ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 634/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

21 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia având de soluționat apelurile, după

casar, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și pentru alți

inculpați C.F.M. și părțile civile, a amânat cauza și verificând din oficiu

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.F.M., în

temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a

menținut arestarea preventivă a acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că pe de o parte există indicii

temeinice conform art. 68

1

C. proc. pen., că cel în cauză a comis

fapta, că legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate

a inculpatului ar prezenta pericol concret atât pentru comunitatea locală cât

și pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunii pentru care este

cercetat.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul a declarat recurs, pentru motivele astfel cum au fost

redate în partea introductivă.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Conform dreptului intern,

respectiv dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., „în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

C. proc. pen., iar potrivit aceluiași art. 1 „în

cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive”.

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu, există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.”

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării

preventive…”

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față

de inculpat, prima instanță în mod temeinici a apreciat că temeiurile avute în

vedere la luarea acestei măsuri se mențin.

S-a reținut că,

potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există

probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Condițiile art. 144 C.

proc. pen., se referă la existența probelor sau indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă penală.

În cauză se constată

că există indicii obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu

respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la

existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care

este cercetat.

Astfel, din

coroborarea nemijlocită a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi

penale și în fața instanței de judecată până în prezent, inculpatul prin

sentința penală nr. 210 din 27 octombrie 2010 a fost condamnat de Tribunalul

Sibiu, printre alții, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin.

(1) – art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit.

b) C. pen., la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, ca prin decizia

pronunțată de instanța de control, s-ai admis apelurile parchetului și ale

inculpaților și s-a dispus reducerea pedepselor, s-a menținut starea de arest a

inculpatului C.F.M. și a respins apelurile părților civile.

Prin decizia nr. 4075

din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte având de soluționat recursurile declarate

de parchet și de inculpați, a dispus rejudecarea cauzei, reținând că în mod

greșit instanța nu s-a pronunțat pe solicitarea parchetului cu privire la

condamnarea coinculpatului L.M. pentru infracțiunea de tentativă la omor

calificat.

Or, în raport de

probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat

de săvârșirea unor fapte de gravitate deosebită, fiind vorba de infracțiuni de

violență ce vizează viața.

Evaluând pericolul

concret pentru ordinea publică, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din

circumstanțele reale de săvârșire:

- inculpatul alături

de coinculpați, înarmați cu bâte au lovit victima căzută la pământ și parțial

sub autoturism, după ce în prealabil fusese acroșată ca de altfel și partea

vătămată Damian; modalitatea de comitere, a urmărit victima și părțile

vătămate, a aplicat lovituri la nivelul capului, alături de fratele său, cu

bâtele până ce acestea au intrat în stare de inconștiență.

În plus, dat fiind

faptul că inculpatul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor sus-arătate,

motivarea existenței pericolului pentru ordinea publică prin punerea în

libertate, motivat de dubiul creat față de forma de vinovăție, aserțiunea

apărării cu privire la acest aspect fiind neîntemeiat, în condițiile în care,

așa cum s-a arătat instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la

infracțiunea de tentativă la omor calificat pentru care a fost trimis în

judecată coinculpatul L.F.

Or, în contextul recrudescenței

infracțiunilor de violență, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă

parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține

climatul infracțional.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile ce au determinat luarea măsurii

arestării, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct.

2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.M. împotriva încheierii din 21

februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 578/85/2010*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie

2012.