ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1043/2011

Asupra cauzei penale de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 15 decembrie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.C. împotriva Rezoluției

nr. 562/P/2010 din 09 septembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a

Rezoluției nr. 1301/11/2010 din 29 octombrie 2010

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

menținând rezoluțiile atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale si temeinice, întrucât în lipsa

unor date și indicii temeinice care

să

confirme acuzațiile că judecătorul, care a făcut parte

din completul de judecată investit cu

soluționarea dosarului civil nr. 2909/232/2007

al Tribunalului Dâmbovița,

ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanei, hotărârea judecătorească pronunțată de acesta în

dezlegarea

respectivei cauze nu

poate fi cenzurată decât în căile de atac exercitate potrivit legii. S-a mai

arătat că, în condițiile art. 124 din Constituția României, judecătorul este

independent în înfăptuirea actului de justiție,

iar cel care se consideră vătămat într-

un

drept al său de soluția dată are la îndemână căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, petentul criticând-

o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar

există suficiente probe pentru a se

dispune

trimiterea în judecată a făptuitorului împotriva căruia a formulat plângere

penală.

La termenul din 17 martie 2011, Înalta Curte a pus în

discuția părților admisibilitatea căi de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub acest

aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de

petentul L.C. ca inadmisibil,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea

nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, rămân supuse căilor de

atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea

sub care a început procesul.

Din interpretarea per a

contrario a acestor prevederi, Înalta Curte constată că

împotriva hotărârilor pronunțate

începând cu 25 noiembrie 2010, dată la care a intrat

în vigoare "legea micii reforme" nu se mai

pot exercita căile de atac prevăzute de

legea

sub care a început procesul, decât în măsura în care sunt reglementate și sub

imperiul noului act normativ. O altă interpretare ar lipsi de conținut

rațiunile avute în

vedere la adoptarea Legii nr. 202/2010, respectiv

implementarea unor măsuri de

natură a

accelera soluționarea proceselor, atât a celor aflate în curs de judecare cât

și a cauzelor cu care instanțele ar fi sesizate după intrarea în vigoare a

acestei legi.

În speță, hotărârea primei instanței a fost

pronunțată la 15 decembrie 2010, ulterior datei de 25 noiembrie 2010, iar

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

202/2010, sentința judecătorului prin care

s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției

atacate este

definitivă.

Față de cele reținute, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge

ca inadmisibil recursul

formulat de petentul L.C.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat căruia îi incumbă culpa

procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de recurentul petiționar L.C.

împotriva sentinței penale nr. 191 din 15

decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100

lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 17 martie 2011.