ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1967/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1967/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Tribunalul Harghita, prin

sentința civilă nr. 1740 din 21 decembrie 2005, a admis, în parte, acțiunea formulată

de reclamanții K.E., născută G., S.I., născută G., G.F. și G.C. împotriva

pârâtei SC C. SA și, în consecință:

A constatat că

imobilul situat în Tușnad, fosta Vilă C., actualmente Vila 30, cu curte 626 mp,

teren înscris în C.F. 1034 Tușnad, sub nr.top.12520/2 și 576 mp înscris în C.F.

7620 Tușnad, sub nr.top.12533/1/2/b/57 și care formează un singur corp de

avere, a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului

nr. 92/1950.

A dispus anularea deciziei

nr. E.683 din 08 august 2001, emisă de pârâtă, cât și restituirea în natură, pe

seama reclamanților, a suprafeței de 667 mp, teren liber, neocupat de

construcții, identificat în expertiza efectuată de expert F.I., care face parte

integrantă din sentință.

A dispus obligarea

pârâtei - deținătoare a imobilului să facă ofertă de restituire prin echivalent,

pe seama reclamanților, corespunzătoare valorii construcției în momentul

preluării abuzive și a valorii terenului aferent construcției în suprafață de

534 mp; în total suma de 4.354.667 lei, valori stabilite prin expertiza

întocmită de expert C.M., care face parte din prezenta hotărâre; a fost obligată

pârâta să plătească reclamanților suma de 2.400.000 lei, diferență de onorariu

de expertize.

În pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a constatat următoarele:

Imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, de la

antecesorii reclamanților, nici până la data introducerii acțiunii nefiind intabulat

dreptul de proprietate al statului în cartea funciară, ca proprietar figurând N.C.,

vânzătorul imobilului către antecesori, dispozițiile de naționalizare vizându-i

pe aceștia.

În baza Legii 10/2001,

reclamanții au depus notificare la pârâtă, prin decizie, aceasta respingând

notificarea pentru următoarele argumente:

- motivele menționate

în sentința nr. 788 din 04 aprilie 2001 pronunțată în dosarul nr. 577/2001 al

Judecătoriei Miercurea Ciuc, care a fost comunicată;

- Vila nr. 30 a

suferit transformări structurale, respectiv s-a modernizat de la 12 camere la

20 camere și a fost construită și centrala termică, astfel încât a devenit

imobil nou, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001.

În ceea ce privește

sentința nr.788 din 4 aprilie 2001, cuprinsă în decizia de respingere a

notificării, s-a constatat, de către instanță, că, prin aceasta, a fost

respinsă acțiunea reclamanților împotriva Comisiei județene pentru aplicarea

Legii 112/1995 și Statului Român, prin Primăria orașului Tușnad Băi, la data

respectivă nesolicitându-se aplicarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea

10/2001, care era deja în vigoare, sentința de mai sus fiind definitivă.

Având în vedere

faptul că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului

92/1950, antecesorii reclamanților nefăcând parte din categoria persoanelor

prevăzute, în mod expres, de la care se puteau naționaliza bunuri, s-a

considerat că trecerea în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv și fără

titlu valabil, ceea ce, în condițiile Legii 10/2001, înseamnă că aceștia și-au

păstrat proprietatea, iar reclamanții, în calitate de moștenitori legali, au

dreptul să solicite măsuri reparatorii în baza actului normativ sus-menționat.

În ceea ce privește

decizia de respingere a notificării pentru motivele menționate în sentința

civilă nr. 788/2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, aceasta se consideră a fi

nelegală, reclamanții solicitând, în cauza respectivă, aplicarea Legii

112/1995. La acea dată, era, deja, în vigoare Legea 10/2001, iar faptul că nu

s-a solicitat, în baza art. 47 alin. (1) din Lege, suspendarea nu avea

relevanță la data respectivă, reclamanții fiind în drept de a solicita

aplicarea Legii 10/2001 prin depunerea notificării. Prin urmare, se constată că

decizia este nelegală, pârâta nerespectând nici prevederile art. 24 alin. (1)

din Legea 10/2001 deoarece nu a făcut oferta de restituire prin echivalent.

