ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1218 din 10 noiembrie 2009,
Tribunalul Mureș a admis contestația formulată de reclamanta C.E., în
contradictoriu cu pârâta E.O.N.G.D. SA Tg-Mureș și în consecință, a anulat
decizia nr. 297 din 16 iunie 2009 emisa de pârâtă și a menținut decizia nr. 123
din 10 iunie 2005 emisă de D.N., actuală E.O.N.G.D. SA Tg-Mureș, respingând
cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a
reținut următoarele:
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. l0/2001
înregistrată la BEJ C.M., sub nr. 1205 din 14 august 2001 (filele 19-21 dosar
fond) reclamanta a solicitat restituirea în natură
a imobilului înscris în C.F. nr. 1
117
Gherla nr.top.795/3/4/2 -
grădină
intravilan în suprafață de 40 stj și nr.top.891/2 compus din
casă și grădină în suprafață de 344 stj, arătând că imobilul în litigiu a fost
dobândit de tată său, C.F. prin cumpărare de la G.C. împuternicit prin procura
autentică de G.E., ambii
moștenitori ai
proprietarului înscris în C.F. sub nr. B 1 - G.I.I.
S-a mai arătat că
s-a anexat, în dovedirea susținerilor, contractul de vânzare-cumpărare
provizoriu încheiat între G.C. și M.I., convenție între aceleași persoane cu
privire la achitarea restului de preț la 6 septembrie 1953, procura generală și
specială nr. 807/1947 autentificată la biroul notarial, dată de G.C. lui M.I.
pentru vânzare imobile printre care și imobilul din C.F. 1117 Gherla.
Reclamanta a arătat, de asemenea, că este singura
moștenitoare după tatăl său și că este singura în drept să solicite restituirea
în natură a imobilului, învederând totodată că imobilul a
fost preluat abuziv de către Statul Român, că
potrivit înscrierii sub B
4 din C.F. nr. 1117 Gherla imobilul a fost
preluat cu titlu, naționalizarea fiind făcută în favoarea C.P.I.C.S. din
București și că la acel moment nu cunoștea deținătoarea imobilului, în C.F.
nefiind menționată nici un fel de înscriere în acest sens.
În notificare se mai arată că în realitate imobilul a
fost preluat ca urmare a confiscării abuzive a întregii averi a familiei sale,
drept consecință a unei condamnări nedrepte suferite de soțul său C.W.,
condamnare pronunțată în baza sentinței penale nr. 143 din 26 aprilie 1962 a
Tribunalului Militar Cluj și a deciziei
penale
nr. 157 din 27 iunie 1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.
Infracțiunea
pentru care a fost condamnat a fost cea de uneltire contra ordinei sociale
prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 C. pen., în baza art. 25 pct. 6 alin.
(1) C. pen. s-a dispus și confiscarea averii.
Reclamanta a mai precizat în notificare faptul că, în
baza deciziei penale nr. 62 din 3 noiembrie 1997 pronunțată în dosarul Curții
Supreme de Justiție, s-a admis recursul în anulare declarat de procurorul
general s-a casat sentința penală nr. 143/1962 a Tribunalului Militar al
Regiunii Cluj precum și decizia penală nr. l57/1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul
Militar, C.W. fiind achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10
lit. d) C. proc. pen., drept consecință a achitării lui C.W. s-a înlăturat și
pedeapsa complementară a confiscării averii.
Instanța a constatat că acea notificare a fost
soluționată prin Decizia nr. 123 din 10 iulie 2005 (filele 14-17 dosar fond)
prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cuvenite
pentru imobilul situat în localitatea Gherla județul Cluj, ca urmare a cererii
formulate de aceasta prin notificarea înregistrată cu nr. 7972 din 10 iunie
2005, având în vedere faptul că o restituire în natură a imobilului - integrală
sau parțială - nu este posibilă.
În cuprinsul dispoziției s-a reținut faptul că SC D.N.
SA a preluat prin transfer în anul 1984 imobilul în cauză de la întreprinderea C.S.C.P.
București, Stația P. Cluj prin Ordinul Ministrului Industriei Chimice nr. 487din
1 mai 1984. La data preluării-primirii pe imobilul respectiv existau
următoarele construcții: clădire tip birou compusă din 2 camere, magazie și un
șopron construit din lemn. Ulterior întreprinderea a obținut toate acordurile
legale pentru demolarea clădirii tip birou, a magaziei și a șopronului, acestea
fiind într-o stare avansată de deteriorare neputând fi utilizate. S-au
construit patru noi corpuri de clădire. S-a mai arătat faptul că toate
corpurile de clădire s-au edificat cu avizele și aprobările necesare și au
destinație de utilitate publică, respectiv birouri și casierii pentru buna
desfășurare a activității de distribuție a gazelor naturale în orașul Gherla.
