ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5071/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5071/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
La data de 18
februarie 2010 reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate caracterul politic
al condamnării sale prin Sentința penală nr. 65 din 16 ianuarie 1951 pronunțată
de Tribunalul Militar București și obligarea pârâtului la plata sumei de
6.000.000 EURO daune morale pentru privarea de libertate.
Învestit cu
soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința
civilă nr. 1642 din 28 octombrie 2010 a admis în parte acțiunea reclamantului,
a respins cererea privind constatarea caracterului politic al măsurii arestării
preventive în perioada 13 decembrie 1961 - 24 aprilie 1963 și a obligat pârâtul
să plătească reclamantului suma de 7.000 EURO reprezentând daune morale.
Prima instanță a
reținut că reclamantul a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra
ordinii sociale, infracțiune prevăzută de art. 209 C. pen. ce constituie o
condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr.
221/2009.
Tribunalul a reținut
că, deși abuzivă, măsura arestării preventive în perioada 13 decembrie 1961 -
24 aprilie 1963 nu s-a dovedit a avea caracter politic astfel încât această
nouă încarcerare nu intră în sfera de incidență a legii.
Totodată, a reținut
că reclamantul este îndreptățit în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) la daune
morale iar la stabilirea cuantumului acestora a ținut cont că a beneficiat de
Decretul-Lege nr. 118/1990.
Împotriva sentinței
au declarat apel reclamantul, pârâtul și Ministerul Public - Parchetul de pe
lângă Tribunalul București.
Reclamantul a
criticat hotărârea sub aspectul nereținerii caracterului politic al măsurii
arestării preventive în perioada 13 decembrie 1961 - 24 aprilie 1963 și pe
aspectul neacordării cuantumului daunelor morale solicitate prin acțiune.
Pârâtul a criticat
hotărârea sub aspectul acordării de către prima instanță a sumelor reprezentând
daune morale invocând Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 și faptul că
reclamantul a primit o reparație în baza Decretul-Lege nr. 118/1990. în
subsidiar, a criticat cuantumul daunelor morale, considerându-l exagerat de
mare în raport de prejudiciul real suferit și a solicitat reaprecierea
acestuia.
Ministerul Public a
criticat hotărârea din perspectiva incidenței în speță a Deciziei Curții
Constituționale nr. 1358/2010.
Curtea de Apel
București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, prin Decizia nr. 75A din 1 martie 2011, în majoritate, a admis
apelul reclamantului, a respins apelurile declarate de pârât și Ministerul
Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat în parte
sentința apelată, în sensul că suma reprezentând daune morale este de 15.000
EURO, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea a invocat în considerente modificările legislative aduse Legii
nr. 221/2009, Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale și a apreciat că
reclamantul este îndreptățit la a primi daune morale, întrucât condamnarea cu
caracter politic pe care a suferit-o intră în sfera de incidență a art. 5 alin.
(1) lit. a), nefiind un impediment că a fost și beneficiarul Decretului-Lege
nr. 118/1990. Totodată, Curtea a statuat că, în baza principiului egalității și
echității, nu se poate aplica un tratament juridic diferit persoanelor care au
inițiat demersul judiciar în baza Legii nr. 221/2009 în funcție de celeritatea
cu care s-a soluționat litigiul, prin raportare la data apariției deciziilor
Curții Constituționale.
Instanța de apel a
considerat că dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție nu pot înlătura
orice efecte produse de acțiunile deja promovate în justiție, altfel ar însemna
că o decizie a Curții Constituționale ar avea putere retroactivă.
Instanța de apel,
deci, nu a reținut incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a
dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cu privire la
cuantumul daunelor morale, Curtea a apreciat că suma de 15.000 EURO asigură
reclamantului o reparație echitabilă.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul, pârâtul și Ministerul Public - Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel București.
Reclamantul M.N. a
criticat decizia pe aspectul nereținerii caracterului politic al măsurii
arestării preventive în perioada 13 decembrie 1961 - 24 aprilie 1963, arătând
că prin Hotărârea nr. 840 din 1 octombrie 1990 a Comisiei constituită potrivit
Decretului-Lege nr. 118/1990 s-a stabilit deja, cu autoritate de lucru judecat,
că aceasta perioadă reprezintă vechime în muncă, fiind lipsit de libertate în
baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice. Totodată,
susține că instanța de apel nu a cercetat și nu s-a pronunțat pe această
chestiune.
O a doua critică
vizează cuantumul despăgubirilor acordate, considerat a fi mult prea mic în
raport de prejudiciul ce i-a fost cauzat.
Pârâtul Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., a criticat decizia atacată pe aspectul că instanța de apel nu a
ținut cont de Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, care producea
efecte la data soluționării apelului.
În subsidiar, a
criticat cuantumul daunelor morale acordate, considerându-l prea mare în raport
cu prejudiciul efectiv suferit.
Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia recurată din
perspectiva incidenței în apel a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale.
O altă critică, pe
care procurorul de ședință nu a mai susținut-o cu ocazia dezbaterilor din
ședința publică, a vizat cuantumul daunelor morale, considerat a fi prea mare
în raport de prejudiciul suferit și de faptul că a mai primit reparații în baza
altor acte normative cu caracter reparator.
O ultimă critică
vizează incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la caracterul
politic al arestării reclamantului în perioada 13 decembrie 1961 - 24 aprilie
1963.
