ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 55/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1783 din 11 iunie 2008, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R., a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2007 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.I.R.A., în contradictoriu cu chematul în garanție M.E.F., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a fost încadrat la I.G.P.R.

în perioada 2004 – 2 februarie 2007, în calitate de funcționar public cu statut special de polițist, astfel cum rezultă din adeverința nr. 676954 din 13 februarie 2008 emisă de pârât. Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, polițistul are dreptul la o primă de concediu și la un spor de fidelitate. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M.I.R.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se arată că reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea M.I.R.A. la plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2007 și a sporului de fidelitate corespunzător anului 2005, cuvenite acestuia în baza prevederilor art. 37 alin. (2) și art. 6 din O.G.

nr. 38/2003. Așa cum rezultă din cuprinsul documentelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției pârâte, în calitate de funcționar public cu statut special – polițist, până la data de 2 februarie 2007, când a ieșit la pensie. Recurentul susține că sentința recurată este nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii cererii reclamantului privind acordarea primei de concediu pentru anul 2007. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare „pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază”. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, deși reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata drepturilor bănești corespunzătoare anilor 2004 – februarie 2007, instanța a acordat prima de vacanță și pentru anul 2007. Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 „la plecarea în concediu, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară”. De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. În consecință recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii reclamantului C.N.

cu privire la acordarea primei de concediu pe anul 2007, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.I.R.A., împotriva sentinței civile nr. 1783 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul C.N. cu privire la acordarea primei de concediu pe anul 2007. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.