ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2537/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 26 martie 2010, sub nr. 1586/105/2010, contestatoral D.O. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, să dispună modificarea și anularea deciziei nr. 137209 din 30 decembrie 2009 emisă de aceasta. În motivare, contestatoral a învederat instanței că, la întocmirea deciziei contestate, intimata nu a luat în calcul decât parțial datele din adresa din 30 iulie 2009, eliberată de SC T. SA, nu a acordat continuitatea de vechime pentru perioada când și-a încetat activitatea ca primar (15 iunie 1996 - 15 august 1996, când a fost angajat la Ministerul Agriculturii), nu a luat în calcul sporurile de conducere în perioada 01 august 1997 - 01 iunie 1998 (când a activat ca director la D.G.A., Prahova) și nu a acordat sporul de vechime aferent perioadei 16 iulie 1999-31 decembrie 1999 (când a activat la D.G.A.

Prahova). Prin sentința civilă nr. 1215 din 1 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată. În sinteză, instanța a reținut că, la determinarea punctajului mediu anual înscris în decizia contestată, intimata a avut în vedere toate datele înscrise în carnetul de muncă al contestatorului, cât și adeverințele ce i-au fost puse la dispoziție. Prin decizia civilă nr. 312 din 15 februarie 2011, irevocabilă, Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.O. împotriva sentinței civile nr. 1215 din 1 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Prin recursul declarat la data de 14 ianuarie 2013 împotriva deciziei nr. 312 din 15 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei pronunțate de Curtea de Apei Ploiești, în sensul acordării drepturilor reglementate de legislația în vigoare, pentru vechimea pe care o are în câmpul muncii. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o admite având în vedere următoarele considerente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. În speță, decizia civilă nr. 312 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, împotriva căreia recurentul a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1215 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova. Potrivit considerentelor anterior expuse, hotărârea de soluționare a recursului este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.O. împotriva deciziei civile nr. 312 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2014.