ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanții K.M.G., S.I., S.I.L. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea

pârâtului să analizeze dosarul nr. 4403/CC și să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare, în care

a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată (filele 18-19

dosar).

Curtea de Apel Cluj,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 355 din 6

octombrie 2010, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul să

analizeze dosarul nr. 4403/CC, să îl înainteze la evaluator pentru întocmirea

raportului de evaluare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin dispoziția

Primarului localității Aiud nr. 1314 din 17 octombrie 2005 s-a constatat

existența unor dispoziții reciproce de plată între defuncta C.L., antecesoarea

reclamanților și Statul Român.

Dosarul a fost

înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care, după

trecerea unei perioade de timp considerabile și depunerea prezentei cereri de

chemare în judecată, prin adresa nr. 4403/CC din 13 iulie 2010, a solicitat

informații Primăriei Aiud și Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba cu

privire la acest dosar.

Instanța de fond a apreciat că

pârâta nu trebuia să întreprindă acest demers, întrucât orice informații care

să ajute la evaluarea despăgubirilor trebuie cerute doar de către evaluator, în

etapa evaluării, iar nu în etapa analizării dosarului de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Aceste aspecte sunt de natură să

dea naștere unor eventuale supoziții cu privire la tergiversarea rezolvării

situației juridice reclamanților în condițiile în care autoritatea pârâtă nu a

întreprins niciun demers pentru înlăturarea presupuselor lipsuri ale dosarului

vreme de mai bine de 4 ani și a ieșit din pasivitate doar în momentul în care a

fost chemată în judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul

respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită

de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs s-a arătat că, în speță, a fost parcursă etapa

transmiterii și înregistrării dosarului.

Dosarul intimaților a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 și s-a constatat

că acesta era incomplet, motiv pentru care aceștia aveau obligația de a proceda

la prezentarea înscrisurilor solicitate de Comisie.

Recurentul a precizat faptul că

dosarul de despăgubire al intimaților a fost completat cu actele solicitate și

va intra pe următoarea ordine de zi a ședinței Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor în vederea desemnării evaluatorului ce urmează să întocmească

raportul de evaluare.

În plus, recurentul a arătat că

decizia ce reprezintă titlul de despăgubire va fi emisă numai după parcurgerea

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare.

Recurentul a depus la dosar

concluzii scrise (filele 14-15).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, instanța de

control judiciar reține faptul că, prin dispoziția Primarului localității Aiud

nr. 1314 din 17 octombrie 2005, s-a constatat existența unor dispoziții

reciproce de plată între defuncta C.L., antecesoarea reclamanților și Statul

Român.

Este indiscutabil

faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt

proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă

autoritatea recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă,

evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că

autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de

timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri,

să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 CEDO, după

cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la

timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a

organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de

protecția asigurată de art. 6 CEDO.

În speță, Înalta

Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de

la data emiterii dispoziției Primarului localității Aiud nr. 1314 de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent - 17 octombrie 2005 – perioadă în care nu

s-a ajuns nici măcar la întocmirea raportului de evaluare, în mod corect prima

instanță a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a principiului

celerității.

Ca atare, critica recurentului

privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza cărora se

apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența CEDO, nu sunt

justificate.

În plus, instanța de control

judiciar consideră că nu sunt concludente nici susținerile recurentului legate

de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective,

respectiv datorită necesității completării documentației de către intimați.

Pe acest aspect, este de

menționat că un astfel de demers este contrar dispozițiilor legale, adică art.

16 alin. (4) și (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, conform art. 16 alin. (4),

pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură.

Alin. (5) al art. 16 prevede că,

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură

a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

În consecință, din cele anterior

expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speță, nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel

încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 355 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 mai 2011.