ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 aprilie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor, anularea notei de transfer la Penitenciarul Giurgiu și punerea în aplicare a mandatelor de transfer emise de instanțele de judecată, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, raportat la art. 208-209 din HG nr. 1897/ 2006. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Autoritatea Națională a Penitenciarelor a încălcat prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 275/2006.

S-a mai susținut că prin nota de transfer a cărei anulare o solicită, îi este încălcat dreptul la vizită, dat fiind faptul că mama sa, persoană în etate, nu îl poate vizita la Penitenciarul Giurgiu, precum și dreptul la vorbitor, soția sa fiind arestată la Penitenciarul Rahova. La termenul din 27 iunie 2007, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială, iar prin sentința civilă nr. 1848 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că reclamantul invocă motive privind punerea în aplicare a mandatelor de transfer, deci privind executarea pedepsei privative de libertate, astfel încât în speță sunt incidente prevederile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că, dată fiind calitatea de autoritate centrală a pârâtei, competența de soluționare a cauzei în fond revine, exclusiv, Curții de apel. A mai opinat recurentul-reclamant că prevederea art. 38 din Legea nr. 275/2006, are în vedere administrația locului de deținere și, nici într-un caz, administrația centrală. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Prin prevederea art. 38 din Legea nr. 275/2006, legiuitorul a reglementat o procedură specială de soluționare a cererilor persoanelor aflate în detenție, cu privire la drepturile acestora.

Cererea introductivă de instanță, se referă la executarea pedepsei privative de libertate, la o pretinsă încălcare a drepturilor reclamantului, persoană aflată în detenție, situație în care, potrivit Legii nr. 275/2006, competența de soluționare a pricinii revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află pârâta, respectiv Judecătoriei Sectorului 2. Înalta Curte apreciază că, față de caracterul special al prevederilor art. 38 din Legea nr. 275/2006, susținerile recurentului relative la calitatea de autoritate centrală a pârâtei și la competența instanței, în raport cu această calitate, nu pot fi reținute. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinței civile nr. 1848 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.