Decizia a soluționat, așadar, pretențiile formulate
de reclamantă prin acea notificare și a rămas definitivă nefiind contestată. În
consecință, ca urmare a Deciziei nr. 123/2005 s-au stabilit raporturi juridice
cu caracter definitiv, s-a consolidat îndreptățirea reclamantei la acordarea de
masuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005
pentru imobilul în litigiu.
Apărarea pârâtei nu poate fi primită. Corespondența
purtată cu A.N.R.P. nu are relevanță în cauză, în condițiile în care decizia
nr. 123/2005 nu a fost contestată.
Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a
pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a
declarat apel pârâta, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a
sentinței pronunțate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prin
acțiunea formulată de reclamantă s-a solicitat modificarea deciziei
297 din 16 iunie 2009 în sensul menținerii în
întregime a deciziei nr. 123 din
10 august 2005 emisă de pârâtă.
Apelanta pârâtă a arătat că după emiterea deciziei
nr. 123 din 10 august 2005 aceasta a fost înaintată împreună cu întreg dosarul
la A.N.R.P.
Această instituție a apreciat că actele doveditoare
cu privire la dreptul de proprietate nu sunt relevante și a restituit dosarul
apelantei pârâte pentru a se proceda la completarea documentației. S-a mai
arătat că reclamanta intimată nu a comunicat nici un fel de act la solicitările
repetate ale pârâtei apelante, astfel că aceasta a fost nevoită să emită o nouă
decizie, respectiv decizia 297 din 16 iunie 2009.
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată
la pârâta SC D.N. SA Tg-
Mureș cu nr. 7972
din 10 iunie 2005 reclamanta C.E. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii
prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată și completată de Legea 247/2005,
respectiv restituirea în natură a imobilului (teren și construcții) situat în
localitatea Gherla jud. Cluj.
Analizând pretenția reclamantei, actele depuse de
aceasta, toate acestea raportate la situația actuală a imobilului, pârâta a
emis decizia nr. 123 din 10 iulie 2005, prin care a stabilit acordarea
măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea solicitantei.
Potrivit art. 4 al acestei
decizii, drepturile astfel stabilite puteau
forma obiectul unei contestații adresată instanțelor judecătorești.
Decizia a fost comunicată A.N.R.P., primarului orașului Gherla și
reprezentantului convențional al reclamantei av. P.O.V.
Potrivit susținerilor părților decizia nu a fost
atacată în justiție astfel că atât calitatea reclamantei cât și măsurile
reparatorii stabilite în favoarea acesteia, au devenit definitive, raporturile
juridice astfel consolidate urmând să își producă efectele potrivit
procedurilor instituite de Legea nr. 10/2001 și
Legea nr. 247/2005.
Continuând procedura administrativă pârâta a înaintat
întreaga documentație către A.N.R.P.
Această instituție a procedat la verificarea
legalității deciziei deși legea nu îi conferă aceste atribuții, iar continuarea
procedurilor administrative nu poate echivala cu o veritabilă cale de atac
împotriva unei decizii de stabilire a măsurilor reparatorii, decizie neatacată
de părțile interesate.
Cu alte cuvinte, pârâta apelantă nu era obligată de
nicio prevedere legală să emită o decizie în forma celei atacate în prezenta
cauză prin care să respingă solicitările reclamantei intimate.
Situația astfel creată reclamantei într-o procedură
administrativă încalcă flagrant drepturile acesteia, respectiv dreptul de a
beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și respectiv
Legea nr. 247/2005.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază ca
fiind nefondat apelul declarat de pârâtă, urmând al respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
instanța va obliga apelanta la plata sumei de 833 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată în favoarea reclamantei intimate, reprezentând onorariul avocatului
potrivit contractului de asistență juridică nr. 10/2010 încheiat la 28 ianuarie
2010.
La dosarul cauzei reclamanta intimată a depus dovada
plății sumei de 119 lei reprezentând onorariul avocatului în baza contractului 214/2009.
