ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7604/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1339 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis contestația formulată de petentul B.P. în contradictoriu cu intimata C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare și, în consecință: S-a dispus anularea Deciziei nr. 159/2006 emisă de intimata C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare. A fost obligată intimata să acorde contestatorului în compensare, alte bunuri sau servicii sau să acorde măsuri reparatorii combinate, pentru imobilul naționalizat, teren intravilan în suprafață de 23.890 mp, casă de locuit și anexe, în valoare totală de 3.000.900 RON. A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 2.316, 43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: La data de 13 noiembrie 2001, prin executor judecătoresc B.I., contestatorul a notificat intimata conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de la părinții săi, constând în teren în suprafață de 3,80 ha și casa cu anexe. În dovedirea notificării, a anexat acte din care rezultă calitatea de moștenitor după persoanele expropriate, precum și dovada caracterului abuziv al exproprierii. S-a solicitat „restituirea în natură” a imobilelor preluate în mod abuziv.

Față de această solicitare, intimata avea obligația, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, ca în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării sau a actelor doveditoare să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii contestatorului și să-l invite, în scris, pentru a-și susține în fața organelor de conducere ale unității, cererea de restituire în natură. Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, intimata avea obligația să-i acorde în compensare alte bunuri sau servicii, ori să-i propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Soluția prioritară era cea de a acorda în compensare alte bunuri sau servicii, pe care trebuia să i le propună în cadrul unei invitații formulate în scris și cu privire la care, urma sau nu să-și dea acordul, însă intimata nu a respectat nici una din aceste obligații, trecând direct la acordarea de despăgubiri, în condițiile în care există posibilitatea acordării în compensare a altor bunuri sau servicii sau combinării măsurilor reparatorii, respectiv acordarea în compensare cu bunuri sau servicii și despăgubiri. Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Normele metodologice de aplicare a legii explicitează conținutul acestui articol, în sensul că art. 7 din lege consacră principiul restituirii în natură și numai acolo unde această măsură nu este posibilă, urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

În cazul de față, prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, s-a constatat că terenul nu poate fi restituit în natură. În acest caz, intimata trebuia să respecte dispozițiile Legii nr. 10/2001, care prevede ca măsură reparatorie prioritară, aceea a compensării cu alte bunuri și servicii. Potrivit art. 7.1 din Normele metodologice, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, ea poate propune persoanei îndreptățite acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta.

Deși intimata avea această posibilitate, de a oferi în compensare bunuri sau servicii, sau a acorda măsuri reparatorii combinate, a soluționat notificarea acordând direct despăgubiri. Intimata a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și în ceea ce privește termenele de soluționare a notificării și de comunicare a deciziei. Astfel, notificarea a fost depusă în 13 noiembrie 2001, iar decizia a fost emisă în anul 2006 și a fost comunicată contestatorului la 04 decembrie 2008, încălcându-se astfel dispozițiile art. 25 din Legea 10/2001. Tribunalul a apreciat că se impune anularea acestei decizii, pentru ca apoi, intimata să procedeze conform Legii nr. 10/2001, la a invita contestatorul și a-i oferi, prin negociere directă, în compensare, bunuri sau servicii sau măsuri combinate, toate aceste negocieri luând în calcul valoarea imobilului naționalizat, calculată conform raportului de expertiză extrajudiciară la suma de 3.000.900 RON.

Împrejurarea că dosarul cuprinzând notificarea a fost înaintat la ANRP, nu constituie un impediment în soluționarea contestației, la fel cum nu constituie un impediment declanșarea procedurii insolvenței în privința pârâtei, raportat la împrejurarea că insolvența a survenit ulterior promovării prezentei contestații, legalitatea Deciziei nr. 159/2006 fiind în prezenta cauză analizată raportat la momentul emiterii ei și în funcție de împrejurări ulterioare emiterii. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., intimata a fost obligată la plata către contestator a sumei de 2.316,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial și onorariul expertului topograf.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta. Prin Decizia civilă nr. 359/A din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelul declarat de pârâta C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare; a schimbat în parte sentința, în sensul că valoarea imobilului este de 2.995.880 RON. A obligat apelanta să plătească intimatului B.P. suma de 2600 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației, aceasta a fost înlăturată, întrucât, din actele dosarului reiese faptul că la data de 12 mai 2008 s-a comunicat reclamantului adresa din 8 mai 2008 și nu Decizia nr. 159/2006.

În pofida afirmațiilor apelantei, potrivit cărora Decizia nr. 159/2006 a fost comunicată reclamantului în termen, aceasta nu a făcut dovada prin recipisă de expediere, cu confirmare de primire, din care să reiasă clar și indubitabil faptul că decizia ce face obiectul prezentei contestații a fost comunicată în termen, adică în anul 2006, după emiterea sa. În lipsa unei dovezi neechivoce, dubiul profită petentului, în favoarea căruia operează prezumția că a formulat plângerea în termen. Motivul de apel vizând declanșarea procedurii insolvenței față de apelantă, nu este susceptibil de a înlătura obligația acesteia să acorde reclamantului măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri sau servicii.

În cursul soluționării apelului, apelanta a depus lista privind bunurile mobile și imobile aflate în patrimoniul C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare, arătând că toate bunurile sunt grevate de sarcini. Reiese că apelanta deține bunuri în patrimoniu, reclamantul are posibilitatea să se înscrie în tabloul creditorilor, iar potrivit dispozițiilor legale, apelanta are obligația să atribuie bunurile în compensare libere de sarcini. Singurul aspect fondat în cadrul prezentului apel îl constituie valoarea imobilului pentru care apelanta este ținută să acorde în compensare alte bunuri sau servicii sau să acorde măsuri reparatorii combinate. Prima instanță a reținut că valoarea bunului - teren intravilan în suprafață de 23.890 mp, casă de locuit și anexe - este de 3.000.900 RON.

