ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 1542 din 25 iulie 2001 emisă de B.E.J. S.C.A. reclamanta A.D. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța.

Prin dispoziția nr. 7163 din 13 februarie 2007 Primăria municipiului Constanța a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că imobilul solicitat este afectat de utilitate publică.

La data de 8 februarie 2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, solicitând desființarea dispoziției emise în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 și obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului.

La termenul de judecată din 18 martie 2008 reclamanta și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată și cadrul procesual, solicitând anularea dispoziției nr. 7163 din 13 februarie 2007, obligarea Municipiului Constanța prin Primar la restituirea în natură a imobilului, constatarea nulității absolute a contractului din 23 mai 2007 încheiat între pârâtele SC F. SRL și SC C.U. SRL, prin care SC C.U. SRL a închiriat lui SC F. SRL o suprafață de teren amenajată ca parcare, teren ce se suprapune, în mică parte, pe terenul proprietatea reclamantei.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 214 din 19 februarie 2009 a admis acțiunea reclamantei, a anulat dispoziția contestată, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere nr. 3672 din 23 mai 2007 încheiat între SC F. SRL și SC C.U. SRL, în ceea ce privește suprafața de 22,43 m.p., identificată în raportul de expertiză prin lotul ABCM și a obligat pârâții să-i restituie reclamantei în natură imobilul compus din teren în suprafață de 241,20 m.p. situat în Constanța, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert O.V., cu următoarele vecinătăți: la Nord-limită proprietate R.A. P.R., limită la fosta stradă G., în prezent desființată; la Est-limită restul suprafeței S3=82,96 m.p.; la Sud –limită proprietate privată; la Vest - Front la S.R., ce constituie lotul ABCDEJKLM din planul de situație.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, în esență, că terenul notificat de reclamantă a fost preluat de stat în mod abuziv, aceasta fiind îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Ca situație de fapt, tribunalul a reținut că imobilul este format din teren care se împarte în trei diviziuni: S1 teren în suprafață de 22,43 m.p., ocupat de o parcare închiriată de autoritățile locale SC F. SRL, S2-41,77 m.p. teren ocupat de tronsonul de trotuar și S3-177 m.p. - teren ocupat de o parcare utilizată de proprietarii de locuințe din zonă.

Din răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză a reieșit că suprafața de 41,77 m.p. a fost amenajată odată cu parcarea hotelului G., parcare care este în suprafață totală de 62,50 m.p. din care doar 22,43 m.p.- lotul ABCM, ocupă suprafața de teren revendicată de reclamantă de 241,20 m.p.

În aplicarea dispoz.art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere nr. 3672 din 23 mai 2007 încheiat între SC F. SRL și SC C.U. SRL în ceea ce privește suprafața de 22,43 m.p. ce se suprapune peste terenul a cărui restituire se solicită, contractul fiind încheiat cu eludarea dispoziției legale care interzice închirierea bunurilor imobile ce formează obiectul notificării.

Cum nu s-au administrat probe din care să rezulte că imobilul este afectat de utilitate publică, tribunalul a reținut incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Criticile au vizat faptul că din totalul suprafeței revendicate de 324,16 m.p., suprafața de 64,20 m.p. (S1 și S2) constituie domeniu public, 11,26 m.p. alee acces, 4,42 m.p. spațiu verde, 36,24 m.p. trotuar și 21,36 m.p. parcare, iar hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța, deși în acțiunea introductivă au avut calitate de pârâți Primăria Constanța și Municipiul Constanța.

Pârâta SC C.U. SRL, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 250/C din 28 octombrie 2009 a respins apelul pârâților.

Analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.U. SRL, Curtea a respins-o pe considerentul că prima instanță a dezlegat această chestiune, stabilind că pârâta se legitimează procesual pasiv în raport de împrejurarea că este parte în contractul de închiriere a cărui nulitate s-a solicitat, aspect care a intrat în puterea lucrului judecat, atât timp cât partea nu a înțeles să atace cu apel această soluție.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin modificarea de acțiune din data de 13 martie 2008 (filele 27-32 dosar fond) reclamanta a precizat cadrul procesual și a precizat că înțelege să cheme în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, astfel încât, în mod corect tribunalul a pronunțat hotărârea judecătorească în contradictoriu cu acești pârâți.

