ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 616/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 616/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

I. Judecata în primă instanță

Prin cererea

înregistrată la 7 septembrie 2006, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.A.M.T.

a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții SC A.O. SA - aflată în faliment,

prin lichidatori judiciari desemnați în cauză și Agenția Domeniilor Statului

București – A.D.S. să i se restituie în natură imobilele, construcții și

terenuri aferente acestora, situate în zona administrativă a comunei

Mărculești, județul Ialomița.

De asemenea, a solicitat

obligarea pârâtei la despăgubiri pentru bunurile ce nu se pot restitui în

natură, ca urmare a demolării sau înstrăinării, precum și la obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare pârâta SC

A.O. SA a invocat excepțiile privitoare la: inadmisibilitatea cererii; lipsa

calității procesuale active a reclamantei; lipsa calității sale procesuale

pasive. Pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu obligarea

la cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 21

decembrie 2006, instanța a examinat în parte excepțiile invocate, respingându-le

pe cele privitoare la inadmisibilitatea cererii și la lipsa calității

procesuale active a reclamantei, reținând că aceasta, pe de o parte a făcut

dovada îndeplinirii procedurii prealabile a notificării prevăzută de art. 25 din

Legea nr.10/2001, iar pe de altă parte și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită, în sensul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

fiind moștenitoarea legală a lui N.N.S.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC A.O. SA, aflată în faliment, invocată

de aceasta în contextul nelegalității restituirii în natură a imobilelor, în

raport de incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, a

fost unită cu fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C.

proc. civ., pentru că soluționarea acesteia necesita administrarea de probe pe

fondul cauzei cu privire la procesul de privatizare a pârâtei.

Pârâta Agenția

Domeniilor Statului București, introdusă în cauză la termenul din 26 octombrie

2006, ca autoritate implicată în procesul de privatizare a solicitat respingerea

cererii invocând în principal lipsa calității procesuale pasive, ca urmare a

atribuțiilor ce i-au revenit pe linia privatizării fostelor IAS-uri.

Prin încheierea din 24

mai 2007, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de Agenția Domeniilor Statului București, reținând că aceasta a fost

introdusă în cauză în calitate de autoritate implicată în privatizarea

deținătoarei imobilelor revendicate și, în principal, în soluționarea capătului

de cerere privind despăgubirile prin echivalent pentru imobilele ce nu pot fi

restituite în natură.

Prin sentința civilă nr.

1075/F din 6 decembrie 2007 Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins

excepțiile invocate de pârâta SC A.O. SA - societate în faliment, reprezentată

prin lichidatori judiciari SC M.S. R.V.A. SA București, cu privire la calitatea

procesuală pasivă a pârâtei SC A.O. SA, precum și la inadmisibilitatea cererii

formulată de reclamantă.

A admis cererea formulată

de reclamanta S.A.M.T. în contradictoriu cu pârâta SC A.O. SA.

A dispus restituirea în

natură către reclamantă, în calitate de moștenitoare legală a defunctului S.N.,

decedat la 6 august 1948, a următoarelor imobile, evidențiate în raportul de

expertiză întocmit de expertul C.V., raport care face parte din prezenta

sentință:

- activ nr. 29,

reprezentând ferma nr. 5 (actual ferma 10 evidențiată la numărul cadastral 734

- anexa 1 la raportul de expertiză compus din corpurile C1 foste birouri, C2 și

C3 - magazii și teren aferent în suprafață de 26.809,15 mp, situate în comuna

Mărculești;

- activ nr. 21 în parte

reprezentând ferma 5 (actual ferma 10) evidențiată la numărul cadastral 727 -

anexa 7 la raportul de expertiză compus din corpurile C4 - solă de altoit și C5

- seră butași și terenul aferent acestora din suprafața totală de 9.507,06 mp,

situate în comuna Mărculești;

- activ nr. 18 - ferma 6

(actual ferma 13), evidențiat la numărul cadastral 732, anexa nr.10 la raportul

de expertiză compus din corpurile C5 magazie, fost atelier, C12, C13, C15, C25

- locuințe de serviciu și teren aferent acestora în suprafață de 21.930 mp,

situate în comuna Mărculești;

- activ nr. 20 - ferma 4

(actual ferma 11), evidențiată la numărul cadastral 733, anexa 13 la raportul

de expertiză compus din corpurile C-i - bloc locuințe (piua + boiangerie), C2 -

castel apă + bazin, C3 - sediu locuințe (țesătorie), C18 - atelier mecanic

(fabrică de cărămidă) în suprafață de 5.389 mp, situate în com. Mărculești;

- activ nr. 28

evidențiat la număr cadastral 724, anexa 16 la raportul de expertiză compus din

corp de grajd (fostă crescătorie de porci) și teren aferent în suprafață de

3.038,89 mp.

