ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1752/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare

înregistrat sub nr. de mai sus contestatorii M.(A.)M., A.G. și G.V. au

solicitat anularea deciziei civile nr. 1045 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. și art. 2, art. 3, art. 4 și art. 9 din

Legea nr. 10/2001.

Astfel în susținerea contestației în

anulare au fost învederate următoarele aspecte:

Contestatorii invocă faptul că

instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate, respectiv

s-a omis examinarea motivelor 5 și 6 din declarația de recurs.

Se învederează că s-a omis

cercetarea motivului de recurs ce viza greșita aplicare a legii atunci când se

reține că terenul de 448 mp este de utilitate publică – trotuar – în condițiile

în care acest teren nu a fost expropriat și nici nu a fost afectat unei

amenajări de utilitate publică.

În aceeași idee se susține că

încadrarea terenului în noțiunea de trotuar contravine prevederilor legale în

vigoare, respectiv atât Legea nr. 37/1995 cât și Ordinului nr. 49 din 27

ianuarie 1998 al Ministrului Transporturilor pentru aprobarea Normelor tehnice

privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane.

Ca atare susțin contestatorii

motivul de recurs nr. 6 nu a fost analizat de instanța de recurs deși era

esențial pentru că norma legala sus arătată demonstrează (în opinia

contestatorilor) că terenul de 448 mp este spațiu public și nu este trotuar.

Examinând contestația în anulare

prin prisma dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 10115 din 15

decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a

respins ca nefondat recursul declarat de contestatorii M.(A.)M., A.G. și G.V.

împotriva deciziei civile nr. 177 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, reținându-se următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 292 din 14

februarie 2008 a Tribunalului București s-a respins ca nefondată acțiunea

reclamanților M.(A.)M., A.G. și G.V., reținându-se că terenul solicitat nu

poate fi retrocedat în natură. Aceasta hotărâre a fost menținută in apel prin

decizia civilă nr. 177 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București.

Instanța de recurs a reținut că în

speță hotărârea instanței de apel este legala nefiind incidente nici una din

ipotezele la care se referă art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar considerentele

hotărârii recurate sunt clare si neechivoce.

S-a mai reținut ca, în ceea ce

privește motivul de recurs formulat de contestatori, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greșita aplicare, în speță, a

dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, privind acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, instanța

constată următoarele:

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții,

preluate în mod abuziv. s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar

pentru suprafața de teren ocupată de construcții noi, cea afectată servituților

legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Sintagma „amenajări de utilitate

publică” are în vedere acele suprafețe de teren destinate nevoilor comunității,

respectiv: străzi, alei, trotuare, amenajări de spații verzi din jurul

blocurilor de locuit, parcuri și alte asemenea, așa cum corect au reținut

instanțele de fond și apel.

Amenajările de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale sunt determinate de prevederile art. 10.3 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora

sunt avute în vedere suprafețele de teren afectate unei utilități publice,

respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității, și anume căi de comunicare (străzi, alei, trotuare, etc.)

dotări tehnico-edilitare subterane, spații verzi din jurul blocurilor de

locuit, parcuri și grădini publice și altele”.

Din ambele expertize aflate la

dosar, atât expertiza extrajudiciară, cât și expertiza efectuată în apel, se

reține că terenul în litigiu este ocupat de trotuar pietonal, permițând accesul

la clădirile și spațiile comerciale aflate în imediata vecinătate, toat-aceste

amenajări fiind destinate să asigure buna funcționalitate a

construcțiilor respective.

Instanța de recurs a mai reținut ca

nu este posibila restituirea in natura a terenului. Cum restituirea in natura

nu este posibila acordarea masurilor reparatorii in echivalent constituie

singura modalitate de rezolvare a cererii reclamanților. Această hotărâre a

fost atacată pe calea contestației în anulare specială în temeiul art. 318 C.

proc. civ.

Dispozițiile art. 318 teza a II-a C.

proc. civ. vizează omisiunea instanței de recurs de a examina vreunul din

motivele de casare, în sensul neexaminării vreunuia dintre motivele de casare

susținute de pârâte.

Aceasta nu înseamnă că instanța de

recurs este obligată să răspundă la toate argumentele ridicate de parte în

dezvoltarea unui motiv de casare.

Astfel instanța este îndreptățită să

grupeze aceste argumente și să răspundă la motivul de casare printr-un argument

comun.

Din perspectiva celor expuse nu este

întemeiată contestația în anulare, dacă instanța de recurs nu a răspuns

fiecărui argument folosit de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, ci

grupând aceste argumente, a răspuns motivului de casare printr-un argument

comun.

Astfel raportând cele expuse la

hotărârea atacată pe calea extraordinară a contestației în anulare, este de

observat că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate,

raportat la situația faptică și natura juridică a terenului solicitat a fi

retrocedat în natură.

Cum, instanța de recurs a analizat toate

motivele de recurs , legate de situația si natura juridica a juridica a

terenului din litigiu, nu sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Astfel, cum susținerile

contestatorilor, nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatorii M.(A.)M., A.G. și G.V. împotriva deciziei

nr. 10115 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2011.