ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2579/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2579/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1183/R din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu - Mureș a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de S.T. împotriva deciziei nr. 658 din 09 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, precum și a deciziei nr. 894 din 06 iunie 2009 a aceleiași instanțe în dosarul nr. 742/43/2008. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență că petentul S.T.
a solicitat revizuirea deciziei nr. 894/R din 06 august 2009 pronunțată în dosarul nr. 742.1/102/2008, precum și a tuturor hotărârilor pronunțate în această cauză, arătând că prin decizia atacată s-a respins contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 658 din 09 iunie 2009. De asemenea, Curtea de Apel Târgu - Mureș, având în vedere că prin niciuna din hotărârile invocate de reclamantul S.T., nu s-a soluționat fondul, iar prin decizia nr. 894 din 07 iunie 2009 contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, a constatat că hotărârea atacată nu permite revizuirea. Împotriva acestei Decizii a declarat recurs S.T., iar prin motivele formulate a solicitat admiterea recursului și casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză.
Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o revizuire, irevocabilă, întrucât a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs. Văzând și dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de S.T. împotriva deciziei nr. 1183/R din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.