ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10109/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10109/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

332 din 30 martie 2004, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu Consiliul local

Tușnad și Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, a constatat că imobilul înscris în C.F. Tușnad, sub

nr.top. 26, în suprafață de 1881 mp și nr. top. 27 în

suprafață de 1439 mp, proprietate tabulară a numitei A.V., a

trecut fără titlu în proprietatea statului și că

reclamantul are calitatea de moștenitor al defunctei A.V.

S-a dispus restituirea în

natură a imobilului intravilan, identificat prin C.F., corp funciar II de

la nr. de ordine A+2, cu nr. top nou 26/1, în suprafață de 1294 mp,

pe seama reclamantului, așa cum s-a identificat prin expertiza tehnică

efectuată de expert F.I.

A fost respinsă cererea

reclamantului pentru constatarea dreptului de proprietate pentru corpul funciar

I, teren înscris în C.F. Tușnad, nr. top nou 26/2 în suprafață

de 411 mp și nr. top 27, în suprafață de 1439 mp, precum și

construcția, identificate prin expertizele tehnice efectuate de

experții R.R. și F.I., imobilul aparținând domeniului public al

comunei Tușnad, conform poziției 18, anexa 55 din H.G. nr. 1351 din

27 decembrie 2001.

S-a dispus intabularea în cartea

funciară a dreptului de proprietate asupra corpului funciar II, conform

completării raportului de expertiză tehnică întocmit de expert F.I.,

pe seama reclamantului.

A fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat

notificare transmisă pârâtului, prin care a cerut să-i fie restituit

în natură imobilul situat în comuna Tușnad, înscris în C.F. Tușnad,

nr. top 26,27, compus din grădină în suprafață de 1881 mp,

casă de locuit și curte cu teren în suprafață de 1439 mp

Pârâtul Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, susținând că Agenția

Domeniilor Statului are calitate procesuală, însă excepția nu

este întemeiată, deoarece Agenția Domeniilor Statului este o

instituție de interes public, cu personalitate juridică, aflată

în subordinea pârâtului, conform Legii nr. 268/2001.

Reține tribunalul că,

potrivit expertizei tehnice întocmită de expert R.R., construcția a

fost edificată în perioada 1940-1944 de Ministerul de Război Maghiar,

în scopuri militare, iar subsolul clădirii avea destinația de

adăpost antiaerian.

Construcția care face obiectul

procesului, respectiv dispensarul veterinar și terenul aferent, în

suprafață de 1850 mp, sunt înscrise în anexa la H.G. nr. 1351 din 27

decembrie 2001, făcând parte din domeniul public.

În atare situație, din imobilul

situat în comuna Tușnad, înscris în cartea funciară pe numele

antecesoarei reclamantului, potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr.

10/2001, este posibil a se restitui în natură doar partea de teren

rămasă liberă. Pentru restul terenului se pot stabili

măsuri reparatorii în echivalent, însă reclamantul nu a solicitat

asemenea măsuri.

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin

decizia civilă nr. 690/A din 14 septembrie 2004, a admis apelul declarat

de reclamant, a anulat sentința apelată și a reținut cauza

spre rejudecare, cu citarea părților și a Agenției

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a județului

Harghita.

Instanța de apel a reținut

că tribunalul a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, cu motivarea că Agenția Domeniilor Statului se află

în subordinea pârâtului, iar contractul de concesiune invocat de pârât excede

cadrul procesului. Conform H.G. 308/2004, Agenția Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor se organizează și

funcționează ca organ de specialitate al administrației publice

centrale și ca autoritate a statului în domeniul veterinar și al

siguranței alimentelor, fiind o instituție publică cu

personalitate juridică din subordinea Guvernului și în coordonarea

directă a Primului Ministru.

De aceea, se admite excepția

lipsei calității procesuale pasive și se constată că

de la data semnării procesului verbal nr. 161166, Agenția Domeniilor

Statului exercită în numele statului prerogativele dreptului de

proprietate asupra imobilelor care fac obiectul contractelor de concesionare.

