ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10115/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 9 iulie 2007, pe rolul Tribunalul București, contestatorii M.M. (A.), A.G. și G.V. au formulat, în contradictoriu cu M.B., prin primar general și P.M. București, contestație împotriva dispoziției nr. 8005 din 21 mai 2007, emisă de Primarul general al municipiului București, solicitând restituirea în natură a terenului situat în București, Calea 13 Septembrie, în suprafață de 448,97 m.p. În motivarea contestației se arată că prin dispoziția menționată a fost respinsă notificarea având ca obiect cererea de restituire în natură a întregului imobil situat în București, Calea 13 Septembrie, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 448 m.p.

Prin sentința civilă emisă de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea. În considerentele sentinței s-a reținut că suprapunerea totală a imobilului teren ce face obiectul notificării peste spațiul aferent trotuarului constituie impediment la restituirea în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât toate rețelele de utilități principale subterane trec pe sub acest teren.

Apelul declarat de contestatori împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București prin decizia nr. 177/ A din 18 martie 2009. În urma administrării probei cu înscrisuri și expertiză tehnică topografie, instanța de apel a reținut următoarele în considerentele deciziei: În art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se prevede că se restituie în natură suprafețele de teren rămase libere, iar în sensul acestui text și a art. ll alin. (3) din aceeași lege, este liberă suprafața neacoperită de construcții noi, precum și cea neafectată servitutilor legale și altor „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”.

Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” privește suprafețele de teren afectate unei amenajări destinate a deservi nevoilor comunității și anume, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare), dotări tehnice edilitare subterane, amenajări de spații verzi etc. Faptul că în raportul de expertiză efectuat în apel se menționează că traseele de distribuție energie electrică, gaze, agent termic, apă, canalizare, ce străbat terenul în litigiu, deservesc numai imobilul în cauză, nu conduce la concluzia că imobilul poate fi restituit în natură, întrucât acesta este afectat de o amenajare de utilitate publică. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii M.M.

(A.), A.G. și G.V., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se susțin următoarele critici: Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul că a respins apelul cu motivarea că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 și art. ll alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deși ar fi trebuit să constate că în speță nu este vorba de un imobil expropriat căruia să i se aplice dispozițiile art. 11 din aceeași lege; natura cauzei deduse judecății fiind contestație la Legea nr. 10/2001 și restituirea unui imobil preluat abuziv de către stat și nu restituirea în natură a unui teren expropriat.

Mai susțin recurenții că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii atunci când a încadrat terenul în litigiu ca fiind o amenajare de utilitate publică, în condițiile în care nu există nicio dovadă a extinderii domeniului public cu suprafața de 448 m.p. și nicio dovadă a autorizației de execuție a unei amenajări de utilitate publică. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În speță, nici una din ipotezele la care se referă textul menționat nu se regăsește, considerentele hotărârii atacate fiind clare și neechivoce, hotărârea cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în adoptarea soluției pronunțate, fiind respectate astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Celelalte critici formulate de recurenți și subsumate acestui motiv de recurs, privind faptul că hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii, vizează de fapt aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, cărora li se va răspunde odată cu analizarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs formulat de contestatori, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., privind greșita aplicare, în speță, a dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, instanța constată următoarele: Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții, preluate în mod abuziv, s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafețele de teren cu servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren destinate nevoilor comunității, respectiv: străzi, alei, trotuare, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și alte asemenea, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel.

Amenajările de utilitate publică ale localităților urbane și rurale sunt determinate de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora sunt avute în vedere suprafețele de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicare (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice și altele”. Din ambele expertize aflate la dosar, atât expertiza extrajudiciară, cât și expertiza efectuată în apel, se reține că terenul în litigiu este ocupat de trotuar pietonal, permițând accesul la clădirile și spațiile comerciale aflate în imediata vecinătate, toate aceste amenajări fiind destinate să asigure buna funcționalitate a construcțiilor respective.

În speță, aprecierea expertului tehnic că terenul în litigiu este străbătut de traseele de distribuție energie electrică, gaze, agent termic, apă, canalizare, ce deservesc numai imobilul în cauză și, prin urmare, întreaga suprafață de teren poate fi considerată liberă, nu poate conduce la concluzia că restituirea în natură este posibilă. Cum restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constituie singura modalitate de rezolvare a cererii contestatorilor. Având în vedere aceste considerente și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii M.M. (A.), A.G. și G.V. împotriva deciziei nr. 177/ A din 18 martie 2009 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii M.M. (A.), A.G. și G.V. împotriva deciziei nr. 177/ A din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.