A obligat pe pârâta SC

A.O. SA să emită decizie cu privire la restituirea în natură a imobilelor

identificate mai sus.

A constatat că reclamanta

este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate

abuziv și pentru care nu s-a putut dispune restituirea în natură, în cotă de

1/1, corespunzător valorii de piață stabilită conform art. 10 alin. (9) din Legea

nr. 10/2001, după cum urmează:

- suprafața de 65.821 mp

teren, aferentă fermei 17 la numărul cadastral 721 - anexa 4 la expertiză -

activ 19;

- suprafața de teren

aferentă construcțiilor C1t C2 - magazii și C3 - wc - din corpul de proprietate

C21 - cu suprafața totală de 9.507,06 mp, după delimitarea suprafeței aferente

clădirilor C4 și C5;

- suprafața de teren

aferentă construcțiilor d, C2, C3, C6, C7, C8, C9, C10, C11, C16, C17, C18, C19,

C2o, C21, C22, C23, C24, C27, C28, C29, C30, C31, C33, C34, C35, C36, C37, C38

și C39 aflate în activul nr. 18 (nr. cadastral 732 - anexa 10 la expertiză - cu

suprafața totală 21.930 mp după delimitarea suprafeței aferente corpurilor C5,

C12) C13, C15 și C25, precum și pentru corpurile C4, C14 și C26 și cele șase

ateliere demolate din același activ;

- corpul C4 magazie din

activul 29 număr cadastral 734 anexa 1 la expertiză;

- corpul C15 și C19

demolate din activul 20 număr cadastral 733 anexa 13 la expertiză și pentru

suprafața de 22.347,57 mp;

- instalația de moară și

generatoare hidroelectrice ce deserveau clădirile C15 și C19 demolate din

activul 20 număr cadastral 733, anexa 13 la expertiză.

A obligat pe pârâta

Agenția Domeniilor Statului București să emită decizie în sensul celor

constatate cu privire la despăgubiri.

A respins cererea

formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Local Mărculești.

A obligat pe cele două

pârâte în solidar către reclamantă la plata sumei de 2.000 lei reprezentând

onorariu avocat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Analizând cu prioritate

cele două excepții invocate de pârâta SC A.O. SA - aflată în faliment,

tribunalul le-a considerat ca fiind neîntemeiate.

Cu privire la

inadmisibilitatea cererii în raport de lipsa răspunsului la notificare formulată,

instanța a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată,

persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea

în natură a imobilelor.

Art. 25 din aceeași lege

prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii.

Este adevărat că din

conținutul acestor texte de lege rezultă că ceea ce se contestă este decizia

emisă de conducătorul unității deținătoare.

S-a stabilit însă, în

practica judiciară în materie, că lipsa răspunsului la notificare, echivalează

cu o respingere a acesteia, acest fapt dându-i dreptul persoanei îndreptățite,

să se adreseze instanței.

În speță, pârâta SC A.O.

SA, în cadrul dosarului de faliment nr. 481/JS/2004, a respins notificarea de

restituire în natură a terenurilor aparținând autorului contestatoarei.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că pârâta a motivat-o pe

considerentul că situația reclamantei intra sub incidența art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată și republicată, în sensul că

aceasta nu ar fi îndreptățită decât la restituirea prin echivalent și că

notificarea ar fi trebuit adresată instituției publice care a efectuat

privatizarea, în speță Ministerul Agriculturii prin pârâta Agenția Domeniilor

Statului București.

Din conținutul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri,

iar potrivit alin. (3), măsurile reparatorii prin echivalent se propun de

instituția publică implicată în privatizare.

Pentru a verifica incidența

în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din lege, tribunalul a

apreciat că este necesar a se înfățișa situația imobilelor care au aparținut

autorului reclamantei, așa cum rezultă din dosarul cauzei, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, dată în raport de care se stabilește modalitatea de

restituire din care decurge și titularul obligației dedusă judecății, respectiv

calitatea procesuală pasivă.

Astfel, din întâmpinarea

depusă de Agenția Domeniilor Statului București și actele de privatizare

întocmite de aceasta, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din

19 decembrie 2001, tribunalul a reținut că până la această dată, patrimoniul SC

A.O. SA a fost în patrimoniul pârâtei Agenția Domeniilor Statului București,

care prin contractul nr. 45 din 19 decembrie 2001 l-a vândut către SC R.C .SA

Călărași.

Față de data de 14

februarie 2001, data publicării în Monitorul Oficial a legii, care devine și

data de intrare în vigoare, instanța a apreciat că situația reclamantei se

circumscrie dispozițiilor art. 21, Agenția Domeniilor Statului fiind înființată

în bata Legii nr. 268/2001 ca instituție de interes public cu personalitate

juridică, cu caracter financiar și comercial, în subordinea Ministerului

Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu atribuții de gestionare și

exploatare eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat

este.