Conform expertizei

efectuate în cauză s-a stabilit că imobilul construcție s-a modernizat, astfel că

restituirea în natură nu este posibilă și, sub acest aspect, acțiunea

reclamanților este întemeiată conform art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001; în

consecință, pârâta a fost obligată să facă ofertă de restituire în echivalent

corespunzător valorii construcției din momentul preluării și stabilită prin

expertize, echivalentul cuprinzând și valoarea terenului aferent construcției

în suprafață de 534 mp, în total suma de 4.354.667.700 lei.

Tot ca urmare a

expertizei topografice s-a constatat că terenul liber, neocupat de construcții,

este în suprafață de 667 mp și, ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 10

alin. (1) din Legea 10/2001, urmând să se dispună restituirea în natură a

acestuia.

Prin încheierea de

rectificare pronunțată în Camera de consiliu, la data de 24 februarie 2006,

instanța a dispus îndreptarea, din oficiu, a sentinței sus-menționate, în baza

art. 281 C. proc. civ., în sensul că s-a trecut în dispozitivul hotărârii suma

de 4.354.677.700 lei contravaloare în echivalent pentru teren și construcție,

în loc de 4.354.667 lei, cum greșit a fost trecut.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel pârâta SC C. SA și cerere de aderare la apel

reclamanții, prin decizia civilă nr. 52/A din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie, ambele fiind respinse ca nefondate, cu următoarea motivare:

Imobilul în litigiu,

reprezentat de construcții: Vila C., actualmente Vila 30, și teren în suprafață

de 626 mp și 576 mp, a format proprietatea antecesoarei reclamanților,

respectiv soția dr. G.L., conform contractului de vânzare-cumpărare (f.3 dosar

fond).

Prin Decretul nr. 92/1950,

imobilul a fost preluat de Statul Român, conform certificatului emis de

Arhivele Statului, de la G.L. (soțul proprietarei imobilului).

Ulterior vânzării,

dar și ulterior preluării imobilului de către stat, dreptul de proprietate a

rămas înscris în C.F., pe numele fostului proprietar vânzător, N.C. (K.V.).

Reclamanții au

susținut și dovedit împrejurarea că antecesorul lor, G.L., a fost de profesie

avocat, profesând în perioada 1936 – 1950, după care a fost angajatul fostului

Sfat popular al Raionului Gheorgheni, iar cumpărătoarea imobilului, respectiv G.E.,

era casnică.

Având în vedere cele

de mai sus, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că măsura preluării

imobilului, de către stat, a fost una abuzivă, iar, în ceea ce privește

calitatea reclamanților, raportat la actele de stare civilă, că aceștia au

calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Cu referire la

situația imobilului, au fost efectuate două lucrări de specialitate, respectiv expertiză

construcții și topografică.

Criticile părților au

în vedere: reclamanții - măsura reparatorie propusă, iar pârâta - valoarea

acesteia.

Cu referire la restituirea

în natură a imobilului, potrivit lucrării efectuate în cauză, construcția în

litigiu a fost modernizată în anul 1974, în sensul în care, conform

autorizațiilor și proiectelor emise la acea vreme, imobilul a fost supraetajat,

având, în prezent, 24 de camere; s-au construit grupuri sanitare și balcoane

pentru fiecare cameră, fiind menținute fundația clădirii și zidurile de piatră

de la demisol și parter.

Expertul a apreciat

că, ulterior acestor lucrări de modernizare, Vila 30 este o construcție nouă

față de fosta Vilă C.

Prin aderarea la

apel, reclamanții au arătat că, față de lucrările de modernizare, suprafața

inițială a clădirii nu a fost mărită cu un procent de 100%, situație în care nu

sunt incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a

înlăturat aceste susțineri, având în vedere concluziile necontestate ale

lucrării de specialitate efectuate în cauză, în sensul în care, în urma

lucrărilor de modernizare, păstrându-se doar demisolul și zidurile parterului,

au mai fost edificate două etaje și, mai mult, numărul camerelor a fost dublat

(24 față de 12 în starea inițială), precum și în raport de restul lucrărilor de

modernizare (băi, balcoane, instalație de încălzire, etc.).

Astfel fiind, conform

prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziții legale în

vigoare la data soluționării notificării și formulării prezentei acțiuni,

instanța de fond a dispus, în mod corect, asupra măsurilor de restituire prin

echivalent.

Cu privire la

valoarea construcției:

Cu ocazia judecării

fondului, conform aceleiași lucrări de specialitate, a fost stabilită valoarea

de 4.354.667.000 lei ROL, respectiv 435.466 lei RON.