Pe aspectul modalității de soluționare a cererii de restituire în natură a imobilului, Curtea a reținut, ca situație de fapt, că potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul în suprafață de 241,50 m.p. revendicat de către reclamantă se compune din trei subdiviziuni:

Referitor la terenul afectat parțial de amenajarea unei parcări (S1), ce deservește hotelul G. și suprafața reamenajată ca trotuar odată cu parcarea concesionată (S2) instanța de apel a constatat că pârâtele nu au depus niciun înscris din care să rezulte data amenajării acestei parcări pentru deservirea hotelului și nici dacă această construcție- parcare- a fost autorizată conform legislației în vigoare.

Totodată s-a reținut că trotuarul amenajat pe suprafața de teren de 41,77 m.p. (S2) nu constituie o construcție autorizată, fiind realizat după anul 1990 și neconstituind o cale destinată accesului pietonal, scopul său fiind doar acela de a împiedica pătrunderea autoturismelor locatarilor din zonă în parcarea unității hoteliere.

Expertul a arătat explicit că, datorită amenajării acestui trotuar înălțat, accesul autoturismelor spre lotul S3 de 177 m.p., folosit de locatarii din zonă ca parcare, nu se poate face direct din Str. R., ci doar prin „Poarta de acces” situată între lotul revendicat de reclamantă, C.T. și P.R.

La rândul său, suprafața (S3), așa cum a rezultat din probele administrate, nu este afectată de construcții cu caracter definitiv și nici de alte amenajări publice, terenul fiind folosit pentru parcarea autoturismelor de către locuitorii din zona învecinată, deși destinația lui nu este de parcare amenajată.

Instanța de apel a apreciat că suprafețele de teren sunt restituibile în natură, nefiind afectate de utilități publice sau alte servituți legale, neexistând impedimente care să înlăture de la aplicare dispoz. art. 9 și 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei date în apel au formulat recurs pârâții Municipiul Constanța, prin primar și Primarul Municipiului Constanța, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Critica pârâților vizează, în esență, nelegalitatea soluției instanței de apel care a confirmat soluția primei instanțe și a dispus restituirea în natură a imobilului deși suprafețele ce îl alcătuiesc aparțin domeniului public, astfel încât dispoziția contestată, prin care s-au propus reclamantei măsuri reparatorii prin acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este legală.

Se solicită modificarea deciziei recurate în temeiul dispoz.art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.

Recurenții argumentează în susținerea acestei critici că suprafețele de teren, identificate de expertiza judiciară prin notațiile S1 și S2, având însumat 64,20 m.p., constituie domeniu public, iar suprafața de S3 de 177 m.p. teren este afectată de parcare, cauze ce înlătură de la aplicare principiul restituirii în natură.

Susțin că aparțin domeniului public și următoarele suprafețe: 4,37 m.p. spațiu verde, 11,26 m.p. alei de acces, 4,42 m.p spațiu verde, suprafețele 238,95 m.p. și 7,56 m.p curți, construcții, 36,24 m.p. trotuar și 21,26 m.p. parcare.

Prin întâmpinarea formulată la dosar (filele 18-22), intimata – reclamantă A.D. a invocat mai multe excepții, respectiv: excepția nulității recursului, nesemnat personal de către recurenții-pârâți, excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului care a exercitat calea de atac în numele lor, excepția nulității parțiale a recursului, ca urmare a „parțialei sale motivări”, excepția lipsei calității procesuale active, în calea de atac a recursului, a recurentului Primarul Municipiului Constanța.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. va analiza cu prioritate excepțiile invocate de intimata-reclamantă A.D., în ordinea în care soluționarea acestora o impune, determinată de caracterul și efectele pe care le pot produce în cadrul procesului.

În acest context al analizei, se reține că în dezbaterile orale de la termenul de judecată 4 februarie 2011, avocatul acesteia a învederat că nu mai susține primele două excepții din întâmpinare (excepția nulității recursului, nesemnat personal de către recurenții-pârâți, excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului care a exercitat calea de atac în numele lor).

Excepția nulității parțiale a recursului, ca urmare a „parțialei sale motivări” este nefondată și va fi respinsă.

Reclamanta susține că din redactarea eliptică a motivelor de recurs nu se poate ști dacă acesta vizează doar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Municipiul Constanța, prin primar la restituirea în natură a imobilului sau privește toate capetele de cerere cu care a fost învestită instanța în prezenta speță.

Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care pot fi invocate motive de ordine publică.