Este evident că la data

apariției Legii nr. 10/2001 Statul prin Agenția Domeniilor Statului era

proprietarul bunurilor solicitate la restituire, astfel că modalitatea de

restituire se stabilește în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege,

iar nu în baza art. 29 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente,

modalitatea de restituire este în natură pentru imobilele care au fost preluate

abuziv și există fizic la data notificării.

În plus, din întregul

material probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut în primul rând

caracterul atipic al cauzei, în sensul că începând cu anul 1991, în mod

constant reclamanta a formulat, sub diferite temeiuri, cereri de restituire a

imobilelor care au aparținut autorului său, situația deținătorului

schimbându-se în timp, prin privatizare, iar în prezent deținătorul fiind

reprezentat prin lichidator, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență

prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Este cert că prin

intrarea în faliment scopul privatizării nu mai este atins, interesul în cauză

fiind reprezentat de creditori care prin lichidator au interes de valorificare

în condiții avantajoase a patrimoniului.

În consecință,

tribunalul a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâta SC A.O. SA.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța a reținut că reclamanta, prin notificarea adresată SC A.O. SA

la 1 octombrie 2000 a solicitat restituirea în natură a imobilelor construcții

și terenuri aferente acestora, situate în zona administrativă a comunei

Mărculești și aflate în posesia pârâtei.

Imobilele a căror

restituire se solicită în natură, așa cum rezultă din certificatul nr. 87623

din 11 aprilie 2000 și a tabelului proprietăților agricole - comuna Mărculești,

eliberate de Arhivele Naționale, au aparținut lui S.N., decedat la 6 august

1948 și au fost expropriate începând cu anul 1945 și până în anul 1949.

Potrivit certificatului

de moștenitor nr.92 din 9 mai 2000, reclamanta S.A.M.T. este moștenitoarea

legală a defunctei S.A. decedată la 31 martie 2000, care la rândul său, așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 347/967 din 28 iulie 1967 este moștenitoarea

legală a proprietarului S.N.

De altfel, este de

observat, din conținutul actelor de expropriere care constituie dovadă a

proprietății, că acesta se referă atât la proprietarul N.N.S. cât și la

moștenitoarea acestuia, exproprierile fiind făcute în timp, în perioada 1945 -

1948 și după decesul autorului.

În aceste condiții, în

raport de dispozițiile art. 3 lit. a) raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001,

republicată, tribunalul a constatat calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei la măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau în

echivalent.

Având în vedere

dispozițiile Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea, instanța a reținut că

imobilele au aparținut autorului reclamantei, au fost preluate cu titlu

valabil, însă fiind o preluare abuzivă în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta este îndreptățită la

restituirea în natură, în condițiile legii pentru imobilele preluate în mod

abuziv de stat și care există și în prezent. Pentru cele care au fost demolate,

pe teren în prezent existând construcții edificate de pârâtă, urmează ca în

condițiile art. 4 alin. (2) din lege să se stabilească măsuri reparatorii.

Pentru a clarifica

situația construcțiilor care au fost proprietatea autorului reclamantei, la

cererea părților, instanța a dispus întocmirea unui raport de expertiză tehnică

imobiliară care să le identifice pe acestea, cât și pe cele edificate după

preluare de către pârâta SC A.O. SA, dar și imobilele care nu mai există fizic,

față de actele de expropriere depuse în cauză.

Din raportul de

expertiză, asupra cărora părțile nu au formulat obiecțiuni, tribunalul a

reținut punctual cu privire la fiecare obiectiv solicitat, situația activelor

18, 19, 20, 21, 28, 29 cu numerele cadastrale din Cartea funciară întocmită de

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, dispunând restituirea

în natură în forma propusă de expert.

După întocmirea

raportului de expertiză, reclamanta a manifestat disponibilitate,

modificându-și cererea în condițiile noi apărute, fără însă ca părțile să

ajungă la o înțelegere cu privire la soluționarea pe cale amiabilă a cauzei.

Cu privire la acest

aspect, instanța a reținut încă o dată, caracterul atipic al situației pârâtei SC

A.O. SA care fiind reprezentată de lichidator, în exercitarea atribuțiunilor

prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 și art. 11 alin. (2) teza 2 din

aceeași lege.

Cât privește bunurile a

căror restituire în natură nu mai este posibilă, datorită demolării, cât și

pentru suprafețele de teren aparținând reclamantei, pe care pârâta a edificat

construcții și pentru care și-a exprimat acordul cu privire la măsuri

reparatorii în echivalent, tribunalul în considerarea dispozițiilor art. 1 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, a reținut că reclamanta este îndreptățită la

măsuri reparatorii în echivalent care pot fi atât prin compensare cu alte

bunuri sau servicii, cât și prin despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale.

