ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4862/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 17/CA/2011-PI din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea introdusă de reclamantul M.P. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor și în consecință a anulat Decizia nr. 14293 din 27 septembrie 2010 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, precum și la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că prin decizia nr. 14.293 din 27 septembrie 2010, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a fost anulată Hotărârea de admitere nr. 14.293 din 7 aprilie 2009 emisă de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, debitul rezultat urmând a fi recuperat conform reglementărilor legale în vigoare, iar cererea nr. 14293 din 26 iunie 2010 depusă de reclamantul M.P., în vederea obținerii drepturilor, a fost respinsă. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că , în ciuda poziției exprimate de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, că prin probele administrate în cauză, reclamantul M.P. a făcut dovada persecuției din motive etnice, iar în lipsa actelor oficiale, arhiva de la Primăria Bratca fiind arsă în întregime, în timpul războiului, de către armata maghiară, declarațiile martorilor audiați în instanță, B.G.

și S.F., sunt relevante, în sensul stabilirii faptului că reclamantul împreună cu familia sa a fost refugiat din motive etnice din localitatea Bratca în munții Beiușului, jud. Bihor, pe perioada 1940 - martie 1945, precum și a faptului că după refugiu, reclamantul și familia sa s-au stabilit în localitatea Hotar, unde au cumpărat un teren, Concluzionând, prima instanță a apreciat ca fiind pertinentă explicația reclamantului în sensul că s-a născut în localitatea Lorău - Bratca, având în vedere lipsa actelor oficiale și a faptului că certificatul de naștere invocat de pârâta C.J.P Bihor a fost eliberat la aprox. 12 ani de la nașterea reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență următoarele.

Sentința instanței de fond este criticată sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității de beneficiar. Se arată că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că declarațiile martorilor fac dovada nașterii reclamantului în comuna Lorău, în condițiile în care din certificatele de naștere ale reclamantului și fratelui său rezultă că aceștia s-au născut în localitatea Hotar, fapt confirmat și de adeverința de Parohia Ortodoxă a comunei Hotar. Concluzionând, recurenta consideră că sentința instanței de fond este netemeinică, întrucât în cauză reclamantul nu a făcut dovada persecuției din motive etnice de către regimul instaurat în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul-reclamant a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale, dar declarațiile martorilor, din care rezultă că aceștia cunosc situația intimatului, nu dovedesc existența unei persecuții etnice.

In scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, era necesar, ca intimatul-reclamant să dovedească cu acte că a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu în altă localitate. Or, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația intimatului, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale. Așa cum în mod corect a reținut și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, la momentul soluționării cererii fratelui intimatului-reclamant, respectiv M.F., s-a constatat că există neconcordanțe cu privire la localitatea din care s-au refugiat și localitatea unde s-au născut, neexistând nici un document oficial care să ateste că părinții acestora ar fi domiciliat înainte de plecarea în refugiu în localitatea Bratca, ei fiind născuți în localitatea Hotar.

Înalta Curte constată că din adresele Arhivelor Naționale Direcția Bihor rezultă că nici reclamantul M.P. și nici tatăl său M.C. nu figurează în evidențele deținute de această instituție, referitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940. Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copii ale actului de identitate, certificatului de naștere și certificatului de căsătorie, rezultă că locul nașterii reclamantului este localitatea Hotar. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de persoană beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 și constată că recursul pârâtei este fondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004, acesta va fi admis ca atare, cu consecința casării hotărârii atacate și respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 17/CA/2011-PI din data de 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul M.P., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.