ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4681/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 581/32/2010 la data de 5 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamantul M.B.P. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să emită ordinul de trecere în rezervă, cu drept de pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, înainte de împlinirea vârstei prevăzută de lege; obligarea pârâtului la acordarea sumelor reprezentând ajutoare legale și plăți compensatorii cuvenite, sub formă de solde lunare brute și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin adresa nr. 276 din 31 mai 2010 a solicitat comandantului U.M.

02238 București să aprobe trecerea sa în rezervă începând cu data de 30 iunie 2010, în condițiile stabilite de dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, coroborat cu art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 7/1998. A precizat reclamantul că are calitatea de angajat al U.M. 02238 București pe funcția de contabil-șef, având gradul de maior, iar motivele cererii sale sunt de natură familială. În data de 8 iulie 2010 s-a adresat șefului Direcției Calitatea Vieții din cadrul Statului Major General raportând refuzul comandantului unității de a-i înainta cererea către eșalonul superior pentru soluționare. A mai arătat reclamantul că fost înștiințat de U.M.

02570 București, unitate superioară celei în care este angajat, că solicitarea sa nu poate fi promovată eșalonului superior întrucât nu există excedent de cadre militare care să conducă la imposibilitatea de promovare în funcție și înaintarea în grad a cadrelor militare. A apreciat reclamantul ca neîntemeiat și nelegal refuzul eșalonului superior de a înainta documentația către Minister care, potrivit art. 43 lit. b) din Legea nr. 80/1995, emite ordinul de trecere în rezervă în condițiile art. 85 lit. e) din aceeași lege. Ministerul Apărării Naționale a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, formulând, totodată, apărări și pe fondul cauzei.

Acordând întâietate soluționării excepției inadmisibilitătii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prin încheierea din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bacău a dispus respingerea acesteia ca nefondată, reținând că, având în vedere că în cazul de față, este vorba de un refuz nejustificat de a rezolva cererea, nu e necesară plângerea prealabilă. Prin sentința nr. II din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea formulată de reclamantul M.B.P., a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantului de trecere în rezervă, precum și la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse în O.G.

nr. 7/1998 rezultă că situația cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă este analizată de comisia unică sau, după caz, de însuși Ministrul Apărării Naționale pentru situații care reclamă un caz temeinic justificat. Practic, abia prin adresa nr. A (5)534 din 01 septembrie 2010 raportul reclamantului a fost înaintat eșalonului superior, U.M. 02574 „A” București, care la rândul său, a formulat răspuns prin adresa nr. A 3514 din 14 septembrie 2010, conținând refuzul de promovare către eșalonul superior a solicitării de trecere în rezervă începând cu data de 30 iunie 2010, așa cum apărea menționat în raport, având în vedere că lucrarea de personal a ajuns tardiv la respectivul comandament, la data de 06 septembrie 2010, așa încât condițiile cumulative impuse de art. 27 din O.G.

nr. 7/1998 nu sunt îndeplinite. A susținut reclamantul că neîndeplinirea obligațiilor legale de către pârât nu pot constitui baza legală pentru respingerea cererii și că este vorba de un caz veritabil de exces de putere, constând în exercitarea drepturilor de apreciere a pârâtului prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege. Legea nr. 554/2004 definește în art. 2 alin. (1) lit. i) „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca exprimare explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Curtea verificând dacă refuzul autorității este exercitat în limitele puterii pe care legea i-o acordă, a observat că manifestarea refuzului îmbracă o formă mai complexă, concretizată, pe de o parte, în refuzul concret exprimat de unitatea militară ierarhic superioară de a da curs raportului adresat de reclamant, iar pe de altă parte, în atitudinea pasivă a pârâtului de a nu întreprinde demersurile legale necesare organizării comisiei unice de soluționare a cererilor de trecere în rezervă; neîntocmirea și publicarea procentajelor și criteriilor legale, neconstituirea comisiei de analiză. A mai observat Curtea că prima ipoteză nu se înscrie în limitele libertății de apreciere pe care autoritatea o are întrucât U.M.

02574 „A” București, nu are competență să se pronunțe asupra cererii reclamantului, cu atât mai mult, cu cât respectiva solicitare ar fi putut fi analizată și din perspectiva art. 47 din Ordin. Cât privește mențiunea inserată în cererea formulată de reclamant nr. 460 din 21 octombrie 2010 de aprobare a participării la selecție pentru încadrarea funcției de contabil-șef la Centrul 83 Mentenanță din cadrul Bazei 3 Logistică a Statului Major al Forțelor Terestre și anume că nu dorește să treacă în rezervă, nu a putut fi privită ca având efect de retractare a cererii de trecere în rezervă, pe de altă parte, reclamantul a invocat constrângerea morală din partea comandantului unității. Exercitând controlul asupra modului în care autoritatea publică a adus la îndeplinire obligațiile prevăzute de lege ce-i incumbă, instanța nu s-a putut, însă, substitui acesteia dispunând, în concret, obligarea pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă.

