ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 616/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată la 7 septembrie 2006, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.A.M.T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții SC A.O. SA - aflată în faliment, prin lichidatori judiciari desemnați în cauză și Agenția Domeniilor Statului București – A.D.S. să i se restituie în natură imobilele, construcții și terenuri aferente acestora, situate în zona administrativă a comunei Mărculești, județul Ialomița. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri pentru bunurile ce nu se pot restitui în natură, ca urmare a demolării sau înstrăinării, precum și la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare pârâta SC A.O. SA a invocat excepțiile privitoare la: inadmisibilitatea cererii; lipsa calității procesuale active a reclamantei; lipsa calității sale procesuale pasive. Pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu obligarea la cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 21 decembrie 2006, instanța a examinat în parte excepțiile invocate, respingându-le pe cele privitoare la inadmisibilitatea cererii și la lipsa calității procesuale active a reclamantei, reținând că aceasta, pe de o parte a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a notificării prevăzută de art. 25 din Legea nr.10/2001, iar pe de altă parte și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, în sensul prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind moștenitoarea legală a lui N.N.S.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.O. SA, aflată în faliment, invocată de aceasta în contextul nelegalității restituirii în natură a imobilelor, în raport de incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, a fost unită cu fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., pentru că soluționarea acesteia necesita administrarea de probe pe fondul cauzei cu privire la procesul de privatizare a pârâtei. Pârâta Agenția Domeniilor Statului București, introdusă în cauză la termenul din 26 octombrie 2006, ca autoritate implicată în procesul de privatizare a solicitat respingerea cererii invocând în principal lipsa calității procesuale pasive, ca urmare a atribuțiilor ce i-au revenit pe linia privatizării fostelor IAS-uri.

Prin încheierea din 24 mai 2007, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Agenția Domeniilor Statului București, reținând că aceasta a fost introdusă în cauză în calitate de autoritate implicată în privatizarea deținătoarei imobilelor revendicate și, în principal, în soluționarea capătului de cerere privind despăgubirile prin echivalent pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură. Prin sentința civilă nr. 1075/F din 6 decembrie 2007 Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins excepțiile invocate de pârâta SC A.O. SA - societate în faliment, reprezentată prin lichidatori judiciari SC M.S. R.V.A. SA București, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC A.O.

SA, precum și la inadmisibilitatea cererii formulată de reclamantă. A admis cererea formulată de reclamanta S.A.M.T. în contradictoriu cu pârâta SC A.O. SA.

A dispus restituirea în natură către reclamantă, în calitate de moștenitoare legală a defunctului S.N., decedat la 6 august 1948, a următoarelor imobile, evidențiate în raportul de expertiză întocmit de expertul C.V., raport care face parte din prezenta sentință: - activ nr. 29, reprezentând ferma nr. 5 (actual ferma 10 evidențiată la numărul cadastral 734 - anexa 1 la raportul de expertiză compus din corpurile C1 foste birouri, C2 și C3 - magazii și teren aferent în suprafață de 26.809,15 mp, situate în comuna Mărculești; - activ nr. 21 în parte reprezentând ferma 5 (actual ferma 10) evidențiată la numărul cadastral 727 - anexa 7 la raportul de expertiză compus din corpurile C4 - solă de altoit și C5 - seră butași și terenul aferent acestora din suprafața totală de 9.507,06 mp, situate în comuna Mărculești; - activ nr. 18 - ferma 6 (actual ferma 13), evidențiat la numărul cadastral 732, anexa nr.10 la raportul de expertiză compus din corpurile C5 magazie, fost atelier, C12, C13, C15, C25 - locuințe de serviciu și teren aferent acestora în suprafață de 21.930 mp, situate în comuna Mărculești; - activ nr. 20 - ferma 4 (actual ferma 11), evidențiată la numărul cadastral 733, anexa 13 la raportul de expertiză compus din corpurile C-i - bloc locuințe (piua + boiangerie), C2 - castel apă + bazin, C3 - sediu locuințe (țesătorie),

C18 - atelier mecanic (fabrică de cărămidă) în suprafață de 5.389 mp, situate în com. Mărculești; - activ nr. 28 evidențiat la număr cadastral 724, anexa 16 la raportul de expertiză compus din corp de grajd (fostă crescătorie de porci) și teren aferent în suprafață de 3.038,89 mp. A obligat pe pârâta SC A.O. SA să emită decizie cu privire la restituirea în natură a imobilelor identificate mai sus.

A constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv și pentru care nu s-a putut dispune restituirea în natură, în cotă de 1/1, corespunzător valorii de piață stabilită conform art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, după cum urmează: - suprafața de 65.821 mp teren, aferentă fermei 17 la numărul cadastral 721 - anexa 4 la expertiză - activ 19; - suprafața de teren aferentă construcțiilor C1t C2 - magazii și C3 - wc - din corpul de proprietate C21 - cu suprafața totală de 9.507,06 mp, după delimitarea suprafeței aferente clădirilor C4 și C5; - suprafața de teren aferentă construcțiilor d, C2, C3, C6, C7, C8, C9, C10, C11, C16, C17, C18, C19, C2o, C21, C22, C23, C24, C27, C28, C29, C30, C31, C33, C34, C35, C36, C37, C38 și C39 aflate în activul nr. 18 (nr. cadastral 732 - anexa 10 la expertiză - cu suprafața totală 21.930 mp după delimitarea suprafeței aferente corpurilor C5, C12) C13, C15 și C25, precum și pentru corpurile C4, C14 și C26 și cele șase ateliere demolate din același activ; - corpul C4 magazie din activul 29 număr cadastral 734 anexa 1 la expertiză; - corpul C15 și C19 demolate din activul 20 număr cadastral 733 anexa 13 la expertiză și pentru suprafața de 22.347,57 mp; - instalația de moară și generatoare hidroelectrice ce deserveau clădirile C15 și C19 demolate din activul 20 număr cadastral 733,

anexa 13 la expertiză. A obligat pe pârâta Agenția Domeniilor Statului București să emită decizie în sensul celor constatate cu privire la despăgubiri. A respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Local Mărculești. A obligat pe cele două pârâte în solidar către reclamantă la plata sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Analizând cu prioritate cele două excepții invocate de pârâta SC A.O. SA - aflată în faliment, tribunalul le-a considerat ca fiind neîntemeiate. Cu privire la inadmisibilitatea cererii în raport de lipsa răspunsului la notificare formulată, instanța a reținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilelor.

Art. 25 din aceeași lege prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii. Este adevărat că din conținutul acestor texte de lege rezultă că ceea ce se contestă este decizia emisă de conducătorul unității deținătoare. S-a stabilit însă, în practica judiciară în materie, că lipsa răspunsului la notificare, echivalează cu o respingere a acesteia, acest fapt dându-i dreptul persoanei îndreptățite, să se adreseze instanței. În speță, pârâta SC A.O. SA, în cadrul dosarului de faliment nr. 481/JS/2004, a respins notificarea de restituire în natură a terenurilor aparținând autorului contestatoarei.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că pârâta a motivat-o pe considerentul că situația reclamantei intra sub incidența art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată și republicată, în sensul că aceasta nu ar fi îndreptățită decât la restituirea prin echivalent și că notificarea ar fi trebuit adresată instituției publice care a efectuat privatizarea, în speță Ministerul Agriculturii prin pârâta Agenția Domeniilor Statului București. Din conținutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, iar potrivit alin. (3), măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică implicată în privatizare.

Pentru a verifica incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din lege, tribunalul a apreciat că este necesar a se înfățișa situația imobilelor care au aparținut autorului reclamantei, așa cum rezultă din dosarul cauzei, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată în raport de care se stabilește modalitatea de restituire din care decurge și titularul obligației dedusă judecății, respectiv calitatea procesuală pasivă. Astfel, din întâmpinarea depusă de Agenția Domeniilor Statului București și actele de privatizare întocmite de aceasta, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 19 decembrie 2001, tribunalul a reținut că până la această dată, patrimoniul SC A.O.

SA a fost în patrimoniul pârâtei Agenția Domeniilor Statului București, care prin contractul nr. 45 din 19 decembrie 2001 l-a vândut către SC R.C .SA Călărași. Față de data de 14 februarie 2001, data publicării în Monitorul Oficial a legii, care devine și data de intrare în vigoare, instanța a apreciat că situația reclamantei se circumscrie dispozițiilor art. 21, Agenția Domeniilor Statului fiind înființată în bata Legii nr. 268/2001 ca instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, în subordinea Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu atribuții de gestionare și exploatare eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este.