Contraexpertiza

efectuată în cauză, în judecata apelului, a relevat două metode de calcul al

valorii construcției în starea inițială, respectiv metoda de abordare a valorii

prin costuri și metoda de abordare a valorii prin venituri.

Prin cele două metode

au fost stabilite valori sensibil egale, respectiv metoda costurilor - 386.779

lei, iar metoda veniturilor - 388.800 lei.

Deși, în cauză, s-a

dispus efectuarea acestei lucrări de către trei experți, calculele au fost efectuate

de doi dintre aceștia; cel de-al treilea expert, folosind, în principiu,

aceleași metode de evaluare, a stabilit valoarea construcției prin metoda

costurilor la 459.544 lei, iar prin metoda veniturilor la 388.800 lei.

Comparând valorile

stabilite de cei trei experți, cu valorile stabilite prin expertiza efectuată

cu ocazia judecării fondului, instanța de apel a constatat că diferențele de

valoare sunt nesemnificative, având în vedere că, în cuantumul despăgubirilor

stabilite de prima instanță, este inclusă și valoarea terenului necesar

utilizării normale a construcției.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC C. SA a declarat recurs, criticând-o pentru următoarele

motive:

Reclamanții au obținut

mai mult decât li se cuvine și chiar decât au cerut de pe urma foste vile C.,

actualmente Vila nr.30.

Pornind de la faptul

că, în anul 1974, fosta Vilă C. a fost demolată practic până la fundație (vilă

care avea doar 12 camere), iar imobilul nou a fost supraetajat, având 24 de

camere, balcoane pentru fiecare cameră, cât și grupuri sanitare noi, instalații

de încălzire, ș.a., valoarea ofertei de restituire prin echivalent pe seama

reclamanților, în sumă de 435.466 RON, este nereală, supradimensionată și în

totală contradicție cu valoarea de circulație a acestei vile, la data

naționalizării.

Pe tot parcursul

judecării apelului, pârâta a contestat acest aspect, iar cei 3 experți care au

efectuat expertiza prin cele două metode de stabilire, metoda costurilor și

metoda veniturilor, au fost subiectivi și interesați în a evalua la o valoare

mai mare decât cea reală vila demolată (din acest motiv, recurenta a și depus

în dosarul Curții de Apel Târgu-Mureș o cerere de recuzare a celor trei experți,

care au legături de prietenie cu moștenitorii fostului avocat G.).

Din acest motiv, recurenta

consideră că expertizele efectuate în cauză sunt neobiective și nu este de

acord cu valoarea calculată și cu soluția Curții de Apel, valoarea imobilului

fiind în realitate la jumătate din cea stabilită prin sentința apelată.

Dacă s-ar aprecia în Euro

valoarea unei astfel de vile, la momentul de față, ea nu ar depăși 50.000 Euro.

Or de aici până la suma de peste 110.000 Euro este un câștig de mai mult de 50

% în favoarea reclamanților, care au obținut mai mult decât li se cuvine și

decât chiar au cerut, (aceștia au solicitat, prin cererea de aderare la apel,

restituirea în natură a vilei care le-a aparținut, iar, în schimb, instanța le-a

acordat

plus petita

valoarea unei construcții noi și dublă, ca valoare,

a fostei vile).

Recurenta a solicitat

reanalizarea materialul probator administrat în cauză, admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și efectuarea unei noi expertize de specialitate, de către

experți imparțiali.

În drept, cererea de

recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În dosar au depus

întâmpinare intimații reclamanți, solicitând, în esență, respingerea

recursului, ca nefondat.

Analizând decizia

civilă recurată din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

În primul rând,

examinarea susținerilor recurentei nu va avea loc în raport de motivul de

modificare invocat de aceasta deoarece ipoteza de

plus petita

(acordarea

a mai mult decât s-a cerut), ca, de altfel, și a celeilalte ipoteze din motivul

de recurs invocat, presupune ca instanța de apel să se pronunțe cu depășirea

limitelor stabilite prin obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce

implică schimbarea soluției primei instanțe, în apel, în urma admiterii acestei

căi de atac. Or, așa cum s-a arătat, prin decizia recurată, au fost respinse

apelul declarat de pârâtă și cererea de aderare la apel formulată de

reclamanți.

Prin urmare,

deoarece, în parte, susținerile recurentei permit încadrarea în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și anume cele privind confirmarea, de către

Curte, a sentinței sub aspectul acordării măsuri reparatorii prin echivalent în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată (nu și cele privind cuantumul

acestora), Înalta Curte va proceda la analiza hotărârii atacate prin prisma

acestui motiv de nelegalitate.