întrucât mandatul de reprezentare dat avocatului în prezenta cauză, are în vedere
contractul de asistență juridică nr. 10/2010 această din urmă pretenție nu va
fi avuta în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei nr. 15A din 10 februarie 2010 a
Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie, a declarat recurs în termen pârâta E.O.N.G.D. SA Tg.
Mureș care, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o critică
pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor invocate se susține că instanța
de apel
în mod greșit a apreciat că A.N.R.P. nu avea dreptul
să verifice legalitatea deciziei nr. 123/2005 emisă de pârâtă, fără să facă
referire la vreun act normativ care ar interzice efectuarea acestor verificări.
Menționează că instanța de apel a constatat că
intimata nu era obligată să emisă decizia nr. 297/2009 fără să specifice
temeiul legal prin care ar fi putut obliga A.N.P.R. să reprimească dosarul, în
condițiile în care această instituție a sugerat pârâtei prin adresă că îi va
restitui dosarul până când vor fi acoperite toate cele dispuse.
În final, recurenta susține că a fost de bună
credință la momentul emiterii deciziei nr. 123/2005, fiind de acord ca reclamanta
să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că a
emis a doua decizie datorită dispozițiilor A.N.R.P. prin restituirea dosarului.
Prin întâmpinarea formulată de intimata C.E. la 12
ianuarie 2011 se invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare,
susținându-se că nu s-au indicat motive de nelegalitate, ci doar de
netemeinicie.
Intimata susține că recurenta nu a formulat în
concret critici de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, ci că prin calea
de atac exercitată se tinde la reaprecierea probelor, fiind formulate numai
apărări de circumstanță.
Susținând că motivele invocate nu se circumscriu
celor prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în temeiul art. 306 s-a cerut constatarea
nulității recursului.
Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,
instanța reține că excepția nulității invocată de intimată este neîntemeiată,
având în vedere că recurentul a invocat motivul prev. de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., urmând ca excepția să fie respinsă.
Examinând recursul prin prisma criticii formulate în
temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reține că acesta este nefondat, pentru
următoarele considerente:
Corect a reținut instanța de apel că prin notificarea
formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în
natură a imobilului înscris în C.F. nr. 1117 Gherla, top 795/3/4/2 – grădină
intravilan în suprafață de 40 stj. și top 891/2 compus din casă și grădină în
suprafață de 344 stj. imobil ce a aparținut tatălui său, că este singura
moștenitoare după autor.
S-a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de
Statul Român, prin naționalizare.
Notificarea a fost soluționată prin decizia nr. 123
din 10 iulie 2005, decizie prin care s-a stabilit acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent, deoarece restituirea în natură nu mai era
posibilă.
În condițiile arătate, prin decizia nr. 123 din 10
iulie 2005 s-au soluționat pretențiile formulate de reclamantă, decizia nefiind
contestată, raporturile juridice fiind stabilite cu caracter definitiv,
consolidată îndreptățirea reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin
echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Această decizie a fost comunicată emitentului și
reclamantei, dar și A.N.R.P.
A.N.R.P. a procedat la verificarea legalității
deciziei, deși această atribuție nu-i revenea conform dispoziției legale și
retrimiterea dosarului către pârâtă în vederea continuării procedurilor
administrative nu poate fi echivalată cu o cale de atac împotriva ei, în
condițiile în care decizia nu a fost contestată de părțile interesate.
Astfel cum a reținut și instanța de apel,
pârâta-apelantă nu era obligată de nicio normă legală să emită o nouă decizie
în forma celei atacate prin prezenta cauză.
Prin noua procedură administrativă continuată s-au
încălcat flagrant drepturile reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii
prevăzute de Legea nr. 10/2001, situație în care se reține că recursul declarat
de pârâtă este nefondat și urmează să fie respins ca atare, având în vedere că
în cauză a fost emisă o dispoziție rămasă definitivă, neatacată de părți și
emiterea unei noi decizii este nelegală.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C.
proc. civ., recurenta E.O.N.G.D. SA fiind căzută în pretenții, ca urmare a
respingerii recursului declarat în cauză, urmează să plătească intimatei
cheltuielile de judecată solicitate în cuantum de 1240 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge excepția
nulității recursului invocată de reclamanta C.E.
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta E.O.N.G.D. SA împotriva deciziei nr. 15 A din 10 februarie
2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civila, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie.
Obligă pe recurenta
pârâtă E.O.N.G.D. SA să plătească 1240 lei cheltuieli de judecată în recurs
către intimata reclamantă C.E.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31
ianuarie 2011.