ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față: La data de 28 ianuarie 2009 petenta E.M. a formulat plângere penală, prin reprezentantul său E.F.G., împotriva magistraților judecători care au pronunțat decizia civilă nr. 382/A din 30 octombrie 2007 în Dosarul nr. 2830/46/2006 al Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., precum și împotriva numitului G.C., secretarul Primăriei Băile Govora întrucât a depus la dosarul cauzei „probe mincinoase”. A fost atașat Dosarul nr. 566/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din analiza actelor și înscrisurilor existente la dosar rezultă că prin acțiunea formulată la data de 31 octombrie 2002 și precizată, reclamanta E.M. a chemat în judecată orașul Băile Govora prin primar, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 225 din 28 august 2002 emisă de primarul orașului Băile Govora și restituirea în natură a Vilei C., compusă din trei camere și anexe, precum și a terenului aferent, imobile situate în orașul Băile Govora. Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 267 din 12 mai 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S.N.P. Petrom - Sucursala P. Rm. Vâlcea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E.O.

SA Rm. Vâlcea și a respins acțiunea precizată. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a orașului Băile Govora prin primar, formulată de SC E.O. SA - sucursala Rm. Vâlcea. Prin decizia civilă nr. 382/ A din 30 octombrie 2007, pronunțată de completul de judecată alcătuit din magistrații judecători: N.G., D.C. și I.R. din cadrul Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul reclamantei. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuale, prin decizia civilă nr. 7935 din 11 decembrie 2008 (Dosar nr. 2830/46/2006) a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta E.M., împotriva deciziei civile nr. 382/ A din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, precum și actele premergătoare efectuate în cauză, constată că persoana vătămată a făcut referire la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, pretins a fi fost comise de magistrații judecători reclamați, în cauza care le-a fost repartizată spre soluționare în timpul desfășurării activității judiciare. Ori, în ceea ce privește activitatea judecătorilor, care sunt magistrați, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și al celui procedural.

Eventualele erori care apar în acest proces de interpretare și aplicare a legii, nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi interpretate numai în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege, în fiecare caz în parte, aceasta fiind și justificarea lor. În acest context, nemulțumirile dintr-un proces civil cu referire la îndeplinirea actelor de procedură, încuviințarea și administrarea dovezilor de către un judecător și modul concret de rezolvare a cauzei, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva judecătorului sau judecătorilor care au spre soluționare o cauză ori au pronunțat o hotărâre judecătorească într-o astfel de cauză.

Dacă s-ar accepta o astfel de cale a plângerii penale împotriva judecătorului sau judecătorilor, ar însemna să se permită o imixtiune a procurorului, în afara competenței și a atribuțiilor ce îi sunt conferite prin lege, în aprecierea ori stabilirea unor situații de fapt ori chestiuni de drept în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, ori în aprecierea soluțiilor pronunțate de acestea, ceea ce ar echivala cu o atingere adusă principiului independenței judecătorilor înscris în art. 124 alin. (3) din Constituția României (judecătorii sunt independenți și se supun numai legii). Exercitarea căilor de atac este singura modalitate legală prin care instanțele supreme verifică hotărârea de la fond a magistraților independenți.

Prin ordonanța nr. 566/P/2009 din 16 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători N.G., D.C. și I.R. de la Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 și art. 249 C. pen. Disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind faptele prev. și ped. de art. 246 și art. 249 C. pen., pretins a fi fost comise de G.C., secretarul Primăriei orașului Băile Govora, la data de 30 octombrie 2007, cu ocazia soluționării Dosarului civil nr. 2830/46/2006 al Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel s-a avut în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că activitatea judecătorilor se circumscrie soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și a celui procedural. Se opinează că eventualele erori care apar în procesul de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu. Persoana nemulțumită de soluția pronunțată de instanțe poate uza de căile de atac prevăzute de lege și nu să formuleze plângere penală împotriva judecătorului.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, petenta E.M. prin reprezentant E.F.G., care a fost respinsă prin rezoluția nr. 754/3507/II/2/2009 din 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din considerentele rezoluției se reține că nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistrați a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen. Împotriva ordonanței nr. 566/P/2009 din 16 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. a formulat plângere petenta E.M.

prin reprezentant legal, solicitând desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la procuror pentru a dispune măsuri privind „urmărirea penală a inculpaților magistrați, a inculpatului secretar și pe cale civilă veți emite o măsură în atenția Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă, pentru ca această să repună cauza pe rol și să dispună judecarea recursului conform cererii mele, în interesul legii”. Analizând actele existente la dosar și actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție opinează că plângerea formulată de petentă nu este întemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează: Așa cum se poate lesne observa, petenta E.M.

a formulat plângere penală împotriva judecătorilor fiind practic nemulțumită de soluția pronunțată. Din conținutul plângerii depusă la Înalta Curte rezultă că petenta formulează doar apărări în sprijinul cauzei civile, menționând și actele pe care le deține fără nici o referire la presupusa activitate infracțională a judecătorilor în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Orice parte nemulțumită de soluția pronunțată de instanța de judecată poate uza de căile de atac reglementate de normele de procedură pentru a supune hotărârea controlului jurisdicțional și nu să formuleze plângere penală împotriva magistraților încercând în acest mod să creeze o nouă cale de atac cu privire la soluția care o nemulțumește.

De altfel petenta nu a depus nici măcar diligențele necesare pentru a declara recurs în termenul legal prevăzut de lege acesta fiind respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 7935 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, însă a preferat să formuleze plângere penală împotriva judecătorilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu. Înalta Curte reține însă că soluția dispusă prin ordonanța atacată este legală și temeinică cât timp din actele dosarului nu rezultă indicii care să justifice presupunerea că intimații se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiuni. În raport de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. să respingă ca nefondată plângerea formulată de petiționară. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara E.A.M. prin procurator E.F.G. împotriva Ordonanței nr. 566/P/2009 din 16 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.