculării abuzive în anii 1957-1962

de la Facultatea de Medicină din București.

Prin sentința civilă nr.

1468 din 04 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis în parte cererea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurii

arestării reclamantului în perioada 07 iulie 1948 - 17 iunie 1949 și a obligat

pârâtul la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei, calculat la cursul

B.N.R din ziua plății cu titlu de despăgubiri civile către reclamant.

În motivarea

sentinței s-a reținut că arestarea reclamantului are caracter politic, deoarece

infracțiunea pentru care a fost învinuit pe nedrept face parte din categoria

celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009.

În privința

cuantumului despăgubirilor, tribunalul a reținut pe de o parte că reclamantul a

beneficiat de măsuri reparatorii după anul 1990 în baza Decretului Lege nr. 118/1990,

iar pe de altă parte, că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010

prin care se stabilește că suma maximă a despăgubirilor ce se pot acorda

persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic este de

10.000 euro.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Prin decizia nr. 385/

A din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant și a admis apelurile

formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de

apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A

schimbat în parte sentința în sensul că a respins, ca nefondată, cererea

privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral și a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea de Apel a

reținut că pe parcursul judecării dosarului în fața primei instanțe, Legea nr. 221/2009

a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 62/2010.

Astfel, art. 5 alin. (1)

lit. a) din lege a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/2010, a constatat că dispozițiile

art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituționale, iar prin decizia nr.

1358/2010 a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.

Dispozițiile din

legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz,

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Litera a) din

articolul 5 al Legii 221/2009, care constituia temeiul de drept al introducerii

acțiunii, nu mai există deoarece textul legal s-a declarat neconstituțional

conform celor arătate mai sus.

În speță se aplică

legea în forma dobândită după declararea neconstituționalității, chiar dacă

această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus

judecații în curs are caracterul unei fapte în desfășurare (facta pendentia),

astfel că „legea nouă” (forma legii după data de la care decizia de

neconstituționalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării

imediate a legii civile.

Având în vedere că

actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în

condițiile fostei litere a de la art. 5 alin. (1), nici pentru condamnări

politice, nici pentru măsuri administrative cu caracter politic, instanța de

apel a constatat că pretențiile apelantei reclamante în sensul măririi

cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

Susținerile apelantei

reclamante conform cărora instanțele ar trebui să de eficiență prevederilor

Convenției sunt în principiu adevărate, dar ele sunt pertinente și aplicabile

doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor

statuate prin convenție. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost

declarată neconstituțională ea nu mai există și prin urmare nu se mai poate

pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din

Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Actuala ordine

constituțională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală

declarată neconstituțională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul

separației puterilor în stat. Raționamentele ce stau la baza hotărârilor

pronunțate de instanțele judecătorești trebuie plasate exclusiv în plan

juridic.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.S.P.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Curtea de Apel a

constatat că încetarea efectelor dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din

Legea 221/2009 duce la lipsirea de suport legal a cererii reclamantului,

hotărârea pronunțată încălcând principiul referitor la neretroactivitatea legii

civile noi.

Drepturile

reclamantului s-au născut la momentul reținerii nelegale și al exmatriculării

și nu la momentul adoptării Legii 221/2009, iar raportul juridic care a dat

reclamantului posibilitatea să acționeze a fost pe deplin constituit în

momentul intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.

Instanța de apel a

încălcat legislația europeană și practica Curții Europene a Drepturilor Omului,

atunci când constatat că nu se poate reține în favoarea reclamantului nici

măcar existența unei speranțe legitime, așa cum acest concept este definit și

reglementat prin art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului.

Se mai arată că, prin

decizia recurată, au fost nesocotite dispozițiile art. 6 al Convenției Europene

a Drepturilor Omului, art. 14 și art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la

Convenție.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011,

Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de

conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de

Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010

și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a

reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010)

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare,

efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie

2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își

găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de

desfășurare.

În consecință,

urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

7

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of.,

Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat

anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în

vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamantul și-au întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau

constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Față de dezlegarea

cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330

7

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii

recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii

și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamantul invocă

principiul neretroactivității legii.

Aplicarea

dispozițiilor art. 329-330

7

C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea

principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea

unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a

legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui

tratament juridic egal al părților.

Tot astfel, pentru

considerentele anterior expuse, reținute în cuprinsul deciziei nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii, referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330

7

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin

motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea

normelor comunitare menționate.

Totodată, potrivit

considerentelor aceleiași decizii în interesul legii, în temeiul Legii nr. 221/2001

nu s-au născut drepturi direct, în patrimoniul persoanelor, ci drepturi care

trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte

constitutive. Prin urmare, dacă la momentul pronunțării deciziei de

neconstituționalitate nu exista o hotărâre cel puțin definitivă, din partea

instanței de judecată, prin care aceste drepturi să fie stabilite, nu se poate

spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertățile Cetățenești.

Or, în cauză,

reclamantul nu beneficia de o hotărâre judecătorească definitivă la data

publicării deciziilor Curții Constituționale, astfel încât sunt nefondate

criticile formulate prin motivele de recurs privind nelegalitatea deciziei

recurate din perspectiva art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Cetățenești.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul B.S.P. împotriva deciziei nr. 385/ A

din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 08 martie 2012.