Judecând cauza în fond, Curtea de

Apel Tg. Mureș, prin decizia civilă nr. 951/A din 16 noiembrie 2004,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu

cu Consiliul local Tușnad, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, Direcția Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Harghita și Agenția Domeniilor Statului.

A constatat că imobilul situat

în localitatea Tușnad, județul Harghita, înscris în C.F. Tușnad,

nr.top. 26,27, în suprafață de 1881 mp + 1439 mp, a fost proprietatea

tabulară a defunctei A.V. și a fost trecut abuziv, fără

titlu, în proprietatea statului.

A constatat că reclamantul este

unicul succesor al defunctei și a dispus restituirea în natură, în

favoarea reclamantului, a imobilului înscris în C.F., corp funciar II, cu nr.

top nou 26/1, în suprafață de 1294 mp, conform expertizei tehnice

efectuate de expert F.I.

A fost respinsă cererea

reclamantului pentru restituirea în natură a corpului funciar I din

aceeași carte funciară, cu nr.top nou 26/2, precum și construcția,

imobile ce aparțin domeniului public al localității Tușnad

și s-a dispus intabularea în C.F. Tușnad a dreptului de proprietate

al reclamantului asupra corpului funciar II.

Curtea de apel a reținut

că, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod

abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în

starea în care se aflau la data cererii de restituire și libere de orice

sarcini.

În cauză, conform raportului de

expertiză, imobilul care face obiectul procesului a fost modificat de

către Ministerul de Război Maghiar, în perioada 1940-1944, în scopuri

militare, având destinația de adăpost antiaerian, iar în prezent

construcția are destinația de dispensar veterinar și este

înscrisă în anexa la H.G. nr. 1351/2001, la nr. 18.

După evenimentele din cel de al

doilea război mondial, antecesoarea reclamantului a folosit bunul

până în anul 1951, când s-a dispus confiscarea lui de către stat.

Potrivit situației de carte funciară, și în prezent imobilul

figurează pe numele autoarei reclamantului.

Reclamantul este

îndreptățit să primească în natură partea de teren

liberă și construcția nedemolată (corpul funciar II),

însă cererea pentru restituirea corpului funciar I, care face parte din

domeniul public, corect a fost respinsă de prima instanță,

pentru că sunt aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 213/1998

și ale art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Pentru corpul funciar I reclamantul

are dreptul să primească măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul și pârâta Agenția Domeniilor Statului.

Reclamantul a declarat recurs

și împotriva încheierii nr. 5 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Tg.

Mureș, dată în dosarul nr. 151/2003/C.

Invocând art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9

și 10 C. proc. civ., reclamantul arată că, potrivit art. 16 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, litigiile având ca obiect imobilele preluate

fără titlu valabil se soluționează conform dreptului comun,

iar după regulile dreptului comun, competente să soluționeze

acțiunile în revendicare sunt judecătoriile. De aceea, încheierea

civilă nr. 5 din 11 martie 2003, dată de Curtea de Apel Tg.

Mureș ca regulator de competență este nelegală și

lovită de nulitate, fapt ce impune casarea ambelor hotărâri și

trimiterea cauzei la Judecătoria Miercurea Ciuc.

Arată recurentul-reclamant,

că imobilul este și în prezent proprietatea tabulară a mamei

sale și, fiind preluat fără nici un titlu de către Statul

Român, are regimul juridic stabilit de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

care prevede că dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) nu se

aplică în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil.

Recurentul susține că, în

raport cu aceste prevederi, greșit s-a stabilit că pentru imobilul

corp funciar I are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Acest

imobil a fost „etatizat abuziv în anii 1999-2000”, fiind trecut în inventarul

proprietății publice a comunei Tușnad, împotriva

Constituției, a acordurilor și convențiilor internaționale

semnate de România și a principiilor fundamentale ale unui stat de drept.

Referitor la construcție,

arată că a fost edificată de Ministerul de Război Maghiar

în perioada hortistă, pe temelia casei vechi, după demolarea

acesteia, și, pentru că terțul care a construit nu mai există,

conform art. 494 C. civ., proprietarul terenului este și proprietar al

construcției.

