ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3045/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3045/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 171/F din 15

aprilie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea

promovată de reclamanta SC S. SA SLOBOZIA prin lichidator judiciar E.T.C.C.

I.P.U.R.L. SLOBOZIA și în consecință a constatat nevalabilitatea titlului

pârâtelor SC V.T.C. SRL și SC I.D.C. SA și a obligat-o pe pârâta SC I.D.C. SA

să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în Urziceni, județul Ialomița compus din construcții și teren în suprafață de

20.451,27 mp dispunând rectificarea cărții funciare nr. 1089 Urziceni în sensul

radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC I.D.C. SA intabulat cu titlu de

cumpărare asupra acestui imobil, precum și notarea în C.F. nr. 1089/R a

localității Urziceni.

Prealabil, prin aceeași

sentință a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta SC I.D.C.

SA cu privire la primul capăt de cerere în raport de dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., având în vedere obiectul acestuia: constatarea nevalabilității

titlurilor pârâtelor în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară.

Pentru a pronunța

soluția pe fond, tribunalul a avut în vedere sentința nr. 1218 din 26

septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin care s-a

dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 528/2002 și a actului

autentificat sub nr. 529/2002 prin care reclamanta SC S. SA a vândut către SC S.C.G.

SRL imobilul în litigiu, ca fiind acte juridice frauduloase în sensul legii

insolvenței, precum și restituirea bunurilor care au făcut obiectul actelor de

vânzare către patrimoniul debitoarei reclamante, sentință care a fost îndreptată

prin încheierea din camera de consiliu din 24 martie 2008 cu dispoziția anulării

tuturor actelor subsecvente.

Procedând la

compararea titlurilor de proprietate, judecătorul fondului a concluzionat în

sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului

seria IL nr. 0014 din 22 decembrie 1998 aparținând reclamantei este preferabil

cât timp titlurile pârâților au fost nevalabil încheiate conform sentinței dată

în procedura falimentului mai sus menționată.

În contra acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC I.D.C. SA prin lichidator judiciar CASA DE

INSOLVENȚĂ E.T.C.C. I.P.U.R.L.

Apelanta a criticat

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul respingerii

excepției inadmisibilității primului capăt de cerere în constatare cât timp

partea poate cere realizarea dreptului și a faptului că prin încheierea de îndreptare

a sentinței nr. 1218F/2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, nu

a fost anulat și titlul său de proprietate, el nefăcând obiectul respectivului

dosar în care nici nu a figurat ca parte, iar această sentință astfel

îndreptată care nu-i este opozabilă, nu constituie pentru reclamantă un titlu

valabil.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 68 din 15 februarie 2011 a respins apelul declarat de pârâta SC I.D.C. SA ca nefondat.

În motivarea deciziei

sale, instanța de apel a arătat că soluția asupra excepției de inadmisibilitate

este corectă deoarece prin primul capăt de cerere reclamanta a solicitat să se

constate inexistența dreptului pârâtei iar nu o situație de fapt, iar dată

fiind anularea contractelor prin care pârâtele au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu prin sentința menționată, intimata

reclamantă nu mai avea la îndemână acțiunea în realizarea dreptului.

Totodată, încheierea

de îndreptare a sentinței pronunțate în procedura falimentului prin sintagma

„dispune anularea tuturor actelor subsecvente” este acoperitoare și pentru

titlul de proprietate al pârâtei, acesta făcând parte din categoria actelor

anulate de aceasta.

Nici critica cu

privire la faptul că instanța de fond ar fi reținut că titlul reclamantei

constă în sentința nr. 1218/F/2006 nu a fost primită întrucât judecătorul

fondului i-a reținut acesteia drept titlu de proprietate certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. A mai constatat instanța

de apel că efectul pozitiv al sentinței menționate se răsfrânge și asupra

pârâtei indiferent dacă dreptul său de proprietate a fost sau nu înscris în

cartea funciară și în caz afirmativ indiferent de dată, hotărârea fiindu-i

astfel opozabilă.

În contra acestei

decizii au declarat recurs pârâtele SC I.D.C. SA Urziceni și SC V.T.C. SRL

BRĂILA.

Recurenta – pârâtă SC

V.T.C. SRL nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru deși pentru termenul

de judecată a fost citată cu mențiunea cuantumului și contului în care acestea

trebuie plătite, situație față de care Înalta Curte va face aplicarea art. 21

din Legea nr. 146/1997 modificată și va anula cererea de recurs ca netimbrată,

în raport și de prevederile art. 302

1

lit. d) C. proc. civ.

