ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 35/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 268 din 5 august 2011,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția inadmisibilității precum și cererea de suspendare a

Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011, formulată de reclamantul M.P.D. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de

Administrare Fiscală București, ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, instanța de

fond reține că premisa suspendării unui act administrativ care se bucură de

prezumția de legalitate, este că acest act nu și-a produs în parte sau în

întregime efectele.

Din analiza Ordinului

nr. 2253/23 iunie 2011 emis de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF București

se reține că obiectul de reglementare al acestuia privește aprobarea structurii

organizatorice, prin stabilirea numărului maxim de posturi pentru Comisariatul

General al Gărzii Financiare, secțiilor județene și a municipiului București și

aprobarea noilor state de funcții (art. 1 - 4 din ordin). Consideră instanța de

fond că respectivele dispoziții au intrat în vigoare începând cu data de 25

iulie 2011.

Mai constată instanța

de fond că prin același ordin, s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea și

desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici,

ultima probă desfășurându-se la data de 15 iulie 2011.

Prin urmare, a

considerat instanța de fond că efectele actului administrativ a cărui

suspendare se cere s-au produs anterior judecării cererii de suspendare.

Se mai reține că

faptul că reclamantul a contestat legalitatea ordinului sau rezultatele

examenului, nu înlătură situația prezentată. De asemenea, consideră judecătorul

fondului că nici împrejurarea că Deciziile de eliberare din funcție sau de

numire în funcția publică de execuție nu au fost emise sau nu au fost

comunicate reclamantului, nu înlătură executarea tuturor efectelor ordinului,

problema emiterii acestor acte administrative individuale, fiind reglementată

de dispozițiile Legii nr. 188/1999 și nu de dispozițiile actului a cărui

suspendare s-a cerut.

Consideră instanța de

fond că executarea ordinului înainte de judecarea cererii de suspendare și

respingerea cererii reclamantului pentru acest motiv, face inutilă cercetarea

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 544/2004.

Împotriva Sentinței

nr. 268 din 5 august 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul M.P.D., în

temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

2.1 Printr-un prim

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

susține recurentul că hotărârea recurată se întemeiază pe considerente

contradictorii în condițiile în care instanța de fond reține fie că respectivul

ordin nu și-a produs sau nu și-a produs în întregime efectele fie că efectele

ordinului s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare.

În opinia

recurentului motivarea primei instanțe este contradictorie cu privire la

executarea Ordinului despre care inițial apreciază că nu și-a produs efectele,

iar ulterior, în aceiași pagină a motivării instanța apreciază că efectele ordinului

s-ar fi produs anterior judecării cererii de suspendare.

2.2 În ceea ce

privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. recurentul susține că în mod greșit Curtea de Apel nu a mai

intrat în cercetarea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 ci a reținut doar că efectele ordinului s-ar fi produs anterior

judecării cererii de suspendare, fără a arăta ce efecte a produs ordinul până

la data pronunțării sentinței. În acest sens susține recurentul că la data

soluționării cererii de suspendare Decizia de încetare a raporturilor de muncă

emisă în baza respectivului ordin nu-i fusese comunicată ceea ce înseamnă că

ordinul nu-și produsese efectele.

Pe fondul cererii de

suspendare recurentul invocă ca și caz bine justificat faptul că Ordinul a fost

pus în executare înainte de intrarea lui în vigoare, prin publicarea în M. Of.,

în acord cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 24/2000, fără a exista o

concordanță între ordin și actele administrative cu o forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea căruia a fost emis, respectiv art. 41

alin. (1) din Constituția României, art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999

și H.G. nr. 611/2008.

Mai susține

recurentul că nulitatea Ordinului este justificată și de faptul că acesta nu a

fost însoțit de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum impune

dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

În opinia

recurentului paguba iminentă rezultă din punerea în executare a Ordinului, care

a dus la crearea unei situații juridice noi, pentru toate persoanele

participante la concurs.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare,

pentru următoarele considerente:

3.1 Înalta Curte, în

primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de

fond corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța motivând în

fapt și în drept hotărârea pronunțată, fără a se putea reține existența unor

considerente contradictorii, cum în mod greșit se susține prin cererea de

recurs.

Astfel, din

lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a

apreciat fără echivoc că ordinul a cărei suspendare se solicită și-a produs

efectele anterior judecării cererii de suspendare, așa încât raționamentul

juridic expus pe acest aspect justifică pe deplin soluția pronunțată.

Prin urmare faptul că

instanța de fond a făcut referire la împrejurarea că Deciziile de eliberare din

funcție sau de numire în funcția publică de execuție nu au fost emise sau

comunicate reclamantului nu intră în contradicție cu concluzia că ordinul a

cărei suspendare se solicită și-a produs efectele juridice, cum în mod greșit

susține recurentul.

În acest context,

Înalta Curte reamintește că la analiza exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., se are în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea

instanței asupra soluției pronunțate și nu în mod izolat segmente din

raționamentul care a stat la baza hotărârii recurate.

3.2 Totodată, Înalta

Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente, actele

și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că

nu poate primi nici criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înainte de a analiza

în concret criticile formulate de recurent, Înalta Curte, reamintește că pentru

a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta

să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a

căror stopare să tindă a se realiza prin cerere. Prin urmare nu poate fi

suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de

pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece ordinul

emis de instanță se raportează la momentul pronunțării.

În acest sens,

analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului, în

condițiile în care este de necontestat că Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011 emis

de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF București, și-a produs efectele

juridice anterior judecării cererii de suspendare.

Astfel, în condițiile

în care prin Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011 s-a aprobat structura

organizatorică și statele de funcții a Comisariatului General al Gărzii

Financiare și a secțiilor județene și Secției Municipiului București ale Gărzii

Financiare precum și Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului

de testare profesională a funcționarilor publici, în mod corect a apreciat

instanța de fond că la data judecării cererii ordinul contestat și-a produs

efectele juridice, cu atât mai mult cu cât la 15 iulie 2011 s-a desfășurat

ultima probă a examenului de testare profesională a funcționarilor publici.

Faptul că recurentul

susține că nu i-a fost comunicată decizia privind încetarea raporturilor de

serviciu, nu poate conduce la concluzia că Ordinul nr. 2253/23 iunie 2011, nu

și-a produs efectele, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, în

condițiile în care, emiterea respectivului act administrativ cu caracter

individual urmează regimul juridic reglementat de dispozițiile Legii nr.

188/1999.

Totodată, Înalta

Curte constată că în mod justificat instanța de fond nu a procedat la analiza

cererii de suspendare prin prisma dispozițiilor art. 14 din LCA, în condițiile

în care executarea Ordinului nr. 2253/23 iunie 2011, face lipsită de sens o

astfel de analiză, care trebuie să aibă ca situație premiză existența unui act administrativ

susceptibil de a produce efecte.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală

și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia,

recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.P.D. împotriva Sentinței nr. 268 din 5 august 2011 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2012.