În ce privește

întinderea despăgubirilor, acestea se vor stabili conform valorii de piață a

imobilelor potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Cum măsurile reparatorii

se propun de autoritatea care a efectuat privatizarea, în speță pârâta Agenția

Domeniilor Statului București, în temeiul art. 26 din lege, obligă pe această

pârâtă să emită decizie în sensul celor constatate.

Cât privește cererea

formulată de reclamantă față de pârâta Consiliul Local Mărculești, tribunalul a

reținut că aceasta a fost menținută în cauză pentru opozabilitate, urmare a

faptului că imobilele a căror restituire s-a solicitat sunt situate pe

teritoriul acesteia, fără însă a-i naște obligații, decurgând din hotărâre.

Judecata în apel

Prin decizia nr. 355 A din 7 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, a respins apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței ca

nefondate și a obligat-o pe pârâta Agenția Domeniilor Statului la plata către

intimata-reclamantă a sumei de 251,70 lei cheltuieli de judecată reprezentând

onorariul de expertiză.

Pentru a decide astfel

curtea de apel a reținut următoarele:

La fila 48 din dosarul

de fond a fost depusă notificarea transmisă Prefecturii Județului Ialomița prin

intermediul executorului judecătoresc la 14 septembrie 2001.

Conform art. 21 din

Legea nr. 10/2001 notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror

autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin.

(1) al textului de lege mai sus menționat, chiar dacă a fost adresată altei

unități decât cea care deține imobilul.

Or, intimata a făcut

dovada că în termenul legal prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001

republicată a notificat Prefectura Județului Ialomița, arătând că solicită

restituirea în natură a construcțiilor de orice fel, precum și inventarul

agricol al Fermei Mărculești.

Cum dispozițiile art. 21

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 arată expres că și o notificare adresată altei

unități decât unitatea deținătoare face dovada respectării termenului prevăzut

imperativ, apărările apelantelor în sensul că nu există notificare, sunt

contrazise de materialul probator administrat în fața instanțelor.

Cu privire la

împrejurarea că terenul în litigiu se află în extravilanul localității și nu

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, curtea de apel a constatat că

în fața primei instanțe a fost administrată proba cu expertiză și că ambele

apelante aveau posibilitatea să propună obiective pentru expert în condițiile

art. 201 C. proc. civ. pentru a lămuri acest aspect.

Or, expertiza a fost

depusă la terenul din 30 august 2007, iar dosarul s-a soluționat la 6 decembrie

2007, fără ca cele două apelante să conteste concluziile expertului sau să

formuleze obiecțiuni la concluziile acestuia

Prin obiectivele fixate

de instanță, expertul a lămurit identificarea în plan și teren a imobilelor

construcții și a terenului aferent acestora ce au aparținut autorului

reclamantei, identificarea în plan și teren a imobilelor construcții ridicate

de stat, ulterior preluării, și identificarea clădirilor care au fost demolate

de stat după preluare.

În mod corect, instanța

fondului a reținut că imobilele a căror restituire se solicită în natură, au

aparținut autorului reclamantei S.N. și au fost expropriate începând cu anul

1945 și până în anul 1949.

Intimata este unica

moștenitoare a defunctei S.C. care a decedat la 31 martie 2000 și care, la

rândul său, este moștenitoarea legală a lui S.N., așa cum rezultă din

certificatul de moștenitor nr. 347 din 28 iulie 1967.

Așa fiind, tribunalul a făcut

o corectă aplicare a art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001

republicată, reținând în mod corect calitatea de persoană îndreptățită a

intimatei la măsurile reparatorii de restituire în natură sau în echivalent

pentru bunurile asupra cărora instanța a făcut aplicarea art. 10 alin. (9) din

Legea nr. 10/2001.

Bunurile ce au fost

restituite în natură, au fost expertizate, respectiv activele cu numerele 18,

20, 21, 28, 29.

Cu privire la bunurile a

căror restituire în natură nu mai este posibilă datorită demolării și la

suprafețele de teren aparținând reclamantei, pe care pârâta a edificat

construcții și pentru care și-a exprimat acordul cu privire la măsuri

reparatorii prin echivalent, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și a fost obligată apelanta

Agenția Domeniilor Statului să emită decizie în sensul achitării către intimată

de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau

servicii, respectiv despăgubiri acordate în condițiile legii speciale,

respectiv art. 1 alin. (21) din legea specială.

Judecata în recurs

Prin decizia civilă nr.

5098 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat nul recursul declarat de

pârâta SC A.O. SA prin lichidatori judiciari, s-a admis recursul declarat de

pârâta Agenția Domeniilor Statului și s-a casat decizia civilă nr. 397/A din 26

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

Pentru a admite recursul

pârâtei Agenția Domeniilor Statului, Înalta Curte a reținut că instanța de apel

nu a lămurit susținerea greșitei aplicări a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001,

față de faptul că imobilele s-ar fi situat în extravilan, la data preluării în

patrimoniul statului, respectiv la data notificării efectuate în baza Legii nr.

10/2001, potrivit art. 129 alin. (5) și art. 298 C. proc. civ.

Or, numai după lămurirea

acestui aspect, se va putea stabili aplicabilitatea, respectiv inaplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză, respectiv locul situării imobilelor în

intravilan sau extravilan, pentru determinarea actului normativ sub incidența

căruia intră regimul juridic al bunurilor a căror restituire se solicită, față

de care se impune administrarea de probe noi, potrivit art. 312 alin. (3) C.

proc. civ.

II. Judecata în apel

Rejudecând cauza, prin

decizia civilă nr. 355 din 7 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondate

apelurile declarate împotriva sentinței de pârâtele SC A.O. SA prin lichidator

judiciar și Agenția Domeniilor Statului – A.D.S.

Pentru a decide astfel,

curtea de apel a reținut următoarele:

pârâtei SC A.O. SA, în mod legal și temeinic prima instanță a respins excepția

de inadmisibilitate a acțiunii, ca și excepția privind lipsa de calitate

procesuală pasivă a pârâtei SC A.O. SA, întrucât incidența în cauză a

prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este

dată de situația juridică a imobilelor revendicate de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001, iar nu ulterioară acestui moment,

în raport de această dată stabilindu-se și modalitatea de restituire și

titularul obligației deduse judecății. În speță, calitate procesuală pasivă

avea, la data de 14 februarie 2001, pârâta SC A.O. SA, aceasta având în

patrimoniul său imobilele în litigiu, fiind fără relevanță pe acest aspect,

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45 din 19 decembrie 2001 prin

care reprezentatul Statului - Agenția Domeniilor Statului a vândut acțiunile

deținute de stat în proporție de aproximativ de 83% către SC R.C .SA Călărași.

Pe cale de consecință,

aplicabile speței devin dimpotrivă, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 cu privire la bunurile identificate ce pot face obiectul restituirii în

natură, pentru restul bunurilor fiind incidente prevederile art. 29 din lege

care dă dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, legitimare procesuală

pasivă, având pe acest aspect instituția implicată în privatizare, Agenția

Domeniilor Statului.

Invocarea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 1639 nu

absolvă unitatea deținătoare de obligația ce decurge din lege, de a restitui

bunurile revendicare și identificate în patrimoniul apelantei la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Distinct de cele

reținute la prima instanță, curtea constată că pentru bunurile deținute în

patrimoniu de SC A.O. SA, această societate este unitate deținătoare în sensul

Legii nr. 10/2001 și nu Agenția Domeniilor Statului care este doar instituția

implicată în privatizare - ca reprezentant al Statului Român, acesta din urmă

fiind deținătorul, nu al bunurilor din patrimoniul societății sus-menționate,

ci al expresiei lor valorice în capitalul social - acțiuni într-un anumit

procent - 83,0082% din capitatul social.

Potrivit art. 4 din

Legea nr. 268/2001, în sarcina Agenției Domeniilor Statului s-au instituit

atribuțiuni de gestionare și exploatare a bunurilor (terenuri agricole) din

domeniul statului și respectiv de privatizare a societăților comerciale

deținătoare a unor astfel de bunuri.

Imobilele a căror

restituire se solicită în natură, cunoscute ca „Ferma M.” au aparținut

autorului N.N.S., fiind supuse exproprierii începând cu anul 1945 până în anul

1949, intrând astfel și sub incidența Legii naționalizării nr. 119/1948 -

aspect ce atrage calificarea preluării de către stat a bunurilor ca fiind una

abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Reclamanta este

moștenitoarea legală a defunctei S.C., care a decedat la data de 31 martie 2000,

la rândul său, moștenitoare legală a defunctului N.N.S. conform certificatului

de moștenitor nr. 347 din 28 iulie 1967.

Susținerea că reclamanta

nu a adresat nicio notificare Agenției Domeniilor Statului, care avea în

competență soluționarea pretențiilor reclamantei, nu este fondată, avându-se în

vedere notificarea depusă la Prefectura Județului Ialomița prin executorul judecătoresc la data de 17 septembrie 2001; potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001,

notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități,

persoane fizice sau juridice, chiar adresată altei unități decât aceea care

deține imobilul.

În plus, în cauză s-au

administrat dovezi în sensul că revendicarea bunurilor de către reclamantă și

autoarea sa a fost efectuată în mod constant, prin cereri repetate adresate

autorităților locale, începând cu anul 1991, situația deținătorului

schimbându-se în tot acest timp, inclusiv prin privatizare și deschiderea de insolvență

conform Legii nr. 85/2006 a SC A.O. SA.

