ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 782/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul U.V.T. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de prime de concediu aferente anilor 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație precum și daune interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este polițist, iar de la data de 1 ianuarie 2004 este încadrat ca ofițer de poliție judiciară la Direcția Națională Anticorupție, astfel că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza 1 din O.G.

nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 ar fi trebuit să beneficieze de primă de concediu. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 721 din 5 martie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12 din 5 februarie 2007 invocată de reclamant nu are relevanță în cauza dedusă judecății. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul U.V.T. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 37 alin. (2) teza 1 din O.G.

nr. 38/2003, în ce privește acordarea drepturilor bănești solicitate. A mai susținut că în mod greșit instanța de fond a aplicat, în ceea ce privește drepturile bănești ce i se cuveneau în perioada 2004 - 2006, prevederile și considerentele Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile în care această decizie privește drepturile de primă de vacanță aferente judecătorilor și procurorilor și nu se referă la drepturile polițiștilor și funcționarilor publici. La termenul din 28 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata recursului, ca efect al constatării lipsei părților și a faptului că, acestea nu au solicitat soluționarea căii de atac în absența lor.

În drept, măsura instanței s-a fundamentat pe dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Ulterior, cauza a rămas în nelucrare timp de peste un an, din vina părților, iar la data de 14 decembrie 2009, a fost repusă pe rol, pentru discutarea perimării. Apreciind că în speță sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 246 și art. 252 C. proc. civ., urmează să se constate că recursul este perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de U.V.T. împotriva Sentinței civile nr. 721 din 5 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.