ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1043/2011

Asupra cauzei penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.C. împotriva Rezoluției nr. 562/P/2010 din 09 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr. 1301/11/2010 din 29 octombrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținând rezoluțiile atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale si temeinice, întrucât în lipsa unor date și indicii temeinice care să confirme acuzațiile că judecătorul, care a făcut parte din completul de judecată investit cu soluționarea dosarului civil nr. 2909/232/2007 al Tribunalului Dâmbovița, ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, hotărârea judecătorească pronunțată de acesta în dezlegarea respectivei cauze nu poate fi cenzurată decât în căile de atac exercitate potrivit legii. S-a mai arătat că, în condițiile art. 124 din Constituția României, judecătorul este independent în înfăptuirea actului de justiție, iar cel care se consideră vătămat într- un drept al său de soluția dată are la îndemână căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul criticând- o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată a făptuitorului împotriva căruia a formulat plângere penală. La termenul din 17 martie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căi de atac exercitată de petent. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul L.C. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi, Înalta Curte constată că împotriva hotărârilor pronunțate începând cu 25 noiembrie 2010, dată la care a intrat în vigoare "legea micii reforme" nu se mai pot exercita căile de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, decât în măsura în care sunt reglementate și sub imperiul noului act normativ. O altă interpretare ar lipsi de conținut rațiunile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 202/2010, respectiv implementarea unor măsuri de natură a accelera soluționarea proceselor, atât a celor aflate în curs de judecare cât și a cauzelor cu care instanțele ar fi sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi. În speță, hotărârea primei instanței a fost pronunțată la 15 decembrie 2010, ulterior datei de 25 noiembrie 2010, iar potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției atacate este definitivă. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de petentul L.C. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar L.C. împotriva sentinței penale nr. 191 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2011.