ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4364/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4364/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Încheierea din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 2024/85/2010, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului R.O. arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 22 septembrie 2009 emis de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 4919/108/2009. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului R.O.
se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul R.O. solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și a fost depășit termenul unei detenții rezonabile. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc.
pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului R.O. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. GS^ C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat pană în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care au fost arestați și ulterior trimiși în judecată. Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat (omor deosebit de grav și lipsire ilegală de libertate, fapte prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
și art. 189 alin. (2) din C. pen. sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar. În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă.
Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare. În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.
pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care acesta se bucură conform legislației în vigoare. În consecință în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc.
pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest preventiv a acestuia. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul R.O. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva Încheierii din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2024/85/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.