ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2569/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 24 februarie 2010 Tribunalul Giurgiu, secția penală a respins, în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.M., împotriva sentinței penale nr. 440 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 pronunțată la data de 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunând totodată, obligarea revizuentului condamnat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 34 din 16 iulie 2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 394 C. proc.

pen. și art. 403 C. proc. pen., a respins, în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul - revizuient P.M. (fiul lui N. și M.) împotriva sentinței penale nr. 440 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. prima instanță l-a obligat pe revizuientul condamnat să plătească statului suma de 190 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.L.C. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Giurgiu a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., pe care s-a întemeiat cererea de revizuire dedusă judecății, întrucât nu a existat nici o hotărâre definitivă prin care să se fi constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către vreunul din martorii audiați la soluționarea pe fond a cauzei. Totodată, în fond după casarea hotărârii, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 440 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, revizuentul a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1458 din 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea cererii de revizuire, s-a reținut că revizuientul condamnat a arătat că partea vătămată B.P.

și martorii audiați în cauză au dat declarații mincinoase, împrejurare care, formal, corespunde cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Prin aceeași cerere, revizuentul condamnat a mai solicitat audierea ca martori a numiților C.G.P., C.A., P.Ș. și P.A. și să se efectueze o reconstituire la fața locului. Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, prin referatul întocmit sub nr. 507/lll/6/2008 din 29 mai 2009, a menționat că din materialul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat și condamnat, precum și faptul că dosarul a parcurs toate gradele de jurisdicție care au cenzurat ierarhic hotărârile pronunțate, neimpunându-se declanșarea procedurii revizuirii, înaintând cererea de revizuire și solicitând totodată, respingerea acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiați la judecata în fond, aceasta să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice, iar mărturia mincinoasă să fie dovedită prin mijloacele prevăzute de lege. S-a mai reținut că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei în legătură, prin solicitarea de audiere a martorilor propuși prin cerere și de efectuare a unei reconstituiri, acesta urmărind de fapt o prelungire a probatoriilor, ceea ce s-a apreciat ca nefiind posibil pe calea revizuirii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul condamnat, arătând că partea vătămată și martorii au dat declarații mincinoase și că se impune reaudierea acestora. Curtea de Apel București, secția I penală, verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a constatat apelul nefondat și, prin Decizia penală nr. 87 din 19 aprilie 2010, a respins ca atare apelul declarat de revizuientul P.M. împotriva sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală - Cauze Generale, în Dosarul nr. 138/122/2010 și l-a obligat pe apelantul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta.

Apelantul - revizuent a arătat atât în cererea de revizuire, cât și în motivarea apelului, că martorii și partea vătămată au dat declarații mincinoase, fără a exista la dosar o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului în acest sens, așa cum se prevăd dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., solicitând, pe calea revizuirii, reaudierea acestor martori, precum și o reconstituire, fără a arăta în concret care sunt faptele sau împrejurările noi care nu au fost cunoscute de instanță la judecarea fondului. Instanța de prim control judiciar a apreciat că Tribunalul Giurgiu, în mod corect, a reținut faptul că prin motivele de revizuire prezentate de condamnatul P.M., nu s-au prezentat situații noi, necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, de natură a fi analizate în procedura revizuirii, în limitele prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., nefiind îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire astfel că, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul revizuientului condamnat formulat împotriva sentinței penale nr. 69/2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat P.M., care prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, în esență, a reiterat, motivele invocate în cererea inițială. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că. recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente: Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc.

pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale. Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecatorește pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei sentințe poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Din această formulare a textului legal rezultă că, prin fapte și împrejurări noi nu pot fi înțelese acte în sens de probe și nici elemente de fapt, ci anumite stări de fapt, respectiv acte comisive sau omisive în cadrul unei situații de fapt, în raport cu care, faptele reținute prin hotărârea definitivă nu ar corespunde adevărului. Dacă s-ar considera că prin fapte sau împrejurări s-ar înțelege și probe, respectiv acte cu valoare de probe, ar însemna că revizuirea s-ar transforma într-o nouă cale ordinară de atac, cu posibilitatea de prelungire a etapei procedurale a administrării de probe.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză, revizuientul P.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, admiterea în principiu și pe fond a cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată, suspendarea executării hotărârii de condamnare și, în rejudecare, să se dispună reaudierea părții vătămată B.P. precum și a martorilor V.I.G., D.G.R. și V.l., astfel cum au fost menționați din memoriul depus la fila 9 dosar recurs, șui pe cale de consecință să se dispună achitarea sa,întrucât nu el este autorul faptei pentru care a fost cercetat și condamnat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., întrucât revizuientul condamnat a negat constant săvârșirea infracțiunii pentru care a fost dedus judecății și mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de consecință, să obțină achitarea sa, pe considerentul că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că martorii și partea vătămată audiați de instanțele anterioare au făcut declarații mincinoase, iar hotărârea de condamnare a avut în vedere tocmai acele susțineri neconforme realității si adevărului.

De altfel, inculpatul, cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost găsit vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, situație ce s-a relevat din coroborarea tuturor probelor administrate în dosar, inclusiv cu concluziile raportului de constatare medico -legală întocmit în cauză de S.J.M.L. Giurgiu. Totodată, se mai constată că, pe de o parte, cele susținute de revizuient în cererea de revizuire sunt simple afirmații subiective, lipsite de orice suport probator, întrucât acesta nu a făcut dovada existenței vreunei hotărâri de condamnare pronunțată împotriva vreunui martor pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, așa cum a tins a acredita ideea, iar pe de altă parte, nu au relevat împrejurări noi și necunoscute instanțelor de condamnare.

Înalta Curte mai constată că, interpretând dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe calea revizuirii se pot invoca doar fapte și împrejurări noi, fiind exclusă posibilitatea prelungirii de probatorii, iar aspectele arătate de recurentul revizuient condamnat, prin apărător au fost deja cunoscute de instanțele anterioare și au fost supuse analizei acestora, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor criticate. De asemenea, se mai reține că dacă s-ar accepta posibilitatea prelungirii probatoriului prin această cale extraordinară de atac, atunci s-ar ajunge la situația în care respectiva cale extraordinară de atac s-ar transforma într-o cale ordinară de atac. Pentru motivele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recurentul a solicitat, pe calea revizuirii, să se facă o reanalizare sau o suplimentare a probatoriului deja administrat în cauză, această situație excedând prevederilor art. 394 C. proc.

pen. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut justificat că recurentul revizuient condamnat nu a depus la dosar niciun înscris doveditor, care să ateste eventuala netemeinicie a hotărârii de condamnare. Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2010.