Este evident că la data apariției Legii nr. 10/2001 Statul prin Agenția Domeniilor Statului era proprietarul bunurilor solicitate la restituire, astfel că modalitatea de restituire se stabilește în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege, iar nu în baza art. 29 alin. (1) și (3) din același act normativ. Pentru aceste considerente, modalitatea de restituire este în natură pentru imobilele care au fost preluate abuziv și există fizic la data notificării. În plus, din întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut în primul rând caracterul atipic al cauzei, în sensul că începând cu anul 1991, în mod constant reclamanta a formulat, sub diferite temeiuri, cereri de restituire a imobilelor care au aparținut autorului său, situația deținătorului schimbându-se în timp, prin privatizare, iar în prezent deținătorul fiind reprezentat prin lichidator, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Este cert că prin intrarea în faliment scopul privatizării nu mai este atins, interesul în cauză fiind reprezentat de creditori care prin lichidator au interes de valorificare în condiții avantajoase a patrimoniului. În consecință, tribunalul a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC A.O. SA. Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta, prin notificarea adresată SC A.O. SA la 1 octombrie 2000 a solicitat restituirea în natură a imobilelor construcții și terenuri aferente acestora, situate în zona administrativă a comunei Mărculești și aflate în posesia pârâtei.

Imobilele a căror restituire se solicită în natură, așa cum rezultă din certificatul nr. 87623 din 11 aprilie 2000 și a tabelului proprietăților agricole - comuna Mărculești, eliberate de Arhivele Naționale, au aparținut lui S.N., decedat la 6 august 1948 și au fost expropriate începând cu anul 1945 și până în anul 1949. Potrivit certificatului de moștenitor nr.92 din 9 mai 2000, reclamanta S.A.M.T. este moștenitoarea legală a defunctei S.A. decedată la 31 martie 2000, care la rândul său, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 347/967 din 28 iulie 1967 este moștenitoarea legală a proprietarului S.N. De altfel, este de observat, din conținutul actelor de expropriere care constituie dovadă a proprietății, că acesta se referă atât la proprietarul N.N.S.

cât și la moștenitoarea acestuia, exproprierile fiind făcute în timp, în perioada 1945 - 1948 și după decesul autorului. În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 3 lit. a) raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau în echivalent. Având în vedere dispozițiile Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea, instanța a reținut că imobilele au aparținut autorului reclamantei, au fost preluate cu titlu valabil, însă fiind o preluare abuzivă în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură, în condițiile legii pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat și care există și în prezent.

Pentru cele care au fost demolate, pe teren în prezent existând construcții edificate de pârâtă, urmează ca în condițiile art. 4 alin. (2) din lege să se stabilească măsuri reparatorii. Pentru a clarifica situația construcțiilor care au fost proprietatea autorului reclamantei, la cererea părților, instanța a dispus întocmirea unui raport de expertiză tehnică imobiliară care să le identifice pe acestea, cât și pe cele edificate după preluare de către pârâta SC A.O. SA, dar și imobilele care nu mai există fizic, față de actele de expropriere depuse în cauză. Din raportul de expertiză, asupra cărora părțile nu au formulat obiecțiuni, tribunalul a reținut punctual cu privire la fiecare obiectiv solicitat, situația activelor 18, 19, 20, 21, 28, 29 cu numerele cadastrale din Cartea funciară întocmită de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, dispunând restituirea în natură în forma propusă de expert.

După întocmirea raportului de expertiză, reclamanta a manifestat disponibilitate, modificându-și cererea în condițiile noi apărute, fără însă ca părțile să ajungă la o înțelegere cu privire la soluționarea pe cale amiabilă a cauzei. Cu privire la acest aspect, instanța a reținut încă o dată, caracterul atipic al situației pârâtei SC A.O. SA care fiind reprezentată de lichidator, în exercitarea atribuțiunilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 și art. 11 alin. (2) teza 2 din aceeași lege.