Bunurile restituite în

natură au fost identificate prin expertiză tehnică efectuată în cauză, părțile

neformulând obiecțiuni la constatările și concluziile raportului de expertiză

efectuată la fond și depus la dosar, care a identificat bunurile ce pot fi

restituite în natură și a evaluat, bunurile care nu se mai regăsesc în natură

(construcții demolate), ori pe care s-au edificat noi construcții (pe terenuri)

și pentru care s-a exprimat acordul de a fi primite despăgubiri, în condițiile

legii speciale.

Critica privind

obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată nu poate fi primită, întrucât

această parte a căzut în pretenții în cauza dedusă judecății, instanța de fond

făcând o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 274 C. proc. civ.

2.Curtea a constatat că

nici apelul formulat de Ministerul Agriculturii - Agenția Domeniilor Statului

nu este fondat.

Susținerea că

notificarea nu a fost trimisă prin executorul judecătoresc în termenul de șase

luni prevăzut de lege, cu încălcarea art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât

notificarea apare înregistrată la data de 21 septembrie 2001, nu poate fi

primită. Cererea de restituire s-a formulat pentru imobilele în cauză încă din

anul 2000, dar și prin cereri repetate, încă din anul 1991, astfel că

reclamanta nu poate fi sancționată cu decăderea din termenul de notificare

prevăzut în textul sus-menționat, pretențiile fiind deja de actualitate la

momentul intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, reconfirmate

printr-o notificare în forma cerută de lege, înregistrată sub nr. 280 din 20

septembrie 2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc „N.I.” Slobozia către SC

A.O. SA, care nu a soluționat notificarea cu prioritate, ci dimpotrivă, a

participat activ, în sensul privatizării sale, contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. 45 semnându-se ulterior notificării sus-menționate, la data de 19

decembrie 2001 prin chiar pârâta A.D.S., fiind vândute acțiunile statului din

capitatul social, în procent de 83,0082%, către SC R.C. SA Călărași.

În ce privește aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 10/2001, curtea, analizând expertiza tehnică efectuată

în apel și suplimentul la aceasta, a constatat că în art. 8 și art. 23 din

Legea reformei agrare și în Hotărârea nr. 178 din 18 iunie 1974 a Comisiei pentru îndrumarea privind aplicarea reformei agrare în județul Ialomița, nu se

utilizau noțiunile de intravilan - extravilan, iar din planurile de urbanism

general de la nivelul anilor 1990 și 2000, imobile construcții și teren ce au

făcut obiectul raportului de expertiză în cauză sunt individualizate în trupuri

distincte și considerate ca părți integrante ale intravilanului localități

Cosâmbești, cu toate că o parte sunt situate în afara localității, iar

planurile de delimitare a vecinătăților localităților Mărculești și Cosâmbești

certifică faptul că respectivele construcții și terenuri sunt părți componente

ale intravilanului localităților (vatra localităților) sus-menționate, comuna

Mărculești fiind înființată în anul 2005.

Și pentru activele ce au

făcut obiectul restituirii în natură în primă instanță s-a identificat

amplasamentul imobilelor, în intravilanul (vatra) localităților Cosâmbești și

respectiv Mărculești, atât la data preluării, cât și la data notificării.

Abia în anul 2006, cu

ocazia întocmirii documentației cadastrale și a planului de delimitare a

vecinătăților localităților Mărculești și Cosâmbești, se precizează

amplasamentul parțial al terenului în categoria extravilan (curți - construcții)

pentru activele 29, 21 și 20.

În raport de concluziile

expertizei tehnice, curtea de apel constată că nu sunt incidente prevederile de

excepție prevăzute de art. 8 teza I din Legea nr. 10/2001, în sensul exceptării

de la aplicarea acestei legi speciale privind acordarea de măsuri reparatorii

în natură, respectiv în echivalent a imobilelor notificate de reclamantă.

Judecata în recurs

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Agenția Domeniilor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurenta susține următoarele:

procesului, în special judecata în fața primei instanțe, recurenta arată că, în

ceea ce privește lipsa calității procesuale sale pasive s-a ignorat probatoriul

administrat în cauză, respectiv dosarul de prezentare al SC A.O. SA - Secțiunea

Cap 1.2 - Date privind situația patrimonială - art. 1.2.1, pozițiile 33-38,

privind Ferma Mărculești - ce face obiectul prezentei cauze - din care rezultă

că anterior privatizării aceasta era proprietatea societății privatizate, iar

nu a recurentei.

Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni

a avut ca obiect acțiunile deținute de stat la SC A.O. SA, iar nu bunuri imobile, adică active.

