Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2011

HOTĂRÂRE
27.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1698 din 13 mai 2011, Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta Biblioteca Județeană Panait Cerna a solicitat anularea încheierii nr. VI56/ din 17 februarie 2011 a Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 26/2010 emisă de Camera de Conturi Tulcea, solicitând și suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2005.

Tribunalul a constatat că nu este competent să soluționeze cauza în raport de prevederile art. 228 și 229 din Regulamentul intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, potrivit cărora competența de judecată aparține Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 276/CA din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Tulcea. Curtea de Apel a constatat că în cauză sunt aplicabile în materie de competență dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că litigiul privește Decizia nr. 26 din 23 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Tulcea, structură fără personalitate juridică ce exercită funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța.

S-a mai avut în vedere și faptul că Regulamentul 2010 aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, ca act administrativ normativ, are o forță juridică inferioară și nu poate atrage modificarea unei norme legale de competență consacrate prin lege organică. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată, că în cauză, Tribunalul Tulcea este competent să judece litigiul purtat între reclamanta Biblioteca Județeană Panait Cerna, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Tulcea.

Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei Camerei de Conturi Tulcea nr. 26/2010, anularea încheierii nr. VI.56 din 17 februarie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior, precum și suspendarea suspendarea actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „ suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „ competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „ dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 26/2010 1 a Camerei de Conturi Tulcea a fost respinsă integral prin încheierea nr. VI.56 din 17 februarie 2011, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, comercială și de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Biblioteca Județeană Panait Cerna, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-08-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3981/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2011 sub nr. 588/88/2011 pe
ÎCCJ 2011-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6037/2011
publică centrală, iar, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 13
ÎCCJ 2012-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2012
, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 18 ianuarie 2012 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declina
ÎCCJ 2012-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1419/88 din 13 apr
ÎCCJ 2012-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 282/CA din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă