ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 459/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 7

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în

dosarul nr. 2024/85/2010, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

R.O., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 22 septembrie 2009

emis de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 4919/108/2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 alin. l C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului R.O. se

situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de

asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din

jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere

specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul R.O., solicitând punerea sa în stare de

libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.

385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Alba Iulia, secția penală a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpatului.

În fapt s-a reținut

că în noaptea de 21 mai 2004 inculpatul a urmărit victima, T.T., împreună cu

alte două/trei persoane, au blocat autoturismul victimei în dreptul unui

magazin din Arad, au lovit parbrizul mașinii cu un corp vulnerant, probabil

crosă de golf, au scos victima cu forța din autoturism, cu intenția de a o duce

la prietena unuia dintre atacatori pentru a-i cere iertare că a jignit-o, apoi

când victima a reușit să scape din mașină a acroșat-o cu mașina și, au atacat-o

cu pumnii și picioarele, urcând-o din nou în mașină. în timp ce se deplasau

către poligonul aflat în spatele ștrandului, victima a reușit din nou să scape

pentru scurt timp, agresorii reușind să o prindă și după ce i-au aplicat mai

multe lovituri în zone vitale, cu pumnii, picioarele dar și cu o crosă la

nivelul abdomenului, au părăsit-o pe câmp, victima agonizând și decedând a doua

zi.

Înalta Curte în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită

a acesteia, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești, cât și de

circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a

reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală

nr. 188 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția penală, la pedeapsa

totală de 15 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 174-175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și art.

189 alin. (2) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare,

apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta

Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva încheierii din 7

februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul

nr. 2024/85/2010/a7.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 februarie 2012