ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2569/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din

24 februarie 2010 Tribunalul Giurgiu, secția penală a respins, în principiu,

cererea de revizuire formulată de condamnatul P.M., împotriva sentinței penale nr.

440 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin Decizia

penală nr. 1458 pronunțată la data de 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, dispunând totodată, obligarea revizuentului condamnat la

plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 34 din 16

iulie 2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 394 C. proc. pen. și art. 403 C.

proc. pen., a respins, în principiu, cererea de revizuire formulată de

condamnatul - revizuient P.M. (fiul lui N. și M.) împotriva sentinței penale nr.

440 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, definitivă prin

Decizia penală nr. 1458 din 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

De asemenea,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. prima instanță l-a obligat pe revizuientul

condamnat să plătească statului suma de 190 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din

oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.L.C.

Pentru a

hotărî astfel, Tribunalul Giurgiu a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art.

394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pe care s-a întemeiat cererea de revizuire

dedusă judecății, întrucât nu a existat nici o hotărâre definitivă prin care să

se fi constatat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către vreunul

din martorii audiați la soluționarea pe fond a cauzei.

Totodată, în

fond după casarea hotărârii, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.

440 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, revizuentul a fost condamnat

la 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art.

174 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 1458 din 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea

cererii de revizuire, s-a reținut că revizuientul condamnat a arătat că partea

vătămată B.P. și martorii audiați în cauză au dat declarații mincinoase,

împrejurare care, formal, corespunde cazului de revizuire prev. de art. 394 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen.

Prin aceeași

cerere, revizuentul condamnat a mai solicitat audierea ca martori a numiților C.G.P.,

C.A., P.Ș. și P.A. și să se efectueze o reconstituire la fața locului.

Parchetul de

pe lângă Tribunalul Giurgiu, prin referatul întocmit sub nr. 507/lll/6/2008 din

29 mai 2009, a menționat că din materialul probator administrat în cauză a

rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost cercetat și condamnat, precum și faptul că dosarul a parcurs

toate gradele de jurisdicție care au cenzurat ierarhic hotărârile pronunțate,

neimpunându-se declanșarea procedurii revizuirii, înaintând cererea de

revizuire și solicitând totodată, respingerea acesteia.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prima instanță a constatat

că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 394 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen., respectiv săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de

către martorii audiați la judecata în fond, aceasta să fi condus la pronunțarea

unei hotărâri nelegale și netemeinice, iar mărturia mincinoasă să fie dovedită

prin mijloacele prevăzute de lege.

S-a mai

reținut că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări necunoscute de

instanță la soluționarea cauzei în legătură, prin solicitarea de audiere a

martorilor propuși prin cerere și de efectuare a unei reconstituiri, acesta

urmărind de fapt o prelungire a probatoriilor, ceea ce s-a apreciat ca nefiind

posibil pe calea revizuirii.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul condamnat,

arătând că partea vătămată și martorii au dat declarații mincinoase și că se

impune reaudierea acestora.

Curtea de

Apel București, secția I penală, verificând sentința atacată, pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a constatat apelul nefondat și,

prin Decizia penală nr. 87 din 19 aprilie 2010, a respins ca atare apelul

declarat de revizuientul P.M. împotriva sentinței penale nr. 69 din 24

februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală - Cauze Generale,

în Dosarul nr. 138/122/2010 și l-a obligat pe apelantul revizuient condamnat la

plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a

onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta.

Apelantul -

revizuent a arătat atât în cererea de revizuire, cât și în motivarea apelului, că

martorii și partea vătămată au dat declarații mincinoase, fără a exista la

dosar o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului în acest sens, așa

cum se prevăd dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., solicitând, pe calea

revizuirii, reaudierea acestor martori, precum și o reconstituire, fără a arăta

în concret care sunt faptele sau împrejurările noi care nu au fost cunoscute de

instanță la judecarea fondului.

Instanța de

prim control judiciar a apreciat că Tribunalul Giurgiu, în mod corect, a

reținut faptul că prin motivele de revizuire prezentate de condamnatul P.M., nu

s-au prezentat situații noi, necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, de

natură a fi analizate în procedura revizuirii, în limitele prevăzute de art. 394

C. proc. pen., nefiind îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în

principiu a cererii de revizuire astfel că, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul revizuientului condamnat

formulat împotriva sentinței penale nr. 69/2010 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat P.M.,

care prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, în esență, a reiterat,

motivele invocate în cererea inițială.