Totodată dispozițiile art. 306 alin. (3) dispun că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, se reține că eventualele critici formulate de pârâți care nu sunt susceptibile de a fi încadrate în dispoz.art. 304 C. proc. civ. nu vor fi avute în vedere de instanța de recurs, aceasta urmând a analiza doar criticile susbsumate acestui text legal.

Prin urmare, cum pârâți au dezvoltat și critici de nelegalitate în baza dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., excepția nulității parțiale a recursului invocată de către intimata - reclamantă A.D, va fi respinsă.

Nici excepția lipsei calității procesuale active, în calea de atac a recursului, a recurentului Primarul Municipiului Constanța nu este fondată.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana care este titularul obligației corelative dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Așa fiind instanța de judecată este obligată să verifice calitatea procesuală pasivă, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

În cadrul acestui demers, în virtutea dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul este în drept să ceară părților explicații și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere și întâmpinare, pentru a preveni, așa cum dispun prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care menționează în cererea de chemare în judecată persoanele cu care înțelege să se judece și obiectul cererii, respectiv pretențiile sale.

Componentă a principiului disponibilității, a cărei încălcare se reclamă în recurs, este dreptul reclamantului de a stabili persoanele chemate în judecată.

Astfel, în acțiunea ce a învestit instanța în prezenta cauză, prin cererea modificatoare (fila 27 dosar prima instanță) reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilul preluat abuziv de către statul român în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, demers judiciar inițiat ca urmare a nemulțumirii sale în raport de soluționarea administrativă a notificării formulate.

Reclamanta a înțeles să cheme în judecată atât pârâtul Primarul Municipiului Constanța cât și Municipiul Constanța, prin primar, (alături de pârâții SC F. SRL și SC C.U. SRL) stabilind astfel cadrul procesual al litigiului.

Așa cum se constată din expunerea rezumată a cauzei, nu a fost contestată legitimarea procesuală pasivă a Primarului la instanțele de fond, iar calea de atac a apelului a fost declarată de către pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, Curtea fiind, astfel, învestită de către acești pârâți.

În acest context al analizei, cum pârâtul Primarul Municipiului Constanța a fost parte la judecata cauzei pe fond, se legitimează procesual și este în drept de a declara calea de atac cu care a fost învestită Înalta Curte, interesul său rezultând tocmai din faptul că i se opune hotărârea pe care o recurează, urmând ca în analiza de fond a acestui demers să se stabilească caracterul lui fondat sau nu.

Prin urmare, în raport de aceste considerații precum și de cele reținute în analiza celeilalte excepții invocate, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale active a Primarul Municipiului Constanța în calea de atac a recursului, ca nefondată.

Recursul pârâților nu este fondat pentru cele ce urmează:

Cu valoarea de principiu se va reține, în primul rând, că dispozițiile Legii nr. 10/2001 instituie prioritatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de statul român în perioada de referință a legii, față de alte măsuri cu caracter reparatoriu.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi, aceasta fiind regula.

Totodată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, în condițiile art. 1 alin. (2) și 26 alin. (1) deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată să propună măsuri reparatorii prin echivalent.

În speță, însă, nu se poate reține încălcarea acestor dispoziții, ca urmare a nelămuririi împrejurărilor de fapt relevante pe acest aspect.

Astfel, instanța de apel a reținut ca situație de fapt stabilită pe bază de probe, care nu mai poate fi reevaluată în recurs în actuala configurație a art. 304 C. proc. civ. că suprafețele de teren, care au făcut obiect al revendicării în actuala cauză se pot restitui în natură în conformitate cu dispoz.art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

Curtea a reținut, având în vedere expertiza de specialitate efectuată în cauză și necontestată de pârâți, că terenul de 241,20 m.p. revendicat de reclamantă se compune din trei subdiviziuni, astfel: suprafața S1 de 22,43 m.p. (lotul ABCM în planul de situație) a fost concesionată hotelului G. pentru parcarea autoturismelor; suprafața S2 de 41,77 m.p. (lotul CDLM în planul de situație) a fost reamenajată ca trotuar odată cu parcarea concesionată; suprafața S3 de 177 m.p. (lotul DEJKL în planul de situație) este liberă de construcții și folosită cu destinația de parcare de către proprietarii blocurilor învecinate, neamenajate legal cu acest scop.

