ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 20

noiembrie 2009, reclamantul B.C.S. a chemat în judecată Ministerul Sănătății,

solicitând anularea Ordinelor nr. 3 din 5 ianuarie 2009 și 6 din 6 ianuarie

2009, suspendarea executării acestor acte, reintegrarea în funcția de manager

al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Prof. dr. Victor Babeș”,

precum și acordarea drepturilor salariale cuvenite.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că prin actele administrative menționate s-a dispus revocarea

sa din funcția de manager al spitalului, pe care o ocupa prin concurs conform

Contractului nr. 265 din 14 decembrie 2006, deși la data emiterii ordinelor se

afla în incapacitate temporară de muncă.

De asemenea,

reclamantul a arătat că nu sunt întemeiate acuzațiile ce i-au fost aduse,

respectiv comiterea unor grave abateri ce ar fi fost constatate la controlul

efectuat la 3 ianuarie 2009 și concretizat prin Raportul nr. 78 din 4 ianuarie

2009.

Prin Sentința civilă

nr. 2203 din 22 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția referitoare la cererea de

suspendare a executării pe care a respins-o ca inadmisibilă.

Totodată, instanța a

admis în parte acțiunea și a dispus anularea ordinelor contestate și obligarea

pârâtului la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite, cu

începere de la data ieșirii din incapacitate temporară de muncă și până la 14

decembrie 2009, precum și la 14,6 RON cheltuieli de judecată.

Celelalte pretenții

au fost respinse ca neîntemeiate.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare a executării, instanța a constatat că

au fost invocate aceleași motive expuse în alte două cauze având același

obiect, soluționate prin Sentințele nr. 3781 din 10 noiembrie 2009 și nr. 11

din 11 ianuarie 2010, prin care Curtea de Apel București a respins cererile.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut în esență că nici raportul de control și nici

ordinele atacate nu au precizat în concret care au fost dispozițiile legale

încălcate, deși s-au invocat drept temei al încetării contractului de

management prevederile art. 183/3 lit. i) și l) din Legea nr. 95/2006, privind

constatarea unor abateri de la legislația în vigoare constatate de organele de

control și instituțiile abilitate, în condițiile legii, respectiv abateri care

pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienților sau a salariaților.

De asemenea instanța

a constatat că ordinele atacate rețin incidența unui caz de încetare a

contractului de management suplimentar față de raportul de control, reglementat

de art. 183/2 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv nerealizarea

indicatorilor de performanță ai managementului spitalului, timp de minimum 1

an, din motive imputabile și/sau în situația existenței unei culpe grave ca

urmare a neîndeplinirii obligațiilor managerului.

Sub acest aspect,

instanța a reținut că raportul de control doar menționează succint că

reclamantul a dovedit o preocupare insuficientă pentru asigurarea condițiilor

necesare desfășurării actului medical, fără a se motiva nici în acel înscris și

nici în ordinele de eliberare din funcție temeiurile de fapt și de drept ale

măsurii dispuse.

În consecință,

instanța a reținut nemotivarea ca lipsa unei condiții de legalitate și

validitate a actului administrativ, dispunând anularea și repararea

prejudiciului, prin acordarea unei despăgubiri constând în drepturile salariale

cuvenite până la data expirării contractului de management.

Referitor la

celelalte cereri, reintegrarea în funcție și acordarea drepturilor bănești până

la executarea reîncadrării reclamantului ca manager, instanța a constatat

netemeinicia lor, în raport de împrejurarea încetării contractului de

management, prin ajungerea la termen la 14 decembrie 2009.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a

învederat că instanța a reținut în mod eronat că nemotivarea actului

administrativ individual ar fi o condiție obligatorie de legalitate și validitate.

Pârâtul a susținut

că, doar în situația când motivarea este impusă prin lege, controlul de

legalitate se extinde și asupra motivelor invocate, în celelalte cazuri

motivarea constituind doar element de apreciere a oportunității actului

administrativ, lipsa căreia neputând fi sancționată de instanța de contencios

administrativ.

S-a mai invocat

faptul că măsura dispusă a fost justificată de abaterile constatate la

controlul efectuat privind asigurarea asistenței medicale în perioada

sărbătorilor de iarnă de către structura de primiri urgențe a spitalului,

constând în neluarea măsurilor necesare pentru organizarea activității într-o

perioadă cu aflux crescut de pacienți.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins, ca atare.

Susținerea pârâtului

în sensul că motivarea nu ar constitui o condiție de validitate a actului

administrativ individual nu poate fi reținută, această cerință constituind o

garanție contra arbitrariului administrației publice.

Pentru a-și putea

exercita atribuția de control al legalității actului administrativ, conform

art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța trebuie să cunoască rațiunile pentru

care s-a dispus măsura contestată și totodată, să decidă dacă actul

administrativ a fost emis în cadrul marjei de apreciere conferite de lege

autorității publice ori a fost adoptat prin exces de putere.

De asemenea,

motivarea conferă actului administrativ transparență, asigurând exercitarea de

către persoana căreia i se adresează a dreptului la apărare și a dreptului la

un proces echitabil.

În cauză, nici

Ordinul nr. 3/2009 prin care s-a dispus revocarea începând cu 5 ianuarie 2009,

nici Ordinul nr. 6/2009 prin care s-a modificat data eliberării din funcție,

respectiv la încetarea stării de incapacitate temporară de muncă, nu indică

motivele avute în vedere la luarea măsurii, menționând doar temeiul de drept,

constând în prevederile art. 183/3 lit. b), i) și l) din Legea nr. 95/2006.

Cât privește raportul

de control din 4 ianuarie 2009, pe care instanța l-a apreciat ca făcând corp

comun cu ordinele emise, acesta face referire la o serie de nereguli și

concluzionează că managerul a dovedit o insuficientă preocupare pentru

asigurarea condițiilor necesare desfășurării actului medical.

Dar și acest înscris,

invocând prevederile art. 183/3 lit. i) și l) din Legea nr. 95/2006, preia doar

textele de lege ce ar justifica propunerea de încetare a contractului de management,

cu motivarea că neregulile constatate ar putea constitui risc pentru sănătatea

pacienților și ar influența negativ capacitatea de tratament și eficiența

actului medical, fără a indica în concret care sunt normele legale încălcate.

În aceste împrejurări,

Curtea constată că este justificată reținerea de către instanța de fond a

nemotivării măsurii încetării contractului de management ce atrage

nelegalitatea actelor administrative atacate.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Ministerul Sănătății, împotriva Sentinței civile nr. 2203 din 22

martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 mai 2012.