Examinând

decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform

prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că. recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia

dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii

de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile

judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care

depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile

legale.

Din aceleași

dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita

judecatorește pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art.

393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același

cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Așadar,

potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei sentințe poate

fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Din această

formulare a textului legal rezultă că, prin fapte și împrejurări noi nu pot fi

înțelese acte în sens de probe și nici elemente de fapt, ci anumite stări de

fapt, respectiv acte comisive sau omisive în cadrul unei situații de fapt, în raport

cu care, faptele reținute prin hotărârea definitivă nu ar corespunde

adevărului.

Dacă s-ar

considera că prin fapte sau împrejurări s-ar înțelege și probe, respectiv acte

cu valoare de probe, ar însemna că revizuirea s-ar transforma într-o nouă cale

ordinară de atac, cu posibilitatea de prelungire a etapei procedurale a

administrării de probe.

Prin urmare,

din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării

examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în

condițiile legii.

În cauză,

revizuientul P.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri

pronunțate și, pe fond, admiterea în principiu și pe fond a cererii de

revizuire, astfel cum a fost formulată, suspendarea executării hotărârii de

condamnare și, în rejudecare, să se dispună reaudierea părții vătămată B.P. precum

și a martorilor V.I.G., D.G.R. și V.l., astfel cum au fost menționați din

memoriul depus la fila 9 dosar recurs, șui pe cale de consecință să se dispună

achitarea sa,întrucât nu el este autorul faptei pentru care a fost cercetat și

condamnat.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât

și cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că

motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de

revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., întrucât

revizuientul condamnat a negat constant săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost dedus judecății și mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea

netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de consecință, să obțină

achitarea sa, pe considerentul că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul

că martorii și partea vătămată audiați de instanțele anterioare au făcut

declarații mincinoase, iar hotărârea de condamnare a avut în vedere tocmai

acele susțineri neconforme realității si adevărului.

De altfel,

inculpatul, cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost găsit vinovat de

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, situație ce s-a relevat din

coroborarea tuturor probelor administrate în dosar, inclusiv cu concluziile

raportului de constatare medico -legală întocmit în cauză de S.J.M.L. Giurgiu.

Totodată, se

mai constată că, pe de o parte, cele susținute de revizuient în cererea de

revizuire sunt simple afirmații subiective, lipsite de orice suport probator,

întrucât acesta nu a făcut dovada existenței vreunei hotărâri de condamnare

pronunțată împotriva vreunui martor pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă, așa cum a tins a acredita ideea, iar pe de altă parte, nu au

relevat împrejurări noi și necunoscute instanțelor de condamnare.

Înalta Curte

mai constată că, interpretând dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe

calea revizuirii se pot invoca doar fapte și împrejurări noi, fiind exclusă

posibilitatea prelungirii de probatorii, iar aspectele arătate de recurentul

revizuient condamnat, prin apărător au fost deja cunoscute de instanțele

anterioare și au fost supuse analizei acestora, astfel cum rezultă din

considerentele hotărârilor criticate.

De asemenea,

se mai reține că dacă s-ar accepta posibilitatea prelungirii probatoriului prin

această cale extraordinară de atac, atunci s-ar ajunge la situația în care

respectiva cale extraordinară de atac s-ar transforma într-o cale ordinară de

atac.

Pentru

motivele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recurentul a solicitat, pe

calea revizuirii, să se facă o reanalizare sau o suplimentare a probatoriului

deja administrat în cauză, această situație excedând prevederilor art. 394 C. proc.

pen.

Referitor la

motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut justificat că recurentul

revizuient condamnat nu a depus la dosar niciun înscris doveditor, care să ateste

eventuala netemeinicie a hotărârii de condamnare.

Așadar,

instanțele anterioare au pronunțat hotărâri legale, ce vor fi menținute, Înalta

Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat

P.M. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat

va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei

penale nr. 87 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 iunie 2010.