Cât privește bunurile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, datorită demolării, cât și pentru suprafețele de teren aparținând reclamantei, pe care pârâta a edificat construcții și pentru care și-a exprimat acordul cu privire la măsuri reparatorii în echivalent, tribunalul în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent care pot fi atât prin compensare cu alte bunuri sau servicii, cât și prin despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. În ce privește întinderea despăgubirilor, acestea se vor stabili conform valorii de piață a imobilelor potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Cum măsurile reparatorii se propun de autoritatea care a efectuat privatizarea, în speță pârâta Agenția Domeniilor Statului București, în temeiul art. 26 din lege, obligă pe această pârâtă să emită decizie în sensul celor constatate. Cât privește cererea formulată de reclamantă față de pârâta Consiliul Local Mărculești, tribunalul a reținut că aceasta a fost menținută în cauză pentru opozabilitate, urmare a faptului că imobilele a căror restituire s-a solicitat sunt situate pe teritoriul acesteia, fără însă a-i naște obligații, decurgând din hotărâre. Judecata în apel Prin decizia nr. 355 A din 7 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței ca nefondate și a obligat-o pe pârâta Agenția Domeniilor Statului la plata către intimata-reclamantă a sumei de 251,70 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expertiză.

Pentru a decide astfel curtea de apel a reținut următoarele: La fila 48 din dosarul de fond a fost depusă notificarea transmisă Prefecturii Județului Ialomița prin intermediul executorului judecătoresc la 14 septembrie 2001. Conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) al textului de lege mai sus menționat, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. Or, intimata a făcut dovada că în termenul legal prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată a notificat Prefectura Județului Ialomița, arătând că solicită restituirea în natură a construcțiilor de orice fel, precum și inventarul agricol al Fermei Mărculești.

Cum dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 arată expres că și o notificare adresată altei unități decât unitatea deținătoare face dovada respectării termenului prevăzut imperativ, apărările apelantelor în sensul că nu există notificare, sunt contrazise de materialul probator administrat în fața instanțelor. Cu privire la împrejurarea că terenul în litigiu se află în extravilanul localității și nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, curtea de apel a constatat că în fața primei instanțe a fost administrată proba cu expertiză și că ambele apelante aveau posibilitatea să propună obiective pentru expert în condițiile art. 201 C. proc. civ. pentru a lămuri acest aspect.

Or, expertiza a fost depusă la terenul din 30 august 2007, iar dosarul s-a soluționat la 6 decembrie 2007, fără ca cele două apelante să conteste concluziile expertului sau să formuleze obiecțiuni la concluziile acestuia Prin obiectivele fixate de instanță, expertul a lămurit identificarea în plan și teren a imobilelor construcții și a terenului aferent acestora ce au aparținut autorului reclamantei, identificarea în plan și teren a imobilelor construcții ridicate de stat, ulterior preluării, și identificarea clădirilor care au fost demolate de stat după preluare. În mod corect, instanța fondului a reținut că imobilele a căror restituire se solicită în natură, au aparținut autorului reclamantei S.N.

și au fost expropriate începând cu anul 1945 și până în anul 1949. Intimata este unica moștenitoare a defunctei S.C. care a decedat la 31 martie 2000 și care, la rândul său, este moștenitoarea legală a lui S.N., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 347 din 28 iulie 1967. Așa fiind, tribunalul a făcut o corectă aplicare a art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, reținând în mod corect calitatea de persoană îndreptățită a intimatei la măsurile reparatorii de restituire în natură sau în echivalent pentru bunurile asupra cărora instanța a făcut aplicarea art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.

Bunurile ce au fost restituite în natură, au fost expertizate, respectiv activele cu numerele 18, 20, 21, 28, 29. Cu privire la bunurile a căror restituire în natură nu mai este posibilă datorită demolării și la suprafețele de teren aparținând reclamantei, pe care pârâta a edificat construcții și pentru care și-a exprimat acordul cu privire la măsuri reparatorii prin echivalent, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și a fost obligată apelanta Agenția Domeniilor Statului să emită decizie în sensul achitării către intimată de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, respectiv despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, respectiv art. 1 alin. (21) din legea specială.

