ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2634/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 885/42/2010 reclamantul F.G. a formulat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Prahova, contestație împotriva Hotărârii 9656 din 12 iulie 2010 emisă de această pârâtă prin care i s-a respins cererea nr. 38312 din 14 mai 2010, privind acordarea indemnizației prevăzută de dispozițiile Legii 309/2002.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a sesizat Comisia Județeană de Pensii Prahova pentru acordarea indemnizației prevăzute de Legea nr. 309/2002, însă aceasta i-a respins cererea, ignorând abuziv actele atașate, mențiunile din livretul militar efectuate de Comisariatul Ploiești, mențiuni în care se regăsește trecută specialitatea unității militare în construcții CF. A mai precizat reclamantul că a făcut parte din militarii încorporați la UM 1756, care, în ianuarie 1960, au fost transportați cu vagoane de marfă și cazați în corturi, supuși la muncă forțată păziți de ofițeri, cu ei începându-se în anul 1960 construcția căii ferate din Strehaia la Baia de Aramă, drept pentru care se consideră îndreptățit a beneficia de prevederile Legii 309/2002.

La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2010, pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 191 din 16 septembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de F.G. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din analiza datelor cuprinse în livretul militar, Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări prin Legea 189/2000, a constatat în mod corect că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în perioada 30 ianuarie 2960 - 05 decembrie 1961 în cadrul UM 1756 care, potrivit adresei Ministerului Muncii si Solidarității Sociale nu se regăsește în tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul D.G.S.M.

1950-1961, transmis la solicitarea Casei Județene de Pensii Prahova. De asemenea, Curtea a constatat că Ministerul Apărării Naționale a comunicat printr-o adresă că militarii care au mențiuni în livretul militar sau în fișa de evidență personală în sensul că au satisfăcut stagiul militar în unitățile militare care nu au făcut parte din D.G.S.M., au prestat muncă în cadrul armatei române și nu în detașamentele de muncă. Având în vedere probele administrate Curtea a stabilit că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru a dispune de acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, drept pentru care acțiunea sa este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut în esență că în mod greșit prima instanță a soluționat cererea și de asemenea autoritatea pârâtă, care a refuzat cu obstinație aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002 și celor care au fost încorporați în unitățile militare specialitatea Construcții CFR. A arătat că a fost supus la muncă forțată, exploatat, iar cei care beneficiază de drepturile instituite de lege, în realitate nu îndeplinesc condițiile legale pentru a le primi. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate, dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat, potrivit celor ce vor fi arătate în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2004, invocată de recurentul reclamant drept temei al cererii sale, beneficiază de prevederile acestei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Rezultă că, potrivit prevederilor legale menționate, beneficiarii acestui act normativ trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să fie cetățeni români; să fi efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ce au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, iar stagiul militar să fi fost efectuat în perioada 1950 -1961.

In cauză, din probele administrate, respectiv livretul militar, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 30 ianuarie 2960- 05 decembrie 1961, în cadrul UM 1756 care, potrivit adresei Ministerului Muncii si Solidarității Sociale nu se regăsește în tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul D.G.S.M. 1950-1961. Așa fiind, Înalta Curte constată că reclamantul nu a îndeplinit, cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru a putea beneficia de drepturile instituite de această lege. Pentru motivele mai susmenționate, și cum practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 doar pentru persoanele care au efectuat serviciul militar în detașamentele de muncă aparținând D.G.S.M, se va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.G. împotriva sentinței nr. 191 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.