ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2172/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 219 din 21 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenții A.A. și A.Au. împotriva sentinței penale nr 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Mizil.

A obligat recurenții la câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Mizil, s-au dispus următoarele: în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții A.A. și A.Au. împotriva rezoluției nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil și a rezoluției nr. 303/11/2/2011 din 14 decembrie 2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, în contradictoriu cu intimatul V.C.D. Prin aceeași sentință, s-a menținut soluția dispusă prin rezoluțiile atacate, în baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați petenții la plata sumei de 100 RON, câte 50 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat și de asemenea, s-a luat act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1/259/2012, petenții A.A. și A.Au. au formulat plângere împotriva rezoluției nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil și a rezoluției nr. 303/11/2/2011 din 14 decembrie 2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, în contradictoriu cu intimatul V.C.D. În motivarea plângerii petenții au arătat că rezoluțiile sus menționate sunt netemeinice și nelegale, deoarece Primăria Orașului Mizil, prin documentele eliberate cu adresa nr. 18011 din 19 august 2011, a încălcat prevederile art. 616-619 C. civ. privind aleea de acces, dar și prevederile art. 44 alin. (1), (2), (3) și art. 46 din Constituția României, cu scopul de a apăra pe intimat. De asemenea, petenții au arătat că aleea de trecere a fost stabilită conform prevederilor contractului de vânzare cumpărare nr. 604 din 31 octombrie 1964 document depus la dosar la data de 10 decembrie 2011 și documentele deciziei nr. 1266 din 20 iunie 1993 a Tribunalului Prahova privind partajul între frați dar și încheierea nr. 31554 din 20 iunie 2009. Pentru soluționarea cauzei s-a atașat Dosarul nr. 314/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil. A mai reținut instanța de fond că, la data de 04 aprilie 2011, numitul A.A., a formulat plângere, la Poliția Orașului Mizil, solicitând efectuarea de cercetări față de numitul V.C.D., pentru încălcarea prevederilor art. 217 C. pen. constând în distrugerea a doi copaci de pe aleea de acces la imobilul proprietatea soției sale din Mizil, fiind înregistrat Dosarul 314/P/2011. La data de 28 iunie 2011 petentul A.A., a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat efectuarea de cercetări, împotriva numitului V.C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prin aceea că la data 06 iunie 2011 a încuiat cu lanț și lacăt poarta pe care se face accesul pe aleea respectivă și care au fost distruse prin tăiere de către intimat, fiind înregistrat Dosarul 711/P/2011. Cele două dosare au fost conexate la data de 24 august 2011. Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că petentul, soția acestuia și intimatul sunt vecini, primii fiind proprietarii unui imobil în str. M. B., iar intimatul fiind proprietarul imobilului din str. M. B., între cele două imobile fiind o alee de acces. Organele de cercetare penală, în baza probatoriului administrat au constatat că intimatul la data de 27 noiembrie 2010 și 04 decembrie 2011, folosind un topor a tăiat crengile celor doi pomi, iar ulterior a chemat o persoană care a tăiat cu drujba cele două trunchiuri de la nivelul solului. Cu privire la distrugerea lanțului de la poarta de acces intimatul fiind audiat a declarat că l-a tăiat întrucât îi era îngrădit dreptul de liber acces la proprietatea sa, anume la a doua jumătate de alee. Cu privire la aleea de acces, s-a apreciat că se poate reține că aceasta, pentru suprafața de 29 mp între punctele GKJH conform planului de situație, este în indiviziune între intimat și petenți. Conform aceluiași plan suprafața din alee cuprinsă între punctele JKD și al adresei 18071 din 19 iulie 2011 emisă de Primăria Oraș Mizil, aparține domeniului public iar copacii tăiați, ce se aflau pe această alee, nu constituie spațiul verde, astfel că aceasta nu se constituia parte civilă. Prin referatul nr. 314/P/2011 din 31 august 2011, I.P.J. Prahova-Poliția Oraș Mizil a propus neînceperea urmăririi penale fata de intimat, considerându-se că, în raport cu prev art. 10 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., lipsește plângerea prealabilă pentru infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât Primăria Orașului Mizil nu a formulat plângere împotriva acestuia; în raport cu prev. art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., intimatul nu a avut intenția de a provoca o distrugere ci aceea de a își restabili dreptul de liber acces la proprietatea sa, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., referitor la distrugerea lanțului de la poarta de acces.Prin rezoluția nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Mizil a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. art. 217 alin. (1) C. pen., considerându-se, că intimatul nu a acționat cu intenție la comiterea faptelor, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.Prin rezoluția nr. 303/11/2/2011 din 14 decembrie 2011 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 314/P/2011 din 15 noiembrie 2011.A constatat instanța de fond că, situația de fapt, așa cum a fost reținută de organul de cercetare penală, constă în aceea că intimatul la data de 27 noiembrie 2010 și 04 decembrie 2011, folosind un topor a tăiat crengile celor doi pomi, iar ulterior a chemat o persoană care a tăiat cu drujba cele două trunchiuri de la nivelul solului.De asemenea, acesta a distrus lanțul de la poarta de acces întrucât îi era îngrădit dreptul de liber acces la proprietatea sa, anume la a doua jumătate de alee.Cu privire la aleea de acces, instanța de fond a apreciat că se poate reține că aceasta, pentru suprafața de 29 mp între punctele GKJH conform planului de situație de la fila 40 dup, este în indiviziune între intimat și petenți.Conform aceluiași plan suprafața din alee cuprinsă între punctele JKD și al adresei 18071 din 19 iulie 2011 emisă de Primăria Oraș Mizil, aparține domeniului public iar copacii tăiați, ce se aflau pe această alee, nu constituie spațiul verde, astfel că aceasta nu se constituia parte civilă.Instanța de fond a apreciat că în mod corect parchetul a stabilit că elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 217 alin. 1 C. pen., față de intimatul V.C.D., fiind incidente prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, intimatul acționând pentru a-și asigura o folosință pașnică a imobilului proprietate sa prin prisma existenței dreptului de a folosi aleea de trecere asupra căreia avea un drept de proprietate în cotă indiviză.Față de aceste considerente, instanța de fond, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea, a menținut soluția dispusă prin rezoluțiile atacate, în baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen. a. obligat petenții, la plata sumei de 100 RON, câte 50 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat și totodată, a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții A.A. și A.Au., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