Înalta Curte a
invocat în ședința publică din 29 iunie 2012, ca motiv de ordine publică,
incidența în speță a Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011, de
către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând criticile
formulate prin motivele de recurs, având în vedere inclusiv de motivul de
recurs invocat din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Aspectul, care
interesează prioritar în speță, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din
Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în
condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a
posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358
din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie
2010.
Potrivit art. 147
alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca
fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de
acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe
durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al
articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la
data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere
numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la
art. 31 din Legea nr. 47/992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de această
reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea
neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,
care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în
curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Prin Decizia nr. 12
din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie
2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a
stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010,
dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind
condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora
și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele
nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios
constituțional în M. Of.
Intrarea în vigoare a
Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora
intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este
vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor,
ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând
să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei
de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă,
din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un
bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. l.
Prin urmare, efectele
Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale
Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească
aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.
În consecință, urmare
a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,
dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind
condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora
și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele
nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios
constituțional în M. Of.
Potrivit art. 330
7
C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs
în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării
deciziei în M. Of. al României, Partea I.
Cum Decizia în
interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of.,
Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat
anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în
vedere în soluționarea prezentului litigiu.
Decizia Curții
Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control
constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că
prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 privind
condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,
pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și
completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr.
761 din 15 noiembrie 2010.
La acea dată, în
prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.
Față de dezlegarea
cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în
timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de
prevederile art. 330
7
C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata
că în mod nelegal curtea de apel nu a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei
Curții Constituționale nr. 1358/2010, criticile formulate în acest sens de
pârât și Ministerul Public fiind fondate.
Prin urmare, în speță
nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui
bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția europeană a drepturilor omului, câtă vreme, la data publicării
Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă,
care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri.
Cu privire la critica
comună formulată de reclamant și Ministerul Public ce vizează nepronunțarea
instanței de apel pe aspectul caracterului politic al arestării preventive a
reclamantului în perioada 13 decembrie 1961 - 24 aprilie 1963, se reține că
într-adevăr Curtea a omis să cerceteze acest aspect dar, având în vedere
caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul
legii, Înalta Curte apreciază că atragerea incidenței motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este pur formală și nu prezintă
relevanță în raport de motivul de recurs de ordine publică care se impune cu
prioritate. De altfel, Ministerul Public nu poate invoca un astfel de motiv
întrucât nu manifestă niciun interes cu privire la această chestiune.
Pe de altă parte,
finalitatea inițierii acțiunii pendinte o constituie reparația morală pentru
situația în care reclamantul a fost pus de autoritățile fostului regim
comunist.
În condițiile Legii
nr. 221/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a inițiat prezentul
litigiu, acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit prin
condamnare sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter
politic în baza legii era deschisă în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1)
lit. a), text declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale.
Prin urmare,
constatarea caracterului politic al măsurii arestării preventive dispuse în
perioada de referință a legii interesează doar în condițiile în care aceasta
constituie o premisă obligatorie pentru recunoaștere unor drepturi prin legea
specială prin raportare la art. 5 alin. (1), respectiv dreptul de a-i fi
acordate daune morale pentru prejudiciul suferit în condițiile lit. a).
Totodată, se reține
caracterul de complinire al Legii nr. 221/2009 în raport cu actele normative
reparatorii anterioare și faptul că reclamantului M.N. i-a fost recunoscută
calitatea de luptător în rezistența anticomunistă prin Hotărârea nr. 840 din 1
octombrie 1990 a Comisiei constituită potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990.
În raport de aceste
considerente și de faptul că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost
declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale, lipsind de fundament juridic solicitarea de daune morale,
apare ca lipsit de interes actual petitul privind constatarea caracterului
politic al măsurii arestării preventive la care au fost supus reclamantul.
Urmare a declarării
neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Înalta
Curte constată că acordarea daunelor morale prevăzute de legea specială nu mai
are bază juridică pe acest temei de drept, critica reclamantului privind
cuantumul prea mic al daunele materiale acordate nemaiputând fi analizată.
Pe cale de
consecință, soluția ce se impune în cadrul prezentei cauze nu poate fi decât
respingerea recursului reclamantului, admiterea recursurilor și apelurilor
pârâtului și Ministerului Public, și, pe fond, respingerea acțiunii, în
condițiile în care se constată că, în speță, la data publicării în M. Of. nr.
761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu
se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv
la data publicării respectivei decizii.
Față de aceste
considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, va admite recursul
pârâtului și pe cel al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București, va modifica decizie recurată, în sensul că va admite apelurile
acelorași părți, respingând apelul reclamantului, va schimba în parte sentința
primei instanțe, iar pe fond va respinge acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București
și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
împotriva Deciziei civile nr. 75 A din 1 martie 2011 a Curții de Apel
București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.
Modifică în parte
decizia recurată.
Admite apelurile
declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București
și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva
Sentinței civile nr. 1642 din 28 octombrie 2010 a Tribunalului București,
secția a III-a civilă.
Respinge și capătul
de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Respinge, ca
nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte
dispoziții ale deciziei.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 75 A din
1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze
privind proprietatea intelectuală
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 iunie 2012.
Procesat de GGC - DG