ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 639/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 64/P/2010 din data de 1 iunie 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. față de magistratul - judecător M.C.A. și expertul topograf P.D. Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a reținut, în esență, că persoana vătămată este nemulțumită că magistratul nu a luat cuvenitele măsuri pentru sancționarea persoanelor care nu s-au prezentat în instanță - E.N. și E.V., precum și pentru efectuarea cu întârziere a expertizei dispusă în cauză, iar expertul a efectuat măsurătorile în teren greșit, astfel încât partea adversă a fost favorizată.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele reclamate nu există. Astfel, potrivit disp. art. 108/1 C. proc. civ. magistratul investit cu soluționarea unei cauze va putea sancționa fapte în legătură cu procesul ceea ce denotă că legiuitorul nu a instituit o obligație în acest sens, aplicarea sancțiunilor fiind facultativă. Referitor la faptele pretins comise de expertul topograf în lipsa unor probe concludente și pertinente de vinovăție, în sens penal, nu s-a putut face aprecieri referitoare la concluziile raportului de expertiză topografică. De altfel, apelul declarat de I.N. în dosarul nr. 10895/281/2007, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 5582 din 11 mai 2009, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 207 din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat plângere în condițiile art. 278 C. proc. pen. la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar prin rezoluția nr. 839/II/2/2010 din data de 14 iulie 2010, s-a respins plângerea formulată de petent. S-a reținut de către procurorul general că nu sunt indicii privind comiterea unor fapte penale de către M.C.A. și de către P.D care să justifice începerea procesului penal. Simpla nemulțumire a petiționarului potrivit căreia „decizia instanței este greșită" nu poate conduce la concluzia că subzistă infracțiunea de abuz în serviciu. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar hotărârile judecătorești pot fi desființate numai în căile de atac reglementate de lege.

Nu au fost evidențiate acțiuni sau inacțiuni care să intre în latura obiectivă a unei infracțiuni de serviciu. In ceea ce-l privește pe expertul P.D nu au existat de asemenea indicii privind efectuarea necorespunzătoare a măsurătorilor ce au stat la baza întocmirii raportului de expertiză. De altfel după cum reiese din sentința civilă nr. 5582 din 04 mai 2009 a Judecătoriei Ploiești, I.N. a formulat prin avocat obiecțiuni la raportul de expertiză ce au fost respinse de instanță. Împotriva celor două acte de neurmărire penală, petentul I.N. , s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen. instanței de judecată, respectiv Curții de Apel Ploiești. În final instanța, prin sentința penală nr. 153 din 1 noiembrie 2010, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.N., împotriva rezoluțiilor nr. 64/P/2010, din data de 1 iunie 2010 și nr. 839/11/2/2010, din data de 14 iulie 2010, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimați M.C.A. și P.D. Menține rezoluțiile atacate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat Petentul a înțeles a exercita și calea de atac a recursului. Recurentul I.N. a reiterat aceleași aspecte ca și în plângerile adresate organelor de urmărire penală, susținând că documentația aprobată nu corespunde cu actele și măsurătorile efectuate în teren, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond este greșită.

Mai arată că expertul nu a făcut măsurătoarea corectă deoarece se măsurase terenul ce îl deține el cu moștenitorii lui I.M., cu suprafața de 2015 mp, iar expertul invocă o toleranță la măsurătoare. Solicită instanței admiterea recursului și să se dispună efectuarea de cercetări cu privire la faptele reclamate de el. Consideră că instanțele de judecată colaborează între ele, nu vor să recunoască că s-a luat o hotărâre greșită, documentația este greșită. Intimatul P.D a depus la dosar o notă de ședință și arată că el a fost numit expert de instanță, a convocat legal părțile din proces, a efectuat măsurătorile, iar la raportul de expertiză s-au efectuat obiecțiuni care au fost respinse. Solicită instanței respingerea recursului formulat de petent și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică.

Examinând recursul formulat, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, de dispozițiile legale incidente în materie, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată următoarele: Petentul a formulat plângere împotriva celor doi intimați, fiind nemulțumit, rezumativ, că magistratul judecător M.C.A., în dosarul civil nr. 10895/281/2007 al Judecătoriei Ploiești, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 5582 din 11 mai 2009, nu a luat anumite măsuri pentru sancționarea persoanelor care nu s-au prezentat în instanță - E.N. și E.V., precum și pentru efectuarea cu întârziere a expertizei dispusă în cauză, iar expertul a efectuat măsurătorile în teren greșit, astfel încât partea adversă a fost favorizată.

În această cauză civilă, este de reținut că petentul I.N. a uzat de calea legală, respectiv a declarat apel, iar acesta a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 207 din 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de față se constată că, în realitate, petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate în aceste cauze civile. Actele premergătoare efectuate în cauză de procuror nu au evidențiat aspecte de nelegalitate în ceea ce privește modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către intimați, care să îmbrace formă penală sau să se circumscrie infracțiunii pentru care aceștia au fost cercetați. Îndeplinind funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, intimata M.C.A.

a soluționat cauza, respectând întocmai atât normele procedurale ce reglementează activitatea de judecată, cât și normele privind atribuțiile acesteia de serviciu. Trebuie subliniat că soluțiile pronunțate de magistrați, în calitatea pe care o dețin, în numele și cu respectarea legii, nu pot fi verificate și cenzurate prin modalitatea formulării unor plângeri penale împotriva acestora, mijloc la care părțile apelează deseori, fără a invoca argumente care să susțină o acuzație penală. O astfel de situație se regăsește și în prezenta cauză. Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, desființarea și reformarea hotărârilor judecătorești sunt permise doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Altfel spus, nu este permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția uneia din părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare, cenzura unei hotărâri judecătorești realizându-se numai de către instanțele de judecată și nu în cadrul unei anchete penale. În cauzele aflate spre soluționare, magistrații se supun numai legii pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate și în raport de propria convingere, iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea nici unui element solid de natură să susțină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistraților ce au pronunțat-o.

Din actele dosarului se observă că hotărârea pronunțată de intimată, inclusiv sub aspectul probatoriului administrat, în special a expertizei efectuate de intimatul P.D, a fost verificată și menținută de instanța de control judiciar, astfel că susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al acestora reprezintă o simplă speculație, insuficientă pentru a da naștere unui raport juridic de drept penal. În consecință, Curtea constatând plângerea ca fiind nefondată, a fost respinsă conform art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., fiind menținute soluțiile de neurmărire penală dispuse în cauză, a pronunțat o soluție care este legală și temeinică, cazuri de casare constatabile din oficiu nu s-au evidențiat, astfel că recursul de fată are ca și soluție respingerea sa pe considerentele dispozițiile art. art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 C. proc. pen. P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Mie Niculae împotriva sentinței penale nr. 153 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.