La primul termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității declarării recursului de față, arătând că sentințele penale pronunțate în materia plângerilor formulate potrivit prevederilor art. 278

1

C. proc. pen. sunt definitive potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010.Curtea, examinând excepția ridicată, a constatat că temeiul acesteia se regăsește în dispozițiile Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispoziții care au modificat alineatul 10 al articolului 278

1

C. proc. pen., în ceea ce privește calea de atac împotriva hotărârii judecătorului. Astfel, înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25 noiembrie 2010, articolul 278

1

alin. (10) C. proc. pen., prevedea că,,hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate". Prin articolul XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 s-a modificat textul de lege menționat, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă, modificare care a intrat în vigoare la data de 25. 11. 2010.

În cauza dedusă judecății, s-a observat că hotărârea primei instanțe este pronunțată la data de 24 ianuarie 2012, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. în raport de dispozițiile legale menționate, respectiv art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, s-a constatat că hotărârea pronunțată de instanța de fond, care se supune căi de atac în vigoare la data pronunțării ei, este definitivă, nefiind supusă căilor de atac ordinare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs petenții A.A. și A.Au..

Analizând cauza, prin prisma dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 385

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt inadmisibil, deoarece:

Normele de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, fiind cunoscut și unanim acceptat caracterul activ al legii de procedură penală, care nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracțiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă.

Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, prin care acesta respinge plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, ca inadmisibilă ori ca nefondată, este definitivă.

Rezultă, astfel, că sentința penală nr. 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Mizil sub imperiul modificărilor legislative prevăzute de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului.

În consecință, în baza aceluiași raționament, nici decizia penală nr. 219 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin care s-a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către petiționari împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Mizil, nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.

Potrivit art. 385

1

alin. (1) pct. e) C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel, situație care nu se regăsește în cauza analizată, ceea ce face ca, și din acest punct de vedere, recursurile promovate de către petiționari să fie inadmisibile.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții A.A. și A.Au. împotriva deciziei penale nr. 219 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2012.