Recurenta, Agenția Domeniilor

Statului invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

excepția prematurității cererii de chemare în judecată

și susține că reclamantul nu a respectat prevederile art. 21 din

Legea nr. 10/2001, deoarece notificarea prin care solicită restituirea în

natură a imobilului nu a fost înaintată în condițiile

prevăzute de acest text.

Arată recurenta, că

bunurile care fac obiectul pricinii i-au fost date în administrare prin H.G.

nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități

sanitar-veterinare publice, iar în temeiul acestei hotărâri a încheiat

contractul de concesiune nr. 102 din 1 septembrie 1999, având ca obiect

clădirea și terenul aferent clădirii, în suprafață de

1208 mp. De aceea, solicită ca și cererea reclamantului pentru

restituirea în natură a corpului funciar II, cu nr. top. 26/1, în

suprafață de 1294 mp, să fie respinsă.

Analizând recursurile, în limita

motivelor de nelegalitate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. (recursul declarat de pârâtă) și art. 304 pct. 3, 5

și 9 C. proc. civ. (recursul declarat de reclamant), se constată

că este fondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel.

Recursul declarat de reclamant

împotriva regulatorului de competență este tardiv, iar recursul

declarat de pârâtă nu este întemeiat.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei prin care s-a soluționat, în fond, pricina de

către curtea de apel, însă, invocând art. 304 pct. 3 și 5 C.

proc. civ., a susținut că este nelegală și încheierea nr. 5

din 11 martie 2003 a Curții de Apel Tg.Mureș și a cerut să

fie casate atât decizia, cât și această încheiere.

Prin încheierea atacată, Curtea

de Apel Tg.Mureș a stabilit competența tribunalului pentru

soluționarea acțiunii formulate de recurentul-reclamant, iar, conform

art. 22 alin. (5) C. proc. civ., împotriva acestei încheieri se putea declara

recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage

decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința ei.

În alin. (2), textul prevede că

în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen

de 15 zile de la încetarea împiedicării și în acest termen vor fi

arătate și motivele împiedicării.

Reclamantul a declarat recurs la

data de 6 ianuarie 2005, cu depășirea termenului legal, care a

început să curgă pentru încheierea nr. 5/2003 la data de 11 martie

2003, și nu a arătat care sunt motivele mai presus de voința sa,

care l-au împiedicat să declare recursul în termen.

De altfel, în susținerea recursului

declarat împotriva regulatorului de competență, recurentul-reclamant

a invocat prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text care a fost

însă abrogat prin Titlul I art. I pct. 38 din Legea nr. 247/2005.

În privința deciziei atacate cu

recurs în termenul legal, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece au fost aplicate greșit prevederile art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Pentru imobilele care fac obiectul

pricinii, potrivit art. 17-18 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale au putut

fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară.

Înscrierea dădea naștere, modifica ori stingea drepturile reale

și totodată le făcea și opozabile față de

terți.

Excepțiile de la acest

principiu sunt stabilite de art. 26 din lege, care prevede că drepturile

se dobândesc fără înscriere în cartea funciară în

următoarele cazuri: prin succesiune legală și testamentară,

prin accesiune, vânzare silită și expropriere.

Curtea de apel a reținut prin

decizia atacată că, potrivit mențiunilor din cartea

funciară, imobilul a aparținut autoarei reclamantului, fiind înscris

și în prezent pe numele acesteia, că preluarea bunului s-a realizat

fără titlu valabil și că pentru corpul funciar I din C.F.

Tușnad, nr. top nou 26/2 reclamantul este îndreptățit să

primească măsuri reparatorii în echivalent, iar pârâta, care în

declarația de recurs invocă prematuritatea acțiunii și

faptul că deține imobilul în baza unui contract de concesiune, nu a

contestat aceste împrejurări.

Greșit, însă, prin

hotărârea atacată s-a reținut că recurentul-reclamant,

pentru corpul funciar I din C.F., cu nr.top. 26/2 și construcția

aflată pe teren nu este îndreptățit la restituirea în

natură, față de prevederile art. 29 din Legea nr. 213/1998

și cele înscrise în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Faptul că imobilul a fost

înscris în anexa la H.G. nr. 1351 din 27 decembrie 2001 (ulterior datei când

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare) ca făcând parte din domeniul

public, nu exclude dreptul recurentului-reclamant la restituirea în

natură, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte

din domeniul public și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul

unui titlu valabil.