În Legea nr. 10/2001, în redactarea

pe care aceasta o avea înainte de modificările aduse de Legea nr. 247/2005, în

cadrul capitolului III intitulat Proceduri de restituire sunt enumerate

situațiile în care imobilul se poate afla și rezolvările corespunzătoare la

notificarea făcută în revendicarea acestuia. Astfel, art. 20 indică prima

situație prevăzută de lege, aceea în care imobilele revendicate sunt deținute

la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau

companie națională, o societate comercială.

În acest caz persoana îndreptățită

va notifica unitatea deținătoare [art. 21 alin. (1)]. Legea prevede soluțiile

posibile conform reglementărilor impuse de art. 23 - 26, pentru această primă

categorie de imobile.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001,

imobilele preluate în mod abuziv, indiferent ii posesia cui se află în prezent,

se restituie în natură în situația în care se află la lata depunerii cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1 că „sintagma indiferent în

posesia cui se află în prezent are semnificația, pe de o parte, că incidența

legii este stabilită

erga omnes

, indiferent de calitatea deținătorului

(...) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție

de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv data intrării în

vigoare a legii.

În cazul în care, după data intrării

în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în

administrarea unei alte entități, acesta din urmă devine entitate deținătoare

investită cu soluționarea notificării.

Legea nr. 10/2001 nu impune condiția

ca entitatea notificată să dețină bunul în proprietate. Astfel, unitatea

deținătoare a imobilului - indiferent că imobilul se află administrarea sau în

proprietatea sa - are calitate procesuală.

Agenția Domeniilor Statului este o

instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar

și comercial, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, ale cărei atribuții sunt stabilite în mod restrictiv prin prevederile

art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Atât instanța de fond cat și instanța

de apel, în rejudecare, nu au dat eficienta juridică certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar faptul că recurenta nu a

formulat în cauza obiective proprii sau obiecțiuni la aportul de expertiză nu înseamnă

că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor,

trebuia ignorat, din el rezultând că imobilul revendicat era proprietatea SC

A.O. SA.

Astfel, în mod greșit s-a reținut în

cauza că la data apariției Legii nr. 10/2001, Statul, prin Agenția Domeniilor

Statului era proprietarul bunurilor solicitate la restituire, instanța ignorând

și clauzele contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45 din 19 decembrie 2001,

potrivit cărora vânzarea - cumpărarea a avut ca obiect acțiunile deținute de

stat la SC A.O. SA, jud. Ialomița, iar nu bunuri imobile/active.

De asemenea, instanța de apel, prin

decizia recurată a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 10/2001,

cu modificările și completările ulterioare, respectiv prevederile art. 32 alin.

(1) din actul normativ indicat, potrivit cărora: în situația imobilelor -

construcții demolate, notificarea formulata de persoana îndreptățita se

soluționează potrivit art. 10 sau art. 11 prin dispoziție motivată a primarului

unității administrativ-teritoriale în a cărei raza s-a aflat imobilul,

respectiv a primarului general al municipiului București.

De asemenea, recurenta nu este nici

unitate deținătoare a imobilelor revendicate de reclamanți, fiind încălcate și

prevederile de la punctul 21.3 lit. d) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

În mod greșit reține instanța de

fond în considerente că recurenta, având calitatea de instituție implicate în procesul

de privatizare, ar fi trebuit sa emită decizie de admitere sau respingere a

notificării, contrar față de prevederile legale invocate mai sus, competentă să

emită decizie motivată privind notificarea formulată de reclamantă în temeiul

Legii nr. 10/2001 fiind lichidatorul judiciar.

Practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție a statuat clar că, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură,

prin decizie sau dispoziție motivată, o are unitatea deținătoare a imobilului

preluat abuziv și care a fost învestită prin notificare de către persoana

îndreptățită.

Situația de excepție prevăzută de

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are în vedere exclusiv

societățile comerciale privatizate anterior adoptării acestui act normativ, în

condițiile în care, în sensul art. 20 alin. (1) și (2) din lege, dacă statul

era acționar sau asociat majoritar la societatea comercială în patrimoniul

căreia era evidențiat imobilul, la data intrării în vigoare a legii, unitatea

deținătoare obligată să se pronunțe motivat asupra cererii de restituire în

natură este acea societate comercială.

Este irelevant faptul reținut de

instanța de apel, în rejudecare, că societatea a fost privatizată, în măsura în

care privatizarea a avut loc la 19 decembrie 2001, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, art. 20 alin. (1) din legea specială de reparație având și

semnificația indisponibilizării totale a imobilelor are fac obiectul de

reglementare al acestei legi.

Instanța de apel în rejudecare a

încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a

cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Urmare a modificărilor și

completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, recurenta nu

mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite

o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația

îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform

dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt

exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a

cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii

o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri

de despăgubiri.

Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII,

Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire

în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și

stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit

prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei

Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar

conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Din analiza acestor texte de lege

rezultă că Agenția Domeniilor Statului nu mai are competența legală de a acorda

măsuri reparatorii în echivalent, ci doar, în cazul în care ar fi fost învestita

cu soluționarea notificării, de a propune acordarea acestora în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Recurenta solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său și, în principal,

respingerea acțiunii față de ea pe cale de excepție, ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe

fond, ca neîntemeiată.

Intimații nu au depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Rejudecând apelul declarat de pârâta

Agenția Domeniilor Statului și ținând seama de indicația dată prin decizia de

casare, Curtea de Apel București a verificat cu prioritate dacă în cauză sunt

sau nu incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, în funcție de categoria

imobilelor vizate prin notificare și care a constituit unul din motivele de

apel formulate de această pârâtă.

Sub acest aspect a reținut ca

situație de fapt, pe baza probelor administrate atât în primă instanță cât și

în apel, că atât la data preluării acestor bunuri cât și la data notificării,

imobilele solicitate de reclamantă se aflau în vatra satului Mărculești, prin

urmare erau intravilane.

În atare situație, curtea de apel a

stabilit că nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar

cererea de acordare a măsurilor reparatorii este admisibilă în temeiul legii

speciale de reparație.

Cu privire la această chestiune de

drept nu s-a formulat motiv de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual.

Un alt motiv de apel formulat de

pârâta Agenția Domeniilor Statului s-a referit la nerespectarea de către

reclamantă a cerințelor imperative din art. 22 al Legii nr. 10/2001, privitoare

la formularea notificării în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

legii.

Și acest motiv de apel a fost găsit

nefondat față de împrejurarea că s-a reținut, tot ca situație de fapt,

depunerea notificării în termen de către reclamantă, respectiv la data de 21

septembrie 2001, prin B.E.J. N.I. - Slobozia, precum și nesoluționarea în

termen a acesteia de către pârâta SC A.O. SA, împrejurare care a deschis

accesul la justiție al reclamantei prin formularea contestației împotriva

modului de soluționare al notificării, atât împotriva unității deținătoare cât

și împotriva entității juridice care a participat la privatizarea acesteia.

Nici acest aspect nu a mai formulat

obiect de critică în recurs.

În schimb, pârâta Agenția Domeniilor

Statului formulează în recurs critici pe care nu le-a valorificat în apel.

Câtă vreme pârâta a atacat hotărârea

primei instanțe numai sub două aspecte – respectiv, cel al incidenței în cauză

a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și cel al nerespectării termenului

de notificare - iar instanța de apel a menținut situația de fapt și de drept

stabilită de tribunal, situația pârâtei Agenția Domeniilor Statului nefiind în

niciun fel modificată, aceasta nu poate formula omisso medio, direct în recurs

critici nevalorificate împotriva sentinței.

De asemenea, nu poate solicita

instanței de recurs să efectueze verificări de fapt, deoarece acestea nu sunt

compatibile cu structura căii de atac a recursului și nici cu prevederile art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile recurentei

referitoare la pretinsa reținere greșită a situației acționariatului la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu pot fi analizate.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată în fond și reiterată în recurs ca fiind

de ordine publică, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele

considerente:

În fapt, motivul pentru care prima

instanță a considerat că pârâta Agenția Domeniilor Statului are calitate

procesuală pasivă a fost acela că ea s-a aflat într-o situație specială, în

sensul că a deținut în patrimoniul său, până la data de 19 decembrie 2001,

patrimoniul SC A.O. SA și că, în același timp, a fost și instituția implicată

în privatizarea SC A.O. SA.

Această situație de fapt nu mai

poate fi reapreciată în recurs, după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

În drept, nu are relevanță

susținerea recurentei în sensul că actualmente nu ea este unitatea deținătoare

în fapt a imobilelor notificate, câtă vreme s-a reținut că la data intrării în

vigoare a legii deținea întregul patrimoniu al SC A.O. SA - inclusiv imobilele

notificate - în privatizarea căreia a fost apoi implicată.

În speță, în raport de situația de

fapt stabilită, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor

Statului a fost corect soluționată.

Critica referitoare la

aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este formulată pentru

prima dată în recurs, ca de altfel și critica privitoare la nelegalitatea

obligării pârâtei Agenția Domeniilor Statului la plata de despăgubiri, contrar

prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De altfel, această din urmă critică

nu are legătură cu decizia atacată, prin care s-a menținut sentința

tribunalului, care a stabilit în sarcina acestei pârâte numai obligația de a emite

o decizie cu privire la despăgubiri și nu de a plăti efectiv o sumă de bani cu

acest titlu.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 355 A din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2011.