ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 55/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1783 din 11 iunie   2008,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N., în

contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R., a obligat pârâții la plata

către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă

anilor 2004 - 2007 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu

indicele de inflație la data plății și a respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtul M.I.R.A., în contradictoriu cu chematul în garanție M.E.F.,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a fost încadrat

la I.G.P.R. în perioada 2004 – 2 februarie 2007, în calitate de funcționar

public cu statut special de polițist, astfel cum rezultă din adeverința nr. 676954

din 13 februarie 2008 emisă de pârât.

Instanța de fond a mai

reținut că potrivit art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003,

polițistul are dreptul la o primă de concediu și la un spor de fidelitate.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul M.I.R.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se

arată că reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea M.I.R.A. la

plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2007 și a sporului de

fidelitate corespunzător anului 2005, cuvenite acestuia în baza prevederilor art.

37 alin. (2) și art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Așa cum rezultă din

cuprinsul documentelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul și-a desfășurat

activitatea în cadrul instituției pârâte, în calitate de funcționar public cu

statut special – polițist, până la data de 2 februarie 2007, când a ieșit la

pensie.

Recurentul susține că

sentința recurată este nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii cererii

reclamantului privind acordarea primei de concediu pentru anul 2007.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 37

alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Potrivit dispozițiilor art. 6

din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu

modificările și completările ulterioare „pentru activitatea desfășurată în

instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal

contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază”.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că, deși reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata

drepturilor bănești corespunzătoare anilor 2004 – februarie 2007, instanța a

acordat prima de vacanță și pentru anul 2007.

Procedând în acest mod,

instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 37 alin. (2)

din O.G. nr. 38/2003 „la plecarea în concediu, polițistul primește o primă de

concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară”.

De asemenea,

conform art. 6 din acest act normativ polițiștilor li se acordă un spor de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Or, dispozițiile textului de lege

sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se

poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru

că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni

atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate

restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea

dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui,

ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

În consecință recursul va fi admis, sentința atacată va fi

modificată în sensul respingerii cererii reclamantului C.N. cu privire la

acordarea primei de concediu pe anul 2007, menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.I.R.A., împotriva sentinței civile nr. 1783 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul C.N. cu privire

la acordarea primei de concediu pe anul 2007.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.