ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2103/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 31 octombrie 2002, reclamanta E.M. a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Băile Govora, solicitând, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziției nr. 225 din 28 august 2002 și restituirea în natură a vilei "C." și terenului aferent acesteia. Pe parcursul procesului, la cererea reclamantei, au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, S.N.P. P. - Sucursala PECO Râmnicu Vâlcea, SC E.O. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, Direcția Silvică Vâlcea și D.G.F.P.J. Vâlcea. Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin Sentința nr. 267 din 12 mai 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.P. P. - Sucursala PECO Râmnicu Vâlcea și respins aceeași excepție invocată de SC E.O.
SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție a Orașului Băile Govora (formulată de SC E.O. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea). Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin Decizia nr. 147 din 9 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8226 din 20 octombrie 2005, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 382 din 30 octombrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7935 din 11 decembrie 2008, a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantă. La 6 aprilie 2009, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 1 C. proc. civ., schimbarea ultimei hotărâri pe considerentul că niciuna dintre părți nu a invocat excepția tardivității recursului, astfel că instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut. Prin notele scrise depuse la 24 martie 2010, reclamanta revizuentă a invocat și cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 - 6 C. proc. civ., cu motivarea că ulterior pronunțării hotărârii atacate a descoperit un înscris doveditor și că persoana care a reprezentat în proces Orașul Băile Govora ar fi săvârșit o faptă ilicită gravă.
Înalta Curte reține că, în raport de motivele și textele invocate de reclamanta-revizuentă, cererea de revizuire este inadmisibilă pentru că are ca obiect o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, care însă nu evocă fondul, așa cum prevede art. 322 C. proc. civ. În consecință, conform art. 326 C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de E.M. prin mandatar E.F.G. împotriva Deciziei nr. 7935 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010. Procesat de GGC - AZ
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.