Judecata în recurs Prin decizia civilă nr. 5098 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC A.O. SA prin lichidatori judiciari, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului și s-a casat decizia civilă nr. 397/A din 26 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru a admite recursul pârâtei Agenția Domeniilor Statului, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a lămurit susținerea greșitei aplicări a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, față de faptul că imobilele s-ar fi situat în extravilan, la data preluării în patrimoniul statului, respectiv la data notificării efectuate în baza Legii nr. 10/2001, potrivit art. 129 alin. (5) și art. 298 C. proc.

civ. Or, numai după lămurirea acestui aspect, se va putea stabili aplicabilitatea, respectiv inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză, respectiv locul situării imobilelor în intravilan sau extravilan, pentru determinarea actului normativ sub incidența căruia intră regimul juridic al bunurilor a căror restituire se solicită, față de care se impune administrarea de probe noi, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. II. Judecata în apel Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 355 din 7 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței de pârâtele SC A.O. SA prin lichidator judiciar și Agenția Domeniilor Statului – A.D.S.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: 1. În ce privește apelul pârâtei SC A.O. SA, în mod legal și temeinic prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, ca și excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC A.O. SA, întrucât incidența în cauză a prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este dată de situația juridică a imobilelor revendicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001, iar nu ulterioară acestui moment, în raport de această dată stabilindu-se și modalitatea de restituire și titularul obligației deduse judecății. În speță, calitate procesuală pasivă avea, la data de 14 februarie 2001, pârâta SC A.O.

SA, aceasta având în patrimoniul său imobilele în litigiu, fiind fără relevanță pe acest aspect, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 45 din 19 decembrie 2001 prin care reprezentatul Statului - Agenția Domeniilor Statului a vândut acțiunile deținute de stat în proporție de aproximativ de 83% către SC R.C .SA Călărași. Pe cale de consecință, aplicabile speței devin dimpotrivă, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la bunurile identificate ce pot face obiectul restituirii în natură, pentru restul bunurilor fiind incidente prevederile art. 29 din lege care dă dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, legitimare procesuală pasivă, având pe acest aspect instituția implicată în privatizare, Agenția Domeniilor Statului.

Invocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 1639 nu absolvă unitatea deținătoare de obligația ce decurge din lege, de a restitui bunurile revendicare și identificate în patrimoniul apelantei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Distinct de cele reținute la prima instanță, curtea constată că pentru bunurile deținute în patrimoniu de SC A.O. SA, această societate este unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și nu Agenția Domeniilor Statului care este doar instituția implicată în privatizare - ca reprezentant al Statului Român, acesta din urmă fiind deținătorul, nu al bunurilor din patrimoniul societății sus-menționate, ci al expresiei lor valorice în capitalul social - acțiuni într-un anumit procent - 83,0082% din capitatul social.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, în sarcina Agenției Domeniilor Statului s-au instituit atribuțiuni de gestionare și exploatare a bunurilor (terenuri agricole) din domeniul statului și respectiv de privatizare a societăților comerciale deținătoare a unor astfel de bunuri. Imobilele a căror restituire se solicită în natură, cunoscute ca „Ferma M.” au aparținut autorului N.N.S., fiind supuse exproprierii începând cu anul 1945 până în anul 1949, intrând astfel și sub incidența Legii naționalizării nr. 119/1948 - aspect ce atrage calificarea preluării de către stat a bunurilor ca fiind una abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată. Reclamanta este moștenitoarea legală a defunctei S.C., care a decedat la data de 31 martie 2000, la rândul său, moștenitoare legală a defunctului N.N.S.

conform certificatului de moștenitor nr. 347 din 28 iulie 1967. Susținerea că reclamanta nu a adresat nicio notificare Agenției Domeniilor Statului, care avea în competență soluționarea pretențiilor reclamantei, nu este fondată, avându-se în vedere notificarea depusă la Prefectura Județului Ialomița prin executorul judecătoresc la data de 17 septembrie 2001; potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, persoane fizice sau juridice, chiar adresată altei unități decât aceea care deține imobilul. În plus, în cauză s-au administrat dovezi în sensul că revendicarea bunurilor de către reclamantă și autoarea sa a fost efectuată în mod constant, prin cereri repetate adresate autorităților locale, începând cu anul 1991, situația deținătorului schimbându-se în tot acest timp, inclusiv prin privatizare și deschiderea de insolvență conform Legii nr. 85/2006 a SC A.O.

