ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2634/2011

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 885/42/2010 reclamantul F.G. a formulat, în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Prahova, contestație împotriva Hotărârii 9656 din 12

iulie 2010 emisă de această pârâtă prin care i s-a respins cererea nr. 38312

din 14 mai 2010, privind acordarea indemnizației prevăzută de dispozițiile

Legii 309/2002.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că a sesizat Comisia Județeană de Pensii Prahova

pentru acordarea indemnizației prevăzute de Legea nr. 309/2002, însă aceasta

i-a respins cererea, ignorând abuziv actele atașate, mențiunile din livretul

militar efectuate de Comisariatul Ploiești, mențiuni în care se regăsește

trecută specialitatea unității militare în construcții CF.

A mai precizat

reclamantul că a făcut parte din militarii încorporați la UM 1756, care, în

ianuarie 1960, au fost transportați cu vagoane de marfă și cazați în corturi,

supuși la muncă forțată păziți de ofițeri, cu ei începându-se în anul 1960

construcția căii ferate din Strehaia la Baia de Aramă, drept pentru care se

consideră îndreptățit a beneficia de prevederile Legii 309/2002.

La termenul de

judecată din data de 16 septembrie 2010, pârâta Casa Județeană de Pensii

Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată

de reclamant ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 191 din 16 septembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de F.G.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că din analiza datelor cuprinse în

livretul militar, Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999

aprobată cu modificări prin Legea 189/2000, a constatat în mod corect că

reclamantul a satisfăcut stagiul militar în perioada 30 ianuarie 2960 - 05

decembrie 1961 în cadrul UM 1756 care, potrivit adresei Ministerului Muncii si

Solidarității Sociale nu se regăsește în tabelul cu evidența detașamentelor și

unităților de muncă din cadrul D.G.S.M. 1950-1961, transmis la solicitarea

Casei Județene de Pensii Prahova.

De asemenea,

Curtea a constatat că Ministerul Apărării Naționale a comunicat printr-o adresă

că militarii care au mențiuni în livretul militar sau în fișa de evidență

personală în sensul că au satisfăcut stagiul militar în unitățile militare care

nu au făcut parte din D.G.S.M., au prestat muncă în cadrul armatei române și nu

în detașamentele de muncă.

Având în

vedere probele administrate Curtea a stabilit că reclamantul nu se încadrează

în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru a dispune de acordarea unor

drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, drept pentru care acțiunea

sa este neîntemeiată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a

susținut în esență că în mod greșit prima instanță a soluționat cererea și de

asemenea autoritatea pârâtă, care a refuzat cu obstinație aplicarea prevederilor

Legii nr. 309/2002 și celor care au fost încorporați în unitățile militare

specialitatea Construcții CFR.

A arătat că a

fost supus la muncă forțată, exploatat, iar cei care beneficiază de drepturile

instituite de lege, în realitate nu îndeplinesc condițiile legale pentru a le

primi.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului în raport cu criticile

formulate, dispozițiile legale

aplicabile, precum și din oficiu, potrivit

prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este

nefondat,

potrivit celor ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit

prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2004, invocată de recurentul reclamant

drept temei al cererii sale, beneficiază de prevederile acestei legi persoana,

cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din

cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Rezultă că,

potrivit prevederilor legale menționate, beneficiarii acestui act normativ

trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să fie cetățeni

români; să fi efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ce au făcut

parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, iar stagiul militar să fi

fost efectuat în perioada 1950 -1961.

In cauză, din

probele administrate, respectiv livretul militar, rezultă că reclamantul a

efectuat stagiul militar, în perioada 30 ianuarie 2960- 05 decembrie 1961, în

cadrul UM 1756 care, potrivit adresei Ministerului Muncii si Solidarității

Sociale nu se regăsește în tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de

muncă din cadrul D.G.S.M. 1950-1961.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că reclamantul nu a îndeplinit, cumulativ condițiile prevăzute

de art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru a putea beneficia de drepturile

instituite de această lege.

Pentru

motivele mai susmenționate, și cum practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție este constantă în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002

doar pentru persoanele care au efectuat serviciul militar în detașamentele de

muncă aparținând D.G.S.M, se va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de F.G. împotriva sentinței nr. 191 din 16 septembrie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 mai 2011.