Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1443/2010

HOTĂRÂRE
15.04.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1443/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9/D din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petiționara S.A. împotriva referatului din 5 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dat în dosarul nr. 95A/ll/1/2008 al aceluiași parchet. Împotriva acestei sentințe, petiționara a declarat recurs, în termen legal. Prin decizia penală nr. 1069 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 83/33/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.A. împotriva sentinței penale nr. 9/D din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

La data de 4 martie 2010, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, un nou recurs declarat de petiționara S.A. împotriva sentinței sus­ menționate, cu nr. 9/D din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Examinând cererea de recurs cu care a fost investită, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece hotărârea atacată nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că petiționara a declarat un al doilea recurs, împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a mai fost recurată și soluționată definitiv prin decizia penală nr. 1069 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 83/33/2009.

Așa fiind, întrucât petiționara a uzat de calea de atac a recursului, un nou recurs împotriva aceleiași hotărâri este inadmisibil. Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta petiționară S.A. , cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta petiționară S.A. împotriva sentinței penale nr. 9/D din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2381/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 167 din 26 iunie 2008, a respins ca nefondată pl
ÎCCJ 2009-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2009
elor de recurs depuse la dosar admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, admiterea plângerii, desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și restituirea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi pen
ÎCCJ 2009-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 327/2010
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia nr. 1349 din 10 aprilie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție,
ÎCCJ 2010-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2568/2010
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 28/F din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1004
ÎCCJ 2009-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1087/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8/ P din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, pl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă