ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1218 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul Mureș a admis contestația formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâta E.O.N.G.D. SA Tg-Mureș și în consecință, a anulat decizia nr. 297 din 16 iunie 2009 emisa de pârâtă și a menținut decizia nr. 123 din 10 iunie 2005 emisă de D.N., actuală E.O.N.G.D. SA Tg-Mureș, respingând cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. l0/2001 înregistrată la BEJ C.M., sub nr. 1205 din 14 august 2001 (filele 19-21 dosar fond) reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

nr. 1 117 Gherla nr.top.795/3/4/2 - grădină intravilan în suprafață de 40 stj și nr.top.891/2 compus din casă și grădină în suprafață de 344 stj, arătând că imobilul în litigiu a fost dobândit de tată său, C.F. prin cumpărare de la G.C. împuternicit prin procura autentică de G.E., ambii moștenitori ai proprietarului înscris în C.F. sub nr. B 1 - G.I.I. S-a mai arătat că s-a anexat, în dovedirea susținerilor, contractul de vânzare-cumpărare provizoriu încheiat între G.C. și M.I., convenție între aceleași persoane cu privire la achitarea restului de preț la 6 septembrie 1953, procura generală și specială nr. 807/1947 autentificată la biroul notarial, dată de G.C. lui M.I. pentru vânzare imobile printre care și imobilul din C.F.

1117 Gherla. Reclamanta a arătat, de asemenea, că este singura moștenitoare după tatăl său și că este singura în drept să solicite restituirea în natură a imobilului, învederând totodată că imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, că potrivit înscrierii sub B 4 din C.F. nr. 1117 Gherla imobilul a fost preluat cu titlu, naționalizarea fiind făcută în favoarea C.P.I.C.S. din București și că la acel moment nu cunoștea deținătoarea imobilului, în C.F. nefiind menționată nici un fel de înscriere în acest sens. În notificare se mai arată că în realitate imobilul a fost preluat ca urmare a confiscării abuzive a întregii averi a familiei sale, drept consecință a unei condamnări nedrepte suferite de soțul său C.W., condamnare pronunțată în baza sentinței penale nr. 143 din 26 aprilie 1962 a Tribunalului Militar Cluj și a deciziei penale nr. 157 din 27 iunie 1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.

Infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost cea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 C. pen., în baza art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen. s-a dispus și confiscarea averii. Reclamanta a mai precizat în notificare faptul că, în baza deciziei penale nr. 62 din 3 noiembrie 1997 pronunțată în dosarul Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul în anulare declarat de procurorul general s-a casat sentința penală nr. 143/1962 a Tribunalului Militar al Regiunii Cluj precum și decizia penală nr. l57/1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, C.W. fiind achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., drept consecință a achitării lui C.W.

s-a înlăturat și pedeapsa complementară a confiscării averii. Instanța a constatat că acea notificare a fost soluționată prin Decizia nr. 123 din 10 iulie 2005 (filele 14-17 dosar fond) prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cuvenite pentru imobilul situat în localitatea Gherla județul Cluj, ca urmare a cererii formulate de aceasta prin notificarea înregistrată cu nr. 7972 din 10 iunie 2005, având în vedere faptul că o restituire în natură a imobilului - integrală sau parțială - nu este posibilă. În cuprinsul dispoziției s-a reținut faptul că SC D.N. SA a preluat prin transfer în anul 1984 imobilul în cauză de la întreprinderea C.S.C.P. București, Stația P. Cluj prin Ordinul Ministrului Industriei Chimice nr. 487din 1 mai 1984. La data preluării-primirii pe imobilul respectiv existau următoarele construcții: clădire tip birou compusă din 2 camere, magazie și un șopron construit din lemn.

Ulterior întreprinderea a obținut toate acordurile legale pentru demolarea clădirii tip birou, a magaziei și a șopronului, acestea fiind într-o stare avansată de deteriorare neputând fi utilizate. S-au construit patru noi corpuri de clădire. S-a mai arătat faptul că toate corpurile de clădire s-au edificat cu avizele și aprobările necesare și au destinație de utilitate publică, respectiv birouri și casierii pentru buna desfășurare a activității de distribuție a gazelor naturale în orașul Gherla. Decizia a soluționat, așadar, pretențiile formulate de reclamantă prin acea notificare și a rămas definitivă nefiind contestată. În consecință, ca urmare a Deciziei nr. 123/2005 s-au stabilit raporturi juridice cu caracter definitiv, s-a consolidat îndreptățirea reclamantei la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în litigiu.

Apărarea pârâtei nu poate fi primită. Corespondența purtată cu A.N.R.P. nu are relevanță în cauză, în condițiile în care decizia nr. 123/2005 nu a fost contestată. Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței pronunțate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prin acțiunea formulată de reclamantă s-a solicitat modificarea deciziei 297 din 16 iunie 2009 în sensul menținerii în întregime a deciziei nr. 123 din 10 august 2005 emisă de pârâtă. Apelanta pârâtă a arătat că după emiterea deciziei nr. 123 din 10 august 2005 aceasta a fost înaintată împreună cu întreg dosarul la A.N.R.P.

Această instituție a apreciat că actele doveditoare cu privire la dreptul de proprietate nu sunt relevante și a restituit dosarul apelantei pârâte pentru a se proceda la completarea documentației. S-a mai arătat că reclamanta intimată nu a comunicat nici un fel de act la solicitările repetate ale pârâtei apelante, astfel că aceasta a fost nevoită să emită o nouă decizie, respectiv decizia 297 din 16 iunie 2009. Apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin notificarea înregistrată la pârâta SC D.N. SA Tg- Mureș cu nr. 7972 din 10 iunie 2005 reclamanta C.E. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată și completată de Legea 247/2005, respectiv restituirea în natură a imobilului (teren și construcții) situat în localitatea Gherla jud. Cluj.

Analizând pretenția reclamantei, actele depuse de aceasta, toate acestea raportate la situația actuală a imobilului, pârâta a emis decizia nr. 123 din 10 iulie 2005, prin care a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea solicitantei. Potrivit art. 4 al acestei decizii, drepturile astfel stabilite puteau forma obiectul unei contestații adresată instanțelor judecătorești. Decizia a fost comunicată A.N.R.P., primarului orașului Gherla și reprezentantului convențional al reclamantei av. P.O.V. Potrivit susținerilor părților decizia nu a fost atacată în justiție astfel că atât calitatea reclamantei cât și măsurile reparatorii stabilite în favoarea acesteia, au devenit definitive, raporturile juridice astfel consolidate urmând să își producă efectele potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Continuând procedura administrativă pârâta a înaintat întreaga documentație către A.N.R.P. Această instituție a procedat la verificarea legalității deciziei deși legea nu îi conferă aceste atribuții, iar continuarea procedurilor administrative nu poate echivala cu o veritabilă cale de atac împotriva unei decizii de stabilire a măsurilor reparatorii, decizie neatacată de părțile interesate. Cu alte cuvinte, pârâta apelantă nu era obligată de nicio prevedere legală să emită o decizie în forma celei atacate în prezenta cauză prin care să respingă solicitările reclamantei intimate. Situația astfel creată reclamantei într-o procedură administrativă încalcă flagrant drepturile acesteia, respectiv dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și respectiv Legea nr. 247/2005.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază ca fiind nefondat apelul declarat de pârâtă, urmând al respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța va obliga apelanta la plata sumei de 833 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei intimate, reprezentând onorariul avocatului potrivit contractului de asistență juridică nr. 10/2010 încheiat la 28 ianuarie 2010. La dosarul cauzei reclamanta intimată a depus dovada plății sumei de 119 lei reprezentând onorariul avocatului în baza contractului 214/2009. întrucât mandatul de reprezentare dat avocatului în prezenta cauză, are în vedere contractul de asistență juridică nr. 10/2010 această din urmă pretenție nu va fi avuta în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 15A din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a declarat recurs în termen pârâta E.O.N.G.D. SA Tg. Mureș care, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o critică pentru nelegalitate. În dezvoltarea criticilor invocate se susține că instanța de apel în mod greșit a apreciat că A.N.R.P. nu avea dreptul să verifice legalitatea deciziei nr. 123/2005 emisă de pârâtă, fără să facă referire la vreun act normativ care ar interzice efectuarea acestor verificări. Menționează că instanța de apel a constatat că intimata nu era obligată să emisă decizia nr. 297/2009 fără să specifice temeiul legal prin care ar fi putut obliga A.N.P.R.