Imobilul care face obiectul

pricinii, nu a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, iar,

în speță, nu erau incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

Anterior modificării Legii nr.

10/2001, prin Legea nr. 247/2005, art. 16 privea imobilele ocupate de

unități bugetare din învățământ, din

sănătate, așezăminte social-culturale sau de

instituții publice, secții ale partidelor politice legal

înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele

organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în

România, precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare

în vederea continuării activităților de interes public, social

cultural sau obștesc.

Potrivit art. 16 alin. (1) din lege,

pentru aceste imobile foștilor proprietari li se acordau măsuri

reparatorii prin echivalent.

Imobilele care nu se retrocedau în

natură erau stabilite de Guvern, prin hotărâre, la propunerea

ministerelor de resort și a celorlalte instituții publice interesate,

iar alin. (4) a avut în timp conținuturi diferite.

Inițial, prin acest aliniat erau

excluse de la aplicarea alin. (1) și (2) imobilele preluate fără

titlu valabil. Apoi, prin art. 1 pct. 2 și 3, cuprins în titlul I din

O.U.G. nr. 184 din 18 decembrie 2002, art. 16 alin. (4) a fost modificat, având

următorul conținut „Bunurile stabilite potrivit procedurii

prevăzute în alin. (2) sunt pe durata afectațiunii de interes public,

bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege”.

În această formă a

textului, imobilele preluate fără titlu valabil (cum este cazul în

speță) nu mai erau excluse de la aplicarea alin. (1) și (2),

însă dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 184/2002

fiind abrogate expres prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, a reintrat în

vigoare forma inițială a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

care prevedea că dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplicau

imobilelor preluate fără titlu valabil.

Aceasta fiind forma textului la data

pronunțării deciziei atacate (14 septembrie 2004), greșit curtea

de apel a reținut că pentru imobilul preluat fără titlu

valabil recurentul-reclamant este îndreptățit doar la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Bunul fiind preluat fără

titlu valabil, fapt reținut atât de tribunal, cât și de curtea de

apel, reclamantul era îndreptățit la restituirea în natură,

pentru că, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu erau

aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din lege.

De altfel, art. 16 din Legea nr.

10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, iar în noua lui formă

textul privește numai imobilele cu destinațiile arătate în anexa

2 lit. a) și dispune că aceste imobile se restituie în proprietate

foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

În noua redactare, art. 16 din Legea

nr. 10/2001 nu mai distinge după cum bunul a fost preluat cu titlu sau

fără titlu valabil, iar în anexa nr. 2 a), la pct. 2, sunt

arătate imobilele ocupate de unități sanitare și de

asistență medico-socială din sistemul public, ca fiind :

creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de

plasament, case de copii.

Reclamantul-recurent a invocat

și prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ., însă nu a

formulat critici care să facă posibilă încadrarea în aceste

motive de recurs.

Recursul declarat de pârâta

Agenția Domeniilor Statului nu este fondat.

Acțiunea nu este prematur formulată,

așa cum susține recurenta.

Recurentul-reclamant A.A. a formulat

acțiunea la data de 22 aprilie 2002, după ce, conform precizării

Consiliului local Tușnad, făcută în întâmpinarea aflată la

filele 6-8 din dosarul nr. 3659/2002 al Tribunalului Harghita, depusese, la

data de 18 mai 2001, la Primăria comunei Tușnad, cerere pentru

restituirea în natură a imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001,

transmisă de primărie Direcției Sanitar, Veterinare Harghita,

care deținea imobilul.

Reclamantul a transmis notificare

și către Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, Agenția Națională Sanitară Veterinară.