Recurenta – pârâtă SC

I.D.C. SA critică decizia atacată pentru situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. în a cărei dezvoltare invocă motivele care urmează:

- greșit a fost

respinsă excepția inadmisibilității primului capăt de cerere sub motiv că

reclamanta nu mai avea la îndemână acțiunea în realizare deoarece titlul său,

al pârâtei, ar fi fost anulat prin sentința nr. 1218 din 28 septembrie 2006

astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 24 martie 2008 pronunțată de

Tribunalul Ialomița;

- greșit a reținut

instanța de apel opozabilitatea sentinței nr. 1218/F/2006 în ce o privește,

deoarece față de această hotărâre are calitatea de terț întrucât nu a fost

parte în procesul în care ea a fost pronunțată iar calitatea de succesor cu

titlu particular pe care i-a reținut-o această instanță față de SC S.G. SRL nu

poate justifica o eventuală opozabilitate a sentinței în cauză;

- sentința nr. 1218/F/2006

îi poate fi opusă sub forma unei prezumții simple care poate fi răsturnată prin

greșita aplicarea a legii, respectiv a dispozițiilor art. 79 și art. 80 din

Legea nr. 86/2006 ale cărui condiții nu sunt îndeplinite în ce o privește;

- conform art. 84 din

Legea nr. 85/2006 o acțiune a lichidatorului împotriva subdobânditorului poate

fi pornită numai dacă acesta nu plătește prețul și dacă transferul inițial este

susceptibil de a fi anulat, situație în care recurenta nu se regăsește.

Recursul este fondat

pentru considerentele care urmează:

Motivele de recurs pe

care această recurentă le-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. dezvoltă, în esență, două critici de nelegalitate: nelegalitatea

respingerii excepției de inadmisibilitate a primului capăt de cerere din

acțiunea reclamantei și nelegalitatea admiterii acțiunii în revendicare pe fond,

în raport de dispozițiile legale enunțate.

primul motiv de nelegalitate, vizând admiterea cererii având ca obiect

constatarea nevalabilității titlului pârâtei asupra imobilelor în speță, Înalta

Curte constată:

Reclamanta - intimată

a investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare imobiliară, după cum,

în mod neechivoc, chiar aceasta a titrat-o și pe care a întemeiat-o în drept pe

dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. și art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Chiar dacă reclamanta

a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului pârâtelor, o atare

solicitare nu se constituie într-un capăt de cerere separat, cum greșit au

interpretat instanțele, ci reprezintă o etapă în verificarea acțiunii în

revendicare caracterizată prin compararea titlurilor pentru a se aprecia asupra

temeiniciei acesteia.

Așadar, criticile

recurentei cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe asupra cererii de

constatare a valabilității titlului pârâtelor sunt întemeiate dar în sensul și în

contextul în care o atare cerere nu putea, față de specificul acțiunii în

revendicare, să se constituie într-un capăt de cerere separat, ea reprezentând

numai o fază în procedura de examinare a acțiunii în revendicare.

doilea motiv de nelegalitate, care privește admiterea acțiunii în revendicare

pe fond, Înalta Curte constată:

Spre deosebire de

vechiul cod, noul C. civ., consacrând legislativ practica judiciară în domeniu,

reglementează acțiunea în revendicare prin art. 563 - 566 stabilind titularul

acțiunii, condițiile de exercitare și de opozabilitate ale hotărârii

judecătorești de admitere a acesteia și efectele ei.

Potrivit art. 563 C.

civ.: „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de

la o altă persoană care îl deține fără drept” [alin. (1)] și: „Dreptul de

proprietate dobândit cu bună credință în condițiile legii este pe deplin

recunoscut” [alin. (3)].

Instanța de apel, ca

răspuns la una din criticile apelantei - pârâte, a constatat că judecătorul

fondului a procedat la compararea titlurilor reținând pentru reclamantă drept

titlu de proprietate certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului iar pentru pârâta – recurentă lipsa unui titlu, respectiv

nevalabilitatea titlului său de proprietate, în condițiile în care cel de care

aceasta se prevalează: contractul de vânzare cumpărare nr. 2232 din 13 iulie 2005

ar fi fost anulat prin dispoziția cuprinsă în încheierea de îndreptare a

sentinței nr. 1218/F/2006 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, irevocabilă, argumente

pe care instanța de control judiciar a apelului le-a confirmat.

Numai că, pârâta

recurentă nu a avut calitatea de parte în acel proces iar titlul său de

proprietate nu a format obiect de examinare judiciară și nici nu a fost

identificat în dispozitivul sentinței menționate astfel cum a fost îndreptată

prin încheierea de îndreptare eroare materială din 24 martie 2008 cu dispoziția

„ anularea tuturor actelor subsecvente”, dispoziție care, prin generalitatea

formulării, lipsa determinării și individualizării este și ineficace juridic

până la o eventuală îndreptare, aprecierea instanței de apel cu privire la

apartenența categorială a titlului recurentei iar nu individuală fiind contrară

principiilor procesului civil. De altfel, se observă că recursul pe care

prezenta recurentă l-a declarat împotriva încheierii de îndreptare menționată a

fost respins de Curtea de Apel București ca fiind introdus de o persoană fără

calitate procesuală (dos. 3862/2/2008).

În atare situație, instanța,

în aprecierea existenței în circuitul civil a titlului de proprietate al

recurentei care are calitatea de subdobânditor în raport cu primul act de

înstrăinare încheiat de debitorul aflat în procedura insolvenței trebuia să

aibă în vedere, față de generalitatea dispoziției din încheierea de îndreptare a

menționatei sentințe nr. 1218/2006 și de nepronunțarea acesteia în

contradictoriu și cu recurenta pârâtă, prevederile legii speciale.