să reprimească dosarul, în condițiile în care această instituție a sugerat pârâtei prin adresă că îi va restitui dosarul până când vor fi acoperite toate cele dispuse. În final, recurenta susține că a fost de bună credință la momentul emiterii deciziei nr. 123/2005, fiind de acord ca reclamanta să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că a emis a doua decizie datorită dispozițiilor A.N.R.P. prin restituirea dosarului. Prin întâmpinarea formulată de intimata C.E. la 12 ianuarie 2011 se invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare, susținându-se că nu s-au indicat motive de nelegalitate, ci doar de netemeinicie. Intimata susține că recurenta nu a formulat în concret critici de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, ci că prin calea de atac exercitată se tinde la reaprecierea probelor, fiind formulate numai apărări de circumstanță.

Susținând că motivele invocate nu se circumscriu celor prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în temeiul art. 306 s-a cerut constatarea nulității recursului. Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța reține că excepția nulității invocată de intimată este neîntemeiată, având în vedere că recurentul a invocat motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca excepția să fie respinsă. Examinând recursul prin prisma criticii formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Corect a reținut instanța de apel că prin notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

nr. 1117 Gherla, top 795/3/4/2 – grădină intravilan în suprafață de 40 stj. și top 891/2 compus din casă și grădină în suprafață de 344 stj. imobil ce a aparținut tatălui său, că este singura moștenitoare după autor. S-a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român, prin naționalizare. Notificarea a fost soluționată prin decizia nr. 123 din 10 iulie 2005, decizie prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece restituirea în natură nu mai era posibilă. În condițiile arătate, prin decizia nr. 123 din 10 iulie 2005 s-au soluționat pretențiile formulate de reclamantă, decizia nefiind contestată, raporturile juridice fiind stabilite cu caracter definitiv, consolidată îndreptățirea reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Această decizie a fost comunicată emitentului și reclamantei, dar și A.N.R.P. A.N.R.P. a procedat la verificarea legalității deciziei, deși această atribuție nu-i revenea conform dispoziției legale și retrimiterea dosarului către pârâtă în vederea continuării procedurilor administrative nu poate fi echivalată cu o cale de atac împotriva ei, în condițiile în care decizia nu a fost contestată de părțile interesate. Astfel cum a reținut și instanța de apel, pârâta-apelantă nu era obligată de nicio normă legală să emită o nouă decizie în forma celei atacate prin prezenta cauză.

Prin noua procedură administrativă continuată s-au încălcat flagrant drepturile reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, situație în care se reține că recursul declarat de pârâtă este nefondat și urmează să fie respins ca atare, având în vedere că în cauză a fost emisă o dispoziție rămasă definitivă, neatacată de părți și emiterea unei noi decizii este nelegală. Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta E.O.N.G.D. SA fiind căzută în pretenții, ca urmare a respingerii recursului declarat în cauză, urmează să plătească intimatei cheltuielile de judecată solicitate în cuantum de 1240 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de reclamanta C.E.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E.O.N.G.D. SA împotriva deciziei nr. 15 A din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civila, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Obligă pe recurenta pârâtă E.O.N.G.D. SA să plătească 1240 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimata reclamantă C.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2011.