ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2016/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1350 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 4847/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., a condamnat inculpatul C.D. la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen.,

a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64

C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut măsura arestării inculpatului C.D.

În temeiul art. 88 C. pen.,

a dedus din pedeapsă timpul deținerii preventive de la 6 august 2004 la zi.

În temeiul art. 14 și art.

346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă S.F.V. și în consecință, a fost obligat

inculpatul la plata a 2.000.000 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri

civile.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata a 4.000.000 lei, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat către statul român.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în ziua de 27 iulie

2004, în jurul orei 16,40 – 16,45, partea vătămată S.F.V., grefier-dactilograf

la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, a luat autobuzul

din stația Eroii Revoluției pentru a se deplasa în direcția Zețari. În autobuz

s-a întâlnit și cu unchiul său C.G. cu care a început să stea de vorbă, partea

vătămată așezându-se între timp, pe scaun.

Când autobuzul a oprit în

stație la Vâltoarei, inculpatul C.D., observând în prealabil că partea vătămată

purta la gât un lănțișor, profitând de faptul că ușile autobuzului oprit în

stație tocmai se închideau și că mașina urma să plece, a smuls de la gâtul

părții vătămate lănțișorul, medalionul căzând pe jos, aspecte observate și de

martorul C.G.

Inculpatul, după ce

autobuzul s-a pus în mișcare, a luat-o la fugă pe una din străzile din

apropiere, partea vătămată și martorul rămânând șocați de cele întâmplate.

Ulterior, la data de 5

august 2004, când a fost depistat de organele de poliție ca urmare a

recunoașterii din albumul de fotografii de către partea vătămată, inculpatul

purta același gen de haine, respectiv, pantaloni scurți și tricou de culoare

deschisă, găsindu-se, totodată, asupra sa un lănțișor și o brățară.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând achitarea

în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu se face vinovat de

săvârșirea faptei.

Prin decizia nr. 1016/ A din

23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a

penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări iar, în

subsidiar, față de individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei

aplicate.

În motivarea recursului,

inculpatul a solicitat achitarea, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea

faptei reținute în sarcina sa, întrucât, pe de o parte, nu sunt probe certe

care să dovedească vinovăția sa, inclusiv declarațiile părții vătămate

cuprinzând inadvertențe cu privire la descrierea autorului faptei, mai precis

înălțimea acestuia care nu corespunde cu cea a inculpatului; pe de altă parte,

la data săvârșirii faptelor, inculpatul presta activități de încărcare,

descărcare la o firmă împreună cu alte persoane, deci nu se putea afla la locul

faptei.

În subsidiar, față de

circumstanțele sale personale, solicită reducerea pedepsei pe care o consideră

foarte aspră în raport de fapta reținută în sarcina sa.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14

C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.

primul motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese

că inculpatul C.D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în

sarcina sa, susținerile acestuia, în sensul că nu a săvârșit fapta, fiind

infirmate de materialul probator administrat în cauză. Relevante în acest sens

sunt declarațiile martorilor audiați în cauză, în principal cele ale martorului

ocular C.G., care se coroborează cu declarațiile părții vătămate S.F.V., ambii

indicându-l, fără dubiu, pe inculpat atât în albumul de fotografii cât și cu

prilejul recunoașterii din grup. Aceste aspecte se coroborează cu împrejurarea

că inculpatul frecventa zona unde s-a săvârșit fapta, că, la momentul

prinderii, asupra sa au fost găsite un lănțișor și o brățară, precum și cu

faptul că, anterior, inculpatul a fost condamnat tot pentru săvârșirea unei

infracțiuni de tâlhărie. Pe de altă parte, prin probele propuse în apărare,

inculpatul nu a reușit să demonstreze că, la momentul săvârșirii faptei, s-a

aflat într-un alt loc, respectiv la o societate unde presta activități în mod

ocazional.

Față de aceste considerente,

Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei,

încadrarea juridică dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului.

la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de

fond, menținută în apel, nu este întemeiată, deoarece, prin cuantumul stabilit,

aceasta răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în

vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O

reducere a pedepsei, stabilită, de altfel, în cuantumul minim prevăzut de lege,

nu se justifică în raport de gravitatea faptei, de atitudinea procesuală

nesinceră a inculpatului, precum și de conduita anterioară săvârșirii faptei,

acesta fiind condamnat definitiv tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de

tâlhărie, ceea ce denotă perseverența infracțională.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să

fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul –

inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul

C.D. împotriva deciziei penale nr. 1016/ A din 23 decembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II–a penală și Pentru Cauze cu Minori și

Familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 6 august 2004 la 24 martie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2005.