ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 556 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.F.I., aflat în Penitenciarul Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a contestat hotărârea nr. 159/2005 emisă de pârât, susținând că este discriminat, întrucât nu este transferat la Penitenciarul Rahova, arătând că în situația sa sunt încălcate drepturile omului în ceea ce privește unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Hotărârea nr. 159/2005 emisă de autoritatea pârâtă s-a constatat a fi legală, în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 56/2003, aprobată prin Legea nr. 403/2003, întrucât competența privind soluționarea cazurilor de discriminare la care sunt supuse persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate aparține judecătoriei în a cărei rază se află penitenciarul iar momentul înregistrării petiției la autoritatea pârâtă, reclamantul se afla încarcerat la Penitenciarul Jilava București, instanța de fond stabilind așadar că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 2 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul B.F.I.

În cuprinsul recursului succint redactat recurentul și-a manifestat nemulțumirea față de împrejurarea că instanța de fond a apreciat că faptele sesizate de el nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, nefiind astfel îndeplinite nici cerințele Legii nr. 554/2004. Inițial, prin chiar cererea de recurs recurentul a invocat neconstituționalitatea legii de funcționare a C.N.C.D., excepție la susținerea căreia a renunțat însă în mod expres la termenul de soluționare a recursului. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, verificând actele dosarului în raport de probele administrate, de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 C. proc.

civ., dar și de criticile recurentului, constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că urmează a fi menținută, în considerarea celor în continuare arătate. Recurentul-reclamant, deținut în penitenciarul Jilava a susținut că este discriminat întrucât nu i se aprobă transferul în penitenciarul Rahova, astfel că s-a adresat C.N.C.D., care prin Hotărârea nr. 159 din 11 mai 2005 a clasat dosarul, reținând că faptele prezentate nu sunt de competența sa. S-a menționat expres în cuprinsul acestei hotărâri că sunt de competența judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, cazurile de discriminare la care sunt supuse persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, cum este și cazul recurentului, conform O.U.G.

nr. 56 din 25 iunie 2003, adoptată prin Legea nr. 403/2003. Potrivit art. 1-3 din O.U.G. nr. 56/2003, privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în timpul executării acestor pedepse, este interzisă orice formă de discriminare, exercitarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor nu poate fi îngrădită decât în condițiile ordonanței și ale Codului de procedură penală, iar împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de administrația penitenciarului, se poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.

Așadar, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de autoritatea pârâtă este justă, conformă cu prevederile legale incidente, astfel că nu se poate reține existența vreunei vătămări produse recurentului-reclamant, prin actul administrativ atacat, în sensul Legii nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât s-a și indicat prin hotărârea contestată procedura ce trebuie urmată pentru eventuala rezolvare pe cale judecătorească a solicitărilor recurentului-reclamant. Reținând așadar că cele sesizate autorității pârâte exced în mod legal competențelor sale, că hotărârea pronunțată a fost legală și corect menținută și de instanța de fond, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 C. proc.

civ. să respingă ca nefondat recursul de față, în cauză neexistând nici temeiuri de casare de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.F.I. împotriva sentinței civile nr. 556 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Onorariu apărător oficiu în sumă de 150 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2007.