ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 35/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 268 din 5 august 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității precum și cererea de suspendare a Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011, formulată de reclamantul M.P.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală București, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, instanța de fond reține că premisa suspendării unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, este că acest act nu și-a produs în parte sau în întregime efectele.

Din analiza Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011 emis de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF București se reține că obiectul de reglementare al acestuia privește aprobarea structurii organizatorice, prin stabilirea numărului maxim de posturi pentru Comisariatul General al Gărzii Financiare, secțiilor județene și a municipiului București și aprobarea noilor state de funcții (art. 1 - 4 din ordin). Consideră instanța de fond că respectivele dispoziții au intrat în vigoare începând cu data de 25 iulie 2011. Mai constată instanța de fond că prin același ordin, s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici, ultima probă desfășurându-se la data de 15 iulie 2011. Prin urmare, a considerat instanța de fond că efectele actului administrativ a cărui suspendare se cere s-au produs anterior judecării cererii de suspendare.

Se mai reține că faptul că reclamantul a contestat legalitatea ordinului sau rezultatele examenului, nu înlătură situația prezentată. De asemenea, consideră judecătorul fondului că nici împrejurarea că Deciziile de eliberare din funcție sau de numire în funcția publică de execuție nu au fost emise sau nu au fost comunicate reclamantului, nu înlătură executarea tuturor efectelor ordinului, problema emiterii acestor acte administrative individuale, fiind reglementată de dispozițiile Legii nr. 188/1999 și nu de dispozițiile actului a cărui suspendare s-a cerut. Consideră instanța de fond că executarea ordinului înainte de judecarea cererii de suspendare și respingerea cererii reclamantului pentru acest motiv, face inutilă cercetarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 544/2004.

2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 268 din 5 august 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul M.P.D., în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: 2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurentul că hotărârea recurată se întemeiază pe considerente contradictorii în condițiile în care instanța de fond reține fie că respectivul ordin nu și-a produs sau nu și-a produs în întregime efectele fie că efectele ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare.

În opinia recurentului motivarea primei instanțe este contradictorie cu privire la executarea Ordinului despre care inițial apreciază că nu și-a produs efectele, iar ulterior, în aceiași pagină a motivării instanța apreciază că efectele ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare. 2.2 În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. recurentul susține că în mod greșit Curtea de Apel nu a mai intrat în cercetarea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ci a reținut doar că efectele ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare, fără a arăta ce efecte a produs ordinul până la data pronunțării sentinței.

În acest sens susține recurentul că la data soluționării cererii de suspendare Decizia de încetare a raporturilor de muncă emisă în baza respectivului ordin nu-i fusese comunicată ceea ce înseamnă că ordinul nu-și produsese efectele. Pe fondul cererii de suspendare recurentul invocă ca și caz bine justificat faptul că Ordinul a fost pus în executare înainte de intrarea lui în vigoare, prin publicarea în M. Of., în acord cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 24/2000, fără a exista o concordanță între ordin și actele administrative cu o forță juridică superioară, în temeiul și în executarea căruia a fost emis, respectiv art. 41 alin. (1) din Constituția României, art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999 și H.G.

nr. 611/2008. Mai susține recurentul că nulitatea Ordinului este justificată și de faptul că acesta nu a fost însoțit de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum impune dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. În opinia recurentului paguba iminentă rezultă din punerea în executare a Ordinului, care a dus la crearea unei situații juridice noi, pentru toate persoanele participante la concurs. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în condițiile în care hotărârea instanței de fond corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța motivând în fapt și în drept hotărârea pronunțată, fără a se putea reține existența unor considerente contradictorii, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Astfel, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a apreciat fără echivoc că ordinul a cărei suspendare se solicită și-a produs efectele anterior judecării cererii de suspendare, așa încât raționamentul juridic expus pe acest aspect justifică pe deplin soluția pronunțată. Prin urmare faptul că instanța de fond a făcut referire la împrejurarea că Deciziile de eliberare din funcție sau de numire în funcția publică de execuție nu au fost emise sau comunicate reclamantului nu intră în contradicție cu concluzia că ordinul a cărei suspendare se solicită și-a produs efectele juridice, cum în mod greșit susține recurentul.

În acest context, Înalta Curte reamintește că la analiza exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se are în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea instanței asupra soluției pronunțate și nu în mod izolat segmente din raționamentul care a stat la baza hotărârii recurate. 3.2 Totodată, Înalta Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente, actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi nici criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înainte de a analiza în concret criticile formulate de recurent, Înalta Curte, reamintește că pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.

Prin urmare nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece ordinul emis de instanță se raportează la momentul pronunțării. În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului, în condițiile în care este de necontestat că Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011 emis de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF București, și-a produs efectele juridice anterior judecării cererii de suspendare.

Astfel, în condițiile în care prin Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011 s-a aprobat structura organizatorică și statele de funcții a Comisariatului General al Gărzii Financiare și a secțiilor județene și Secției Municipiului București ale Gărzii Financiare precum și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici, în mod corect a apreciat instanța de fond că la data judecării cererii ordinul contestat și-a produs efectele juridice, cu atât mai mult cu cât la 15 iulie 2011 s-a desfășurat ultima probă a examenului de testare profesională a funcționarilor publici.

Faptul că recurentul susține că nu i-a fost comunicată decizia privind încetarea raporturilor de serviciu, nu poate conduce la concluzia că Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011, nu și-a produs efectele, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, în condițiile în care, emiterea respectivului act administrativ cu caracter individual urmează regimul juridic reglementat de dispozițiile Legii nr. 188/1999. Totodată, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond nu a procedat la analiza cererii de suspendare prin prisma dispozițiilor art. 14 din LCA, în condițiile în care executarea Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011, face lipsită de sens o astfel de analiză, care trebuie să aibă ca situație premiză existența unui act administrativ susceptibil de a produce efecte.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul M.P.D. împotriva Sentinței nr. 268 din 5 august 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.