Din adresa nr. 2551 din 18 iulie

2001, aflată la fila 16 din dosarul nr. 1235/2002 al Judecătoriei

Miercurea-Ciuc, rezultă că la data notificării, imobilul care

face obiectul procesului se afla în evidența Ministerului Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, iar acest minister, în „precizarea

și completarea întâmpinării”, aflată la fila 42 din dosarul nr.

3659/2002 al Tribunalului Harghita, arată că recurenta Agenția

Domeniilor Statului s-a înființat prin Legea nr. 268/2001 ca

instituție de interes public cu personalitate juridică, în subordinea

Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Se mai arată, că

protocolul nr. 800/153348 de predare-primire a contractelor de concesionare, a

concesionării unor activități sanitare veterinare publice de

interes național și a unor bunuri proprietate publică a

statului, precum și trecerea unor bunuri imobile care fac obiectul

concesiunii, din patrimoniul M.A.A.P., în patrimoniul A.D.S. a fost semnat la

data de 13 februarie 2002, iar inventarul contractelor în derulare, printre

care și contractul care privește imobilul în litigiu, a fost predat

prin procesul verbal nr. 161166 din 14 noiembrie 2002.

Deoarece recurenta-pârâtă a

exercitat în numele statului prerogativele dreptului asupra imobilelor care fac

obiectul procesului de la data de 14 noiembrie 2002, când s-a semnat

procesul-verbal nr. 161166, dată la care expirase termenul pentru

formularea notificării, susținerea acesteia că acțiunea

este prematur formulată, motivat de faptul că reclamantul nu i s-a

adresat cu notificare, este neîntemeiată.

Recurentul-reclamant a formulat,

înăuntrul termenului prevăzut de lege, notificare înregistrată

la unitatea deținătoare a imobilelor, iar prin preluarea de la

M.A.A.P. a bunurilor care fac obiectul notificării recurenta- pârâtă

a preluat și obligația de a soluționa notificarea,

obligație stabilită prin art. 25 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Faptul că notificarea nu a fost

soluționată până la data formulării acțiunii și

nici ulterior, precum și susținerile recurentei-pârâte, atestă

refuzul restituirii în natură a bunului.

Or, acest refuz, care nu poate

constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamant a

dreptului recunoscut de lege, poate fi cenzurat de instanță, pentru

că, prin refuzul unității notificate de acordare a

măsurilor reparatorii s-a născut dreptul acestuia de a cere

restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor.

Nici

existența contractului de concesiune nu exclude dreptul fostului

proprietar sau al moștenitorilor acestuia la restituirea în natură a

bunului, pentru că acest drept rezultă din prevederile art. 14 din

Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru considerentele expuse, recursul

declarat de reclamant împotriva deciziei atacate va fi admis, iar decizia va fi

casată în parte, în sensul că se va admite în tot acțiunea

formulată de reclamant și se va dispune restituirea în natură

și a corpului funciar I din C.F. Tușnad nr.top. 26/2, precum și

a construcției aflate pe teren, și intabularea dreptului

reclamantului și pentru aceste imobile.

Restul dispozițiilor deciziei

se vor menține.

Va fi respins recursul declarat de

reclamant împotriva încheierii nr. 5 din 11 martie 2003 a Curții de Apel

Tg.Mureș, precum și recursul declarat de pârâtă împotriva

deciziei pronunțate de Curtea de Apel Tg.Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul A.A. împotriva deciziei civile nr. 951 din 16 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Tg.Mureș, pe care o casează în parte, în sensul

că admite în tot acțiunea formulată de reclamant.

Dispune restituirea în natură

și a corpului funciar I din C.F. Tușnad, nr.top. 26/2, precum și

a construcției aflate pe teren, identificate prin expertizele efectuate de

ing. F.I. și R.R.

Dispune intabularea în C.F. Tușnad

și a dreptului de proprietate a reclamantului asupra corpului funciar I

și a construcției aflate pe teren.

Menține restul

dispozițiilor deciziei atacate.

Respinge recursul declarat de

reclamant împotriva încheierii nr. 5 din 11 martie 2003 a Curții de Apel

Tg.Mureș, pronunțată în dosarul nr. 151/2003/C.

Respinge recursul declarat de

Agenția Domeniului Statului împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2006.