SA. Bunurile restituite în natură au fost identificate prin expertiză tehnică efectuată în cauză, părțile neformulând obiecțiuni la constatările și concluziile raportului de expertiză efectuată la fond și depus la dosar, care a identificat bunurile ce pot fi restituite în natură și a evaluat, bunurile care nu se mai regăsesc în natură (construcții demolate), ori pe care s-au edificat noi construcții (pe terenuri) și pentru care s-a exprimat acordul de a fi primite despăgubiri, în condițiile legii speciale. Critica privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată nu poate fi primită, întrucât această parte a căzut în pretenții în cauza dedusă judecății, instanța de fond făcând o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 274 C. proc.

civ. 2.Curtea a constatat că nici apelul formulat de Ministerul Agriculturii - Agenția Domeniilor Statului nu este fondat. Susținerea că notificarea nu a fost trimisă prin executorul judecătoresc în termenul de șase luni prevăzut de lege, cu încălcarea art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât notificarea apare înregistrată la data de 21 septembrie 2001, nu poate fi primită. Cererea de restituire s-a formulat pentru imobilele în cauză încă din anul 2000, dar și prin cereri repetate, încă din anul 1991, astfel că reclamanta nu poate fi sancționată cu decăderea din termenul de notificare prevăzut în textul sus-menționat, pretențiile fiind deja de actualitate la momentul intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, reconfirmate printr-o notificare în forma cerută de lege, înregistrată sub nr. 280 din 20 septembrie 2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc „N.I.” Slobozia către SC A.O.

SA, care nu a soluționat notificarea cu prioritate, ci dimpotrivă, a participat activ, în sensul privatizării sale, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45 semnându-se ulterior notificării sus-menționate, la data de 19 decembrie 2001 prin chiar pârâta A.D.S., fiind vândute acțiunile statului din capitatul social, în procent de 83,0082%, către SC R.C. SA Călărași.

În ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001, curtea, analizând expertiza tehnică efectuată în apel și suplimentul la aceasta, a constatat că în art. 8 și art. 23 din Legea reformei agrare și în Hotărârea nr. 178 din 18 iunie 1974 a Comisiei pentru îndrumarea privind aplicarea reformei agrare în județul Ialomița, nu se utilizau noțiunile de intravilan - extravilan, iar din planurile de urbanism general de la nivelul anilor 1990 și 2000, imobile construcții și teren ce au făcut obiectul raportului de expertiză în cauză sunt individualizate în trupuri distincte și considerate ca părți integrante ale intravilanului localități Cosâmbești, cu toate că o parte sunt situate în afara localității, iar planurile de delimitare a vecinătăților localităților Mărculești și Cosâmbești certifică faptul că respectivele construcții și terenuri sunt părți componente ale intravilanului localităților (vatra localităților) sus-menționate, comuna Mărculești fiind înființată în anul 2005. Și pentru activele ce au făcut obiectul restituirii în natură în primă instanță s-a identificat amplasamentul imobilelor, în intravilanul (vatra) localităților Cosâmbești și respectiv Mărculești, atât la data preluării, cât și la data notificării.

Abia în anul 2006, cu ocazia întocmirii documentației cadastrale și a planului de delimitare a vecinătăților localităților Mărculești și Cosâmbești, se precizează amplasamentul parțial al terenului în categoria extravilan (curți - construcții) pentru activele 29, 21 și 20. În raport de concluziile expertizei tehnice, curtea de apel constată că nu sunt incidente prevederile de excepție prevăzute de art. 8 teza I din Legea nr. 10/2001, în sensul exceptării de la aplicarea acestei legi speciale privind acordarea de măsuri reparatorii în natură, respectiv în echivalent a imobilelor notificate de reclamantă. Judecata în recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Agenția Domeniilor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susține următoarele: 1. După ce prezintă istoricul procesului, în special judecata în fața primei instanțe, recurenta arată că, în ceea ce privește lipsa calității procesuale sale pasive s-a ignorat probatoriul administrat în cauză, respectiv dosarul de prezentare al SC A.O. SA - Secțiunea Cap 1.2 - Date privind situația patrimonială - art. 1.2.1, pozițiile 33-38, privind Ferma Mărculești - ce face obiectul prezentei cauze - din care rezultă că anterior privatizării aceasta era proprietatea societății privatizate, iar nu a recurentei. Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a avut ca obiect acțiunile deținute de stat la SC A.O. SA, iar nu bunuri imobile, adică active.

În Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care aceasta o avea înainte de modificările aduse de Legea nr. 247/2005, în cadrul capitolului III intitulat Proceduri de restituire sunt enumerate situațiile în care imobilul se poate afla și rezolvările corespunzătoare la notificarea făcută în revendicarea acestuia. Astfel, art. 20 indică prima situație prevăzută de lege, aceea în care imobilele revendicate sunt deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială. În acest caz persoana îndreptățită va notifica unitatea deținătoare [art. 21 alin. (1)]. Legea prevede soluțiile posibile conform reglementărilor impuse de art. 23 - 26, pentru această primă categorie de imobile.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent ii posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în situația în care se află la lata depunerii cererii de restituire și libere de orice sarcini. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1 că „sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes , indiferent de calitatea deținătorului (...) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv data intrării în vigoare a legii. În cazul în care, după data intrării în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entități, acesta din urmă devine entitate deținătoare investită cu soluționarea notificării.

Legea nr. 10/2001 nu impune condiția ca entitatea notificată să dețină bunul în proprietate. Astfel, unitatea deținătoare a imobilului - indiferent că imobilul se află administrarea sau în proprietatea sa - are calitate procesuală. Agenția Domeniilor Statului este o instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ale cărei atribuții sunt stabilite în mod restrictiv prin prevederile art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Atât instanța de fond cat și instanța de apel, în rejudecare, nu au dat eficienta juridică certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar faptul că recurenta nu a formulat în cauza obiective proprii sau obiecțiuni la aportul de expertiză nu înseamnă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, trebuia ignorat, din el rezultând că imobilul revendicat era proprietatea SC A.O. SA. Astfel, în mod greșit s-a reținut în cauza că la data apariției Legii nr. 10/2001, Statul, prin Agenția Domeniilor Statului era proprietarul bunurilor solicitate la restituire, instanța ignorând și clauzele contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 45 din 19 decembrie 2001, potrivit cărora vânzarea - cumpărarea a avut ca obiect acțiunile deținute de stat la SC A.O.

SA, jud. Ialomița, iar nu bunuri imobile/active. De asemenea, instanța de apel, prin decizia recurată a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prevederile art. 32 alin. (1) din actul normativ indicat, potrivit cărora: în situația imobilelor - construcții demolate, notificarea formulata de persoana îndreptățita se soluționează potrivit art. 10 sau art. 11 prin dispoziție motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei raza s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București. De asemenea, recurenta nu este nici unitate deținătoare a imobilelor revendicate de reclamanți, fiind încălcate și prevederile de la punctul 21.3 lit. d) din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În mod greșit reține instanța de fond în considerente că recurenta, având calitatea de instituție implicate în procesul de privatizare, ar fi trebuit sa emită decizie de admitere sau respingere a notificării, contrar față de prevederile legale invocate mai sus, competentă să emită decizie motivată privind notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 fiind lichidatorul judiciar. Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat clar că, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziție motivată, o are unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv și care a fost învestită prin notificare de către persoana îndreptățită.

Situația de excepție prevăzută de dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are în vedere exclusiv societățile comerciale privatizate anterior adoptării acestui act normativ, în condițiile în care, în sensul art. 20 alin. (1) și (2) din lege, dacă statul era acționar sau asociat majoritar la societatea comercială în patrimoniul căreia era evidențiat imobilul, la data intrării în vigoare a legii, unitatea deținătoare obligată să se pronunțe motivat asupra cererii de restituire în natură este acea societate comercială. Este irelevant faptul reținut de instanța de apel, în rejudecare, că societatea a fost privatizată, în măsura în care privatizarea a avut loc la 19 decembrie 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 20 alin. (1) din legea specială de reparație având și semnificația indisponibilizării totale a imobilelor are fac obiectul de reglementare al acestei legi.

