ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7604/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7604/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1)

C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 1339 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Maramureș, s-a admis contestația formulată de petentul B.P. în contradictoriu

cu intimata C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare și, în consecință:

S-a dispus anularea Deciziei nr. 159/2006

emisă de intimata C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare. A fost obligată intimata să

acorde contestatorului în compensare, alte bunuri sau servicii sau să acorde

măsuri reparatorii combinate, pentru imobilul naționalizat, teren intravilan în

suprafață de 23.890 mp, casă de locuit și anexe, în valoare totală de 3.000.900

RON.

A fost obligată intimata să plătească

contestatorului suma de 2.316, 43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

La data de 13 noiembrie 2001, prin executor

judecătoresc B.I., contestatorul a notificat intimata conform dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilelor preluate

abuziv de la părinții săi, constând în teren în suprafață de 3,80 ha și casa cu

anexe. În dovedirea notificării, a anexat acte din care rezultă calitatea de

moștenitor după persoanele expropriate, precum și dovada caracterului abuziv al

exproprierii.

S-a solicitat „restituirea în natură” a

imobilelor preluate în mod abuziv. Față de această solicitare, intimata avea

obligația, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001,

modificată, ca în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării sau a

actelor doveditoare să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii

contestatorului și să-l invite, în scris, pentru a-și susține în fața organelor

de conducere ale unității, cererea de restituire în natură.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, în

situația în care restituirea în natură nu este posibilă, intimata avea

obligația să-i acorde în compensare alte bunuri sau servicii, ori să-i propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Soluția prioritară era

cea de a acorda în compensare alte bunuri sau servicii, pe care trebuia să i le

propună în cadrul unei invitații formulate în scris și cu privire la care, urma

sau nu să-și dea acordul, însă intimata nu a respectat nici una din aceste

obligații, trecând direct la acordarea de despăgubiri, în condițiile în care

există posibilitatea acordării în compensare a altor bunuri sau servicii sau

combinării măsurilor reparatorii, respectiv acordarea în compensare cu bunuri

sau servicii și despăgubiri.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, de

regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Normele

metodologice de aplicare a legii explicitează conținutul acestui articol, în

sensul că art. 7 din lege consacră principiul restituirii în natură și numai

acolo unde această măsură nu este posibilă, urmează să se acorde alte măsuri

reparatorii prevăzute de lege. În cazul de față, prin raportul de expertiză

topografică efectuat în cauză, s-a constatat că terenul nu poate fi restituit

în natură. În acest caz, intimata trebuia să respecte dispozițiile Legii nr.

10/2001, care prevede ca măsură reparatorie prioritară, aceea a compensării cu

alte bunuri și servicii.

Potrivit art. 7.1 din Normele metodologice,

măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent permite entității obligate la restituire să ofere persoanei

îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii

disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

În acest sens, ea poate propune persoanei

îndreptățite acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte

amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute

de aceasta.

Deși intimata avea această posibilitate, de a

oferi în compensare bunuri sau servicii, sau a acorda măsuri reparatorii

combinate, a soluționat notificarea acordând direct despăgubiri.

Intimata a încălcat dispozițiile Legii nr.

10/2001 și în ceea ce privește termenele de soluționare a notificării și de

comunicare a deciziei. Astfel, notificarea a fost depusă în 13 noiembrie 2001,

iar decizia a fost emisă în anul 2006 și a fost comunicată contestatorului la

04 decembrie 2008, încălcându-se astfel dispozițiile art. 25 din Legea 10/2001.

Tribunalul a apreciat că se impune anularea

acestei decizii, pentru ca apoi, intimata să procedeze conform Legii nr. 10/2001,

la a invita contestatorul și a-i oferi, prin negociere directă, în compensare,

bunuri sau servicii sau măsuri combinate, toate aceste negocieri luând în

calcul valoarea imobilului naționalizat, calculată conform raportului de

expertiză extrajudiciară la suma de 3.000.900 RON.