Așa cum rezultă din interpretarea pct. 10.3 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinația și suprafața acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces (străzi, alei, trotuare, parcări amenajate), existența și utilizarea amenajărilor subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și alte asemenea), ori amenajările de utilitate publică ale localităților, respective suprafețele de teren destinate a deservi căile de comunicație, dotările tehnico-edilitare subterane. Sunt avute în vedere în determinarea terenului liber, atât servituțile legale cât și documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism.

Se reține că în aplicarea dispozițiilor legale menționate, ceea ce ar împiedica restituirea în natură a terenului către persoana îndreptățită nu ar fi apartenența lui la domeniul public, acesta nefiind un criteriu de acordare a măsurilor reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001, ci afectațiunea, de utilitate publică, care se acordă imobilului.

Astfel, numai în situația în care, prin modul și măsura în care este realizată, prin destinația și uzul acordat în mod obișnuit, apare ca neîndoielnică folosința cu caracter general pe care o asigură colectivității, amenajarea existentă pe teren ar putea fi calificată ca fiind una de utilitate publică a cărei existență să atragă aplicarea prevederilor speciale, astfel încât nu prezintă relevanță critica recurenților privind includerea terenului în domeniul public.

Or, din dovezile administrate nu rezultă că imobilul, în oricare din subdiviziunile lui are destinația de amenajare de utilitate publică urbană.

Astfel, în ceea ce privește suprafața S3 de 177m.p. teren, Curtea a reținut că are doar utilizarea nu și amenajarea de parcare, fiind folosită de autoturismele care parchează în zonă.

Prin urmare, suprafața în discuție nu reprezintă o parcare amenajată și, de aceea, ea nu intră în categoria amenajărilor de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice, exceptate de la restituirea în natură, cum greșit pretind recurenții.

Folosirea, în fapt, a terenului neamenajat ca loc de parcare auto nu constituie un impediment la restituirea în natură, deoarece numai parcările amenajate sunt calificate la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca amenajări de utilitate publică, exceptate de la restituirea în natură.

Suprafața S2 - 41,77 m.p., trotuarul, a fost amenajată odată cu parcarea și nu e destinată accesului pietonal, fiind doar o alee de acces privată și neautorizată.

Cât privește suprafața S1 de 22,43 m.p. deși se menționează că a fost concesionată hotelului G. pentru parcare, potrivit adresei Primăriei municipiului Constanța, fila 45 dosar apel, rezultă că nu  s-a eliberat autorizație pentru amenajarea acesteia ca parcare.

Totodată s-a reținut că această suprafață se suprapune peste suprafața revendicată de reclamantă prin notificare, situație în raport de care Curtea de Apel a reținut corect incidența dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora este interzisă închirierea bunurilor imobile ce fac obiect al notificărilor formulate în baza acestui act normativ.

De altfel, contractul de închiriere nr. 3672 din 23 mai 2007 dintre SC C.U. SRL- administratorul parcării și SC F. SRL beneficiarul suprafeței închiriate a fost modificat începând cu data de 1 mai 2009 în sensul excluderii suprafeței de 22,43 m.p. din acest contract.

Prin urmare, cum pârâții nu au depus documentație de amenajarea teritoriului și urbanism, planuri urbanistice zonale sau de detaliu, terenul în ansamblul său, nu poate fi asimilat amenajărilor destinate a deservi nevoilor comunității, de natura celor pe care legea le-a vizat ca limitări ale restituirii bunului în natură, astfel încât, în mod corect Curtea de Apel a constatat că nu există nici un impediment la restituirea în natură a imobilului în litigiu, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Critica recurenților cu privire la alte suprafețe enumerate - 4,37 m.p. spațiu verde, 11,26 m.p. alei de acces, 4,42 m.p. spațiu verde, suprafețele 238,95 m.p. și 7,56 m.p curți, construcții, 36,24 m.p. trotuar și 21,26 m.p. parcare, este lipsită de relevanță atât timp cât din suprafața totală a lotului de 324,16 m.p a rezultat că se poate restitui în natură doar suprafața de 241,20 m.p. teren, astfel cum a fost identificată de raportul de expertiză întocmit de exp. ing. O.V., raport necontestat de către pârâți.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectul restituirii în natură a suprafeței de teren de 241,20 m.p., astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul pârâților, ca nefondat, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați recurenții, ca părți căzute în pretenții prin respingerea cererii lor de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-reclamantă în această fază procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 5.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța și factura de la filele 53,54 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Constanța prin primar și Primarul Municipiului Constanța împotriva Deciziei civile nr. 250/ C din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenții la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă A.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.