ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3969/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul V.I.F. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, D.N.A., M.I.R.A., respectiv I.G.P.R., obligarea

pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004 - 2006,

actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data

plății efective, cu daune interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este polițist cu grad de

inspector de poliție iar, de la data de 15 decembrie 2005,este încadrat ca

ofițer de poliție judiciară la D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției. A mai

menționat reclamantul că a fost încadrat la I.G.P.R. și a efectuat concediul de

odihnă aferent anilor 2004 - 2005.

S-a susținut că potrivit art. 37 alin. 2 din O.G. nr. 38/2003, la

plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală

cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar că, prin Decizia nr.

122007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a stabilit că

prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu, se cuvine pentru perioada 2004 - 2006,această

decizie fiind obligatorie pentru instanțele de judecată conform art. 329 C.

proc. civ.

Pârâții M.I.R.A. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție au formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F.

Prin sentința civilă nr. 3154 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

în parte acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea pârâților la plata

către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru

anii 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Totodată, instanța a respins ca nefondată cererea privind daunele

interese și a admis cererea de chemare în garanție a M.E.F.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în

esență, că reclamantul a lucrat până la data de 15 decembrie 2005 la I.G.P.R.

ca inspector de poliție și, în acest caz, pentru anii 2004 - 2005 sunt pe

deplin aplicabile dispozițiile Deciziei civile nr. 12 din 5 februarie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

În ceea ce privește anul 2006, prima instanță a reținut că reclamantul

este îndreptățit la prima de concediu deoarece nu a pierdut statutul de

polițist și nici drepturile corespunzătoare.

Apreciind totodată că este suficientă reparația prejudiciului prin

actualizarea sumelor cu indicele de inflație, prima instanță a respins, ca

nefondat, capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor interese.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M.I.R.A. și M.E.F., ambii

criticând hotărârea pronunțată pentru netemeinicie și nelegaliate.

Prin motivele de recurs M.E.F. invocă excepția lipsei calității

procesuale pasive a chematului în garanție, opinând că instanța a motivat

admiterea cererii prin raportare la un act normativ abrogat, respectiv H.G. nr.

208/2005.

Totodată, susține recurentul, obligarea M.E.F. la alocarea fondurilor

către M.I.R.A. ar conduce la încălcarea Legii nr. 500/2002, punând instituția

în imposibilitatea executării unei atare hotărâri.

Apreciază recurentul că nu există niciun fel de raporturi legale sau

contractuale cu M.I.R.A. care să justifice chemarea sa în garanție, raporturile

de muncă fiind încheiate între reclamant și instituțiile în care acesta își

desfășoară activitatea, M.I.R.A. fiind ordonatorul principal de credite.

Totodată, pretențiile reclamantului reprezintă drepturi de personal,

salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.

M.I.R.A., a apreciat prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este

netemeinică și nelegală întrucât nu există temei legal care să statueze

acordarea drepturilor solicitate polițiștilor detașați la D.N.A.

Susține recurentul că, pentru anul 2006, intimatul-reclamant nu este

îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, întrucât acesta își

desfășoară activitatea în cadrul D.N.A. începând cu data de 15 decembrie 2005.

Astfel, numai în situația în care drepturile salariale acordate polițiștilor

detașați sunt mai mici decât cele care li s-ar cuveni dacă ar fi încadrați în

instituțiile din structura poliției, cei în cauză pot opta pentru drepturile

salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție, or, intimatul-reclamant

nu se află într-o atare situație.

Chiar și în acest caz, mai precizează recurentul, drepturile salariale

se plătesc tot de unitatea în cadrul căreia sunt detașați polițiștii, M.I.R.A.

revenindu-i obligația de a plăti acestora doar diferența până la totalul

drepturilor salariale pe care le-ar primi în calitate de polițiști.

În atare condiții, arată recurentul, urmează a se constata că

salarizarea polițiștilor detașați la D.N.A. se face din fondurile direcției,

care nu includ acordarea primei de concediu prevăzute de art. 37 alin. (2) din

O.G. nr. 38/2003, motiv pentru care M.I.R.A. nu poate fi obligat la plata către

reclamant a drepturilor solicitate pentru anul 2006.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză., constatată fondat recursul declarat de M.E.F., pentru

considerentele ce urmează:

Instanța de fond, in mod greșit, a admis cererea de chemare de chemare

în garanție a M.E.F., formulată de M.I.R.A. și Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc. „Partea poate să

cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în

cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în

despăgubire".

Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție, M.E.F. și

autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în

materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui atare

raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat,

„Ordonatorii principali de credite (cum este și autoritatea pârâtă) au

obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F.

propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar

următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru

următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și

fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F. examinează proiectele de

buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora.

În caz de divergență hotărăște Guvernul".

Atribuțiile M.E.F. în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu

justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați

ai altui minister-ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând

exclusiv între reclamant și autoritățile pârâte.

În conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Pe fondul cauzei, fată de solicitarea recurentului de respingere a

acțiunii ca neîntemeiată, se reține că soluția instanței de fond este în

concordanță cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

precum și cu soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiune de "bun".

Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de

bun se înțelege și "speranța legitimă" de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de „speranță legitimă" presupune existența unei

reglementări prin lege, or, de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea

unui bun, în speță patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege,

dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este

golit practic de conținutul său.

Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o

obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un

atare drept nu a existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat,

astfel încât în mod corect prima instanță a constat că reclamantul este

îndrituit la plata sumelor reprezentând primă de concediu.

Recursul declarat de M.I.R.A. se constată a fi nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Recurentul solicită a se constata că salarizarea polițiștilor detașați

la D.N.A. se face din fondurile direcției, care nu includ acordarea primei de

concediu prevăzute de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, motiv pentru care

M.I.R.A. nu poate fi obligat la plata către reclamant a drepturilor solicitate

pentru anul 2006.

Or, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant

arată că în luna mai a anului 2008, D.N.A. a înțeles să-i achite prima de

concediu aferentă anului 2006, astfel încât criticile recurentului vizând

obligarea sa la plata drepturilor în speță nu poate fi reținută.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

va fi admis recursul declarat de M.E.F. și modificată în parte sentința atacată

în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâții M.I.R.A.,

respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție față de M.E.F., iar, în temeiul art. 312 alin. (1) din același act

normativ, recursul declarat de M.I.R.A. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 3154

din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de

chemare în garanție a M.E.F.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de M.I.R.A., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.