Împrejurarea că dosarul cuprinzând

notificarea a fost înaintat la ANRP, nu constituie un impediment în

soluționarea contestației, la fel cum nu constituie un impediment declanșarea

procedurii insolvenței în privința pârâtei, raportat la împrejurarea că

insolvența a survenit ulterior promovării prezentei contestații, legalitatea

Deciziei nr. 159/2006 fiind în prezenta cauză analizată raportat la momentul

emiterii ei și în funcție de împrejurări ulterioare emiterii.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., intimata a fost obligată la plata către contestator a sumei de

2.316,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul

avocațial și onorariul expertului topograf.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta.

Prin Decizia civilă nr. 359/A din 10

decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelul declarat de pârâta

C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare; a schimbat în parte sentința, în sensul că valoarea

imobilului este de 2.995.880 RON.

A obligat apelanta să plătească intimatului

B.P. suma de 2600 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a

reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității

formulării contestației, aceasta a fost înlăturată, întrucât, din actele

dosarului reiese faptul că la data de 12 mai 2008 s-a comunicat reclamantului

adresa din 8 mai 2008 și nu Decizia nr. 159/2006.

În pofida afirmațiilor apelantei, potrivit

cărora Decizia nr. 159/2006 a fost comunicată reclamantului în termen, aceasta

nu a făcut dovada prin recipisă de expediere, cu confirmare de primire, din

care să reiasă clar și indubitabil faptul că decizia ce face obiectul prezentei

contestații a fost comunicată în termen, adică în anul 2006, după emiterea sa.

În lipsa unei dovezi neechivoce, dubiul profită petentului, în favoarea căruia

operează prezumția că a formulat plângerea în termen.

Motivul de apel vizând declanșarea procedurii

insolvenței față de apelantă, nu este susceptibil de a înlătura obligația

acesteia să acorde reclamantului măsuri reparatorii în compensare cu alte

bunuri sau servicii.

În cursul soluționării apelului, apelanta a

depus lista privind bunurile mobile și imobile aflate în patrimoniul C.N.M.P.N.

R. SA Baia Mare, arătând că toate bunurile sunt grevate de sarcini.

Reiese că apelanta deține bunuri în

patrimoniu, reclamantul are posibilitatea să se înscrie în tabloul

creditorilor, iar potrivit dispozițiilor legale, apelanta are obligația să

atribuie bunurile în compensare libere de sarcini.

Singurul aspect fondat în cadrul prezentului

apel îl constituie valoarea imobilului pentru care apelanta este ținută să

acorde în compensare alte bunuri sau servicii sau să acorde măsuri reparatorii

combinate.

Prima instanță a reținut că valoarea bunului

- teren intravilan în suprafață de 23.890 mp, casă de locuit și anexe - este de

3.000.900 RON.

În apel, instanța a dispus efectuarea unei

expertize de evaluare, concluziile acesteia fiind în sensul că valoarea totală

a terenului și construcțiilor ce fac obiectul notificării este de 2.995.880

RON, sub acest aspect și în această limită, urmând a fi admis apelul pârâtei în

baza art. 296 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare, criticând-o pentru următoarele aspecte:

Instanța de fond și cea de apel, prin

hotărârile pronunțate, nu au luat în considerare notificarea formulată de

intimatul reclamant, prin care a solicitat în mod expres "restituirea imobilelor

în natură, sau despăgubirile cuvenite, echivalente prețului actual”. Prin

urmare, în situația imposibilității restituirii în natură a imobilului, s-au

cerut despăgubiri.

Referitor la decizia recurată se arată că

instanța de apel, în cazul admiterii contestației, poate stabili doar

îndreptățirea titularului notificării la măsuri reparatorii în bunuri ori/și

servicii, fără a preciza cuantumul sumei în baza unui raport de expertiză.

Din cuprinsul art. 7 alin. (1) din Decizia

nr. 425/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și

funcționarea Comisiei Centrale a Despăgubirilor rezultă faptul că este de

competența Comisiei Centrale analiza oricărei decizii, dispoziții emise de

entități investite cu soluționarea notificărilor. În această situație instanța

de judecată poate stabili îndreptățirea persoanei la măsuri reparatorii prin

echivalent sub forma propunerii generice, ci nu să oblige la acordarea

despăgubirilor la nivelul unei sume bănești.

Lista evaluatorilor autorizați să efectueze

lucrări de stabilire a valorii imobilelor care intră sub incidența Legii nr.