În apel, instanța a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, concluziile acesteia fiind în sensul că valoarea totală a terenului și construcțiilor ce fac obiectul notificării este de 2.995.880 RON, sub acest aspect și în această limită, urmând a fi admis apelul pârâtei în baza art. 296 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare, criticând-o pentru următoarele aspecte: Instanța de fond și cea de apel, prin hotărârile pronunțate, nu au luat în considerare notificarea formulată de intimatul reclamant, prin care a solicitat în mod expres "restituirea imobilelor în natură, sau despăgubirile cuvenite, echivalente prețului actual”. Prin urmare, în situația imposibilității restituirii în natură a imobilului, s-au cerut despăgubiri.

Referitor la decizia recurată se arată că instanța de apel, în cazul admiterii contestației, poate stabili doar îndreptățirea titularului notificării la măsuri reparatorii în bunuri ori/și servicii, fără a preciza cuantumul sumei în baza unui raport de expertiză. Din cuprinsul art. 7 alin. (1) din Decizia nr. 425/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale a Despăgubirilor rezultă faptul că este de competența Comisiei Centrale analiza oricărei decizii, dispoziții emise de entități investite cu soluționarea notificărilor. În această situație instanța de judecată poate stabili îndreptățirea persoanei la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma propunerii generice, ci nu să oblige la acordarea despăgubirilor la nivelul unei sume bănești.

Lista evaluatorilor autorizați să efectueze lucrări de stabilire a valorii imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001/R se află exclusiv la dispoziția Comisiei Centrale, instanțele nefiind în posesia unei asemenea liste. În caz contrar, o hotărâre irevocabilă în care sunt stabilite despăgubirile ar fi impusă Comisiei Centrale, care ar trebui să o respecte cu toate că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 atribuie acesteia decizia finală în cuantumul despăgubirilor. Această Comisie este o autoritate a administrației publice centrale, iar art. 126 alin. (6) din Constituție prevede ca unică formă de control judiciar al legalității actelor administrative contenciosul administrativ. În acest caz, nu poate fi vorba de vreun prejudiciu adus titularului dreptului la restituire, deoarece acesta are dreptul de a contesta în instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel concluziile raportului de evaluare.

Examinând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat, urmând să îl admită, pentru considerentele ce succed: În speță, prin notificarea din 13 noiembrie 2001, la Biroul Executorului Judecătoresc B.I., intimatul contestator B.P. a solicitat conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de la părinții săi, constând în teren în suprafață de 3,80 ha și casa cu anexe, sau despăgubirile cuvenite, echivalente prețului actual al acestora. Prin Decizia nr. 159/2006 emisă de intimata C.N.M.P.N.

R. SA Baia Mare s-a respins cererea de restituire în natură, având în vedere că terenul solicitat nu este liber, ci se află sub iazul de decantare de la E. M. Borșa și, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru teren, casă și anexe, așa cum reiese din Decretele de expropriere și actele depuse la dosar. Totodată, s-a dispus înaintarea dosarului la A.N.R.P., Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit obligațiilor instituite privind Regimul plăților și al despăgubirilor. Conform adresei din 15 aprilie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza de date a Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se află înregistrat Dosarul cu nr. 38090/CC pe numele domnului B.P.

Având în vedere această situație, instanța de recurs constată că în soluționarea cererii intimatului reclamant, în modalitatea pentru care a optat acesta, entitatea învestită cu soluționarea notificării a dat raportului dedus eficiența juridică impusă de lege. Astfel, în ceea ce privește prioritatea și oportunitatea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit intimatul reclamant în accepțiunea Legii nr. 10/2001, Înalta Curte reține că potrivit pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și alin. (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt disponibile și deținute de aceasta. În speță, raportat la situația juridică a imobilului - imposibil de restituit în natură -, instanțele anterioare au statuat incorect asupra modalității de reparație, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii sau acordarea de măsuri reparatorii combinate pentru imobilul naționalizat. Aceasta, deoarece, identificarea unor astfel de bunuri și aprecierea asupra caracterului lor disponibil sunt în competența entității învestite cu soluționarea notificării.

În procedura judiciară nu au fost administrate probe pe acest aspect, pentru ca instanța să aibă putere de apreciere în exercitarea controlului judiciar și, prin urmare, se constată că în mod corect recurenta pârâtă a stabilit acordarea despăgubirilor. Deși, în cursul soluționării apelului, apelanta pârâtă a depus lista privind bunurile mobile și imobile aflate în patrimoniul C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare, aflată în procedura falimentului, aceasta a arătat că toate bunurile sunt grevate de sarcini. Așadar, nu ar fi putut să atribuie bunurile în compensare libere de sarcini. În consecință, neexistând bunuri disponibile care să poată fi acordate în compensare, soluția pronunțată de instanțele anterioare este nelegală, context în care, este incident în recurs motivul de nelegalitate a hotărârii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin urmare, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba în tot, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul B.P., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.N.M.P.N. R. SA împotriva Deciziei nr. 359/A din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia în sensul: Admite apelul declarat de pârâta C.N.M.P.N. R. SA împotriva Sentinței nr. 1339 din 03 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, secția civilă, pe care o schimbă în tot, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul B.P., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.