ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8371/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8371/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 7 mai 2001, reclamanții C.E., ș.a., au chemat în judecată pe pârâții P.M., ș.a.,, și Primăria orașului Tg. Ocna, solicitând stabilirea suprafeței terenului situat în Tg. Ocna, proprietatea lor, precum și grănițuirea acestui imobil în raport de celelalte părți. În motivarea cererii, întemeiată pe art. 584 C. civ. și art. 111 C. proc. civ., reclamanții au susținut că: - sunt moștenitorii defunctului C.A. și, prin sentința civilă nr. 178/1957, fostul Tribunal raional Tg. Ocna le-a restituit casa luată pe nedrept de la autorul lor, precum și terenul aferent, fără indicarea suprafeței; - ulterior, au stăpânit netulburați construcția și terenul în discuție, cu suprafața de 1975 mp; - pârâții sunt vecini pe toate laturile terenului, iar prin grănițuire se va stabili suprafața ce formează obiectul dreptului lor de proprietate.
Judecătoria Onești, prin sentința civilă nr. 5430 din 31 octombrie 2001, a admis acțiunea, a trasat linia de hotar pe aliniamentul precizat în schița anexă la raportul de expertiză tehnică, a stabilit că reclamanții sunt proprietarii a 750 mp, teren și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - în anul 1951, casa defunctului C.A. a fost trecută în proprietatea statului, iar ulterior, Tribunalul popular Tg. Ocna, prin sentința civilă nr. 178/1957, a restituit reclamanților acest imobil, fără a preciza suprafața terenului aferent, de asemenea restituit; - potrivit expertizei tehnice, terenul aferent casei defunctului are suprafața de 750 mp; - aliniamentul liniei de hotar dintre terenul reclamanților și proprietatea pârâților a fost marcat de expert cu roșu în schița anexată lucrării.
Primăria orașului Tg. Ocna a declarat apel, iar Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin încheierea din 11 aprilie 2005, a suspendat judecata, în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., pe considerentul că intimații reclamanți C.E., ș.a., au decedat, iar numele și adresa moștenitorilor acestora, necesare pentru introducerea lor în cauză, sunt necunoscute. Reclamanții C.G. și C.R. au declarat recurs prin care au solicitat casarea încheierii de suspendare și reluarea judecății, susținând că numărul sau persoana moștenitorilor ar fi lipsite de relevanță. Critica este nefondată deoarece: - în toate cazurile prevăzute de art. 243 C. proc. civ. suspendarea judecății este obligatorie; - recurenții nu contestă că trei reclamanți au decedat și nici una dintre părțile interesate nu a cerut termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.G. și C.R. împotriva încheierii din 11 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția civilă, în dosarul nr. 2710/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.