Din această

perspectivă, decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea limitelor de

învestire.

Într-adevăr, prin

acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului Vila C. și

a terenului aferent, iar nu măsuri reparatorii prin echivalent.

Cu toate acestea, în

ipoteza în care se constată că imobilul pretins, în tot sau în parte, nu poate

fi restituit în natură, trebuie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent,

de către entitatea învestită cu soluționarea notificării sau, dacă este cazul,

prin hotărârea instanței de judecată.

Această obligație

subzistă și în absența formulării unei cereri exprese din partea

notificatorului deoarece este prevăzută de Legea nr. 10/2001 și răspunde

scopului pentru care actul normativ a fost adoptat, și anume acela de a se

asigura o reparație, în natură sau în echivalent, pentru cei care au fost

deposedați în mod abuziv de imobilele lor în perioada regimului politic trecut.

În acest sens,

conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.

De asemenea, potrivit

art. 10 alin. (1) din aceeași lege, „în situația imobilelor preluate în mod

abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau

parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru

construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și

terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.

Potrivit art. 26

alin. (1) din aceeași lege în forma actuală, „dacă restituirea în natură nu

este posibilă deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată… să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri

sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv…”.

În același sens, în

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma de la data intrării în

vigoare, se prevedea obligația unității deținătoare de a face persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului, dacă acesta nu putea fi restituit în natură.

În raport de situația

de fapt reținută în legătură cu imobilul pretins de reclamanți, și anume că,

construcția inițială a fost demolată în cea mai mare parte, iar cea actuală

definește un imobil nou în sensul Legii nr. 10/2001, și de textele de lege arătate

mai sus, în mod corect, Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe în

ceea ce privește obligarea pârâtei de a face o ofertă de restituire prin

echivalent pentru construcția preluată de la autorii reclamanților și terenul

aferent acesteia, imposibil de restituit în natură, chiar și în absența

formulării unei cereri exprese în acest sens, de către notificatori.

Referitor la valoarea

în limitele căreia vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, Înalta

Curte nu poate examina criticile recurentei deoarece acestea vizează exclusiv

stabilirea acestei valori în funcție de probele administrate în cauză, și anume

expertizele întocmite în fazele procesuale anterioare.

În esență, recurenta

afirmă că experții ce au întocmit lucrările solicitate au fost imparțiali și au

supraevaluat imobilul în litigiu.

Or, în prezent, instanța

de recurs nu mai poate reevalua situația de fapt din perspectiva probelor

administrate în raport de actuala structură a recursului, motivul de casare ce

permitea o asemenea analiză (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.) fiind abrogat prin

art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte, cât

privește obiectivitatea experților ce au întocmit lucrările de specialitate în

apel, recurenta a formulat o cerere de recuzare, respinsă prin încheierea de

ședință din 20 decembrie 2006 a Curții de Apel.

Atât timp cât

încheierea sus-menționată nu a fost atacată, în mod expres, în condițiile art. 34

alin. (2) C. proc. civ., recurenta nu poate pune în discuție obiectivitatea

experților la întocmirea raportului de expertiză, aceasta prezumându-se absolut

față de soluția pronunțată asupra cererii de recuzare.

De altfel, și dacă

s-ar aprecia că, prin susținerile pârâtei prezentate în cererea de recurs, aceasta

ar fi înțeles să atace încheierea de respingere a cererii de recuzare, motivele

invocate reprezintă simple afirmații, fără suport probator.

Faptul că partea nu

este de acord cu valorile propuse de experți pentru imobilul în litigiu,

imposibil de restituit în natură, nu se circumscriu unor motive de recuzare,

care să pună la îndoială imparțialitatea specialiștilor în efectuarea

lucrărilor, iar prietenia lor cu intimații reclamanți, care să se circumscrie

într-un interes în efectuarea unei expertize favorabile părților respective, nu

a fost dovedită de recurentă.

Pentru toate aceste

motive, Înalta Curte constată că, în limitele criticilor ce au putut fi

analizate față de structura actuală a recursului, instanța de apel a procedat

la o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în

materie, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

calea de atac declarată de pârâtă, ca nefondată, nefiind întrunite cerințele

art. 304 pct. 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA împotriva deciziei nr. 52/A

din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 martie 2011.