ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7310/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1287/2003, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, S.G.V. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând instanței ca, în procedura insolvenței debitoarei SC R.D. SA, să nu se dispună de imobilul situat în București, sector 1. În motivarea cererii de intervenție, intervenientul a arătat că imobilul menționat a aparținut autorilor săi și a fost naționalizat abuziv, intrând ulterior în patrimoniul debitoarei.

Cererea a fost modificată ulterior, intervenientul solicitând instanței să constate că are un drept de proprietate asupra imobilului în cauză, să dispună restituirea imobilului în natură în favoarea sa, să dispună notarea în cartea funciară a măsurii indisponibilizării și interdicției de înstrăinare a bunului, precum și evacuarea molozului și a materialelor degradate depozitate în curtea imobilului, partea considerând că cererea sa are valoarea unei declarații de creanță. În drept, intervenientul a invocat Legea nr. 64/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 7/1996, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 40/1999, art. 68 din Constituția României și art. 112 și 480 C. civ. Prin Sentința comercială nr. 2041 din 26 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială în dosarul nr. 1287/2003, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul S.G.V., ca inadmisibilă.

Prin Decizia comercială nr. 2125 din 16 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială în dosarul nr. 4619/2/2006 a fost admis recursul formulat de recurentul S.G.V. împotriva Sentinței comerciale nr. 2041 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a reținut că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege în privința modului în care instanța de fond avea obligația de a analiza pretențiile intervenientului și să soluționeze toate capetele de cerere formulate de acesta.

Prin Sentința comercială nr. 459 din 31 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 25281/3/2006, Tribunalul București, secția a VII-a comercială a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la secția a V-a civilă a Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 18 martie 2008, sub nr. 10950/3/2008. La data de 28 octombrie 2008, intervenientul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că solicită, în contradictoriu cu intimata SC R.D.

SA, obligarea acesteia să-i lase liberă și nestânjenită proprietatea imobilului care a aparținut autorilor săi, fiind însușit abuziv, fără titlu de către statul comunist în anul 1950. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2, art. 21 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2) art. 48 din Legea nr. 10/1995; art. II alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și prevederile Legii nr. 74/2007; art. 2, art. 46 pct. 3 și 5, coroborat cu art. 6, art. 48 (25) și art. 51 - 52 din Legea nr. 247/2005; art. 5 și 6 din CEDO; prevederile constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății, art. 115, art. 118, art. 136, art. 138, art. 158 și art. 166 C. proc. civ., art. 480 și 481 C. civ. La termenul de judecată din data de 11 martie 2009, intervenientul a precizat că înțelege să se judece numai cu SC R.D.

SA și că solicitarea sa nu are ca obiect revendicarea imobilului în baza dispozițiilor de drept comun, ci este o cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin încheierea de ședință de la acea dată, tribunalul a luat act de precizarea obiectului cererii și a constatat că numitul S.G.V. are calitatea de reclamant în cauză, iar SC R.D. SA are calitatea de pârâtă. Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătându-se că prin Sentința civilă nr. 7591 din 15 mai 2006 pronunțată în dosarul nr. 601/299/2006 al Judecătoriei sectorului 6 București, având ca obiect revendicarea aceluiași bun, s-a respins acțiunea reclamantului S.G.V.

ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținându-se faptul că reclamantul nu a făcut în speță dovada calității de proprietar al imobilului pentru numitul N.P.N.I., dar mai ales nu a făcut dovada existenței în patrimoniul unei persoane a unui drept de proprietate. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 203R din 23 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 601/299/2006 de către Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea industrială. La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2010, tribunalul a pus în discuția părților excepțiile inadmisibilității cererii și lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Prin Decizia civilă nr. 138 din 03 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins cererea formulată de reclamantul S.G.V., în contradictoriu cu pârâta SC R.D. SA, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că acțiunea formulată de reclamant nu are ca obiect revendicarea imobilului, în baza dispozițiilor dreptului comun, ci restituirea imobilului de către unitatea deținătoare, în temeiul dispozițiilor legii speciale - Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a constatat că este întemeiată, întrucât raportat la aceste dispoziții legale, reclamantul S.G.V. nu are calitatea de a solicita în instanță retrocedarea imobilului situat în București, sector 1, deoarece nu a făcut dovada formulării unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care să solicite restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil. Tribunalul a considerat că, pentru a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul S.G.V. era obligat să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de această lege, care cuprinde ca prim element sesizarea persoanei juridice deținătoare printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, arătând că a formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995 depuse la SC R. SA și a precizat că, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada calității procesuale active. Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7591 din 15 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 301/299/2006, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.G.V., în contradictoriu cu pârâții SC R.D. SA și SC M.C. SRL, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor al proprietarului imobilului situat în București, sector 1, astfel încât nu se poate reține legitimarea sa pentru revendicarea imobilului menționat. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin Decizia civilă nr. 203/R din 23 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, în dosarul nr. 601/299/2006. În această situație, Curtea a constatat că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost stabilită lipsa calității reclamantului de moștenitor al proprietarului imobilului situat în București, sector 1. Această hotărâre, fiind intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi repusă în discuție.

În această situație, lipsa calității reclamantului de moștenitor al proprietarului imobilului revendicat conduce la lipsa calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens, Curtea a constatat că soluția primei instanțe este corectă, însă motivarea în sensul că lipsa calității procesuale active rezultă din faptul că reclamantul S.G.V. nu are calitatea de a solicita în instanță retrocedarea imobilului situat în București, sector 1, deoarece nu a făcut dovada formulării unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 este greșită. Împrejurarea că apelantul reclamant nu a dovedit că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 nu presupune lipsa calității procesuale active, ci imposibilitatea de a formula cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de această lege în fața instanței.

Această constatare ar conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă, însă, față de prevederile art. 296 C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, astfel încât Curtea a păstrat soluția de respingere a cererii. Având în vedere prevederile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate: Instanțele nu au verificat existența la dosar a ultimului act de succesor care infirmă declarația pârâtei, care ascunde de fapt că, a înstrăinat imobilul aflat în dezbatere pentru restituire, încălcând prevederile legii penale și dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că instanțele de apel nu au ținut seama de înscrisurile aflate la dosar și nu au luat în considerare Decizia Curții de Apel București, criticându-se și nesupunerea la interogatoriu a pârâtei și neaducerea sa cu mandat la instanță. Se invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 1, 2, 5, 7, 8, 9; art. 304 1 ; art. 312 C. proc. civ. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Deși se invocă de către recurentul-reclamant incidența dispozițiilor art. 304 pct. 1, 2, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., criticile formulate ar putea fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente în ceea ce privește imposibilitatea pentru reclamant de a formula cerere de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul solicitat, în condițiile în care nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001. Conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația de a notifica persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, nerespectarea acestui termen atrăgând pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau echivalent, acest termen fiind un termen de decădere.

Nerespectând aceste dispoziții legale, reclamantul a pierdut posibilitatea de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție, astfel că instanța de apel a reținut în mod just că acțiunea reclamantului nu poate fi primită, deoarece nu a formulat notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001. Celelalte motive de recurs formulate de recurentul-reclamant privind eronata reținerea a notificării imobilului nu subzistă, câtă vreme reclamantul era obligat să parcurgă procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, care cuprinde ca prim element, sesizarea persoanei juridice deținătoare sau a entității obligate cu soluționarea notificării, printr-o cerere (notificare) formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Nici criticile privind neluarea în considerare a anumitor înscrisuri de la dosarul cauzei sau neadministrarea unor probatorii nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, acestea sunt susțineri de fapt ce nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul S.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 736A din 06 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.