A concluzionat Curtea că deși ar putea exista aparența pronunțării asupra a altceva decât obiectul cu care a fost învestită, în considerarea principiului dreptului de acces efectiv la instanță, dar pentru a nu depăși limitele puterii judecătorești, s-a dispus obligarea pârâtului la soluționarea cererii reclamantului de trecere în rezervă. Împotriva sentinței nr. II din 28 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.B.P. În motivarea căii de atac se arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prima instanță a reținut, în mod corect, faptul că ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii recurentului. Cu toate acestea, instanța a apreciat că autoritatea nu ar putea fi obligată direct la emiterea actului, ci doar la emiterea unui răspuns la cererea petentului. Faptul că prima instanță a reținut eronat că obligarea autorității la emiterea actului solicitat ar reprezenta o depășire a limitelor puterii judecătorești rezultă atât din interpretarea sistematică și literală a art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și din interpretarea logică și teleologică a art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 146 alin. (6) din Constituție.

O a doua critică adusă sentinței atacate se referă la faptul că instanța a acordat altceva decât s-a cerut, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Se arată că în contextul în care obiectul acțiunii constă în obligarea autorității la emiterea actului, obligând autoritatea doar la soluționarea cererii, prima instanță a acordat altceva decât s-a cerut. Împotriva sentinței nr. II din 28 ianuarie 2011 și a încheierii de ședință din 19 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale. Referitor la încheierea de ședință din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău se arată că prima instanță a respins în mod greșit ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Se arată că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă reclamantul era nemulțumit de soluția dată raportului său prin adresa nr. A 3314 din 14 septembrie 2010 a U.M. 02574 „A” București, înainte de a se adresa instanței de judecată, acesta avea obligația ca, în termenul prevăzut de lege, să solicite unității emitente sau eșalonului ierarhic superior, revocarea acesteia.

Se mai arată că, referitor Ia înscrisul aflat Ia dosarul de fond, despre care instanța de fond a reținut că ar cuprinde răspunsul Direcției Calității Vieții din cadrul Statului Major General Ia un memoriu adresat de reclamant, nu poate constitui plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece, în primul rând, nu este semnată și nu poartă ștampila instituției de la care se susține că provine, iar în al doilea rând solicitarea este anterioară adresei nr. A 3314 din 14 septembrie 2010. Referitor la sentința nr. II din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a reținut că instanța de fond nu a examinat și evaluat corect probele aflate la dosarul cauzei, precum și faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurentul-reclamant M.B.P.

împotriva sentinței nr. ll din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău și de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva încheierii din data 19 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță sunt nefondate; în ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. ll din 28 ianuarie 2011 instanța urmează a-l admite, modificând sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul M.B.P., în considerarea următoarelor argumente: Cu privire la aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței să oblige Ministerul Apărării Naționale să emită ordinul de trecere în rezervă, cu drept de pensie militară de serviciu cu vechime incompletă și să-i acorde sumele reprezentând ajutoarele de trecere în rezervă și plățile compensatorii, sub formă de solde lunare brute.

Prin raportul adresat comandantului U.M. 02238 București din 31 mai 2010, ofițerul a solicitat trecerea în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și ale art. 6 și art. 27 din O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2001, cu drept de pensie militară de serviciu anticipată parțial. Prin același raport, s-a precizat că nu solicită contravaloarea plăților compensatorii și a ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă.

Primul text de lege invocat de reclamantul-recurent în raportul prin care a solicitat trecerea în rezervă, stipulează două situații în care cadrele militare pot fi trecute în rezervă: când în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități; pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale. În cazul de față nu ne aflăm în niciuna din aceste două situații, deoarece pe de o parte, U.M. 02238 București nu a fost și nu este supusă reorganizării, fapt recunoscut de reclamant, iar pe de altă parte, nu s-au invocat și nu s-a făcut dovada existenței altor motive sau nevoi al M.A.N., care să impună trecerea în rezervă a reclamantului-recurent.

Prin raportul adresat comandantului U.M. 02238 București din 21 octombrie 2010, prin care a solicitat participarea la selecția organizată pentru încadrarea unei funcții contabil-șef într-o unitate militară din garnizoana Roman, recurentul-reclamant a specificat semnând: „Menționez că nu doresc să trec în rezervă”. Din hotărârea recurată, cu referire la raportul din 21 octombrie 2010, prima instanță a reținut că „reclamantul a invocat constrângerea morală din partea comandantului unității”, fără ca instanța să observe că pretinsa constrângere nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă.