10/2001/R se află exclusiv la dispoziția Comisiei Centrale, instanțele nefiind

în posesia unei asemenea liste. În caz contrar, o hotărâre irevocabilă în care

sunt stabilite despăgubirile ar fi impusă Comisiei Centrale, care ar trebui să

o respecte cu toate că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 atribuie acesteia

decizia finală în cuantumul despăgubirilor. Această Comisie este o autoritate a

administrației publice centrale, iar art. 126 alin. (6) din Constituție prevede

ca unică formă de control judiciar al legalității actelor administrative

contenciosul administrativ.

În acest caz, nu poate fi vorba de vreun

prejudiciu adus titularului dreptului la restituire, deoarece acesta are

dreptul de a contesta în instanța de contencios administrativ și fiscal a

Curții de apel concluziile raportului de evaluare.

Examinând recursul în limitele criticilor

invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că este fondat, urmând să îl admită, pentru

considerentele ce succed:

În speță, prin notificarea din 13 noiembrie

2001, la Biroul Executorului Judecătoresc B.I., intimatul contestator B.P. a

solicitat conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilelor preluate abuziv de la părinții săi, constând în teren în suprafață

de 3,80 ha și casa cu anexe, sau despăgubirile cuvenite, echivalente prețului

actual al acestora.

Prin Decizia nr. 159/2006 emisă de intimata

C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare s-a respins cererea de restituire în natură, având

în vedere că terenul solicitat nu este liber, ci se află sub iazul de decantare

de la E. M. Borșa și, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a propus

acordarea de despăgubiri pentru teren, casă și anexe, așa cum reiese din

Decretele de expropriere și actele depuse la dosar. Totodată, s-a dispus

înaintarea dosarului la A.N.R.P., Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor potrivit obligațiilor instituite privind Regimul

plăților și al despăgubirilor.

Conform adresei din 15 aprilie 2009 emisă de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza de date a

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se află

înregistrat Dosarul cu nr. 38090/CC pe numele domnului B.P.

Având în vedere această situație, instanța de

recurs constată că în soluționarea cererii intimatului reclamant, în

modalitatea pentru care a optat acesta, entitatea învestită cu soluționarea

notificării a dat raportului dedus eficiența juridică impusă de lege.

Astfel, în ceea ce privește prioritatea și

oportunitatea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit intimatul

reclamant în accepțiunea Legii nr. 10/2001, Înalta Curte reține că potrivit

pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea

cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin.

(2) și alin. (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere

persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau

servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana

îndreptățită.

În acest sens, entitatea învestită cu

soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca

măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții

aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care

sunt disponibile și deținute de aceasta.

În speță, raportat la situația juridică a

imobilului - imposibil de restituit în natură -, instanțele anterioare au

statuat incorect asupra modalității de reparație, constând în compensarea cu

alte bunuri sau servicii sau acordarea de măsuri reparatorii combinate pentru

imobilul naționalizat. Aceasta, deoarece, identificarea unor astfel de bunuri

și aprecierea asupra caracterului lor disponibil sunt în competența entității

învestite cu soluționarea notificării.

În procedura judiciară nu au fost

administrate probe pe acest aspect, pentru ca instanța să aibă putere de

apreciere în exercitarea controlului judiciar și, prin urmare, se constată că

în mod corect recurenta pârâtă a stabilit acordarea despăgubirilor.

Deși, în cursul soluționării apelului,

apelanta pârâtă a depus lista privind bunurile mobile și imobile aflate în

patrimoniul C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare, aflată în procedura falimentului,

aceasta a arătat că toate bunurile sunt grevate de sarcini. Așadar, nu ar fi

putut să atribuie bunurile în compensare libere de sarcini.

În consecință, neexistând bunuri disponibile

care să poată fi acordate în compensare, soluția pronunțată de instanțele

anterioare este nelegală, context în care, este incident în recurs motivul de

nelegalitate a hotărârii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul

declarat de pârâtă, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba în

tot, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul B.P., ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.N.M.P.N.

R. SA împotriva Deciziei nr. 359/A din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică decizia în sensul:

Admite apelul declarat de pârâta C.N.M.P.N.

R. SA împotriva Sentinței nr. 1339 din 03 decembrie 2009 a Tribunalului

Maramureș, secția civilă, pe care o schimbă în tot, în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamantul B.P., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

octombrie 2011.