ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3905/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Brașov solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună obligarea acesteia să emită o hotărâre pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, a Comisiei pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, făcând dovada că a fost încorporat la Brigada de lucru Căi Ferate CFR – Brașov – București.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 163/F din 25 noiembrie 2009, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, dispunând obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 02 noiembrie 1953-04 noiembrie 1956 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 01 iunie 2009. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această, sentință instanța a reținut că din probele administrate rezultă că reclamantul a prestat muncă la căile ferate în perioada în care a fost încorporat, și că martorul M.G., care a fost încorporat în aceeași perioadă la aceeași unitate, în aceleași condiții, beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, astfel că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de prevederile acestui act normativ, cu caracter reparator.

Împotriva acestei sentinței, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov, susținând, în esență, următoarele: În motivarea recursului formulat, intimata a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, cuprinzând motive contradictorii în sensul că, deși se reține de către instanță faptul că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamantul și-a desfășurat stagiul militar la un detașament al Direcției Generale a Serviciului Muncii, totuși cererea sa a fost admisă în parte, recunoscându-i drepturile prevăzute de lege. Consideră intimata că instanța a dat o interpretare mai largă textului legal, folosind criterii străine de natura actului normativ aplicabil în cauză și fără a avea în vedere înscrisurile eliberate de organele militare competente.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Legea nr. 309/2002, H.G. nr. 1114/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, motivele invocate de recurentă, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul formulată în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Astfel cum rezultă din însuși titlul Legii nr. 309/2002, prevederile acesteia reglementează drepturile care se acordă „persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961”.

Din întregul material probator administrat în cauză rezultă că intimatul-reclamant și-a efectuat stagiul militar în cadrul Brigăzii de Lucru Căi Ferate, care în conformitate cu dispozițiile art. 3 din H.C.M. nr. 1755 din 03 iunie 1953 se asigură din efectivele Ministerului Forțelor Armate, iar potrivit adresei din 12 noiembrie 2009 emisă de U.M. Pitești se precizează că unitatea militară (Batalion Exploatare Căi Ferate) din care a făcut parte intimatul, aparține structurilor Ministerului Forțelor Armate. Astfel fiind, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea intimatului-reclamant, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 309/2002, respectiv faptul că acesta nu a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Invocarea declarației martorului M.N. care confirmă faptul că a prestat muncă la căile ferate în perioada încorporării ca și intimatul, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – în speță cauza Beian contra României – sunt insuficiente pentru a reține îndeplinirea condițiilor legale privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Astfel fiind, Înalta Curte reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 163/F din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.