ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta N.V. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând să se

constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantei

privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, pe cale de

consecință, să fie obligat să îi primească cererea de redobândire a cetățeniei

române în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să fie

obligat pârâtul să îi acorde daune morale în cuantum de 1000 RON.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 30 martie 2009 s-a adresat cu o primă cerere

Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă

conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991 modificată și republicată, să primească

cererile de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților (foști

cetățeni români și descendenții acestora până la gradul II) care au domiciliul

în Republica Moldova.

Prin Sentința civilă

nr. 1145 din 5 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea reclamantei N.V., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul

nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantei privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, a obligat pârâtul să primească

cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile

de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, a respins

ca neîntemeiată cererea reclamantei privind plata daunelor morale și, totodată,

a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că nici Legea nr. 21/1991

republicată și nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30

de zile în care trebuie soluționată o cerere. Legea nu face distincție între

autoritățile publice în privința termenului în funcție de volumul activității

lor.

Instanța de fond a

apreciat că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10

din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de către România prin

Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I nr.

490/09.07.2002 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata

daunelor deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă privind suportarea

vreunui prejudiciu prin neprimirea cererii sale.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea

obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe deși tocmai aceasta

a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării

procedurii consulare sub potențialul pe care MAE îl învedera și pe care și l-a

dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul mai arată

că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un

nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a

Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de

intenție a cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada

când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări)

generează și astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanțelor acestor

cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea depunerii actelor.

În lipsa unei culpe

administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea

fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea

persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanților dar care nu au formulat

acțiune în instanță), să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească

cererea reclamanților.

Răspunsul a fost

redactat și transmis în interiorul termenului de 30 de zile care a început să

curgă de la data recepționării petiției la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău.

În aceste condiții,

recurentul consideră că nu sunt întrunite condițiile existenței unei

împrejurări de a nu se fi răspuns solicitanților în termen de 30 de zile de la

înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat.

Singurele elemente ce

se impuneau a fi cercetate erau acelea de a se verifica emiterea unui răspuns

al autorității publice în termen de 30 de zile de la data primirii cererii și

faptul ca acesta să nu încorporeze un refuz explicit. Or, această verificare ar

fi condus cu ușurință la concluzia că, din această perspectivă, nu au fost

încălcate normele contenciosului administrativ.

Pe de o parte, durata

termenului rezonabil a fost decantată numai în jurisprudența CEDO dar, chiar și

așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condițiile în

care solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, durata

analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului

față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiește în mod statornic și care

se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză

în care nu se regăsesc reclamanții.

Pe de altă parte,

instanța nu avea nici un temei legal pentru a obliga MAE la primirea cererii de

redobândire a cetățeniei "în termen de 30 de zile" iar sistemul

românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite

decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform

dispozițiilor normative scrise) și este inacceptabil ca instanța română să

judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului

anglo-saxon.

Interpretarea

potrivit căreia aprecierea caracterului "rezonabil" al unui termen

depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de

durata termenului, este constantă și în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (CEDO).

În lipsa unui temei

legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate

substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de

redobândire a cetățeniei.

Recurentul mai menționează

că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

Potrivit acestei

legi, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea

fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel

că nu se poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea

impasului real în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la

Chișinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a

cetățeniei române.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele arătate:

Potrivit art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009:

"Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin

adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie

le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la

gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română,

cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în

țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile

prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)."

Art. 12 alin. (2)

stipulează că: "În cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române sau

de acordare, întemeiate pe dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10

1

,

acestea pot fi depuse și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale

României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau

la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei

pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești,

Direcția cetățenie".

De asemenea potrivit

art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru

modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991: "Începând

cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau

acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10

1

din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea

Autorității Naționale pentru Cetățenie".

Prin urmare, potrivit

acestor reglementări, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei

române vor putea fi înregistrate, și la birourile teritoriale aflate în

subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a

Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secția

Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare a

cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române.

Pe de altă parte,

potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni categorie ce se încadrează în

dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și

la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce

privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere

în România ori de o programare prealabilă.

Deci, ultimele

modificări legislative oferă alternativă cetățenilor moldoveni, în mod

specific.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că acțiunea reclamantei, având în vedere modificările

legislative intervenite este lipsită de obiect.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe, împotriva Sentinței civile nr. 1145

din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantei N.V., ca rămasă fără

obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.