Se reține că nu poate fi considerată constrângere morală rezoluția pusă de comandantul unității pe raportul din 21 octombrie 2010 prin care se precizează „rog ca ofițerul să ne spună clar dacă dorește sau nu să treacă în rezervă”, întrucât aceasta a fost adresată altei persoane decât recurentului-reclamant, iar completarea raportului cu mențiunea că nu dorește să treacă în rezervă a fost efectuată de reclamant în aceeași zi. Cu privire la aplicarea art. 6 din O.G. nr. 7/1998 Prin O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, Guvernul a stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil.

Din economia de ansamblu a actului normativ evocat rezultă, în mod indubitabil că scopul acestuia este de a asigura protecția socială a cadrelor militare și civile afectate ca urmare a reorganizării unor unități și formațiuni militare odată cu demararea procesului de restructurare a organismului militar. Art. 6 din O.G. nr. 7/1998, invocat de recurentul-reclamant ca temei al trecerii în rezervă, este inclus în Capitolul II din acest act normativ, intitulat „Ajutoare și plăți compensatorii acordate personalului militar și salariaților civili disponibilizați ca urmare a restructurării armatei”. Art. 5 din O.G. nr. 7/1998 definește ce se înțelege prin personal disponibilizat.

Cu referire la ofițeri, categorie de personal militar din care face parte reclamantul, la art. 5 lit. a) prevede că: „în sensul art. 1 din prezenta Ordonanță, se consideră disponibilizați: ofițerii trecuți în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”. Or, față de cele anterior menționate, dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 nu sunt aplicabile speței, astfel că recurentul-reclamant nu poate fi considerat ca fiind disponibilizat, pentru a beneficia de dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 7/1998. Pe de altă parte trebuie precizat faptul că art. 6 din O.G. nr. 7/1998 stabilește o simplă vocație în favoarea cadrelor militare stipulând că „în perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă”.

Cu privire la aplicarea art. 27 din O.G. nr. 7/1988 Art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998 prevede posibilitatea ca de dispozițiile Ordonanței să beneficieze și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării, însă numai în funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat. Din hotărârea recurată, prima instanță a reținut în mod eronat că potrivit adresei nr. A3314 din 14 septembrie 2010 a U.M. 02574 „A” București, „condițiile cumulative prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 7/1998 nu sunt îndeplinite” deoarece „lucrarea de personal a ajuns tardiv la respectivul comandament”.

Așa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, în anul 2010, a existat un deficit de peste 40 de ofițeri, care ar fi trebuit să ocupe funcții de contabil-șef, prevăzute cu gradul de maior sau locotenent colonel, similare celei ocupate de recurentul-reclamant. Prin urmare, condițiile art. 27 din O.G. nr. 7/1998 nu erau îndeplinite nici la data întocmirii raportului (31 mai 2010) și nici la data de 01 septembrie 2010 când acesta a fost înaintat U.M. 02574 „A” București, astfel că în mod eronat, prima instanță, a reținut că neîndeplinirea condițiilor este consecința faptului că lucrarea de personal a ajuns tardiv la această unitate. De asemenea, tot în mod greșit a reținut instanța de fond că respectiva solicitare ar fi putut fi analizată și din perspectiva art. 43 din Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M1/2009.

Aceste dispoziții, potrivit cărora în situații deosebite, temeinic justificate, care impun astfel de măsuri, Ministrul Apărării Naționale poate aproba trecerea în rezervă a cadrelor militare în condițiile art. 27 din O.G. nr. 7/1998 prin excepție de la prevederile Cap. I Secțiunea a 2-a din Ordinul M2/2009, nu au fost invocate de reclamant în raportul prin care a solicitat trecerea în rezervă, astfel că în mod corect, solicitarea acestuia a fost soluționată numai prin raportare la textele de lege invocate [art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 și ale art. 6 și art. 27 din O.G. nr. 7/1998]. Așa cum se poate observa, nici prin cererea de chemare în judecată reclamantul-recurent nu a indicat ca temei de drept prevederile art. 43 din Ordinul nr. M2/2009.

Cu referire la al doilea motiv de recurs formulat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, motiv prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că și acesta este întemeiat. Deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale să emită ordinul de trecere în rezervă, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, obligând Ministerul Apărării Naționale să soluționeze cererea reclamantului de trecere în rezervă. Referitor la recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva încheierii de ședință din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, se reține că acesta este nefondat, instanța de prim rang argumentând în mod judicios soluția de respingere ca nefondată a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant M.B.P. împotriva sentinței nr. ll din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău și de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva încheierii din data 19 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță ca nefondate, recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. ll din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău urmând a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantul M.B.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.B.P. împotriva sentinței nr. ll din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva încheierii din 19 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. ll din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.B.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.