ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1663/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 3472 din 1 iunie 2010,

Tribunalul Constanța a respins acțiunea promovată de reclamanta SC I.A. SRL în

contradictor cu pârâta SC D.T. SRL ca prescrisă, subsecvent admiterii excepției

cu acest obiect invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Judecătorul fondului a reținut în considerentele

sentinței că prin cererea formulată s-a solicitat rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 6459 din 16 mai 2006 în temeiul căruia pârâta a vândut

reclamantei o instalație de frig cu obligarea montării ei dar că aceasta nu a

funcționat la capacitatea normală și în urma repetatelor notificări, pârâta nu

a procedat la remedierea defecțiunilor.

Cu privire la excepția prescripției a reținut

caracterul întemeiat al acesteia deoarece potrivit art. 11 alin. (1) și art. 3

din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripției pentru viciile ascunse este

de 6 luni și acesta curge de la data descoperirii viciilor dar nu mai târziu de

un an, care este data expirării termenului de garanție și care este un termen

obiectiv spre deosebire de primul termen care este unul subiectiv. Apreciind că

reclamanta a cunoscut despre existența viciilor la data de 27 februarie 2007

judecătorul fondului a stabilit că termenul de 6 luni care a început să curgă

de la această dată s-a împlinit la data de 27 august 2007, anterior promovării

acțiunii, la data de 26 septembrie 2009.

Cu privire la somația de plată, admisă printr-o

sentință ulterior anulată prin admiterea contestației la executare promovată de

debitoare, s-a apreciat că aceasta nu are caracter întreruptiv de prescripție

cum a susținut reclamanta, nefiind întrunite cerințele art. 16 lit. b) din

Decretul nr. 167/1908.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 152

din 10 noiembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă.

Criticile apelantei cu privire la nereținerea

cazurilor de întrerupere a termenului de prescripție și la perioada de garanție

convențională precum și cele cu privire la temeiul de drept al acțiunii au fost

înlăturate de instanța de apel, aceasta confirmând legalitatea și temeinicia

sentinței.

Instanța de apel a reținut că reclamanta-apelantă

a cunoscut despre existența viciilor la data de 27 februarie 2007 iar termenul

de 6 luni s-a împlinit la 27 august 2007 și că cererea de chemare în judecată

despre care apelanta susține că a întrerupt cursul prescripției s-a introdus

ulterior datei de 27 august 2009, la 24 aprilie 2008.

Cu privire la garanția convențională, instanța

de apel a reținut că apelanta nu a precizat temeiul de drept al efectelor ei

iar în ce privește obiectul învestiri, că în mod corect instanța de fond a

examinat prioritar dacă acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție.

În contra deciziei menționate a declarat recurs

reclamanta SC I.A. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. în a căror dezvoltare arată că instanța de apel a ignorat

prevederile art. 70-72 C. com. care atrag răspunderea atât pentru viciile

ascunse cât și pentru cele aparente și a aplicat greșit prevederile art. 11 din

Decretul nr. 167/1958 deoarece termenul de prescripție începe să curgă după

împlinirea termenului de garanție care în cazul de față este de 3 ani iar nu de

6 luni.

Intimata

SC D.T. SRL CONSTANȚA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susținând considerentele deciziei atacate

și arătând că prevederile art. 11.3 din Decretul nr. 167/1958 nu trebuie

interpretate în sensul că termenul de garanție convențional se adaugă la cel

convențional, ci că se confundă cu acesta fiind tot de un an.

Recursul este fondat pentru considerentele care

urmează:

Cât privește critica cu privire la incidența art. 70 C. com. se constată

că recurentul - reclamant se raportează la acest text numai pentru a invoca

răspunderea vânzătorului și pentru vicii aparente, nu numai pentru vicii

ascunse, fără a aminti că denunțarea acestora trebuie făcută în termen de 2

zile de la primirea mărfurilor și fără a susține îndeplinirea condiției pe care

acest text o impune în aplicarea sa, aceea ca bunul cumpărat să provină de pe o

altă piață.

În ce privește însă critica momentului de la

care începe să curgă termenul de prescripție în situația în care legea sau

convenția părților stabilește o perioadă de garanție, aceasta este întemeiată.

Într-adevăr, conform art. 11 alin. (1) din Decretul

nr. 167/19558, prescripția privind viciile ascunse începe să curgă de la data

descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predarea

lucrului sau a lucrării, iar conform alin. (3), prin dispozițiile acestui

articol nu se aduce nicio atingere termenelor de garanție, legale și

convenționale.

Așa fiind, în mod greșit instanța de apel a socotit

că termenul de prescripție începe să curgă de la data descoperirii viciilor, cu

ignorarea perioadei de 12 luni de garanție convențională și greșit a apreciat

că prescripția s-a împlinit chiar anterior promovării cererii de chemare în

judecată cu privire la care recurenta invocă caracterul întreruptiv de

prescripție, pe care instanța de apel i l-a recunoscut.

Prin urmare, față de faptul că instanța de apel

a recunoscut că cererea de chemare în judecată promovată de recurent la 24

aprilie 2008 admisă irevocabil la Tribunalul Constanța la 6 mai 2009, are

caracter întreruptiv de prescripție și că această constatare trebuie luată ca

atare în calea de atac a reclamantei, în raport de dispozițiile art. 316

coroborat cu art. 296 teza a 2-a C. proc. civ., recurentei-reclamante

neputându-i-se crea o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată,

reținând însă modalitatea greșită de calcul a cursului prescripției dreptului

la acțiune operată de instanța de apel, Înalta Curte constată că termenul de

prescripție de 6 luni a început să curgă la data de 2 noiembrie 2007, când a

expirat perioada de garanție convențională și s-ar fi împlinit la 2 mai 2008

dacă n-ar fi fost întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată la

data de 24 aprilie 2008, admisă irevocabil la 6 mai 2009, când conform art. 17

alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă un nou termen de

prescripție de 6 luni care, la data introducerii acțiunii: 26 iunie 2009, nu

era împlinit.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta-reclamantă

și-a făcut apărări cu privire la excepția prescripției pentru vicii ascunse,

ceea ce ar presupune o achiesare la natura defecțiunilor, este de observat că

aceasta nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1352 și urm. C. civ.,

ci pe art. 1020 C. civ., iar defecțiunile la care referă nu le-a calificat ca

fiind vicii ascunse, acestea putând fi și lipsuri calitative, situație în care

termenul de prescripție nu este de 6 luni, ci cel comun de 3 ani, prevăzut de

art. 3 din Decretul nr. 167/1958, situație cu privire la care reclamanta

trebuie să facă precizări în fața instanței de fond.

Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul, va

casa ambele hotărâri în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

și va trimite cauza pentru soluționare pe fond la Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă

SC I.A. SRL CONSTANȚA împotriva deciziei nr. 152/COM din 10 noiembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și

sentința nr. 3472 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Constanța și trimite cauza

spre rejudecare Tribunalului Constanța, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.