ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7310/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1287/2003,

pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, S.G.V. a formulat

cerere de intervenție principală, solicitând instanței ca, în procedura

insolvenței debitoarei SC R.D. SA, să nu se dispună de imobilul situat în

București, sector 1.

În motivarea cererii de

intervenție, intervenientul a arătat că imobilul menționat a aparținut

autorilor săi și a fost naționalizat abuziv, intrând ulterior în patrimoniul

debitoarei.

Cererea a fost

modificată ulterior, intervenientul solicitând instanței să constate că are un

drept de proprietate asupra imobilului în cauză, să dispună restituirea

imobilului în natură în favoarea sa, să dispună notarea în cartea funciară a

măsurii indisponibilizării și interdicției de înstrăinare a bunului, precum și

evacuarea molozului și a materialelor degradate depozitate în curtea

imobilului, partea considerând că cererea sa are valoarea unei declarații de

creanță.

În drept,

intervenientul a invocat Legea nr. 64/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr.

7/1996, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 40/1999, art. 68 din Constituția României

și art. 112 și 480 C. civ.

Prin Sentința

comercială nr. 2041 din 26 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VII-a comercială în dosarul nr. 1287/2003, a fost respinsă cererea de

intervenție formulată de intervenientul S.G.V., ca inadmisibilă.

Prin Decizia

comercială nr. 2125 din 16 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială în dosarul nr. 4619/2/2006 a fost admis recursul

formulat de recurentul S.G.V. împotriva Sentinței comerciale nr. 2041 din 26

octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, a fost

casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a reținut că soluția

atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege

în privința modului în care instanța de fond avea obligația de a analiza

pretențiile intervenientului și să soluționeze toate capetele de cerere formulate

de acesta.

Prin Sentința

comercială nr. 459 din 31 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr.

25281/3/2006, Tribunalul București, secția a VII-a comercială a admis excepția

necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la secția

a V-a civilă a Tribunalului București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 18

martie 2008, sub nr. 10950/3/2008.

La data de 28

octombrie 2008, intervenientul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a

arătat că solicită, în contradictoriu cu intimata SC R.D. SA, obligarea

acesteia să-i lase liberă și nestânjenită proprietatea imobilului care a

aparținut autorilor săi, fiind însușit abuziv, fără titlu de către statul

comunist în anul 1950.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 1 și 2, art. 21 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2) art. 48 din Legea nr.

10/1995; art. II alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și prevederile Legii nr.

74/2007; art. 2, art. 46 pct. 3 și 5, coroborat cu art. 6, art. 48 (25) și art.

51 - 52 din Legea nr. 247/2005; art. 5 și 6 din CEDO; prevederile

constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății, art. 115, art.

118, art. 136, art. 138, art. 158 și art. 166 C. proc. civ., art. 480 și 481 C.

civ.

La termenul de

judecată din data de 11 martie 2009, intervenientul a precizat că înțelege să

se judece numai cu SC R.D. SA și că solicitarea sa nu are ca obiect

revendicarea imobilului în baza dispozițiilor de drept comun, ci este o cerere

de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea de

ședință de la acea dată, tribunalul a luat act de precizarea obiectului cererii

și a constatat că numitul S.G.V. are calitatea de reclamant în cauză, iar SC

R.D. SA are calitatea de pârâtă.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, arătându-se că prin Sentința civilă nr. 7591

din 15 mai 2006 pronunțată în dosarul nr. 601/299/2006 al Judecătoriei

sectorului 6 București, având ca obiect revendicarea aceluiași bun, s-a respins

acțiunea reclamantului S.G.V. ca fiind formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă, reținându-se faptul că reclamantul nu a făcut în speță

dovada calității de proprietar al imobilului pentru numitul N.P.N.I., dar mai

ales nu a făcut dovada existenței în patrimoniul unei persoane a unui drept de

proprietate. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 203R

din 23 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 601/299/2006 de către Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

industrială.

La termenul de

judecată din data de 20 ianuarie 2010, tribunalul a pus în discuția părților

excepțiile inadmisibilității cererii și lipsei calității procesuale active a

reclamantului, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Prin Decizia civilă

nr. 138 din 03 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a

respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului și a respins cererea formulată de

reclamantul S.G.V., în contradictoriu cu pârâta SC R.D. SA, ca fiind introdusă

de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî

astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a apreciat-o

ca fiind neîntemeiată, având în vedere că acțiunea formulată de reclamant nu

are ca obiect revendicarea imobilului, în baza dispozițiilor dreptului comun,

ci restituirea imobilului de către unitatea deținătoare, în temeiul

dispozițiilor legii speciale - Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a

constatat că este întemeiată, întrucât raportat la aceste dispoziții legale,

reclamantul S.G.V. nu are calitatea de a solicita în instanță retrocedarea

imobilului situat în București, sector 1, deoarece nu a făcut dovada formulării

unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care să solicite restituirea

în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.

