ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2011

HOTĂRÂRE
27.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1698 din 13 mai 2011,

Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială și contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea și a

declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel

Constanța.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta

Biblioteca Județeană Panait Cerna a solicitat anularea încheierii nr. VI56/ din

17 februarie 2011 a Curții de Conturi a României și a Deciziei nr. 26/2010

emisă de Camera de Conturi Tulcea, solicitând și suspendarea actelor

administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2005.

Tribunalul a

constatat că nu este competent să soluționeze cauza în raport de prevederile

art. 228 și 229 din Regulamentul intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011,

potrivit cărora competența de judecată aparține Curții de Apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate.

La rândul său, prin Sentința

civilă nr. 276/CA din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a dispus

declinarea competenței în favoarea Tribunalului Tulcea.

Curtea de Apel a

constatat că în cauză sunt aplicabile în materie de competență dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că litigiul privește Decizia

nr. 26 din 23 septembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Tulcea,

structură fără personalitate juridică ce exercită funcțiile Curții de Conturi

în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța.

S-a mai avut în

vedere și faptul că Regulamentul 2010 aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, ca

act administrativ normativ, are o forță juridică inferioară și nu poate atrage

modificarea unei norme legale de competență consacrate prin lege organică.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte constată, că în cauză, Tribunalul Tulcea

este competent să judece litigiul purtat între reclamanta Biblioteca Județeană

Panait Cerna, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și

Camera de Conturi Tulcea.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,

se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Deciziei Camerei de Conturi Tulcea nr. 26/2010, anularea încheierii nr. VI.56

din 17 februarie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

Curții de Conturi a României emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei

menționate anterior, precum și suspendarea suspendarea actelor administrative

atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind

actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate

formula contestație în termen de 15 zile, care

suspendă obligația executării deciziei până

la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament,

competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține

secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că:

Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și

dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice", fiind supus executării este această

încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a

României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul

împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a

admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de

Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la

competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 26/2010 1 a Camerei de Conturi Tulcea a fost

respinsă integral prin încheierea nr. VI.56 din 17 februarie 2011, Înalta Curte,

ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Tulcea, secția civilă, comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Biblioteca Județeană Panait

Cerna, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, comercială și

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-08-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3981/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2011 sub nr. 588/88/2011 pe
ÎCCJ 2011-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6037/2011
publică centrală, iar, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 13
ÎCCJ 2012-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1858/2012
, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 18 ianuarie 2012 a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declina
ÎCCJ 2012-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1419/88 din 13 apr
ÎCCJ 2012-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 282/CA din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios
Sursă