ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4862/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 17/CA/2011-PI din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea

introdusă de reclamantul M.P. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor

și în consecință a anulat Decizia nr. 14293 din 27 septembrie 2010 emisă de

pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de

beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu

modificările și completările ulterioare, precum și la plata sumei de 500 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că prin decizia

nr. 14.293 din

27 septembrie 2010, emisă de pârâta Casa

Județeană de Pensii Bihor a fost anulată Hotărârea de admitere nr. 14.293 din 7

aprilie 2009 emisă de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000,

debitul rezultat urmând a fi recuperat conform reglementărilor legale în

vigoare, iar cererea nr. 14293 din 26 iunie 2010 depusă de reclamantul M.P., în

vederea obținerii drepturilor, a fost respinsă.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că , în ciuda poziției exprimate de pârâta

Casa Județeană de Pensii Bihor, că prin probele administrate în cauză,

reclamantul M.P. a făcut dovada persecuției din motive etnice, iar în lipsa

actelor oficiale, arhiva de la Primăria Bratca fiind arsă în întregime, în

timpul războiului, de către armata maghiară, declarațiile martorilor audiați în

instanță, B.G. și S.F., sunt relevante, în sensul stabilirii faptului că

reclamantul împreună cu familia sa a fost refugiat din motive etnice din

localitatea Bratca în munții Beiușului, jud. Bihor, pe perioada 1940 - martie

1945, precum și a faptului că după refugiu, reclamantul și familia sa s-au

stabilit în localitatea Hotar, unde au cumpărat un teren,

Concluzionând,

prima instanță a apreciat ca fiind pertinentă explicația reclamantului în

sensul că s-a născut în localitatea Lorău - Bratca, având în vedere lipsa

actelor oficiale și a faptului că certificatul de naștere invocat de pârâta

C.J.P Bihor a fost eliberat la aprox. 12 ani de la nașterea reclamantului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor,

criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență următoarele.

Sentința

instanței de fond este criticată sub aspectul aplicării greșite a prevederilor

legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității de beneficiar.

Se arată că

instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că declarațiile martorilor fac

dovada nașterii reclamantului în comuna Lorău, în condițiile în care din

certificatele de naștere ale reclamantului și fratelui său rezultă că aceștia

s-au născut în localitatea Hotar, fapt confirmat și de adeverința de Parohia

Ortodoxă a comunei Hotar.

Concluzionând,

recurenta consideră că sentința instanței de fond este netemeinică, întrucât în

cauză reclamantul nu a făcut dovada persecuției din motive etnice de către

regimul instaurat în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06

martie 1945.

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta

Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Potrivit art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații

expres prevăzute de lege.

Prin persoana

care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a

urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost

victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată,

potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant

a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul

probei testimoniale, dar declarațiile martorilor, din care rezultă că aceștia

cunosc situația intimatului, nu dovedesc existența unei persecuții etnice.

In scopul

evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive

etnice, era necesar, ca intimatul-reclamant să dovedească cu acte că a fost

nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu în

altă localitate.

Or, simplele

declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația

intimatului, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia

nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Așa cum în mod

corect a reținut și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, la momentul

soluționării cererii fratelui intimatului-reclamant, respectiv M.F., s-a

constatat că există neconcordanțe cu privire la localitatea din care s-au

refugiat și localitatea unde s-au născut, neexistând nici un document oficial

care să ateste că părinții acestora ar fi domiciliat înainte de plecarea în

refugiu în localitatea Bratca, ei fiind născuți în localitatea Hotar.

Înalta Curte

constată că din adresele Arhivelor Naționale Direcția Bihor rezultă că nici

reclamantul M.P. și nici tatăl său M.C. nu figurează în evidențele deținute de

această instituție, referitoare la persoanele refugiate din teritoriul României

cedat Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.

Mai mult decât

atât, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copii ale actului de

identitate, certificatului de naștere și certificatului de căsătorie, rezultă

că locul nașterii reclamantului este localitatea Hotar.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că reclamantul nu a dovedit calitatea sa

de persoană beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 și

constată că recursul pârâtei este fondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004, acesta va fi admis ca

atare, cu consecința casării hotărârii atacate și respingerii acțiunii

reclamantei ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.

17/CA/2011-PI din data de 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul M.P., ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.