Instanța de apel în rejudecare a încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, recurenta nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Din analiza acestor texte de lege rezultă că Agenția Domeniilor Statului nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar, în cazul în care ar fi fost învestita cu soluționarea notificării, de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său și, în principal, respingerea acțiunii față de ea pe cale de excepție, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe fond, ca neîntemeiată.

Intimații nu au depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Rejudecând apelul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului și ținând seama de indicația dată prin decizia de casare, Curtea de Apel București a verificat cu prioritate dacă în cauză sunt sau nu incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, în funcție de categoria imobilelor vizate prin notificare și care a constituit unul din motivele de apel formulate de această pârâtă. Sub acest aspect a reținut ca situație de fapt, pe baza probelor administrate atât în primă instanță cât și în apel, că atât la data preluării acestor bunuri cât și la data notificării, imobilele solicitate de reclamantă se aflau în vatra satului Mărculești, prin urmare erau intravilane.

În atare situație, curtea de apel a stabilit că nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar cererea de acordare a măsurilor reparatorii este admisibilă în temeiul legii speciale de reparație. Cu privire la această chestiune de drept nu s-a formulat motiv de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual. Un alt motiv de apel formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului s-a referit la nerespectarea de către reclamantă a cerințelor imperative din art. 22 al Legii nr. 10/2001, privitoare la formularea notificării în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Și acest motiv de apel a fost găsit nefondat față de împrejurarea că s-a reținut, tot ca situație de fapt, depunerea notificării în termen de către reclamantă, respectiv la data de 21 septembrie 2001, prin B.E.J.

N.I. - Slobozia, precum și nesoluționarea în termen a acesteia de către pârâta SC A.O. SA, împrejurare care a deschis accesul la justiție al reclamantei prin formularea contestației împotriva modului de soluționare al notificării, atât împotriva unității deținătoare cât și împotriva entității juridice care a participat la privatizarea acesteia. Nici acest aspect nu a mai formulat obiect de critică în recurs. În schimb, pârâta Agenția Domeniilor Statului formulează în recurs critici pe care nu le-a valorificat în apel.

Câtă vreme pârâta a atacat hotărârea primei instanțe numai sub două aspecte – respectiv, cel al incidenței în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și cel al nerespectării termenului de notificare - iar instanța de apel a menținut situația de fapt și de drept stabilită de tribunal, situația pârâtei Agenția Domeniilor Statului nefiind în niciun fel modificată, aceasta nu poate formula omisso medio, direct în recurs critici nevalorificate împotriva sentinței. De asemenea, nu poate solicita instanței de recurs să efectueze verificări de fapt, deoarece acestea nu sunt compatibile cu structura căii de atac a recursului și nici cu prevederile art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, criticile recurentei referitoare la pretinsa reținere greșită a situației acționariatului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu pot fi analizate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în fond și reiterată în recurs ca fiind de ordine publică, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, motivul pentru care prima instanță a considerat că pârâta Agenția Domeniilor Statului are calitate procesuală pasivă a fost acela că ea s-a aflat într-o situație specială, în sensul că a deținut în patrimoniul său, până la data de 19 decembrie 2001, patrimoniul SC A.O. SA și că, în același timp, a fost și instituția implicată în privatizarea SC A.O. SA. Această situație de fapt nu mai poate fi reapreciată în recurs, după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. În drept, nu are relevanță susținerea recurentei în sensul că actualmente nu ea este unitatea deținătoare în fapt a imobilelor notificate, câtă vreme s-a reținut că la data intrării în vigoare a legii deținea întregul patrimoniu al SC A.O.

SA - inclusiv imobilele notificate - în privatizarea căreia a fost apoi implicată. În speță, în raport de situația de fapt stabilită, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului a fost corect soluționată. Critica referitoare la aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este formulată pentru prima dată în recurs, ca de altfel și critica privitoare la nelegalitatea obligării pârâtei Agenția Domeniilor Statului la plata de despăgubiri, contrar prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De altfel, această din urmă critică nu are legătură cu decizia atacată, prin care s-a menținut sentința tribunalului, care a stabilit în sarcina acestei pârâte numai obligația de a emite o decizie cu privire la despăgubiri și nu de a plăti efectiv o sumă de bani cu acest titlu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 355 A din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.