Or, potrivit art. 65

din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

nr. 2232 din 13 iulie 2005 de care se prevalează recurenta, al cărui conținut a

fost preluat și de actuala reglementare, Legea nr. 85/2006, prin art. 84,

administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta

acțiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului

transferat de către debitor numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea

corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că

transferul inițial este susceptibil de a fi anulat, situație de excepție în

care recurenta-pârâtă nu se regăsește.

Din textul citat

rezultă că o eventuală anulare a titlului subdobânditorului nu putea fi dispusă

decât în urma unei acțiuni intentată de administrator, lichidator sau consiliul

creditorilor în contradictor cu subdobânditorul tocmai pentru a-i da

posibilitatea acestuia că se apere cu privire la îndeplinirea condițiilor de

admitere a unei asemenea acțiuni.

Or, din această

perspectivă, sentința nr. 1218 din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalului

Ialomița, secția civilă, astfel cum a fost îndreptată material cu o nouă

dispoziție: „anularea tuturor actelor subsecvente” prin încheierea de

îndreptare eroare materială din 24 martie 2008, de care s-au prevalat

instanțele, dincolo de ineficacitatea juridică a acestei dispoziții prin

generalitatea ei, nu-i este opozabilă recurentei-pârâte.

În succesiunea

actelor de înstrăinare a imobilului, recurenta-pârâtă este subdobânditor în

accepțiunea legii speciale a insolvenței: debitoarea reclamantă aflată în

faliment, SC S. SA a vândut imobilele prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 529/2002

către SC S.G. SRL, aceasta din urmă l-a vândut către SC MM.L.N. SRL prin

contractul 2582 din 25 septembrie 2002, care l-a vândut către SC V.T.C. SRL

prin contractul 2232 din 13 iulie 2005, iar acesta din urmă l-a vândut

recurentei - pârâte prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2234 din 13 iulie

2005 înscris în cartea funciară la 1 februarie 2008.

Prin urmare, pe de o

parte, în mod nelegal instanțele au apreciat ca fiind inexistent titlul de

proprietate al recurentei-pârâte în raport de dispoziția cuprinsă în încheierea

de îndreptare a sentinței nr. 1218/2006 a Tribunalului Ialomița, secția civilă,

cu ignorarea inopozabilității ei în raport de prevederile art. 65 din Legea nr.

64/1995, respectiv art. 84 din Legea nr. 85/2005 și cu ignorarea bunei credințe

de care s-a prevalat pârâta, necontestată și consacrată, de altfel și în

dreptul comun, ca principiu de art. 563 alin. (3) din noul C. civ. care dispune

că: „Dreptul de proprietate dobândit cu bună credință, în condițiile legii,

este pe deplin recunoscut”, jurisprudențial ca excepție de la principiul

resoluto jure dandis resolvitur jus accipientis.

Pe de altă parte, în

mod nelegal instanțele au dat eficiență juridică în operațiunea de comparare a

titlurilor, titlului reclamantei constituit de certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului câtă vreme în patrimoniul reclamantei

nu exista un drept de proprietate asupra bunurilor revendicate: teren și construcții

la momentul dobândirii lor de către recurenta pârâtă, ca urmare a înstrăinării

lor de către reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat,

anulat în considerarea falimentului ei ca fiind un act juridic fraudulos

încheiat în perioada suspectă conform legii speciale, prin sentința nr. 1218/F

din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Ialomița, secția civilă.

Cum obligația de

restituire a bunurilor transferate dispusă prin această sentință este o

obligație alternativă legal cu obligația de a restitui averii debitorului

valoarea acestora dacă bunurile nu mai există, conform legii speciale, hotărâre

inopozabilă recurentei pârâte în al cărui patrimoniu există legal bunurile

revendicate, pentru temeiurile mai sus arătate, acțiunea în revendicare

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 77 din Legea nr. 85/2006 /

corect art. 79 /, greșit a fost admisă de instanța de fond prin sentință și

nelegal aceasta a fost confirmată de instanța de apel prin decizia sa.

Aceasta deoarece, prevederile

art. 480 C. civ., conform cărora: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a

se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele

determinate de lege”, profită, în cazul de față, recurentei pârâte.

Drept urmare, Înalta Curte,

în raport de dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ. va admite recursul, va

modifica decizia atacată, va schimba în tot sentința tribunalului și va

respinge acțiunea în revendicare ca neîntemeiată.

În considerarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constată că recurenta pârâtă SC I.D.C. SA

Urziceni nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta - pârâtă SC I.D.C. S.A URZICENI împotriva deciziei nr. 68

din 15 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, pe care o modifică:

Admite apelul

declarat de pârâta SC I.D.C. S.A URZICENI împotriva sentinței nr. 171/F din 15

aprilie

2010

a Tribunalului Ialomița,

secția civilă, schimbă în tot sentința apelată și respinge acțiunea ca

neîntemeiată.

Anulează recursul

declarat de recurenta - pârâtă SC V.T.C. SRL BRĂILA împotriva deciziei nr. 68

din 15 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.