Tribunalul a

considerat că, pentru a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001,

reclamantul S.G.V. era obligat să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de

această lege, care cuprinde ca prim element sesizarea persoanei juridice

deținătoare printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul, arătând că a formulat notificări în baza

Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995 depuse la SC R. SA și a precizat că,

prin actele depuse la dosar, a făcut dovada calității procesuale active.

Analizând sentința

apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 7591 din 15 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 301/299/2006, Judecătoria

sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale active și a

respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.G.V., în

contradictoriu cu pârâții SC R.D. SA și SC M.C. SRL, ca fiind formulată de o

persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de

moștenitor al proprietarului imobilului situat în București, sector 1, astfel

încât nu se poate reține legitimarea sa pentru revendicarea imobilului

menționat.

Această sentință a

rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin Decizia civilă

nr. 203/R din 23 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă, în dosarul nr. 601/299/2006.

În această situație,

Curtea a constatat că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost

stabilită lipsa calității reclamantului de moștenitor al proprietarului

imobilului situat în București, sector 1. Această hotărâre, fiind intrată în

puterea lucrului judecat, nu poate fi repusă în discuție.

În această situație,

lipsa calității reclamantului de moștenitor al proprietarului imobilului

revendicat conduce la lipsa calității sale de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens, Curtea a constatat că

soluția primei instanțe este corectă, însă motivarea în sensul că lipsa

calității procesuale active rezultă din faptul că reclamantul S.G.V. nu are

calitatea de a solicita în instanță retrocedarea imobilului situat în

București, sector 1, deoarece nu a făcut dovada formulării unei notificări în

temeiul Legii nr. 10/2001 este greșită.

Împrejurarea că

apelantul reclamant nu a dovedit că a formulat notificare în temeiul Legii nr.

10/2001 nu presupune lipsa calității procesuale active, ci imposibilitatea de a

formula cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de această lege

în fața instanței. Această constatare ar conduce la respingerea cererii ca

inadmisibilă, însă, față de prevederile art. 296 C. proc. civ., apelantului nu

i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea

din hotărârea atacată, astfel încât Curtea a păstrat soluția de respingere a

cererii.

Având în vedere

prevederile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate:

Instanțele nu au

verificat existența la dosar a ultimului act de succesor care infirmă

declarația pârâtei, care ascunde de fapt că, a înstrăinat imobilul aflat în

dezbatere pentru restituire, încălcând prevederile legii penale și dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că

instanțele de apel nu au ținut seama de înscrisurile aflate la dosar și nu au

luat în considerare Decizia Curții de Apel București, criticându-se și

nesupunerea la interogatoriu a pârâtei și neaducerea sa cu mandat la instanță.

Se invocă în drept

dispozițiile art. 304 pct. 1, 2, 5, 7, 8, 9; art. 304

1

; art. 312 C.

proc. civ.

Analizând decizia

recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed.

Deși se invocă de

către recurentul-reclamant incidența dispozițiilor art. 304 pct. 1, 2, 5, 7, 8,

9 C. proc. civ., criticile formulate ar putea fi încadrate în prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru a fi incident

acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente în ceea ce

privește imposibilitatea pentru reclamant de a formula cerere de acordare a

măsurilor reparatorii pentru imobilul solicitat, în condițiile în care nu a

formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

Conform dispozițiilor

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația de

a notifica persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de la data

intrării în vigoare a legii, nerespectarea acestui termen atrăgând pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau

echivalent, acest termen fiind un termen de decădere.

Nerespectând aceste

dispoziții legale, reclamantul a pierdut posibilitatea de a-și valorifica

dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție, astfel că instanța

de apel a reținut în mod just că acțiunea reclamantului nu poate fi primită,

deoarece nu a formulat notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001.

Celelalte motive de

recurs formulate de recurentul-reclamant privind eronata reținerea a

notificării imobilului nu subzistă, câtă vreme reclamantul era obligat să

parcurgă procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, care cuprinde ca prim

element, sesizarea persoanei juridice deținătoare sau a entității obligate cu

soluționarea notificării, printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Nici criticile

privind neluarea în considerare a anumitor înscrisuri de la dosarul cauzei sau

neadministrarea unor probatorii nu pot conduce la reținerea nelegalității

deciziei recurate, acestea sunt susțineri de fapt ce nu se încadrează în

niciunul din motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul S.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 736A din 06

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.